Noutăți
La 28 septembrie curent, Mediateca ULIM a găzduit lecția publică a deputatei olandeze Esther Ouwehand, cu tematica: “Economia, mediul și drepturile animalelor.” Evenimentul a suscitat interesul studenților, profesorilor, activiștilor civici, voluntarilor, reprezentanților asociațiilor obștești etc. Esther Ouwehand este membru fondator al Partidului pentru drepturile animalelor din Olanda și a venit la Chișinău să țină o prelegere despre importanța implementării unor sisteme economice în protejarea drepturilor animalelor, a naturii și a mediului înconjurător, prin prisma puterii politice. ”Schimbările climatice, încălzirea globală sunt fenomene care afectează omenirea, iar dacă nu le vom opri, nu vom putea supraviețui. Putem trăi în armonie cu natura în cazul în care îi respectăm limitele. Statisticile arată că anual sunt sacrificate în scopuri alimentare 70.000.000.000 de animale. Este paradoxal faptul că deși suntem cele mai inteligente creaturi de pe pămînt, distrugem mediul și viitorul. Noi ne propunem să abordăm aceste probleme stringente într-o manieră diferită în comparație cu politicienii tradiționali”, - a declarat Estcher Ouwehand. De asemenea, a fost menționat și faptul că Partidul pentru drepturile animalelor din Olanda este primul din lume care se axează pe elaborarea unui plan de acțiuni pe termen lung în vederea promovări politicilor legislative: a interzice punerea în pericol a biodiversității și a asigura respectarea cerințelor privind protecția animalelor și a mediului ecologic. La final participanții au fost antrenați în discuții referitor la identificarea unor soluții pentru animalele vagaboande din țară și promovarea unor măsuri educative ale societății. Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Ion Dron, avocat pentru drepturile animalelor și cu Organizația non-guvernamentală “Centru de instruire și promovare a drepturilor animalelor ”XENA”. Serviciul de Presă, ULIM
-
Şedinţa ordinară a Senatului ULIM
Va aducem la cunoştinţa DVS., ca miercuri, 21 decembrie 2011, la orele 16.00, în Sala Senatului (etajul IV) se va desfăşura şedinţa ordinară a Senatului ULIM. 20.12.2011
-
Prezentarea filmului documentar “Osoboe naznacenye”
Vineri, 9 decembrie, ora 15:00, în Aula Magnifica, etajul 4, a avut loc prezentarea filmului documentar “Osoboe naznacenye” dedicat vieţii şi activităţii liderului naţional al poporului azer Heydar ALIEV. 14.12.2011
-
Lecția publică “American Diplomacy: How the State Department Works?”
Joi, 8 decembrie, ora 11:30, în Aula Magnifica, etajul 4, Excelența Sa Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Statelor Unite în Republica Moldova, dl William H. MOSER a prezentat lecţia publică cu genericul “American Diplomacy: How the State Department Works?” 14.12.2011
-
Modernizarea Învăţământului Superior din Republica Moldova
La 8 decembrie, curent, Hebdomadarul “Literatura şi Arta” a publicat articolul “Modernizarea Învăţământului Superior din Republica Moldova. Europenizare, Internaţionalizare, Globalizaree. Agenda-2020″ cu prilejul desafăşurării Conferinţei Internaţionale cu genericul “Implementarea principiilor Sistemului European al Învăţământului Superior din Republica Moldova” care a avut loc recent în incinta Universităţii Libere Internaţionale din Moldova. 09.12.2011
-
EVENIMENTE LA ULIM
Stimati colegi, prieteni si parteneri, Va invitam la urmatoarele evenimente in cadrul Universitatii Libere Internationale din Moldova (ULIM) 06.12.2011
-
Conferinţa Internaţională din Moldova „Implementarea Spaţiului European al Învăţământului Superior în Republica Moldova”. Realizări. Provocări. Acţiuni de viitor. Agenda 2020
La 2 decembrie, în Aula Magnifică din cadrul Universităţii Libere Internaţionale din Moldova, s-a desfăşurat Conferința Internațională cu genericul ”Implementarea principiilor Spațiului European al Învățământului Superior în Republica Moldova. Realizări. Provocări. Acțiuni viitoare. Agenda 2020”. Acest eveniment de amploare a fost organizat de Universitatea Liberă Internațională din Moldova în parteneriat cu Ministerul Educației, Consiliul Europei, Secretariatul EHEA și Consiliul Rectorilor din Moldova.
05.12.2011
Afisate 1 - 6 din 6 Articole | Pagina 1 din 1
- < inapoi
- inainte >
Archives
- Februarie 2019
- Ianuarie 2019
- Decembrie 2018
- Noiembrie 2018
- Octombrie 2018
- Septembrie 2018
- Iulie 2018
- Iunie 2018
- Mai 2018
- Aprilie 2018
- Martie 2018
- Februarie 2018
- Ianuarie 2018
- Decembrie 2017
- Noiembrie 2017
- Octombrie 2017
- Septembrie 2017
- Iunie 2017
- Mai 2017
- Aprilie 2017
- Martie 2017
- Februarie 2017
- Ianuarie 2017
- Decembrie 2016
- Noiembrie 2016
- Octombrie 2016
- Septembrie 2016
- August 2016
- Iulie 2016
- Iunie 2016
- Mai 2016
- Aprilie 2016
- Martie 2016
- Februarie 2016
- Ianuarie 2016
- Decembrie 2015
- Noiembrie 2015
- Octombrie 2015
- Septembrie 2015
- August 2015
- Iulie 2015
- Iunie 2015
- Mai 2015
- Aprilie 2015
- Martie 2015
- Februarie 2015
- Ianuarie 2015
- Decembrie 2014
- Noiembrie 2014
- Octombrie 2014
- Septembrie 2014
- August 2014
- Iulie 2014
- Iunie 2014
- Mai 2014
- Aprilie 2014
- Martie 2014
- Februarie 2014
- Ianuarie 2014
- Decembrie 2013
- Noiembrie 2013
- Octombrie 2013
- Septembrie 2013
- August 2013
- Iulie 2013
- Iunie 2013
- Mai 2013
- Aprilie 2013
- Martie 2013
- Februarie 2013
- Ianuarie 2013
- Decembrie 2012
- Noiembrie 2012
- Octombrie 2012
- Septembrie 2012
- August 2012
- Iulie 2012
- Iunie 2012
- Mai 2012
- Aprilie 2012
- Martie 2012
- Februarie 2012
- Ianuarie 2012
- Decembrie 2011
- Noiembrie 2011
- Octombrie 2011
- Septembrie 2011
- August 2011
- Iulie 2011
- Iunie 2011
- Mai 2011
- Aprilie 2011
- Martie 2011
- Februarie 2011
- Ianuarie 2011
- Decembrie 2010
- Noiembrie 2010
- Octombrie 2010
- Septembrie 2010
- August 2010
- Iulie 2010
- Iunie 2010
- Mai 2010