O absolventă a Institutului CONFUCIUS ULIM, printre cei mai buni specialiști vorbitori de chineză

Celebrii artiști de la Opera Beijing, evoluând în cadrul unui spectacol recent, la ULIM, au descoperit publicului nostru o tânără talentată, care a avut inspirația să cânte alături de marea solistă de operă din China, Lu Yang. Este vorba de Ana Scobioală, o absolventă strălucită a Institutului CONFUCIUS din cadrul ULIM, care în prezent activează la Agenția Economică a Ambasadei Republicii Populare Chineze la Chișinău, unde se ocupă de secretariat și traduceri din și în română, rusă, engleză și chineză, chiar și în cadrul vizitelor oficiale ale diferitor delegații din China. Faimoasa Competiție Internațională ”Podișorul Chinezesc” a fost pentru Ana Scobioală un mare succes, unde și-a dovedit excelenta pregătire, alături de cei mai puternici concurenți din lume.

”Visul meu din copilărie s-a împlinit, grație Institutului CONFUCIUS

”China era visul meu din copilarie, care s-a împlinit, numai după ce am început să studiez la Institutul CONFUCIUS ULIM, din anul 2010, pe când aveam doar 15 ani. După absolvirea Gimnaziului ”L.Tolstoi”, mi-am continuat studiile la Colegiul Național de Comerț și, concomitent, nu am încetat să frecventez lecțiile de chineză de la Institutul CONFUCIUS.

În  anul 2012 am ocupat  primul loc la preselecția națională a Concursului Internațional Podișorul Chinezesc pentru elevii din R. Moldova. Atunci visul meu de a pleca în China s-a împlinit. Aveam șansa să particip, împreună cu o altă colegă, la următoarea etapă a acestei competiții mondiale din orașul Kunming, provincia Yunnan, China. În echipă, noi am ocupat locul IV printre reprezentanții țărilor lumii și locul III printre cei din partea statelor europene. Desigur, această călătorie a fost o experientă de neuitat”, povestește Ana Scobioală.

Lansare excepțională la o faimoasă competiție mondială

Și în anul 2015 a participat la Concursul Internațional Podișorul Chinezesc, de data aceasta pentru studenți. După ce a obținut primul loc în Chișinău, a plecat în China la competiția internațională. Atunci nici nu și-ar fi putut imagina, că va evolua în calitate de  primă participantă din partea țărilor europene, pe scenă. A fost apreciată pentru talent și performanță în cunoașterea limbii chineze, recompensa juriului  pentru marele succes fiind dreptul de a face studii în China pentru un semestru, absolut gratis!

Cum își explică această reușită, de care puțini se pot bucura în context mondial? ”Întâi de toate, sunt extrem de recunoscătoare primului meu profesor chinez, dlui Xiang, care a fost foarte răbdător cu mine, în timpul și în afara orelor. El m-a motivat cel mai mult în studiul acestei limbi și m-a îndemnat să particip la Podișorul Chinezesc.

La marea competiție, minunatul meu dascăl a continuat să mă ghideze și chiar a fost în sală printre spectători. Pe scenă, am simțit un enorm sprijin moral din partea sa. Părinții mei, de asemenea, mi-au fost alături și m-au încurajat în toți anii de studii. Ei mi-au permis să plec în China, chiar dacă aveau emoții mari pentru mine. Mai mult, interesul lor sincer față de cultura, limba și bucătăria chineză m-au ajutat”, spune Ana Scobioală.

Evoluare surprinzătoare alături de o solistă celebră, la ULIM

Iată că absolventa noastră nu încetează să ne uimească. Apariția la ULIM, alături de Lu Yang, conducătoarea primei trupe  din China - a Operei Beijing, a fost o surpriză. Vocea Anei vrea școală și scenă. ”Îmi place să cânt în limba chineză, mai ales, că muzica acestei țări îmi este nespus de dragă. Melodiile Chinei m-au ajutat să-i învăț și limba, deoarece mi-au atins sufletul.

Primul meu profesor de acolo are o voce de artist. În timpul lecțiilor, el uneori ne cânta ceva și ne povestea despre cultura neobișnuită a poporului său. Dl. Xiang  ne-a îndemnat să învățăm cântece chineze pentru diferite festivaluri. Mi-a lasat amintiri frumoase si mi-a stârnit interesul față muzica Țării Marelui Zid. Domnia sa m-a provocat să încerc să cânt și eu. Deși n-am studii muzicale, participarea la diverse concursuri organizate de Institutul CONFICIUS, m-au ajutat să aflu că pot avea succes și în acest domeniu.

Din copilarie muzica este una dintre pasiunile mele și chiar am visat să devin cântăreață. Așadar, învățând limba chineză, mi-am dezvoltat abilitățile muzicale și am reușit să-mi văd un alt vis împlinit - cel de a cânta pe scenă”, mărturisește tânăra.

Povestea Anei Scobioală, una dintre cele mai apreciate participante din lume la Concursul Internațional ”Podișorul Chinezesc”, a cărei experiență de studii e deosebit de utilă pentru toți studenții, vom continua să o publicăm săptămâna aceasta.

Angelina Olaru, Serviciul de Marketing și Comunicare, ULIM


28.03.2017