Lecturi eminesciene internaționale la Facultatea de Litere

Junimea plurilingvă ulimistă a celebrat cei 169 ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu într-o rundă de lecturi în limbile europene și asiatice.

În săptămâna aniversară a poetului național Mihai Eminescu, studenții și masteranzii de la Facultatea de Litere ULIM au participat la o rundă de lecturi în limbile europene și asiatice. Din 15 în 17 ianuarie 2019, poezia eminesciană a fost lecturată în zeci de limbi de circulație internațională, în Republica Moldova și în Bulgaria. Studenții s-au întrunit în ateliere-recital sau au făcut lecturi paralele, la distanță (Sofia), pe rețele, pe care le-au filmat și montat într-un video de sinteză. La invitația masterandei Ina Neagu, aflată în mobilitate academică, la flash-mobul on-line au participat trei masteranzi non-ulimiști, studenți la École Supérieure de la Francophonie pour l’Administration et le Management (ESFAM), Sofia. Astfel lecturile eminesciene au devenit internaționale. Acest gest din partea junimii plurilingve ulimiste celebrează cei 169 ani de la nașterea poetului.

La flash mob au participat: 
1. Poezia-갖고 있다면 (De-aș avea...), citită în coreeană de către studenta Facultății de Litere, anul II, grupa 173, specializarea: engleză-coreeană, Veronica SANDULEAC.
2. Poezia-Und Wenn (Și dacă...), citită în germană de către studenta Facultății de Litere, anul I, grupa 181, specializarea: engleză-germană, Valeria CIOBANU.
3. Poezia-Até à estrela ( La steaua), citită în portugheză de către studentul Facultății de Litere, anul II, grupa 173, specializarea: engleză-coreeană, Ciprian ROTARU.
4. Poezia-And if ( Și dacă...), citită în engleză de către studenta Facultății de Litere, anul I, grupa 187, specializarea: franceză-engleză, Olesea BUDURIN.
5. Poezia-Звезда (La steaua), recitată în rusă de către studentul Facultății de Litere, anul I, grupa 187, specializarea: franceză-engleză, Ion JEREGHI.
6. Poezia -Why don't you come ( De ce nu-mi vii) citită în engleză de către studenta Facultății de Litere, anul II, grupa 173, specializarea: engleză-coreeană, Nicoleta CERNEANU.
7. Poezia-Trecut-au anii, citită în armeană de către studenta ESFAM, Sofia- Shushanik BARSEGHYAN.
8. Poezia-Luceafărul, fragment citit în ucraineană de către studentul ESFAM, Sofia- Vadim BONDAR.
9. Poezia- La steaua, citită în franceză de către absolventa Facultății de Litere, studenta ESFAM, Sofia –Ina NEAGU.
10. Poezia-Floare albastră, citită în italiană de către studenta ESFAM, Sofia- Anastasia CHETRARI.
Cameraman: Cezara CARA, studenta Facultății de Litere, anul I, grupa 182, specializarea: engleză-chineză.
Montaj: Alexandru ANDRONIC, studentul Facultății de Litere, anul I, grupa 181, specializarea: engleză-chineză.
Idee și concept: Decan Facultatea de Litere, conf. univ., dr. Carolina DODU-SAVCA.

Acces video: https://www.facebook.com/litereULIM/videos/396282247612546/



Facultatea de Litere


18.01.2019