ISSN 1857-4122
Publicaţie ştiinţifică de profil Categoria B
Trimite un articol
ISSN 1857-4122
Publicaţie ştiinţifică de profil Categoria B
Trimite un articol

Conceptul de „specialist“ în legea procesual penală

Dragoş CHIOTICI, doctorand, ULIM
Recenzent: Constantin PISARENCO, doctor în drept, ULIM

The author analyzes in a comparative aspect the legislative provisions regarding the notion of specialist in the Criminal Procedure Code of Romania and the Republic of Moldova. It is emphasized that the specialist is the person that possesses fundamental knowledge in his discipline, gets involved in the process of explaining some facts and circumstances of the case, not being personally interested in the results of the investigation.

Key words: specialist, specialized knowledge, competent persons, technical–scientific conclusion.

În lucrare autorul analizează în aspect comparativ prevederile legislative privind noţiunea de specialist în CPP al României şi Republicii Moldova. Se arată că specialistul este persoana care cunoaşte temeinic o disciplină, este antrenată în proces pentru explicarea unor fapte sau circumstanţe ale cauzei, fiind neinteresată în rezultatele acestuia.

Cuvinte–cheie: specialist, cunoştinţe specializate, personae competente, constatare tehnico–ştiinţifică.

Într-o accepţiune largă calificativul „specialist“, legea procesual penală î-l atribuie doar acelor persoane, care sunt atrase în procesul penal pentru a contribui la stabilirea adevărului în cauzele instrumentate. Cât priveşte alte persoane ce stăpânesc, la fel, cunoştinţe specializate, ele mai cuând trebuie numte simplu — persoane versate (competente), cunoştinţele lor fiind folosite în forme nerocesuale.

De notat că această idee conceptuală de „specialist“ în legislaţia procesual penală a Republicii Moldova a apărut relativ recent, pe la mijlocul anilor ‘60 ai sec.al XX-lea, când aceasta se afla în cadrul URSS, redacţia ei, suferind deja modificări semnificative. Spre exemplu, prof. Vinberg A.I. la acea perioadă determina specialistul în felul următor: „Specialistul este persoana ce nu înlocuieşte anchetatorul, competentă într-o anumită ramură şi chemată să acorde ajutor acestuia prin cunoştinţele sale specializate în toate cazurile, când în chestiunile importante pentru justa soluţionare a cauzei este nevoie de sprijinul specialistului şi când în situaţiile date nu se cere dispunerea expertizei“1.

La ora actuală, o astfel de determinare evident, nu mai conţine deja criteriile necesare definiţiei persoanei competente. Literatura de specialitate2, dar şi legislaţia procesuală în vigoare propune a considera specialist persoana independentă, neinteresată în rezultatul investigaţiilor, ce stăpâneşte cunoştinţe specializate şi antrenată de părţi sau de instanţa de judecată pentru acordarea de ajutor consultativ prin declaraţii ori concluzii, precum şi pentru aplicarea de mijloace tehnico-ştiinţifice în procesul penal.

De menţionat că legea procesual penală în vigoare a României nu defineşte acest termen. Cu regret, specialistul în genere nu este amintit expres în această lege ca subiect procesual. În opinia noastră, odată ce raportul de constatare al specialistului, structura căruia este reglementată de art.181’ al CPP a României şi este inclus în lista mijloacelor de probă, specificată la art.97, evident specialistul devine subiect şi participant activ al procesului penal, urmând a fi inclus în lista art.34 „Alţi subiecţi procesuali“, pe lângă martor, interpret, expert etc. În schimb, CPP al Republicii Moldova stabileşte expres noţiunea în cauză, caracterul cunoştinţelor acestuia, procedura cum poate fi antrenat în acţiunile de urmărire penală, care sunt atribuţiile lui şi alte aspecte.

Conform art.6, p.43 al CPP a Republicii Moldova specialist este „persoana care cunoaşte temeinic o disciplină sau o anumită problemă şi este antrenată în procesul penal în modul prevăzut de lege, pentru a contribui la stabilirea adevărului“3. Art.87 precizează că, această persoană nu trebuie să fie interesată în rezultatele procesului penal, iar art.139 — că, specialistul este antrenat în acţiunile procesuale în cazul în care „este necesară explicarea unor fapte sau circumstanţe ale cauzei…“4.

