Calitatea studiilor și modernizarea continuă a procesului didactic, în atenția Senatului ULIM

Pe final de an academic, Senatul ULIM s-a întrunit la penultima sa reuniune. Evaluarea calității predării cursurilor, inclusiv a studiilor masterale și situația privind inserția în câmpul muncii a absolvenților – au fost chestiunile de primă importanță analizate. Prin decizia Senatului, pentru realizări excelente în activitatea didactică, dr. Angela Chirița, conf. univ. la Facultatea de Litere (decorată și de Ambasada Spaniei cu sediul la București, pentru promovarea limbii și culturii spaniole), dr. Vitalie Remeș, conf. univ. la Facultatea Biomedicină și Ecologie și dna Lilia Sârbu, angajata Contabilității ULIM, au fost distinși cu Medalia ULIM.

Senatul ULIM a hotărât, de asemenea, la următoarea întrunire să confere dnei Olga Beneș, lector la Facultatea Drept, traducător și interpret autorizat de limba franceză, cu experiență de peste 15 ani în domeniul traducerilor juridice - Ordinul ULIM și dlui Valeriu Băeșu, prodecan la aceeași facultate – Medalia ULIM.

Serviciul de Marketing și Comunicare, ULIM

FOTO: Andrei Colța 


18.05.2017