Skip to main content

La 20 noiembrie curent, studenții de la Facultatea de Litere au avut o oportunitate exclusivă de a participa la întâlnirea cu reprezentanții companiei Travod International, care este specializată în furnizarea serviciilor de traduceri. Victoria Ulinici, HR Manager în cadrul Travod, a ținut un discurs informativ despre profilul și performanțele companiei, condițiile de muncă, cursurile de formare continuă disponibile pentru angajați, precum și despre numeroasele oportunități atractive, create pentru tinerii specialiști. De asemenea, a fost subliniat faptul că experiența nu este absolut necesară pentru a fi angajat, în contextul în care studenții manifestă deschiderea de a participa la cursuri introductive și ateliere de specializare, în vederea dobândirii competențelor și abilităților indispensabile actului de traducere. În scop de familiarizare cu echipa și profilul companiei Travod, în zilele de 27 și 28 noiembrie curent, vor fi organizate Zilele Ușilor Deschise, când tinerii au posibilitatea să meargă gratuit,  în vizită de studiu la sediul organizației. De menționat că locurile sunt limitate, înregistrarea la eveniment realizându-se în regim online, până în 23 noiembrie, prin completarea formularului: https://betravod.com/blog/registration-for-travod-open-doors-event?fbclid=IwAR3–rzzUD5fqhyKMi0cGZg04aYDS8JmvkCppyTdrfszBvUyWlJL4QEofS0

Compania Travod International a fost fondată în anul 2010, cu sediul la Londra, ajungând la performanța de a dezvolta o comunitate de 25 de mii de lingviști care traduc în peste 100 de limbi. Cu oficii în Marea Britanie, România și RM, compania este clasată pe locul 23 în Europa de Nord în industria traducerilor.

Serviciul de Presă, ULIM

Leave a Reply