Tot în acest context, alin.(7) al art.172 al CPP a României adaugă, că specialistul poate fi invitat atât de instanţă, cât şi de organul de urmăire şi în cazul dacă „pentru înţelegerea probelor sunt necesare anumite cunoştinţe specifice sau alte asemenea cunoştinţe“, acesta făcând declaraţii conform dispoziţiilor relative la audierea martorului. Alin. (10) al aceluiaşi art.172 reglementează participarea speciaistului în procesul penal prin darea de concluzii în cadrul unor constatări doar în faza de urmărire penală, şi anume „când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei“5.

Observăm că, aplicarea cunoştinţelor specializate în formă de constatări tehnico-ştiinţifice sau medico-legale a specialistului în CPP a României există doar în faza de urmărire penală, pe când în legislaţa procesual penală a R. Moldova — şi în faza de judecare a cauzei, instanţa, dispunând la cererea părţilor o constatare pentru a explica unele fapte sau circumstanţe ale cauzei.

Prin urmare, specialistul, conform legislaţiei procesuale a ambelor ţări, poate fi teoretic cooptat pentru a participa fără excepţie în toate acţiunile procesuale. Totuşi, pornind de la atribuţiile lui, de regulă, este vorba doar de antrenarea lui în absoluta majoritate a acţiunilor de urmărire penală, precum şi într-un rând de alte activităţi procesuale cum, spre exemplu, punerea bunurilor sub sechestru (alin.(3) art.207 CPP a Republicii Moldova) ş.a. Aici însă, trebuie menţionat că legea procesual penală neunivoc regementează însuşi posibilitatea aplicării cunoştinţelor specializate în cadrul acţiunilor de urmărire penală şi altor activităţi procesuale.

Astfel, spre exmplu, CPP a R. Moldova obligă recrutarea specialistului (medic-legist, psihopedagog, interpret etc.) pentru a participa la examinarea cadavrului (art.120), exhumarea cadavrului (art.121), în cazurile speciale de audiere a martorului minor (art.110’), audierea martorului care suferă de o boală psihică (art.105). Renunţarea în asfel de cazuri la serviciie specialiştilor se consideră o încălcare procesuală semnificativă, care conduce la pierderea importanţei probante a rezultatelor a astfel de acţiuni de urmărire penală.

În alte situaţii, folosirea cunoştinţelor specializate ale persoanelor competente în legea în cauză, poartă caracter facultativ. Organul de urmărire penală este în drept, însă nu şi obligat să implice un specialist anume, spre exemplu, la cercetarea la faţa locului (art.118), examinarea corporală (art.119), experimentul în urmărira penală (art.123), la efectuarea percheziţiei sau ridicări de obiecte şi documente (art.127), percheziţia corporaă (art.130), colectaea mostrelor pentru cercetare comparativă (art.154) etc. Totuşi, după cum arată analiza practicii judiciare, în situaţia când acţiunea procesuală sau neprocesuală se realizează cu participarea specialistului, eficacitatea ei sporeşte semnificativ.

Astfel, la examinarea corporală specialistul în ramura medicinii poate acorda ajutor semnificativ în depistarea pe corpul suspectului a urmelor infracţionale, a semalmentelor particulare şi corect a le fixa în procesul-verbal sau în alt document. Participând ca specialist criminalist la cercetarea locului faptei, acesta contribuie la descopeirea urmelor şi altor materiale de probă, precum şi a unor caracteristici ale obiectelor care nu totdeauna pot fi observate ne având cunoştinţe specializate, explică natura acestora, importanţa lor probantă etc.

În scopul participării în activităţile procesuale şi neprocesuale aceşti specialişti pot fi recrutaţi din rândul:

angajaţilor subdiviziunilor de expertiză judiciară de toate nivelurile, indiferent de apartenenţa departamentală (experţi din cadrul Ministerului Justiţiei, a Ministerului de Interne, Ministerului Sănătăţii, Serviciului de Infomaţie şi Securitate, Centrului Naţional Anticorupţie ş.a.);

lucrătorilor competenţi a diverselor organe de control (structuri de revizie şi control, Casa de comerţ, supraveghere sanitar-epidemiologică ş.a.);

reprezentanţilor altor colective practice, ştiinţifice, pedagogice, ce posedă cunoştinţe profunde în domeniile sale de activitate (producere, deservire, cultură, artă, apărare etc.);

persoanelor particulare ce nu sunt în statele de personal a cărorva structuri oficiale (pensionari, specialişti neangajaţi în muncă ş.a.);

persoanelor competente, care efectuează aşa numitele anchete de serviciu, activând în cadrul comisiilor departametale sau interdepartamentale de investigare a unor incidente excepţionale (aviacatrastrofe, intoxicări în masă, avarii la termocentrale etc.) etc.

