Cercetări ale unor profesori de la ULIM,
publicate la o editură prestigioasă din Germania

Recent, prestigioasa editură germană ”Lambert Academic Publishing” a publicat volumul ”Psychology of economic self-determination of person and community”, o sinteză a unui număr important de cercetări, semnate de experți din RM, România, Italia, Ucraina și Rusia. Studiile au fost prezentate în cadrul ediției a III-a a seminarului internațional ”Psihologia autodeterminării economice a persoanei și comunității”, desfășurat în luna aprilie, la ULIM.

Este un eveniment anual, la care se abordează chestiuni ce țin de psihologia economică, al cărui obiect de studiu reprezintă comportamentele economice, o disciplină  consacrată în statele occidentale, la început de drum în RM. Scopul reuniunii amintite este dezvoltarea unui dialog între reprezentanți ai școlilor științifice din spațiul post-sovietic, al Europei de Est și din alte țări.

Volumul proaspăt apărut în Germania oferă direcții de cercetare într-un domeniu aflat în plină evoluție, abordând următoarele subiecte: particularități psihologice ale politicilor economice, aspecte de psihologie socială și economică în organizarea activităților, psihologie antreprenorială, conștiința și socializarea economică, psihologia consumatorului,  psihologia sărăciei, paradigma reprezentărilor sociale în psihologia economică, fundamente pedagogice ale dezvoltării conștiinței economice etc.

Cartea ”Psychology of economic self-determination of person and community” reunește studiile unor autori, care desfășoară activități didactice la ULIM: ”Problema autodeterminării profesionale a tinerilor din RM”  de D. Godorozea; ”Mecanisme de îmbunătățire a situației persoanelor cu dizabilități pe piața muncii” de T. Gribincea;   ”Percepții  în abordarea holistică a calității vieții”, de S. Rusnac, N. Musienco și L. Zmuncila.

 

În același volum sunt publicate și cercetări ale unor oameni de știință din străinătate, precum A. De Carlo de la Universitatea LUMSA din Roma, A. Drăghici de la Universitatea ”Lucian Blaga„ din Sibiu, N. Dedov de la Universitatea Financiară din cadrul Guvernului Federației Ruse, N. G. Kalashnyk de la Universitatea Națională ”Taras Șevcenko” din Kiev și mulți alții.

 

Volumul în format PDF poate fi accesat AICI.

 

Serviciul de Marketing și Comunicare, ULIM


02.11.2015