Întâlnire cu dna Maia Metaxa, directorul Școlii de Jurnalism din Moldova
În cadrul catedrei Relaţii Internaţionale şi Jurnalism, Facultatea de Limbi străine, Relații Internaționale și Jurnalism ULIM, în data de 15 noiembrie 2023, a fost organizată o întâlnire a studenţilor de la specialitățile Jurnalism și procese mediatice și Relații Internaționale cu dna Maia Metaxa, directorul Școlii de Jurnalism din Moldova.
Studenţii au fost informați despre programele de studii, oferite de Şcoala de Jurnalism şi oportunitățile de înscriere la aceste programe pentru viitorii jurnaliști.
Studenţii ULIM – Universitatea Liberă Internaţională din Moldova, sunt așteptați să participe activ în cadrul cluburilor de presă, workshop-urilor, discuțiilor tematice şi altor activități din cadrul școlii. Dialogul dintre reprezentanții Școlii de Jurnalism din Moldova şi viitorii jurnaliști a „spart gheața” pentru o conlucrare productivă şi reciproc avantajoasă.