Skip to main content
Noutăți

Ceremonia aniversară de absolvire a promoției 2022, Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Jurnalism ULIM

Absolvenții ciclurilor de licență și de master alături de părinți și de profesorii de la Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Jurnalism s-au întrunit la ceremonia festivă de decernare a diplomelor.

La deschiderea evenimentului au rostit discursuri inaugurale doamna Valentina Ciumancenco, prorector pentru Relații Internaționale, ULIM, conf. univ., dr., urmat de mesajele de felicitare din partea doamnei Liliana Beniuc, președintele Comisiei de Licență, specialitatea Relații Internaționale cât și membri ai Consiliului Profesoral, părinți, rude și prieteni.

Sub auspiciile conducerii facultății, cât și a invitaților tinerii au fost motivați să persevereze și să exceleze în cariera aleasă, să surmonteze orice obstacole și să manifeste deschidere deplină pentru continuarea studiilor la ciclul II masterat.

În cadrul evenimentului, absolvenții de la specialitatea Jurnalism și procese mediatice au semnat Codul deontologic al jurnalistului și s-au angajat solemn să respecte deontologia și etica profesională pe parcursul carierei de jurnalist. Această activitate este o premieră și face parte dintr-o campanie națională cu genericul „Semnăm Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova”, lansată la 3 mai curent de absolvenții Programului internațional de instruire în domeniul autoreglementării jurnalistice al Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida) și Consiliul de Presă din R. Moldova.

 La finele evenimentului, studenții-absolvenți ai facultății au adus omagiu pentru rectorul Andrei Galben rector, fondatorul ULIM, prin depunere de flori la bustul acestuia.

https://www.facebook.com/Facultatea-Rela%C8%9Bii-Interna%C8%9Bionale-%C8%98tiin%C8%9Be-Politice-%C8%99i-Jurnalism-1460551107556198

Leave a Reply