ISSN 1857-4122
Publicaţie ştiinţifică de profil Categoria B
Trimite un articol
ISSN 1857-4122
Publicaţie ştiinţifică de profil Categoria B
Trimite un articol

Unele aspecte ale laturii obiective a infracțiunii cu caracter terorist

Xenofon ULIANOVSCHI, doctor habilitat, profesor universitar
Vitalie SÎLI, doctor în drept, conferenţiar universitar, USPEE „Constantin Stere“

Certain Aspects of the Objective Side of the Terrorist Infringement

The notion of a „terrorist offense“ is relatively new for the national criminal law, being included in the Criminal Code of the Republic of Moldova by completing it with art. 13411. This article contains an exact enumeration of offenses which are attributed by the legislator to this category, specifying 17 elements of crime among them.

According to the objective side, the terrorist offenses are distinguished by a complex character and the diversity of the forms of manifestation. Also, these crimes are distinguished by increased social danger, the possibility of prejudicing a wide range of social values, and by creating a specific state in society.

For this reason, we consider well-reasoned the attention given by the national legislator to the respective group of crimes and its singling out in a particular category of the Special Part of the Criminal Code of the Republic of Moldova.

Key words: terrorist offense, objective side, terrorist activity, terrorist act, signs of the objective side, prejudicial act, action, inaction, consequences of the offense.

Noţiunea de „infracţiune cu caracter terorist“, pentru legislaţia penală naţională, este relativ nouă, fiind inclusă în Codul penal al Republicii Moldova prin completarea acestuia cu art. 13411. Articolul respectiv conţine enumerarea expresă a infracţiunilor care sunt atribuite de legiuitor la acest grup de fapte penale, în acest sens fiind specificate 17 componenţe de infracţiune.

Conform laturii obiective infracţiunile cu caracter terorist se deosebesc prin caracter complex şi diversitatea formelor de manifestare. De asemenea, crimele respective se disting prin pericol social sporit, posibilitatea prejudicierii unui spectru larg de valori sociale, precum şi prin crearea unei stări specifice în societate.

Din acest motiv, considerăm argumentată atenţia acordată de către legiuitorul naţional grupului respectiv de infracţiuni şi evidenţierea acestuia într-o categorie aparte de infracţiuni prevăzute în Partea specială a Codului penal al Republicii Moldova.

Cuvinte-cheie: infracţiune cu caracter terorist, latura obiectivă, activitate teroristă, act terorist, semnele laturii obiective, faptă prejudiciabilă, acţiune, inacţiune, consecinţele infracţiunii.

Componenţa de infracţiune înglobează totalitatea semnelor care caracterizează fapta prejudiciabilă ca infracţiune. Prin latura obiectivă a infracţiunii, la rândul său, se înţelege totalitatea condiţiilor cerute de norma de incriminare privitoare la actul de conduită pentru existenţa infracţiunii1. Deci, latura obiectivă reprezintă totalitatea acelor semne care caracterizează fapta prejudiciabilă ca infracţiune doar sub aspect exteriorizat, fiind manifestarea în exterior a infracţiunii, exprimată în comportamentul persoanei vinovate, şi anume în cauzarea daunelor sau ameninţarea cu cauzarea daunelor obiectelor ocrotite de legea penală în anumite condiţii, într-un anumit loc şi în timpul prescris2.

Activitatea criminală, în totalitatea formelor de manifestare, este exteriorizată nemijlocit prin fapta prejudiciabilă care atentează direct asupra valorilor şi relaţiilor sociale ocrotite de legea penală. În esenţă, fapta (acţiunea, inacţiunea) prejudiciabilă reprezintă unul din semnele laturii obiective a componenţei de infracţiune şi poate consta atât în comportamentul activ al subiectului, cât şi în cel pasiv. Deci, specificul laturii obiective constă în faptul că aceasta poate fi percepută prin schimbările produse în realitatea obiectivă sau prin pericolul creat pentru valorile şi/sau relaţiile sociale.

În general, infracţiunea ca fenomen social, în realitate, întotdeauna se manifestă în activitatea exterioară a omului3, în comportamentul lui4.

Latura obiectivă a infracţiunii fiind partea exterioară a atentatului social-periculos asupra obiectului ocrotit de legea penală, este un act volitiv comis în realitatea obiectivă şi exprimat prin cauzarea daunelor obiectului indicat sau crearea pericolului de cauzare a unor daune acestuia5.

