Mii de oameni, la funeraliile rectorului Andrei Galben
”Demnitatea istoricului unei națiuni mici cu ambiții mari”

Mii de oameni au participat, azi, la funeraliile rectorului ULIM, Andrei Galben – de la șefi de stat, diplomați acreditați în R. Moldova, personalități academice și culturale – la studenți și simpli cetățeni. Ceremoniile de înmormântare au început de ieri seara, la Catedrala ”Nașterea Domnului” din capitală, cu o slujbă de pomenire și au continuat în dimineața zilei de azi, la ULIM, unde a fost depus sicriul cu trupul neînsuflețit al regretatului. A urmat un miting de doliu, la ULIM, după care funeraliile s-au încheiat la Cimitirul Central din Chișinău. Ca semn de recunoștință și memorie pentru activitatea prodigioasă a lui Andrei Galben, conducerea ULIM a anunțat decizia de atribuire a numelui fondatorului, instituției pe care a creat-o.

Mitingul de doliu consacrat rectorului Andrei Galben a fost deschis de dl Vladimir Chirinciuc, vicerector pentru relații internaționale, care a dat citirii necrologului oficial al comunității academice ULIM. (LINC)

La ceremonie, au rostit discursuri emoționante o serie de personalități academice și culturale, discipoli ai regretatului academician Andrei Galben, între care dl Ion Tighineanu, vicepreședintele AȘM, fost vicerector ULIM, dl Gheorghe Postică, șeful Cabinetului Ministrului Educației Naționale, Culturii și Cercetării, scriitorul și academicianul Nicolae Dabija, dr. Gheorghe Belostecinic, rectorul ASEM, președintele Consiliului Rectorilor din Moldova, scriitorul Andrei Strâmbeanu, dr. conf. univ. Serghei Țurcan, secretarul științific al Senatului ULIM, dr. Dragoș Vicol, șeful Consiliului Coordonator al Audioviziualului etc.

La funeralii a participat o delegație a Universității Nord-Vest din China, venită, la ULIM, la o preconizată întrunire cu regretatul Andrei Galben și conducerea Institutului CONFUCIUS ULIM, care nu a fost posibil să se producă.

ULIM-ul, o remarcabilă operă de creație intelectuală a regretatei personalități

Dr. hab. prof. univ. Elena Prus, vicerector pentru cercetare, a menționat următoarele:

”Mult stimate domnule Rector Andrei Galben!

Ați plecat subit atunci, când mai aveați multe de spus, de scris și de făcut. Energia Dvs. efervescentă și vitalitatea remarcabilă a fost contrazisă de lumea incertitudinilor în care trăim. Or, Dvs. ați fost întotdeauna un om care a călcat cu fermitate pământul sub picioare.

Realizările de anvergură pe care le lăsați au fost puternic marcate, întâi de toate, de conștiința vocației Dvs. de istoric. Formarea ca istoric este cheia succeselor Dvs. majore. Istoria magistrum vitae est. Din istoria evenimențială ați dedus importanța nervului acțiunii majore: Angajarea, Implicarea, Coordonarea, Edificarea. 

Acad. Al. Zub afirma că istoricul nu este cel care știe, este cel care caută. Căutarea este cuvântul-cheie care v-a definit plenar personalitatea  – căutarea soluțiilor inedite, căutarea consensului de valori, căutarea autodepășirii permanente. Omul este absurd prin ceea ce caută, dar măreț prin ceea ce găsește, completa eseistul Paul Valéry.

Tocmai ca istoric, ați găsit în eroismul național medieval modele pentru prezentul basarabean. Ați avut demnitatea istoricului unei națiuni mici cu ambiții mari, prin realizarea unor proiecte de anvergură, printre care ULIM-ul este o remarcabilă operă de creație intelectuală una remarcabilă, impunându-se prin noile oportunități de fructificare și dezvoltare a mediului academic.

Ca un istoric al contemporaneității, ați fost adeptul Teoriei ansamblurilor, v-a fascinat globalizarea, lumile multipolare, dialogul civilizațiilor, a-ți promovat cu succes imaginea tarii peste hotare, prin palmaresul de distincții și onoruri academice internaționale pe care le-ați obținut într-un număr record pentru Republica Moldova.

Toate aceste formidabile lecții-testament de Istorie, Guvernanță, Management, Reformare și tot ce făurit maiestuos, ne vor ghida și de acum încolo. 

Pentru toate aceste formidabile lecții-testament de Istorie cu sens ascensiv și tot ce ați făurit maiestuos, Vă mulțumim și Vă admirăm. 

Ne va lipsi cu siguranță entuziasmul Dvs. optimist, spiritul rebel și insurecția conștientei febrile, confruntarea idealismului lui Don Quijote cu pragmatismul lui Sancho Panza. 

De acum încolo, veți vorbi cu spiritele elevate, trecute și ele de cealaltă parte a cortinei, provocându-le, în stilul Dvs. inegalabil, la dialoguri providențiale, prin care ați fi vrut atât de mult, să se rezolve totul.  

Drum luminat, mult stimate Domnule Rector Andrei Galben!”

Serviciul de Marketing și Comunicare, ULIM


20.12.2017