În data de 21 decembrie curent, la ULIM a avut loc ceremonia de aniversare a celor 10 ani de la înființarea Institutului „Confucius”, fiind un moment prielnic de organizare și a Adunării Generale a profesorilor și studenților institutului. În deschiderea evenimentului, E.S. Zhang Yinghong, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze în RM, a rostit un mesaj de felicitare și de apreciere a activității Institutului: „Realizările deosebite ale Institutului pe parcursul celor zece ani de activitate se datorează relațiilor de cooperare sincere și deschise între Universitatea Pedagogică de Nord-Vest din China și Universitatea Liberă Internațională din Moldova, care s-au dezvoltat în mediul prieteniei între Republica Moldova și Republica Populară Chineză. Prietenia, care derivă dintr-un contact strâns între oameni reprezintă cheia unei relații solide între state. Prietenia între Moldova și China are nevoie de susținerea unui grup de tineri, care iubesc China și cultura chineză. Mă bucur să văd tot mai mulți tineri dornici de a învăța limba chineză, ceea ce creează un fundament solid pentru prosperarea Institutului Confucius ULIM.”
De asemenea, discursuri inaugurale au susținut și Wang Yifeng, director Institutul „Confucius” ULIM; Tian Shu, prorector Universitatea Pedagogică de Nord-Vest din Lanzhou și prorectorul ULIM Valentina Ciumacenco care au ilustrat ideea că în contextul cooperării educaționale s-au obținut rezultate deosebite și au fost lansate activități interculturale, fiind creat un spațiu de dialog care promovează valorile culturii chineze. Ulterior, în cadrul evenimentului, cei mai merituoși cursanți ai Institutului „Confucius” au fost apreciați cu Diplome de Merit, pentru rezultate excepționale obținute în activitatea academică.
Programul evenimentului a inclus o varietate de activități distractive și educative, fiind organizate șase ateliere de experimentare a culturii chineze: ceremonia ceaiului, caligrafia, prezentarea costumelor naționale, decuparea hârtiei, dansuri tradiționale și taijiquan.
În context, membrii delegației chineze au avut de asemenea o întrevedere cu corpul administrativ ULIM reprezentat de rectorul Ilian Galben, în cadrul căreia directorul Institutului „Confucius” ULIM Wang Yifeng a prezentat raportul de activitate a institutului, relatând despre activitățile didactice, științifice și culturale, rezultatele obținute și obiectivele de dezvoltare prevăzute pentru perioada următoare. În cadrul discuțiilor, rectorul ULIM Ilian Galben a exprimat gratitudine conducerii Hanban si conducerii instituției partenere din China pentru suportul constant oferit de-a lungul celor zece ani de activitate fructuoasă, reiterând angajamentul ULIM de a dezvolta şi în continuare aceste relaţii de fraternitate, coeziune şi de dialog academic.
Institutul „Confucius” din cadrul ULIM a fost înființat în data de 1 aprilie 2009, fiind rezultatul relațiilor de parteneriat între Universitatea Pedagogică de Nord-Vest din China și ULIM. Insitutul „Confucius” ULIM este unica instituție de acest gen din RM. Programul de activitate al Institutului Confucius” include: predarea limbii chineze; calificarea și instruirea profesorilor de limbă chineză; oferirea consultațiilor privind învățământul în China, limba și cultura chineză; promovarea cooperării în domeniul educației și culturii între China și RM. Interesul tineretului studios pentru studierea limbii chineze este în continuă ascensiune, întrucât în anul 2009 când a fost inaugurat Institutul „Confucius” la ULIM, se înregistraseră 22 de cursanți, iar în anul 2019 cifra acestora a ajuns la 1041. De asemenea, în cadrul vizitelor constante realizate de delegațiile de la Hanban, au fost înalt apreciate progresele înregistrate de echipa Institutului „Confucius”, precum și coordonarea eficientă a celor 11 puncte de predare a limbii chineze din RM.
Serviciul de Presă, ULIM