Organele de urmărire penală folosesc în activitatea lor actele şi avizele acestor comisii, consultaţiile şi rapoartele lor, înaintează aestora întrebări, care ţin de comptenţa lor.

La necesitate organele judiciare recurg la ajutorul acestor persoane competente, care pot oferi sprijin prin consultaţii, sfaturi, recomandări, date cu caracter informativ, participarea în pregătirea şi realizarea diverselor activităţi, inclusiv procesuale şi de urmărire penală, inspectarea unor întreprinderi, porţiuni de teren, a obiectelor acvatice şi nu numai, efectuarea de revizii documentale, achziţii de control şi alte măsuri. Dacă este cazul, specialiştii în cauză sunt audiaţi în cadrul activităţilor de urmărire penală sau în faza dezbaterilor judiciare în calitate de martori — persoane versate.

Prin urmare, aplicarea cunoştinţelor specializate şi a abilităţilor persoanelor competente în cadrul urmăririi penale poate fi realizată pe mai multe căi:

antrenarea specialiştilor în efectuarea acţiunilor procesuale şi neprocesuale;

efectuarea constatărilor tehnico-ştiinţifice, medio-legale şi a expertizelor judiciare;

realizarea de revizii documentale, a diverselor controale şi inspectări;

obţinerea unor date cu caracter informativ, consultaţii de la persoanele competente;

reclamarea unor documente pregătite de aceste persoane în cadrul activităţii lor de serviciu;

audirea persoanelor competente în calitate de martori sau experţi judiciari (dacă aceştea au participat la efectuarea expertizelor).

În ce priveşte participarea specialistului în acţiunile de urmărire penală, prof. Iu. Orlov prezintă o listă desfăşurată a atribuţiilor acestuia:

oferirea de consultaţii şi sfaturi (tactica, pregătirea, planificarea acţiunii de urmărire penală, fixarea corectă a împrejurărilor incidentului în procsul-verbal);

ajutor tehnic în pregătirea acţiunii de urmărire penală (de pildă, în reconstituirea stării de fapt de la faţa locului în cadrul experimentului de urmărire);

căutarea şi descoperirea urmelor şi altor materiale de probă cu aplicarea unor mijloace tehnico-ştiinţifice;

fixarea cu ajutorul mijloacelor tehnice a mersului şi rezultatelor acţiunii de urmărire penală;

alcătuirea unor anexe grafice la procesul-verbal al acţiunii (schiţe, planuri, crochiuri, desene etc.) ş.a.6

Cele susmenionate însă, în opinia noastră, nu oglindesc pe deplin conţinutul activităţilor specialistului privind aplicarea metodelor şi mijloacelor tehnco-ştiinţifice (MMTŞ) în cadrul efectuării acţiunilor de urmărire penală relativ la sarcinile ce stau în faţa organului de urmărire. Expunerea lor sistemică ar permite ofiţerului de urmărire penală să-şi imagineze posibilităţile reale şi capacităţile potenţiale ale specialistului şi la soluţinarea celor mai importante aspecte ale probatoriului.

Se are în vedere că, acordând sprijin organului de urmărire penală în realizarea acţiunii de urmărire, specialistul:

a) aplică MMTŞ de sinestătător cu acordul şi supravegherea ofiţerului de urmărire, oferind acestuia şi explicaţiile de rigoare (alin.(5), p.5) al art.87 CPP RM);

b) participă la aplicarea MMTŞ de către anchetator în cadrul colectării, cercetării, valorificării probelor, spre exemplu, la verficarea diverselor versiuni privind natura probelor, mecanismul formării lor, legătura cu evenimentul investigat, consemnarea în procesul verbal a obiectelor cu semnificaţie criminalstică;

c) contribuie la utilizarea de către ofiţerul de urmărire a MMTŞ, consultându-l şi oferindu-i date cu caracter informativ, bazate pe cunoştnţele sale specializate referitor la versiunile posibile, caracteristicile obiectelor şi persoanelor implicate în fapta penală, acţiunile de urmărire penală ce nu suferă amânare, legate de materialele de probă adunate ş.a.