În acelaşi sens, A. Mariţ, menţionează următoarele: „Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin manifestarea exterioară a omului — acţiune sau inacţiune — care atinge, lezează valorile (obiectul juridic) ocrotite de legea penală, atingere care poate consta într-o anumită schimbare în realitatea obiectivă, denumită urmare infracţională“6. În mod similar se pronunţă şi unii doctrinari din România7.

A. Ungureanu, la rândul său, susţine că prin latura obiectivă a infracţiunii se înţelege fapta manifestată sub forma unei acţiuni sau inacţiuni, împreună cu urmările ce le produce, adică atingerea adusă valorilor sociale apărate de legea penală8.

În conţinutul oricărei infracţiuni, latura obiectivă apare prin descrierea trăsăturilor ce o caracterizează şi o deosebesc de alte infracţiuni.

Aşadar, prin latura obiectivă a infracţiunii se subînţelege activitatea unei persoane fizice care lezează sau pune în pericol anumite relaţii sociale protejate de normele dreptului penal. Cu alte cuvinte, activitatea desfăşurată de persoana infractorului este manifestarea externă a intenţiilor negative, cu aplicarea efortului fizic ce produce modificări în lumea exterioară9. Remarcăm că această definiţie nu este întru totul aplicabilă infracţiunilor cu caracter terorist, deoarece nu cuprinde cazurile în care infractorii creează starea de pericol sau lansează ameninţarea cu comiterea unei infracţiuni cu caracter terorist.

Studiul laturii obiective a infracţiunii permite formularea concluziei că aceasta constă din fapta social-periculoasă şi ilegală, care este săvârșită într-un anumit interval de timp, într-un loc concret, aplicându-se metode prestabilite, iar într-un şir de cazuri, cu utilizarea anumitor unelte sau mijloace, într-o anumită împrejurare care se creează în realitatea obiectivă în momentul săvârșirii infracţiunii. Latura obiectivă mai include consecinţele social-periculoase care au survenit sau puteau surveni în rezultatul săvârșirii faptei10. După cum menţionează V.N. Kudreavţev, viitoarea latură obiectivă a infracţiunii în forma ideală se formează în conştiinţa persoanei şi apoi într-o anumită măsură este tradusă în realitate. Alegerea de către infractor a obiectului atentatului, timpului, locului săvârșirii infracţiunii şi a mijloacelor de atingere a scopului criminal determină latura obiectivă a comportamentului său. Latura obiectivă presupune realizarea practică a intenţiilor criminale ale subiectului. Deosebit de clar acest fapt se observă în acele infracţiuni intenţionate care sunt săvârșite în baza unui plan elaborat din timp11. În categoria respectivă se înscriu şi infracţiunile cu caracter terorist.

Latura obiectivă a infracţiunii întotdeauna cuprinde semnele care sunt proprii doar infracţiunii concrete. Totuşi, infracţiunile aparte pot avea trăsături comune, inerente unei anumite componenţe de infracţiune. Din acest punct de vedere caracteristica laturii obiective a componenţei de infracţiune este mai îngustă decât caracteristica laturii obiective a unei infracţiuni concrete. Astfel, noţiunea de latură obiectivă în dependenţă de context poate semnifica: 1. o abstractizare ştiinţifică care caracterizează latura externă a comportamentului uman, perceput ca infracţiune. În acest caz ar fi corectă utilizarea noţiunii „latura obiectivă a componenţei de infracţiune“; 2. o construcţie legislativă care descrie trăsăturile obiective ale componenţei concrete de infracţiune, prevăzută de un anumit articol din CP. Acestei situaţii îi corespunde, spre exemplu, noţiunea „latura obiectivă a componenţei diversiunii“; 3. latura externă a infracţiunii comise de subiect. În acest caz este corect a utiliza noţiunea „latura obiectivă a infracţiunii“12.

Examinarea infracţiunii întotdeauna începe cu studierea laturii obiective a faptei, cu ceea ce a fost săvârşit în realitate. Stabilind schimbările survenite în lumea reală, ca rezultat al faptei comise de persoană şi determinând că ele constituie semne distinctive ale componenţei de infracţiune, poate fi caracterizată latura ei obiectivă, poate fi determinată atitudinea psihică a persoanei faţă de acţiunile sau inacţiunile sale, precum şi faţă de schimbările survenite în urma lor13.

