Sub egida ULIM, va fi deschisă o filială a Institutului King Sejong din Seoul

Azi, o delegație a Fundației Institutului King Sejong din Seoul se află în vizită oficială, la universitatea noastră, în vederea evaluării activității Centrului de Limba și Cultura Coreeană și purtării unor negocieri referitoare la deschiderea unui institut cu denumire omonimă în cadrul ULIM, în baza acestuia. În cursul dimineții, oaspeții au avut o întrevedere cu rectorul Andrei Galben, care pledează de mai mulți ani în favoarea acestei idei. Cunoscuta instituție din Coreea de Sud este importantă în contextul promovării limbii și culturii Țării Dimineților Liniștite pe plan global.

În decembrie 2015, dl. Andrei Galben a efectuat o vizită în Coreea de Sud, în cadrul căreia s-a întâlnit cu președintele Fundației Institutului King Sejong, Song Hyangkeun, care a recunoscut eforturile ULIM în această direcție și a promis materializarea ideii cât de curând posibil.

Rectorul Andrei Galben: ”Ne dorim lansarea unui institut King Sejong model în context universitar internațional”

La întrevederea de azi, academicianul Andrei Galben a evidențiat în mod repetat succesele deosebite ale profesorului Han Ho Jin, directorul Centrului de Limba și Cultura Coreeană  ULIM și ale dnei  Won Sim Kim, directoarea Departamentului Limbi Asiatice. Domnul rerctor a menționat ampla experiență internațională a ULIM, unde activează Institutul CONFUCIUS din China și Antena Agenției Universitare a Francofoniei, fiind purtate în continuare negocieri pentru lansarea și altor instituții de prestigiu internațional sub egida aceleiași universități.

”Vrem ca limba, cultura și chiar mentalitatea coreeană de a evolua într-un ritm accelerat, să fie popularizate la noi. Pentru că ULIM a spijinit, sprijină și va sprijini Centrul de Limba și Cultura Coreeană, în vederea transformării acestuia în institut. Vom depune eforturi în continuare, alături de Fundația Institutului King Sejong, pentru lansarea și promovarea valorilor coreene în Europa de Sud-Est. În numele Senatului ULIM, Consiliului de Administrare și Rectoratului ULIM, dorim lansarea unui institut King Sejong model în context universitar internațional”, afirmă dl. Andrei Galben.

Oaspeții din Seoul și-au exprimat satisfacția deschiderii unei filiale a Institutului King Sejong la ULIM, care se va bucura de tot sprijinul cu programe de studii, manuale și profesori nativi calificați din Coreea. Ei susțin că viitoarea structură nu se va ocupa numai de promovarea limbii și culturii țării lor, ci și a limbii și civilizației române a statului-gazdă.  La întâlnire, au mai participat  dl. Han Ho Jin, directorul Centrului de Limba și Cultura Coreeană  ULIM, dna  Won Sim Kim, directoarea Departamentului Limbi Asiatice, dna Valentina Ciumacenco, șefa Centrului Cooperare Internațională și dl. consilier Artur Cepuc.

Angelina Olaru, Serviciul de Marketing și Comunicare, ULIM

FOTO: Andrei Colța


28.04.2017