În procesul probator doctrina procesuală evidenţiază o suită de elemente fundamentale (etape), precum colectarea, analiza, verificarea, aprecierea şi valorificarea probelor judiciare. Specialistul poate acorda sprijin organului de urmărire penală, practic în realizarea tuturor elementelor susamintite. Însă, mai consistent acesta î-şi dă concursul la colectarea materialelor de probă, adică căutarea, fixarea lor procesuală şi tehnică, ridicarea, certificarea şi ambalarea probelor — aspecte la care vom reveni mai detaliat în capitolul următor.

Observăm că CPP a RM a extins simţitor posibilităţile persoanelor ce deţin cunoştinţe specializate pentru realizarea sarcinilor procedurii judiciare. Totuşi, privitor la participarea lor în acţiunile de urmărire penală, imuabile rămân două principii fundamentale:

1) orice persoană care stăpâneşte cunoştinţe specializate participă la efectuarea acţiunii de urmărire penală în calitate de specialist;

2) efectuarea acţiunii de urmărire penală este condusă (dirijată) de anchetator, specialistul acordă acestuia doar ajutor.

Mai frecvent, pentru participarea în acţiunile de urmărire penală se recrutează specialiştii criminalişti. Aici însă trebuie spus că, în fond, fiecare specialist ce deţine cunoştinţe în oricare domeniu şi care participă la investigarea infracţiunilor, poate fi perceput ca specialist criminalist. Dar istoriceşte, iar acum şi în mod tradiţional, criminaliştii sunt consideraţi doar cei ce cunosc temeinic aşa domenii precum dactiloscopia, balistica, traseologia, cercetarea documentelor, grafoscopia, gabitoscopa, deţinând totodată şi cunoştinţe-deprinderi de participare în acţiunile de urmărire penală, inclusiv executarea de foto-video-înregisrări.

În altă ordine de idei, menţionăm că o direcţie aparte de atragere a specialistului în participarea la acţiunile de urmărire penală este cea înfăptuită de către apărător. Alin. (2), p.3) al art.100 al CPP a RM statuează că apărătorul admis în procesul penal în modul prevăzut de prezentul cod, în scopul administrării probelor este în drept: „în interesul asistenţei juridice să solicite, cu consimţământul persanei pe care o apără, opinia specialistului pentru explicarea chestiunilor care necesită cunoştinţe speciale“7. Această prevedere normativă a CPP RM, cu modificările făcute prin Legea nr.66 din 05.04.2012, (în vigoare la 27.10.2012), oferă posibilitatea părţii de apărare a folosi în scopurile sale specialistul, adică persoana ce deţine cunoştinţe specializate. Desigur, şi anterior avocaţii, care evoluau ca apărători în procesele penale, recurgeau la ajutorul persoanelor versate. De regulă, asistenţa lor se manifesta în formă de cosultaţii, care purtau caracter neoficial, dar în multe cazuri se dovedeau suficient de rezultative, permiţând a palpa puncte slabe în rezultatele expertizelor sau în datele recoltate din alte activităţi procesuale, în care figura informaţia specială ce necesita explicaţiile persoanei competente.

Din această prevedere legislativă decurge că, anchetatorul nu poate împiedica participarea specialistului cooptat de apărător în acţiunile de urmărire penală, cu excepţia cazurilor direct stipulate de legislaţie. Însă, legat de aceasta, apare întebarea dacă, în scopul realizării principiului contradictorialităţii, este legitimă participarea simultană a specialiştilor invitaţi atât din partea organului de urmărire penală cât şi din iniţiativa părţii de apărare.

Analiza legislaţiei procesual penale, a practicii de urmărire penală, denotă că acest lucru nu corespunde situaţiei reale.

În primul rând, apărătorul, conform alin.(1), p.2, art.68 participă şi el nu în toate, fără excepţie, acţiunile procesuale ci doar în cele ce se realizează „la propunerea organului respectiv“ şi la toate acţiunile procesuale efectuate la solicitarea sa8. Respectiv, el poate să antreneze un specialist doar în acţiunile în care este posibilă participarea lui.

