Skip to main content
Noutăți

E.S. Kim Hyung-Tae, Ambasador al Republicii Coreea în Republica Moldova, cu reședința la Kiev în vizită la ULIM

Rectorul Universității Libere Internaționale din Moldova, Ilian Galben, dr., conf.univ. a avut vineri, 15 octombrie 2021, o întrevedere cu E.S. Dl. Kim Hyung-Tae, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii  Coreea în Republica Moldova, cu reședința la Kiev, care s-a aflat la Chișinău, în legătură cu participarea la ceremonia oficială de înmânare a scrisorilor de acreditare.

Subiectul discuțiilor l-au constituit chestiuni de interes comun ce țin de domeniul academic, educațional și cultural, părțile exprimându-și dorinţa reciprocă de a intensifica relaţiile de colaborare dintre ULIM şi Ambasada Republicii  Coreea în Republica Moldova și de a stabili, prin intermediul Ambasadei, relații de colaborare reciproc avantajoasă cu instituțiile de învățământ superior din Coreea, în vederea efectuării în acest scop a schimbului de studenți și profesori; promovării dezvoltării curriculare; realizării unor proiecte de cercetare comune; mobilității profesorilor și studenților etc.

Rectorul ULIM, Ilian Galben, a informat interlocutorul despre activitatea pe care o realizează instituția, precum și despre colaborarea pe care o desfășoară la nivel internațional, manifestându-și disponibilitatea de a lărgi arealul acestor relații, prin semnarea în timpul cel mai apropiat a unor acorduri de colaborare în domeniul academic cu centrele de învățământ superior din  Coreea specializate în domeniul tehnologiilor informaționale și impulsionarea relațiilor bilaterale dintre cele două țări.

Ambasadorul Kim Hyung-Tae s-a arătat încântat de reputația și influența de care se bucură ULIM în plan internațional și regional, a manifestat disponibilitate și interes pentru identificarea unor noi direcții de cooperare bilaterală și pentru extinderea parteneriatelor interinstituționale și a posibilităților de mobilitate academică cu universitățile din Coreea. Totodată, a apreciat înalt activitatea în ascensiune a Centrului de limbă și cultură coreeană ”Se Jong”, din cadrul ULIM, sub conducerea directorului Han Ho Jin.

 Rectorul ULIM a exprimat recunoștința pentru suportul continuu oferit, apreciind eforturile și deschiderea reprezentanților Ambasadei Republicii Coreea în R.Moldova și Ucraina.

La eveniment au mai participat  prorectorul ULIM pentru cooperare internaţională, dna Valentina Ciumacenco,  directorul  Centrului de limbă și cultură coreeană ”Se Jong”, din cadrul ULIM, dl. Han Ho Jin,  cît și alți reprezentanți ai Ambasadei Republicii  Coreea în Republica Moldova.

Pe parcursul vizitei, oaspeții au efectuat și un tur al universității, vizitând importante structuri din cadrul instituției, precum  Centrul de Cultură și Limbă Coreeană “Se Jong”,  Aula Coreea de Sud, Aula Magnifică și sălile de lectură existente.

Leave a Reply