S-a stins din viață profesorul universitar, doctor habilitat Ana Bondarenco (1938-2021), distinsă personalitate universitară, cea care a trudit, a perseverat și a erijat soclul filologiilor romanice în Republica Moldova. A activat, a cercetat și a strălucit în domeniul universitar mai bine de șase decade.
Ana Bondarenco a fost fondatoarea Departamentului de Limbi Străine ULIM și primul decan al Facultății de Limbi Străine ULIM (1993-1995), preşedinta Asociației profesorilor de limbă franceză din Republica Moldova, profesor universitar, conducător ştiințific, membră a comisiilor de profil naționale și internaționale, autoare de manuale, studii de specialitate și articole ştiințifice în domeniul filologiei romanice, studiilor francofone și didacticii limbii franceze.
A exercitat mai multe funcții pe treptele universitare: asistent, lector, conferențiar universitar și profesor universitar de anvergură la cele mai prestigioase instituții, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Universitatea Liberă Internațională din Moldova și Universitatea de Stat din Moldova. Discursurile, conferințele, analizele propuse, luările de cuvânt și de atitudine au impresionat mereu publicul printr-o inconfundabilă amprentă personală.
În anii cei mai plenari de Renaștere Națională, Ana Bondarenco a dat dovadă de demnitate națională, alături de popor și sacrificiile acestuia, a luptat pentru a readuce acasă alfabetul latin, valorile neamului și imnul tuturor românilor.
Mereu și-a dăruit toate forțele și cunoștințele vaste auditoriului studențesc, tinerilor cercetători și colegilor. Crezul i-a fost nobil: să cunoști cât mai multe limbi străine, dar mai întâi de toate să-ți venerezi limba maternă.
Limba franceză i-a fost nu doar o limbă a profesiei, dar și o misiune profesională pe care a propăvăduit-o de-a lungul vieții. În calitatea sa de Președintă a Asociației Profesorilor de Franceză, a pledat cu ardoare pentru promovarea valorilor francofoniei în spațiul românesc.
A fost o mamă și bunică grijulie, un pedagog ilustru, un savant filolog desăvârșit, un ghid al tinerilor cercetători. A luminat pentru alții, a muncit și a suferit pentru toți. Profesorul Ana Bondarenco și-a creat din propria viață un Destin.
Ana Bondarenco a fost și va rămâne un model al dedicației profesionale, al devotamentului dinamic, de o responsabilitate proverbială, implicată cu dăruire până la sacrificiu în toate activitățile din spațiul comunitar al filologiei romanice, în țară și peste hotare. A fost o idealistă, agitată de valurile vieții, a iubit neamul, profesia și înaltele valori, rămânând în memoria colegilor și generațiilor academice o protagonistă a libertății fără mituri.
Comunitatea ULIM