În al doilea rând, alin (4), art.87 CPP RM obligă ofiţerul de urmărire penală şi instanţa ca, „înainte de începerea acţiunii procesuale la care participă specialistul, să stabilească identitatea şi competenţa specialistului, domiciliul lui, precum şi în ce relaţii se află el cu persoanele care participă la acţiunea respecivă, îi explică drepturile şi obligaţiile şi îl previne de răspunderea pentru refuzul sau eschivarea de aşi îndeplini obligaţiile“9. Din această prevedere decurge că, absolut nu contează, de către cine este invitat specialistul: de anchetator sau apărător, verificarea competenţei şi altor circumstanţe ce pot servi la recuzarea lui, este încredinţată în exclusivitate doar organului de urmărire penală. Desigur, pentru a realiza astfel de verificări este nevoie de anumit timp. De aceea, are dreptate prof. Isaeva L.M. când scrie că „invitarea specialistului din partea apărării este oportun a o realiza pe calea examinării demersurilor apărătorilor“10. Unicul motiv de a respinge acest demers poate fi doar descoperirea unor împrejurări ce nu ar permite acestuia să participe conform art.100 CPP RM în activitatea de urmărire pe cauza concretă.

În al trelea rând, pornind de la principiul contradictorialităţii şi egalităţii armelor părţilor împlicate în proces, pare legitim invitarea simultană a specialiştilor atât din partea acuzării cât şi din partea apărării. Dar totodată, este necesar a organiza astfel munca, încât specialiştii să-şi poată realiza sarcinile puse în faţa lor, ne încălcând reglementarea a însăţi acţiunii de urmărire la care participă. Responsabil şi conducător al acţiunii de urmărire penală este anchetatorul, de aceea inadmisibile sunt şi iniţiativele personale excesive ale specialiştilor ce poartă caracter de sinestătător.

Prin urmare, soluţionarea tuturor dificultăţilor legate de coordonarea acţiunilor specialiştilor, inclusiv celor invitaţi din partea apărării, îi revin organului de urmărire penală. A presupune că doi specialişti de acelaşi profil vor îndeplini în cadrul acţiunii de urmărire penală diferite funcţii sau vor dubla careva operaţii, nu este posibil.

În opinia noastră, specialiştilor invitaţi din partea apărării li se pot, în principiu, delega funcţii de analiză a rezultatelor activităţilor organului de urmărire, de control a metodelor şi metodicilor folosite de către acesta şi, eventual, a colegului său — specialist, antrenat din partea acuzării.Rezultatele acestor constatări, făcute în cadrul participării la efectuarea procedeelor probatorii de ambii specialişti, conform alin. (3) art.141 CPP RM se vor include în procesul-verbal al acţiunii respective.

Deci, nu este vorba de posibilitatea efectuării de către specialist a careva investigaţii.

Nu întâmplător noua Lege a Republicii Moldova cu privire la expertiza judiciară şi statutul expertului judiciar nr.68 din 14.04.201611 (în vigoare de la 1.12.2016), nu aminteşte de loc o formă importantă de aplicare în sfera Justiţiei a cunoştinţelor specializate, precum sunt constatările tehnico-ştiinţifice şi medico-legale, reglementată de legea veche Cu privire la expertiza judiciară din 23 iunie 2000, nr. 1086 — XIV12 şi de actualul Cod de procedură penală.

Analizând această situaţie putem desprinde că constatarea tehnico-ştiinţifică şi medico-legală care, conform Codului de procedură penală în vigoare, reprezintă nu altceva decât o explicaţie a unor fapte sau circumstanţe ale cauzei de către un specialist ne interesat în rezultatele procesului penal, se va efectua cu precădere în faza declanşării procesului penal în situaţia, în care acesta va fi chemat pentru a participa la efectuarea unei acţiuni de urmărire penală din rândul celora ce nu necesită autorizarea judecătorului de instrucţie, măsuri procesuale de constrâgere sau măsuri speciale de investigaţie. Conform Recomandării nr.38 din 23.04.2013 a CSJ a Republicii Moldova13, din momentul sesizării sau autosesizării până la darea ordonanţei de începere a urmăririi penale, înăuntrul acestui termen de 30 de zile, organul de urmărire penală, pentru a verifica bănuiala rezonabilă că a fost comisă o infracţiune, poate efectua, pe lângă audierea martorilor, cercetarea la faţa locului, prezentarea spre recunoaştere, experimentul, examinarea corporală, examinarea cadavrului — şi constatarea tehnico-ştiinţifică şi medico-legală. Deci, în acest termen, adică până la pornirea urmăririi penale, contrar unor recomandări14, nu poate fi dispusă şi efectuată expertiza, ci doar o constatare.

Nu întâmplător şi alin. (3) art. 141 Cod procedură penală stipulează că, în cazul participării specialistului la efectuarea procedeelor probatorii, rezultatele constatărilor tehnico-ştiinţifice şi medico-legale se includ în procesul-verbal al acţiunii respective. Deci, dacă pe loc, specialistul nu poate face concluzii cu privire la rezultatele constatărilor tehnico-ştiinţifice şi medico-legale, el va consemna rezultatele acestor constatări într-un raport aparte, redactat ca continuare, dezvoltare şi aprofundare a constatărilor începute în cadrul acţiunii procesuale, realizată cu participarea lui.

