Jurnalistul Vitalie Cojocari, absolvent ULIM:
”Am făcut anchete, ce au dus la demisiile unor funcționari corupți”

Vitalie Cojocari absolventul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul ULIM (promoția 2007), este unul dintre jurnaliștii cu nume bun în RM. De mai mulți ani, este o prezență zilnică la Știrile PRO TV București, fiind unul dintre cei mai apreciați reporteri români de televiziune. După absolvirea ULIM, a urmat studiile masterale în jurnalism, la Universitatea din Bucureşti, cu specializarea ”Producţia multimedia şi audio video”.

Încă din anii studenției, Vitalie a activat în calitate de reporter la Agenția de Presă ”Basa Press” din Chișinău și, ulterior, a fost reporter la PRO TV Chişinău. A activat și ca instructor la Școala de Studii Avansate în Jurnalism (CIJ Moldova). Actualmente, este corespondent al postului PRO TV București. Vitalie Cojocari este cunoscut opiniei publice și prin blogul său, pe care își exprimă în mod direct și incisiv opinia despre evoluția societății din RM și România.

Recent, Vitalie Cojocari a devenit parte a unui grup de tineri intelectuali cu studii occidentale - The Right Government (Guvernul Alternativ), care vrea să guverneze pe viitor, în RM, oferind soluții viabile pentru problemele  din toate sferele. Vrem ca viitorii jurnaliști să cunoască experiența acestui tânăr, fost ulimist, de la care ar putea învăța.

Interviul integral poate fi accesat AICI

Angelina Olaru, Serviciul de Marketing și Comunicare, ULIM


19.01.2016