În contextul Zilelor ULIM, la 17 octombrie curent, a avut loc inaugurarea Aulei Statului Qatar, cu suportul și asistența Ambasadei Statului Qatar în RM. Evenimentul a fost organizat cu fast, debutând cu tăierea panglicii de către Rectorul ULIM Ilian Galben și E. S. Hamad Bin Rashid Al-Athba, Ambasador al Statului Qatar în RM. La inaugurare a fost prezent Hamad Bin Khalid Alsheaibi, al doilea Secretar al Ambasadei, precum și reprezentanți ai structurilor de stat, a organizațiilor non-guvernamentale, corpul didactic și studenții ULIM. Rectorul Ilian Galben a mulțumit reprezentanților Ambasadei pentru sprijinul și contribuția acordată, relevând faptul că Aula Qatar va fi un simbol de stabilire a relațiilor de colaborare între instituții și popoare, un spațiu de promovare a activităților ce țin de limba, știința și cultura qatareză. E. S. Hamad Bin Rashid Al-Athba a exprimat intenția de a impulsiona și de a extinde relațiile de colaborare în domeniul educațional, precum și derularea unor schimburi de experiență și cunoștințe. În scopul consemnării momentului de inaugurare, părțile au semnat și un Acord de colaborare între ULIM și Ambasada Statului Qatar, fiind pronunțat interesul mutual de crearea a unui mediu favorabil pentru consolidarea unor proiecte durabile de cooperare.
Serviciul de Presă