Prin urmare, constatarea tehnico-ştiinţifică şi medico-legală a specialistului este premergătoare dispunerii expertizei şi, conform prevederilor pct. 5) alin. (5) art. 87 Cod procedură penală, se realizează doar pentru acordarea de ajutor organului care efectuează acţiunea procesuală la descoperirea, fixarea sau excluderea probelor, la aplicarea mijloacelor tehnice şi a programelor computerizate, la formularea întrebărilor pentru expert, la oferirea de explicaţii referitor la problemele ce ţin de competenţa sa profesională. Rezultă deci, că constatarea tehnico-ştiinţifică şi medico-legală, nu poate fi o cercetare completă, concluziile specialistuui ne fiind absolut precise, având scopul de a da anumite explicaţii şi a realiza doar cercetări prealabile.

Cât priveşte expertiza, aceasta se dispune în cazurile în care se impune necesitatea constatării, clarificării sau evaluării circumstanţelor ce pot avea importanţă probatorie pentru cauza penală. De aici şi diferenţa dintre aceste forme de aplicare a cunoştnţelor specializate, întrucât prin numirea constatării tehnico-ştiinţifice sau medico-legale, spre deosebire de expertiă, există pericolul restrângerii drepturilor părţilor procesului penal, care sunt lipsite de posibilitatea de a face observaţii cu privire la întrebările adresate specialistului, de a cere modificarea sau completarea lor, recuzarea specialistului sau numirea a câte un specialist recomandat de fiecare dintre părţi ş.a.

1 Винберг А.И. Специалист в процессе предварительного следствия. В: Социалистическая законность №1, 1961, c. 16-18.

2 Doraş S. Criminalistica. Chişinău: Cartea Juridică, 2011, p.467. (632 p.).

3 Codul de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat prin Legea Republicii Moldova, nr.122-XV din 14.03.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.104-110 din 07.06.2003. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lan g=1&id=326970

4 Art.139 al Codul de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat prin Legea Republicii Moldova, nr.122-XV din 14.03.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.104-110 din 07.06.2003. În redacţia Legii nr.66 din 05.04.2012, în vigoare din 27.10.2010./http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lan g=1&id=326970

5 Alin (7), alin. (10) al art.172 al CPP al României, adoptat prin Legea nr.135/2010. În: Monitorul Oficial nr.86 din 15.07.2010.

6 Орлов Ю.К. Заключение эксперта и его оценка по уголовным делам. Москва: БЕК, 1995, с.14. (183 с.)

7 Codul de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat prin Legea Republicii Moldova, nr.122-XV din 14.03.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.104-110 din 07.06.2003. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lan g=1&id=326970

8 Codul de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat prin Legea Republicii Moldova, nr.122-XV din 14.03.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.104-110 din 07.06.2003. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lan g=1&id=326970

9 Codul de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat prin Legea Republicii Moldova, nr.122-XV din 14.03.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.104-110 din 07.06.2003. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lan g=1&id=326970

10 Исаева Л.М. Участие эксперта криминалиста в производстве следственных действий. В: Практическое руководство по производству судебных экспертиз для экспертов и специалистов: науч.-практич. пособие. Под ред. Т.В. Аверьяановой, В.Ф. Статкуса. М.: Издательство Юрайт, 2011, с.224 (с.220-300).

11 Legea Republicii Moldova cu privire la expertiza judiciară şi statutul expertului judiciar nr.68 din 14.04.2016. În: Monitorul oficial nr.157-162 din 10.06.2016.

12 Legea cu privire la expertiza judiciară, adoptată la 23 iunie 2000, nr. 1086 — XIV. În: Monitorul Oficial al al Republicii Moldova Moldova, nr. 144-145 din 16.11.2000, p.3-5. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=311530

13 Recomandarea nr.38 a Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova Cu privire la acţiunile procesuale care pot fi efectuate din momentul sesizării sau autosesizării organului competent până la declanşarea urmăririi penale // www.csj.md

14 Recomandarea DGUP IJP a MAI RM nr.11/34 — 2889 din 04.09.2013 // www.igp.gov.md

Related Posts

instagram volgers kopen volgers kopen buy windows 10 pro buy windows 11 pro