Unul dintre evenimentele de prim-plan al săptămânii la ULIM a fost susținerea tezei de doctor în științe economice a doamnei Maria Gâf-Deac, conferențiar la Universitatea ”Spiru Haret” din București. Domnia sa a prezentat o lucrare deosibit de actuală pentru România și R. Moldova, referitoare la perfecționarea guvernanței entităților economice și eradicarea corupției – ”Particularitățile organizării gestiunii corporative în România”. Conducător științific este prof. univ. dr. hab. Petru Roșca.
”Această temă este îndeosebi actuală, deoarece în urma reformei economice, după 25 de ani de la transformările din România, prin trecerea la economia descentralizată de piață, noua realitate macroeconomică din Europa dezvoltată și din lume impune aplicarea sistemelor noi de organizare mangerială, prin procesul renovării managementului și introducerea gestiunii corporative a firmelor”, observă dr. conf. Maria Gâf-Deac.
Problema abordată are o importanță deosebită în cerința expresă de a avea la îndemână instrumente manageriale de motivare pentru atragerea investițiilor străine în România într-un climat credibil de afaceri, transparent, etic, fără conflicte de interese și corupție, ceea ce se poate realiza prin introducerea pe plan național a gestiunii corporative în firme, organizații, instituții etc., consideră profesoară universitară.
ULIM, o instituție internațională de pregătire a doctorilor în științe
”Importanţa problemei abordate se dovedește și prin faptul că marile firme de investiții moderne în plan mondial îşi dau seama de potenţialul României de a deveni un lider regional, dar pentru a-şi atinge pe deplin acest potenţial, România trebuie să continue să facă progrese în ceea ce priveşte climatul investiţional şi de business, ceea ce se poate concretiza și prin aplicarea gestiunii corporative”, afirmă dr. Maria Gâf-Deac.
Domnia sa este cadru universitar de 20 de ani la instituții din București, unde predă cursuri de management general, operațional și de producție. Este autoare a peste 300 de publicații științifice în domneniul economic, inclusiv 28 de lucrări pe tema tezei de doctorat, între care două monografii, una fiind în colaborare cu domnul Petru Roșca. Am întrebat-o pe doamna Maria Gâf-Deac de ce a decis să-și facă studiile doctorale la ULIM: ”Mai mulți profesori universitari, colegi de-ai mei din România, mi-au recomandat ULIM-ul, care este o instituție universitară internațională de prestigiu. Am avut o colaborare bună atât cu domnul Petru Roșca, cât și cu Catedra de Management de aici.”
Serviciul de Marketing și Comunicare, ULIM