Skip to main content
Noutăți

Institutul Confucius ULIM, promotor al cooperării moldo-chineze

În perioada 7–9 decembrie 2023 o delegație din cadrul stafului ULIM, formată din prof. univ. dr. hab. Elena Prus, prorector pentru Cercetare științifică și Studii doctorale, dr. Elena Mărgineanu, prorector pentru Proiecte și dr. Wang Yifeng, directorul Institutului Confucius ULIM au participat la Prima Conferință Mondială a Limbii Chineze la Beijing, cu tema „Chineza pentru lume, deschidere către viitor”, organizată sub egida Ministerului Educației din Republica Populară Chineză.

Delegația a participat la desfășurarea lucrărilor conferinței, cât și la activitățile conexe, discutând în comun despre cooperarea practică la standarde înalte în schimburile culturale între China și țările străine. Obiectivul evenimentului este aprofundarea cooperării și construirea consensului, promovând dezvoltarea inovatoare de calitate și educația internațională în limba chineză, contribuind la construirea unei comunități cu un viitor comun pentru omenire. În cadrul evenimentului a avut loc întâlnirea cu reprezentanții Universității Pedagogice Nord-Vest din
Lanzhou, China, în frunte cu prof. univ. dr. Tian Shu, prorector, de asemenea au fost stabilite contacte și cu alte universități pentru a extinde și a aprofunda colaborarea cu parteneri chinezi în viitor.

Leave a Reply