La 12 iunie curent, în incinta ULIM a fost organizată Adunarea Generală a International Council on  Social Welfare în Moldova, eveniment desfășurat prin colaborarea dintre Catedra Sociologie și Asistență Socială „Nicolae Sali”, Proiectul „Casa Mare”, Asociația Națională a Experților și Asistenților Sociali din Moldova (ANEASM) și International Council on Social Welfare (ICSW). Printre participanții la eveniment s-au numărat cadre didactice, studenți și absolvenți ULIM, cercetători., asistenți și experți sociali. De asemenea, la manifestare au luat parte și studenți americani de la Universitatea York College, City University of New York, care se află în țara noastră în cadrul celei de-a 5-a ediții a Școlii de Vară Americană în domeniul expertizei sociale, program desfășurat anual în colaborare cu ULIM, Proiectul „Casa Mare”, ANEASM și Centrul de Reabilitare Vocațională (VRC-Moldova).

În cadrul Adunării Generale ICSW în Moldova a fost desfășurat Seminarul „The social expert model of social work education, professionalization, and community-building practice”. În sesiunea de deschidere au fost transmise mesaje de salut din partea organizatorilor și a reprezentanților conducerii ULIM. Vadim Țarnă, președintele ANEASM, dr. Vadim  Moldovan directorul A. O. Proiectul „Casa Mare” și Ronald Wiman, Președintele ICSW Europe au comunicat despre rolul primordial al  asistenților sociali în asigurarea bunăstării sociale și dezvoltării comunitare durabile, dar și despre strategiile de modernizare a sistemului de protecție socială. În intervenția sa, conf. univ. dr. Valentina Ciumacenco, prorector pentru Relații Internaționale a transmis mesaj de bun venit studenților de la Universitatea York College, City University of New York, apreciind înalt eforturile organizatorilor orientate  spre schimbul reciproc de experiențe și bune practici în domeniul asistenței sociale. De asemenea, a manifestat interesul pentru fortificarea relațiilor de colaborare cu instituțiile vizate în vederea schimbului intercultural dintre studenții americani și moldoveni. Lucrările seminarului au continuat cu o sesiune de comunicări tematice și dezbateri.

Serviciul de Presă, ULIM

Lasă un comentariu