Facultatea Biomedicină și Ecologie – Masterat

La ciclul masterat sunt admişi absolvenţii ciclului licenţă. Schimbarea domeniului de specializare la masterat este posibilă dacă solicitantul a acumulat minimum 30 credite (incluse în 180 sau 240 necesare) la ciclul licenţă la disciplinele în domeniul solicitat. De exemplu, pentru a urma un program de master în economie după studii în domeniul informaticii, în cele 180 credite acumulate trebuie să figureze minimum 20 la disciplinele din domeniul informaticii.

Masteratul prevede o specializare aprofundată într-un anumit domeniu profesional. Durata studiilor este de 2 ani pe parcursul cărora studentul trebuie să acumuleze 120 credite. Anul I la ciclul masterat poate fi definit drept an de profesionalizare, iar cel de-al doilea an de studii la masterat este un an de cercetare, de pregătire teoretică profundă, care îi va permite absolventului să acceadă la ciclul doctorat.

Studenţii îşi desfăşoară activitatea didactică în baza planurilor de studii aprobate regulamentar, susţin, ca şi la ciclul licenţă, examene de sesiune, iar la fnele celor doi ani de studii susţin o teză de master, care înglobează rezultatul cercetărilor efectuate pe parcursul a doi ani. Programele de masterat propuse de ULIM sunt originale atît prin formularea domeniului de specializare, cît şi prin conţinuturile curriculei.

Calificările ce denotă completarea ciclului II sunt acordate studenţilor care:

1

au dat dovadă de cunoştinţe şi competenţe acumulate şi extinse în cadrul ciclului I, cunoştinţe ce prezintă baza sau posibilitatea dezvoltării originalităţii ideilor aplicate de obicei în cadrul domeniului de cercetare;
2

pot să aplice cunoştinţele şi competenţele achiziţionate, abilităţile de soluţionare a problemelor în circumstanţe noi sau necunoscute în cadrul unor contexte mai vaste sau multidisciplinare caracteristice domeniului lor de studiu;
3

pot să aplice cunoştinţele în soluţionarea problemelor complexe, să formuleze opinii ce includ reflectarea responsabilităţilor de ordin social şi etic;
4

pot formula concluzii în baza cunoştinţelor în mod raţional, clar şi fără ambiguităţi auditoriului de specialişti versaţi şi celui obişnuit;
5

posedă capacităţi ce le permit continuarea studiilor în mod independent.

Planul de studii

plan Managementul Serviciilor de Frumuseţe şi Recuperare

Regulamentul privind elaborarea și perfectarea tezelor de masterat

Aplică

Biomedicină și Ecologie

Adresa

Vlaicu Pârcălab, 52, Chișinău

Comisia de admitere

Telefon

E-mail