Skip to main content
Hotărâri

HOTĂRÎREA Nr. 1/4 din 23.02.2011

By 29 mai 2019No Comments

În urma audierii raportului privind studiile de doctorat ca formă de învăţămînt superior la ULIM

 

 

Senatul ULIM a hotărît:

  1. A lua act de informaţia prezentată cu privire la studiile de doctorat ca formă de învăţământ superior la ULIM.
  2. A aprecia activitatea catedrelor, facultăţilor şi institutelor ştiinţifice, cu privire la organizarea studiilor de doctorat, ca satisfăcătoare.
  3. A atenţiona şefii catedrelor de profil cu privire la necesitatea extinderii potenţialului ştiinţific capabil în sensul asigurării cu specialişti competenţi în materie de conducere a doctoranzilor.
  4. A racorda în continuare temele tezelor de doctor la direcţiile de cercetare ştiinţifică a institutelor şi direcţiile strategice de cercetare aprobate de către Guvernul Republicii Moldova.
  5. A responsabiliza catedrele şi institutele ştiinţifice de a organiza seminare de iniţiere şi instruire metodologică, la debutul sesiunii, pentru doctoranzii anilor I şi II.
  6. A include în planurile şi rapoartele anuale a catedrelor şi facultăţilor activitatea de evaluare a corespunderii programelor de doctorat la normele prevăzute de CNAA şi practica europeană.
  7. A recomanda catedrelor care au încheiat acorduri de colaborare cu Instituţii de peste hotare să elaboreze programe de doctorat comune în scopul aprofundării aplicării principiilor de europenizare şi internaţionalizare cît şi asigurarea criteriilor interdisciplinare a studiilor doctorale.
  8. Pentru facilitarea accesului la informaţia actuală, participării doctoranzilor la evenimente ştiinţifice naţionale şi internaţionale,  a solicita DIB ULIM elaborarea unui buletin informativ, care ar cuprinde o sinteză a conferinţelor, seminarelor, etc. Buletinul va urma să fie plasat pe site-ul ULIM şi remis în format electronic doctoranzilor .
  9. A organiza training-uri pentru coordonatorii ştiinţifici: “formare de consultanţi ştiinţifici”.

10.  A solicita catedrelor de profil elaborarea unor ghiduri metodologice pentru favorizarea activităţii de cercetare a doctoranzilor.

11.  A obliga catedrele de profil, consiliile profesorale, institutele ştiinţifice să prezinte Senatului ULIM până la 25 martie 2011 programele de studii (în limba română şi engleză) prin doctorat şi tematicile tezelor de doctor revăzute şi modificate în strictă conformitate cu Regulamentul CNAA şi principiile de cercetare ştiinţifică contemporană ce rezidă din Codexul ULIM, Carta Universitară, Conceptul educaţional, şi cerinţele procesului de europenizare şi globalizare.

12.  A obliga institutele de profil de la facultăţile Istorie şi Relaţii Internaţionale, Drept, Limbi Străine şi Ştiinţe ale Comunicării să prezinte setul de acte necesare către CNAA pentru crearea Consiliilor specializate până la 10 martie 2011.

13.  A avertiza conducătorii de doctorat că, în cazul nerespectării regulamentelor de funcţionare ULIM şi CNAA, vor fi lipsiţi necondiţionat  de dreptul de conducere ştiinţifică a tezelor de doctor.

14.  Secţia resurse umane va elabora un acord trilateral în scopul stipulării sarcinilor şi obligaţiilor doctorandului, conducătorului ştiinţific şi instituţiei.

15.  A stimula activitatea de conducere ştiinţifică, prin acordarea primelor conducătorilor de doctorat care asigura un nivel înalt al  calităţii studiilor doctorale:

  • dr. hab., prof. univ. Nicolae Ţâu – 20000 lei;
  • dr. hab., prof. univ. Petru Roşca – 10000 lei;
  • dr. hab., conf. univ. Iurii Crotenco – 5000 lei.

16.  A acorda dr., prof. univ. Victor Guțuleac o primă în valoare de 15000 lei pentru dezvoltarea activităţilor ştiinţifice novatorii şi sporirea calităţii studiilor la diferite niveluri (pregătirea şi publicarea materialelor simpozionului ştiinţific studenţesc universitar 2010).