La ULIM a fost inaugurat Salonul ”Scientia”, ediția a 10-a

La data de 19 aprilie, anul curent, Departamentul Informațional Biblioteconomic (DIB) al ULIM a organizat cea de-a 10-a ediție aniversară a Salonului ”Scientia”, destinat cadrelor universitare, studenţilor, structurilor din cadrul ULIM. Evenimentul a avut drept scop de a prezenta și promova publicațiile semnate de către cadrele didactico-științifice ULIM, de a impulsiona elaborarea, cunoaşterea și lectura publicaţiilor semnate de către universitari și utilizarea acestora în procesul educaţional.

Partenerii evenimentului sunt facultățile din cadrul ULIM: facultatea Științe Sociale și ale Educației; Litere,; Drept; Științe Economice; Biomedicină și Ecologie; Informatică, Inginerie și Design.

     Dna Irina Botnaru, director DIB, a prezentat o analiza comparativă pe domenii și ani a rezultatelor cercetătorilor universitari:  ”Prin organizarea Salonului ”Scientia”, contribuim la promovarea și valorificarea cercetării din cadrul ULIM. Analizăm prezența tuturor publicațiilor instituționale și de autor în colecțiile noastre, astfel augmentând funcția patrimonială a bibliotecii universitare”.

     Cu un mesaj de salut adresat celor prezenți a venit și dna Elena Prus, vicerector pentru Cercetare Științifică și Studii Doctorale, dr. hab., prof. univ., care a menționat importanța funcției DIB-ului în valorificarea cercetărilor și a înaintat câteva recomandări pentru modernizarea Saloanelor de Carte din țara noastră: ”Saloanele de carte sunt evenimentele cele mai importante  care reflectă preocupările intelectuale al unei societăți. În conformitate cu genericul instituției noastre, Universitatea Liberă Internațională din Moldova, ar trebui să ne gândim pe viitor la niște formule mai internaționale”.

   Specificul ediției 2018 a Salonului ”Scientia” este de a crește vizibilitatea cercetării ULIM la nivel național și internațional (în Acces Deschis). Grație colaborării între DIB ULIM și Institutul de Dezvoltare a Societăţii Informaţionale acest proces deja are loc.

    Cu acest prilej, la Salonul ”Scientia” a fost invitat dnul Igor Cojocaru, director al  Institutului de Dezvoltare a Societății Informaționale. Dumnealui a vorbit despre contribuţiile Instrumentului Bibliometric Național (https://ibn.idsi.md/) elaborat de Institutul de Dezvoltare a Societății Informaționale (https://idsi.md/) în procesul de promovarea a cercetării din cadrul ULIM în mediul online: ”La etapa dezvoltării societății informaționale, când mai mulți utilizatori  se regăsec în spațiul on-line, decât în spațiul real, o publicație care nu este accesibilă și în spațiul on-line, înseamnă că nu există. Vă îndemn pe toți să puneți accentul pe calitate și recomand tuturor să acceseze resursele în Acces Deschis şi să le citeze corect”. Întru menținerea relațiilor stabilite și continuarea colaborării fructuoase, Departamentul Informațional Biblioteconomic a semnat în cadrul  Salonului un acord de colaborare cu Institutul de Dezvoltare a Societăţii Informaţionale.

     Evenimentul a fost încheiat cu înmânarea diplomelor de excelență. Facultatea Științe Sociale și ale Educației, în baza analizelor comparative, a fost premiată cu Diplomă pentru cea mai prodigioasă facultate  în anul de studii 2016-2017. La fel au fost desemnați și cei mai fideli și activi utilizatori ai Departamentului Informațional Biblioteconomic pentru anul 2017. 


21.04.2018