Skip to main content
Noutăți

COMUNICAT DE PRESĂ

Prin prezentul, comunitatea academică a Universității Libere Internaționale din Moldova dezminte cu vehemență informațiile apărute în mass-media cu privire la un atac asupra instituției noastre.

Administrația ULIM întreprinde toate măsurile pentru a soluționa amiabil toate situațiile tensionate, inclusiv cele cu caracter strict comercial. Este regretabil faptul că pretențiile unui executor judecătoresc sunt reflectate în presă drept un fapt împlinit, mai ales în perioada campaniei de promovare a imaginii în sensul admiterii la studii.

Acesta nu este primul atac asupra imaginii ULIM și înțelegem că nu este ultimul, tocmai de aceea suntem mereu deschiși și transparenți, pentru a oferi orice informație suplimentară cu referire la cele expuse mai sus.

Prioritar pentru ULIM este studentul, cadrul didactic și procesul de învățământ, ceea ce demonstrează încă o dată locul și rolul important al ULIM  în spațiul academic autohton.

ULIM a fost și este cea mai mare și importantă instituție privată de învățământ din țară. Integritatea noastră nu va fi afectată de către pornirile tendențioase ale unor neprieteni, nu ne va afecta planurile și strategia de dezvoltare și educarea generațiilor în continuare.

Senatul ULIM