Back

ULIM consolidează cooperarea academică cu Republica Coreea prin vizita Excelenței Sale Park Kichang

ULIM – Universitatea Liberă Internațională din Moldova a avut onoarea de a primi vizita de curtoazie a Excelenței Sale Park Kichang, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republica Coreea în Republica Moldova, cu reședința la Kiev.

La întrevedere au participat rectorul ULIM, Ilian Galben, Valentina Ciumacenco, prorector pentru relații internaționale, precum și reprezentanții Centrului de Limbă și Cultură Coreeană Se Jong din cadrul ULIM: Han Ho Jin, director, și Kim Won Sim, șefa Departamentului Limbi Asiatice.

Discuțiile s-au concentrat asupra consolidării cooperării academice și culturale dintre ULIM și instituțiile de învățământ superior din Republica Coreea, dezvoltării programelor educaționale comune și promovării limbii și culturii coreene în rândul studenților din Republica Moldova. A fost evidențiat rolul esențial al dialogului intercultural și al schimburilor academice ca piloni ai colaborării internaționale în domeniul educației.

Conducerea ULIM și-a exprimat aprecierea pentru sprijinul constant oferit de partea coreeană în dezvoltarea Centrului de Limbă și Cultură Coreeană Se Jong, subliniind totodată deschiderea instituției pentru extinderea proiectelor comune în domeniile educației, cercetării și mobilității academice. Prorectorul Valentina Ciumacenco a menționat proiectele de succes realizate împreună cu partenerii coreeni și a reconfirmat angajamentul ULIM pentru aprofundarea cooperării academice, evidențiind perspectivele de interes comun.

Excelența Sa Park Kichang a apreciat colaborarea de durată dintre ULIM și instituțiile din Republica Coreea, precum și contribuția Centrului Se Jong la consolidarea punților de cooperare academică și culturală dintre cele două state. Totodată, diplomatul coreean a adus un omagiu memoriei fondatorului ULIM, regretatul rector Andrei Galben, subliniind rolul său esențial în dezvoltarea învățământului superior modern și în promovarea deschiderii internaționale a universității.

Vizita Excelenței Sale reconfirmă relațiile de prietenie și cooperare dintre Republica Moldova și Republica Coreea și evidențiază rolul activ al ULIM în promovarea parteneriatelor internaționale în spațiul academic.

Aceasta reprezintă prima vizită oficială la Chișinău a Excelenței Sale Park Kichang, cu prilejul prezentării scrisorilor de acreditare Președintei Republicii Moldova. Diplomat de carieră, acesta are o vastă experiență în cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Coreea, deținând anterior funcții importante în diplomația bilaterală și multilaterală, precum și în misiunile diplomatice ale Republicii Coreea peste hotare.