Vizita noului ambasador al Chinei la ULIM

Azi, la ULIM, noul ambasador Extraordinar și Plenipootențiar al Chinei în RM, Zhang Yinghong, a avut o întrevedere cu rectorul Andrei Galben și cu Igor Munteanu, vicerectorul pentru Cooperare Internațională și Parteneriate Academice.

Cu acest prilej, au fost discutate o serie de subiecte de interes bilateral dintre ULIM și universitățile din China. Rectorul Andrei Galben a subliniat eforturile depuse de ULIM în cadrul parteneriatului pe care universitatea îl desfășoară cu Institutul ”Confucius”, pe care-l găzduiește și sprijină din anul 2009.  Acesta reprezintă o platformă excelentă de studiere a limbii chineze și de cunoaștere a tradițiilor și culturii chineze.

În opinia rectorului Andrei Galben, parteneriatul cu China servește dinamicii pozitive pe plan bilateral între RM și această importantă țară, manifestându-se ca un model pozitiv de interacțiune și cooperare interuniversitară chiar și pe plan regional european.

 

E.S. ambasadorul Zhang Yinghong a reiterat susținerea sa personală pentru dezvoltarea acestui parteneriat cu ULIM și Republica Moldova, în ansamblu, arătându-se deschis față de orice idei și proiecte interesante din punctul de vedere al partenerilor săi, pentru a atinge noi performanțe în plan educațional. Vizita unei delegații chineze de nivel înalt condusă de oficiali ai Congresului Poporului Republicii Chineze, va avea loc la 16 octombrie și la Institutul ”Confucius” de la ULIM.

Evenimentul în cauză va contribui la impulsionarea acestei cooperări. Ambasadorul Zhang Yinghong a exprimat mulțumirile sale speciale pentru cei, care fac aflarea corpului de profesori chinezi în cadrul ULIM o experiență plăcută și productivă. Și cu această ocazie, impresia oaspeților care vizitează ULIM este că universitatea reprezintă un partener activ și credibil în domeniul de cercetare și formare profesională a tinerei generații.

 

Serviciul Marketing și Comunicare, ULIM 


06.10.2015