În prag de Crăciun,
studenții și profesorii Facultății Drept au ajutat un copil infectat cu HIV-SIDA

În prag de Crăciun, studenții și cadrele didactice ale Facultății Drept au organizat o acțiune de caritate pentru un copil de aproape doi ani, infectat cu HIV/SIDA și familia acestuia, care trăiește într-o grea sărăcie. Grupul de tineri binefăcători au plecat s-o colinde și să-i ofere daruri și mai multă bucurie de sărbători. ”Viitorii noștri juriști ai ULIM sunt niște oameni excepționali, receptivi la durerea aproapelui. În special, studenții din anul II au fost foarte activi.

Ne convingem de faptul că, ori de câte ori, avem ocazia de-a ajuta și organiza acțiuni de caritate pentru cei mai triști, tinerii noștri își oferă sprijinul mereu. Cu acest prilej, dorim sărbători fericite tuturor profesorilor și studenților ULIM”, menționează dna conf. univ. Oxana Rotaru.

Serviciul de Marketing și Comunicare, ULIM


23.12.2016