Skip to main content
Noutăți

Concurs de selecție Erasmus+ (semestrul II, a.u. 2021-2022)

Universitatea Liberă Internațională din Moldova anunță organizarea unui concurs de selecție a candidaților pentru mobilități academice (de studiu și/sau practică) la una dintre universitățile partenere, după cum urmează:

Lumsa University, Italia (Pot aplica studenții de la Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și JurnalismFacultatea DreptFacultatea Științe Sociale și ale Educației;)

https://www.lumsa.it/en/about_university

Tsenov Academy of Economics, Bulgaria (Pot aplica studenții de la Facultatea Științe Economice)

https://www.uni-svishtov.bg/en

University A. Coruna, Spania (Pot aplica studenții de la Facultatea Informatică, Inginerie și Design)

https://www.udc.es/

Ondokuz Mayıs University, Turcia (Pot aplica studenții de la Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Jurnalism; Facultatea Drept; Facultatea Științe Sociale și ale Educație; Facultatea de Litere; Facultatea Științe Economice; Facultatea Informatică, Inginerie și Design )

http://www.omu.edu.tr/en

Universitatea Afyon Kocatepe, Turcia (Pot aplica studenții de la Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Jurnalism; Facultatea Drept; Facultatea Științe Sociale și ale Educației; Facultatea Științe Economice)

https://aku.edu.tr/anasayfa/eng/index.htm

Etapele selecției:

Pentru a beneficia de o mobilitate de studiu sau practică Erasmus+ pe durata semestrului al II-lea al anului universitar 2021-2022, trebuie să depuneți dosarul la Centrul Cooperare Internațională din cadrul ULIM (etajul IV, of.443), în perioada  2 noiembrie – 20 noiembrie 2021.

NOTĂ: La data de 15 noiembrie, orele 12:00, va avea loc sesiunea de întrebări și răspunsuri privind programul Erasmus+. Evenimentul se va desfășura în format online. Linku-ul pentru conectare este meet.google.com/gir-ndmx-twz

 Documente necesare pentru dosar:

– CV Europass (în limba engleză);
– Scrisoare de motivație care să justifice universitatea aleasă (în limba engleză);

– Situaţia academică (certificat academic eliberat de secretariat-decanat);

– Certificat de cunoaștere a limbii țării respective (de la catedrele abilitate) sau alte diplome recunoscute; nu și pentru studenții care studiază limba respectivă ca parte integrantă din specializarea lor;
– Diplome, certificate suplimentare – opțional (în copie).

NOTĂ:  Dacă nu ai un certificat care să ateste cunoștințele tale lingvistice, poți susține un test de evaluare a competenţelor lingvistice în cadrul Facultății de Litere. Înscrierile se fac la Centrul Cooperare Internațională,  et. 4, of. 443 .

Studenții care studiază limba străină respectivă ca parte integrantă din specializarea lor sunt nu au nevoie de certificat de limbă.

Candidaţii care deţin un certificat de competenţă lingvistică în care se precizează punctajul obţinut de student, vor primi o notă echivalentă acestui punctaj, care va fi luată în considerare la calculul mediei generale a selecţiei.

Punctajul va fi calculat astfel:

– Media generală a rezultatelor academice obţinute până la ultima sesiune, inclusiv: 50% din punctaj

– Competenţe lingvistice în limba engleză/spaniolă: 30% din punctaj

– Interviu: 20% din  punctaj

Condiţii de participare la selecţia pentru mobilitățile Erasmus+ de studiu:

– Studenții de la ciclul licență, secția zi – anul II (toate specialitățile) și anul III (în cazul studenților înscriși la specialitățile: drept, design, tehnologii informaționale) ;

– Studenții de la masterat, doctorat;

– Studenții la secția zi, cu rezultate academice bune (minim șapte pentru profil real și minim opt pentru profil umanist (în cazul masteranzilor se va avea în vedere şi media anilor de studii pentru ciclul de studii de licenţă deja încheiat);

– Studenții care au o cunoaștere bună a limbii străine în care se predă la universitatea-gazdă, nivelul B1 (conform Cadrului European Comun de Referință pentru Limbi – https://europass.cedefop.europa.eu/ro/resources/european-language-levels-cefr ).

NOTĂ : Devin titulari de mobilitate acei studenţi din ierarhia de selecţie până la care ajung fondurile alocate. Ceilalţi studenţi care dețin criteriile de eligibilitate, sunt incluși în listele de rezervă, având posibilitatea de obţinere a grantului, în aceeaşi ordine a ierarhiei, în cazul unor renunţări/ redistribuiri sau suplimentări de fonduri. Acei candidaţi care nu îndeplinesc respectivele criterii de selecţie, vor fi consideraţi respinşi.

Grantul Erasmus+ acordat este de aproximativ 800 euro/lună.  Taxa pentru transport tur-retur este acoperită separat din contul programului.

Mobilități de studii Erasmus+
Programul Erasmus+ permite studenților  ULIM să efectueze mobilități de studiu la universitățile partenere dintr-o altă țară din Comunitatea Europeană.
Obiectivele mobilităților de studiu din cadrul programului Erasmus+ sunt următoarele:

–  Să ofere studenţilor posibilitatea de a descoperi avantajele unei experienţe de studiu în alte ţări europene din punct de vedere educaţional, lingvistic şi cultural;

–  Să contribuie la dezvoltarea de resurse umane formate din tineri calificaţi, deschişi şi cu experienţă internaţională ca viitori profesionişti.

Poți beneficia de până la 12 luni de mobilitate Erasmus+ pe fiecare ciclu academic (licență, masterat, doctorat).

Poți beneficia de Erasmus+ Studii și dacă ai avut o bursă Erasmus+ Placement.

Ce este Erasmus+ Placement (stagiu de practică)

Acest tip de mobilitate permite studenților ULIM  să efectueze un stagiu de plasament (practică) într-o companie sau o organizație într-o altă țară din Uniunea Europeană. „Placement„ este o altă denumire a conceptului de practică.

Organizațiile gazdă pentru mobilități de plasament pot fi companii, centre de formare, centre de cercetare sau alte organizații inclusiv instituții de învățământ superior.
Dacă ești sudent la licență sau masterat, poți efectua o mobilitate Erasmus+ Placement. Ai oportunitatea perfectă de a intra în contact cu marile companii din străinătate chiar în țara lor de origine sau poți folosi resursele altor universități pentru a-ți realiza lucrarea de licență sau master.
Dacă ești student doctorand, prin Erasmus+Placement, poți realiza un stagiu de cercetare la o instituție de învățământ superior din Comunitatea Europeană.

Poți beneficia de Erasmus+ Placement și dacă ai avut o bursă Erasmus+ de Studii. Poți beneficia de maxim 12 luni de mobilitate Erasmus+ pe fiecare ciclu academic (licență, masterat, doctorat).

Pentru mai multe detalii, contactați Centrul Cooperare Internațională din cadrul ULIM:

Email: cci@ulim.md
Tel.-Fax: 
(+373 22) 205921
str. 
Vlaicu Pârcălab 52 (et. 4, of. 443).

Leave a Reply