Un pios omagiu pentru rectorul Andrei Galben
Portdrapel al educației și științei

”Regretatul rector Andrei Galben s-a stins din viață, luminându-ne calea. A plecat subit și prematur la cele veșnice, lăsându-ne drept moștenire Universitatea Liberă Internațională din Moldova – templu al educației, cercetării și științei. Regretatul academician Andrei Galben a adunat în jurul său profesori de mare valoare, în această prestigioasă instituție de tip european, cunoscută în regiune și pe mapamond. Cel care a fost un portdrapel al educației și științei a condus cu dăruire universitatea noastră, timp de 25 de ani, înfruntând intemperiile vremurilor vitrege”, a spus dl Vladimir Chirinciuc, vicerector pentru relații internaționale, în cuvântul său de adio, la mitingul de doliu, în memoria rectorului ULIM.

”Academicianul Andrei Galben a lăsat un gol imens în rândurile generației sale de universitari”

”Regretatul cărturar Andrei Galben a fost un gigant al ideilor novatoare, un temerar și un vizionar.

Regretatul Andrei Galben, cel care a fost părintele învățământului privat din R. Moldova, a luptat cu dârzenie pentru autonomia și independența universitară, și, în egală măsură,  pentru libertatea de mișcare academică.

Regretatul Andrei Galben, cel care a acționat ca un adevărat șef al diplomației universitare, a pledat pentru europenizarea și globalizarea universității, considerând-o ca pe un univers al mondializării.    

Cu trecerea sa în eternitate, regretatul Andrei Galben, cel care a fost un colos universitar, lasă un gol imens în rândurile generației sale de universitari”, a menționat dl Vladimir Chirinciuc.

Serviciul de Marketing și Comunicare, ULIM


21.12.2017