Noutăți
La 28 septembrie curent, Mediateca ULIM a găzduit lecția publică a deputatei olandeze Esther Ouwehand, cu tematica: “Economia, mediul și drepturile animalelor.” Evenimentul a suscitat interesul studenților, profesorilor, activiștilor civici, voluntarilor, reprezentanților asociațiilor obștești etc. Esther Ouwehand este membru fondator al Partidului pentru drepturile animalelor din Olanda și a venit la Chișinău să țină o prelegere despre importanța implementării unor sisteme economice în protejarea drepturilor animalelor, a naturii și a mediului înconjurător, prin prisma puterii politice. ”Schimbările climatice, încălzirea globală sunt fenomene care afectează omenirea, iar dacă nu le vom opri, nu vom putea supraviețui. Putem trăi în armonie cu natura în cazul în care îi respectăm limitele. Statisticile arată că anual sunt sacrificate în scopuri alimentare 70.000.000.000 de animale. Este paradoxal faptul că deși suntem cele mai inteligente creaturi de pe pămînt, distrugem mediul și viitorul. Noi ne propunem să abordăm aceste probleme stringente într-o manieră diferită în comparație cu politicienii tradiționali”, - a declarat Estcher Ouwehand. De asemenea, a fost menționat și faptul că Partidul pentru drepturile animalelor din Olanda este primul din lume care se axează pe elaborarea unui plan de acțiuni pe termen lung în vederea promovări politicilor legislative: a interzice punerea în pericol a biodiversității și a asigura respectarea cerințelor privind protecția animalelor și a mediului ecologic. La final participanții au fost antrenați în discuții referitor la identificarea unor soluții pentru animalele vagaboande din țară și promovarea unor măsuri educative ale societății. Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Ion Dron, avocat pentru drepturile animalelor și cu Organizația non-guvernamentală “Centru de instruire și promovare a drepturilor animalelor ”XENA”. Serviciul de Presă, ULIM
-
Anunţ privind iniţierea procesului de alegere a Rectorului universității Libere Internaţionale din Moldova
În conformitate cu prevederile art. 105, alin. (4) din Codul Educației al Republicii Moldova nr. 152 din 17.07.2014, hotărârii nr. 1/2 din 22.02.2018 a Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al ULIM, în conformitate cu Regulamentul-cadru privind modul de alegere a rectorului instituției de învățământ superior din Republica Moldova, aprobat prin Ordinul Ministrului Educației nr. 09 din 14.01.2015, Regulamentul privind modul de alegere a rectorului ULIM, aprobat de Senatul ULIM la 29.04.2015, se anunță inițierea procesului de alegere a rectorului Universității Libere Internaţionale din Moldova. 22.02.2018
-
Prima întrevedere a consulului Coreei de Sud cu rectorul interimar Ilian Galben
Consulul R. Coreea în R. Moldova cu reședința la Kiev, dl Shin Kyuho, a efectuat, recent, o vizită de lucru, la ULIM, unde a avut întrevederi cu rectorul interimar Ilian Galben. Discuțiile s-au axat pe chestiuni de interes comun referitoare la educație și cultură, pe continuitatea unor proiecte de importanță națională și internațională, începute de regretatul rector Andrei Galben. Părțile și-au exprimat dorinţa reciprocă de a intensifica cooperarea între ULIM şi ambasadă, de a stabili noi relații cu instituțiile de învățământ superior din Coreea, în vederea realizării unor proiecte academice și de cercetare comune. 02.02.2018
-
Clinica Juridică ULIM
Studenții de la Drept, implicați în prevenția criminalității în zece raioaneAzi, Organizația Clinica Juridică ULIM a studenților și absolvenților Facultății Drept a lansat noul proiect – Tinerii în siguranță, desfășurat cu suportul Ambasadei SUA în RM. Cu această ocazie, autorii proiectului organizează, la ULIM, timp de două zile, atelierul de instruire a formatorilor, care vor acorda asistență gratuită cetățenilor din categorii sociale vulnerabile și vor implica tineri din zece raioane în lupta contra violenței în societate. Punctul de plecare al autorilor proiectului este rata alarmantă a infracționalității în creștere în rândul tinerilor, între 14 și 19 ani, 1000 dintre care, în anul 2016, fiind condamnați pentru omoruri, violuri și jafuri. 01.02.2018
-
Han Yerim, studentă ULIM, din Coreea de Sud:
”R. Moldova este dragostea mea, unde aș putea să revin”Han Yerim este studentă din Coreea de Sud, în anul IV, la Facultatea Informatică, Inginerie, Design. A venit la studii, la ULIM, prin intermediul Centrului de Limba și Cultura Coreeană ”Se Jong”. Vorbește o română bună, cu dicție perfectă, după ce a frecventat, timp de șase luni, cursuri de pregătire lingvistică, la ULIM, înainte de a fi înmatriculată la facultate, în anul 2014. Au mai rămas câteva luni, până la absolvirea ULIM și despărțirea de R. Moldova, țara pe care a îndrăgit-o enorm Han Yerim. 01.02.2018
Afisate 1 - 4 din 4 Articole | Pagina 1 din 1
- < inapoi
- inainte >
Archives
- Februarie 2019
- Ianuarie 2019
- Decembrie 2018
- Noiembrie 2018
- Octombrie 2018
- Septembrie 2018
- Iulie 2018
- Iunie 2018
- Mai 2018
- Aprilie 2018
- Martie 2018
- Februarie 2018
- Ianuarie 2018
- Decembrie 2017
- Noiembrie 2017
- Octombrie 2017
- Septembrie 2017
- Iunie 2017
- Mai 2017
- Aprilie 2017
- Martie 2017
- Februarie 2017
- Ianuarie 2017
- Decembrie 2016
- Noiembrie 2016
- Octombrie 2016
- Septembrie 2016
- August 2016
- Iulie 2016
- Iunie 2016
- Mai 2016
- Aprilie 2016
- Martie 2016
- Februarie 2016
- Ianuarie 2016
- Decembrie 2015
- Noiembrie 2015
- Octombrie 2015
- Septembrie 2015
- August 2015
- Iulie 2015
- Iunie 2015
- Mai 2015
- Aprilie 2015
- Martie 2015
- Februarie 2015
- Ianuarie 2015
- Decembrie 2014
- Noiembrie 2014
- Octombrie 2014
- Septembrie 2014
- August 2014
- Iulie 2014
- Iunie 2014
- Mai 2014
- Aprilie 2014
- Martie 2014
- Februarie 2014
- Ianuarie 2014
- Decembrie 2013
- Noiembrie 2013
- Octombrie 2013
- Septembrie 2013
- August 2013
- Iulie 2013
- Iunie 2013
- Mai 2013
- Aprilie 2013
- Martie 2013
- Februarie 2013
- Ianuarie 2013
- Decembrie 2012
- Noiembrie 2012
- Octombrie 2012
- Septembrie 2012
- August 2012
- Iulie 2012
- Iunie 2012
- Mai 2012
- Aprilie 2012
- Martie 2012
- Februarie 2012
- Ianuarie 2012
- Decembrie 2011
- Noiembrie 2011
- Octombrie 2011
- Septembrie 2011
- August 2011
- Iulie 2011
- Iunie 2011
- Mai 2011
- Aprilie 2011
- Martie 2011
- Februarie 2011
- Ianuarie 2011
- Decembrie 2010
- Noiembrie 2010
- Octombrie 2010
- Septembrie 2010
- August 2010
- Iulie 2010
- Iunie 2010
- Mai 2010