Studenți ULIM, câștigători ai Concursului ”Burse de Merit – 2015”

Ediția a XX-a jubiliară a Concursului ”Burse de Merit – 2015” pentru cei mai buni studenți ai RM a adus trei tineri câștigători de la ULIM - Mariana Tăbureanu, din anul III, la Facultatea Științe Economice; Roman Burlacu, din anul III, la Facultatea Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Jurnalism și Maxim Slutu, din anul IV, la Facultatea Drept.

Concursul a fost organizat sub egida Consiliului Rectorilor din RM, cu suportul financiar al BC ”Moldova Agroindbank” SA și al Companiei ”Orange Moldova”. În bază de concurs, tinerii cei mai bine pregătiți au obținut burse a câte 12 000 MDL. Deciziile finale ale competiției au fost stabilite de comun acord, de către Consiliul Donatorilor şi Consiliul de Experţi, nominalizat în cadrul programului, în urma evaluării dosarelor de aplicare şi prestaţiei candidaţilor la testul de cultură generală.

Științele Economice, facultatea celor ambițioși

Una dintre studentele strălucite ale ULIM este Mariana Tabureanu, studentă în anul III, la Facultatea Științe Economice (specialitatea ”Finanțe și bănci”), care a avut o prestație extraordinară, la Concursul ”Burse de Merit-2015”, în condițiile unei concurența acerbe. Este un rezultat fulminant al muncii Marianei, la care a visat încă din anul I.

”Pe parcursul anilor, m-am străduit să am nu doar realizări academice deosebite, ci și participări la multe activități curiiculare și extracurriculare. Ca să devii un exemplu bun, trebuie să muncești mult. Mă bucur că am reușit să-mi fac părinții mândri de succesele mele”, spune Mariana.

De la ULIM – la Paris și mai departe

Facultatea Științe Economice din cadrul ULIM este un loc de studii pentru cei ambițioși, consideră tânăra. ”Profesorii m-au îndemnat să aplic la acest program. Mereu încurajează studenții să fie activi și, grație perseverenței, rezultatele nu întârzie să apară. În plus, facultatea oferă condiții bune de studiu și oportunități în țară și străinătate”, menționează câștigătoarea bursei de merit.

Mariana Tabureanu este un nume cunoscut la festivalurile studenților francofoni. A participat la programe de mobilitate academică cu tineri din Europa, SUA și Africa. A ajuns până  la Paris, în cadrul unui program în domeniul drepturilor omului.

Preocupată de menținerea stabilității sistemului financiar din RM

La finele lunii, Mariana va pleca la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, ca bursieră a Agenției Universitare a Francofoniei, unde va studia contabilitate și informatică în limba franceză. Totodată, acolo, va acumula și material bibliografic pentru proiectul său de licență - ”Rolul Băncii Naționale în menținerea stabilității sistemului financiar”.

Tânăra vrea să revină în RM cu idei inspirate de mari experți europeni de redresare a situației din sfera bancară. Să menționăm, că Mariana Tabureanu este originară din localitatea Cania, r-l Cantemir. Cadrele didactice de la Catedra Finanțe, Bănci și Contabilitate, ULIM aduc sincere felicitări învingătoarei noastre, dorindu-i multe alte succese pe viitor și noi înălțimi atinse!

Angelina Olaru, Serviciul de Marketing și Comunicare, ULIM


12.02.2016