Skip to main content
Noutăți

E. S. Lee Yang-Goo, Ambasador al Coreei de Sud în vizită la ULIM

La 18 aprilie curent, conducerea ULIM reprezentată de rectorul conf. univ. dr. Ilian Galben și de prorectorul pentru Cercetare Științifică și Studii Doctorale prof. univ. dr. hab. Elena Prus au avut o întrevedere cu E. S. Lee Yang-Goo, ambasador al Coreei de Sud cu reședinta la Kiev.

Agenda discuțiilor a fost constituită din preocupări comune ce țin de mediul academic, de dezvoltarea mobilităților de studenți și de cadre didactice în misiuni de predare și de învățare. Rectorul conf. univ. dr. Ilian Galben a reliefat recunoștința pentru suportul continuu acordat, pentru dialog eficient și activități prodigioase, întrucât studenții și profesorii ULIM, beneficiază anual de burse de studii alocate de către Coreea de Sud. Consolidarea parteneriatelor cu instituțiile de învățământ superior din Coreea de Sud este una dintre reușitele de bază ale cooperării ULIM cu Centrul de Limbă și Cultură Coreeană „Se Jong” și cu Ambasada Coreei de Sud la Kiev. De asemenea, conducerea ULIM  a manifestat interesul de a aprofunda și de a dinamiza cooperarea bilaterală prin realizarea proiectelor comune în diverse domenii. Rectorul Ilian Galben a oferit E. S. Lee Yang-Goo o Diplomă de Excelență pentru colaborarea prodigioasă, pentru contribuția semnificativă în promovarea valorilor universale și dezvoltarea relațiilor educaționale, științifice și culturale între Coreea de Sud și țara noastră.

Vizita diplomatului a prevăzut și o întâlnire cu studenții, în cadrul căreia E.S. Lee Yang-Goo a prezentat un tablou panoramic al succesului sud-coreean, atins cu multă ambiție și perseverență, dar și promovarea acestui concept în lumea globală. Tinerii au fost motivați să obțină câteva deprinderi de bază și competențe-cheie pentru îmbunătățirea șanselor de reușită în viață (inteligența emoțională, creativitatea, abilități de manager, gândirea critică, capacitatea de soluționare a sarcinilor complexe, orientarea către client, dexteritate în negociere, atitudine flexibilă etc.). Evenimentul s-a încheiat cu o rundă de întrebări și răspunsuri cu participarea tinerilor studioși.

Leave a Reply