Latura obiectivă a oricărei infracţiuni, indiferent de faptul care semne sunt formulate în componenţă, constă din: faptă (acţiune sau inacţiune), consecinţele criminale, legătura cauzală între faptă şi consecinţele criminale, timpul, locul, metoda, mijloacele, împrejurările săvârșirii infracţiunii. Lista semnelor laturii obiective este unanim recunoscută în literatura de specialitate. Divizarea lor în semne obligatorii şi facultative este posibilă doar cu refere la componenţa infracţiunii, dar nu şi la infracţiune, căreia, ca fenomen real, ele îi sunt inerente14. Totuşi, remarcăm că există anumite discuţii referitor la clasificarea acestora conform criteriilor de a fi obligatorii sau facultative. Astfel, la obligatorii sunt atribuite acele semne care sunt caracteristice tuturor componenţelor de infracţiune, iar la facultative doar cele care sunt caracteristice pentru anumite componenţe. În acest sens, după cum menţionează Popov A. N., sunt expuse câteva puncte de vedere. Într-un prim punct de vedere, sunt recunoscute semne obligatorii ale componenţei de infracţiune fapta, urmările prejudiciabile şi legătura cauzală între faptă şi urmări, celelalte fiind atribuite la semnele facultative, menţionându-se că acestea sunt obligatorii doar pentru infracţiunile materiale.

În alte surse, toate semnele menţionate sunt atribuite la obligatorii.

Conform celei de a treia viziuni, este considerat drept semn obligatoriu al laturii obiective numai fapta, deoarece doar ea este prezentă în orice componenţă de infracţiune, fiind imposibil a descrie infracţiunea în lege fără a indica trăsăturile faptei15, iar consecinţele, raportul cauzal, timpul, locul, împrejurările, metoda şi mijloacele — sunt atribuite la semnele facultative16.

De asemenea, în literatura de specialitate este expusă părerea că subelementele laturii obiective a infracţiunii (locul, timpul, modul şi mijloacele săvârşirii infracţiunii) nu fac parte din conţinutul infracţional (componenţa infracţiunii), ci din conţinutul concret sau infracţiunea concretă17.

Analiza laturii obiective a infracţiunii are o mare însemnătate pentru stabilirea esenţei sociale a infracţiunii în general şi a semnelor ei juridice. După caracterul acţiunii (inacţiunii) săvârşite şi schimbările produse în lumea înconjurătoare, se poate identifica obiectul special asupra căruia este îndreptat atentatul şi latura subiectivă a infracţiunii săvârşite. Această analiză este necesară pentru calificarea corectă a faptei săvârşite, de care depinde în primul rând caracterul infracţiunii şi mărimea pedepsei stabilite infractorului18.

Deosebirile dintre componenţele de infracţiune se exprimă, mai ales, prin diferenţierea semnelor laturii obiective a infracţiunii, deoarece anume după caracterul faptei săvârşite şi al gravităţii consecinţelor survenite, sau care ar putea surveni, după particularităţile locului, timpului, mijloacelor, metodelor, împrejurărilor săvârşirii infracţiunii sunt scoase în evidenţă trăsăturile caracteristice ale pericolului social propriu fiecărei infracţiuni19.

Fapta prejudiciabilă (acţiunea sau inacţiunea criminală), în opinia mai multor autori20, reprezintă unica trăsătură obligatorie a laturii obiective şi cea mai esenţială parte componentă a acesteia.

Semnele laturii obiective a fiecărei infracţiuni concrete sunt prevăzute în dispoziţiile articolelor corespunzătoare ale Părţii speciale a CP al RM. În funcţie de structura componenţelor de infracţiune, latura obiectivă poate fi exprimată în unele cazuri numai prin săvârşirea faptei prejudiciabile (acţiune sau inacţiune), iar în alte cazuri mai sunt necesare şi urmările prejudiciabile.

Anume în legătură cu aceasta, fapta este considerată drept semn necesar al laturii obiective a tuturor componenţelor de infracţiune, iar urmările, raportul cauzal, timpul, locul, împrejurările, metoda şi mijloacele săvârşirii infracţiunii — trăsături facultative.

Latura obiectivă trebuie analizată în strânsă legătură cu latura subiectivă, deoarece pentru existenţa infracţiunii nu se poate concepe una fără alta, fiindcă ele formează o unitate. Nu este suficient să fie stabilită numai comiterea de către o persoană a acţiunii (inacţiunii) şi urmarea periculoasă a acesteia, ci trebuie să se constate şi că acestea au fost precedate şi însoţite de procese psihice specifice vinovăţiei, ca trăsătură a infracţiunii întrucât răspunderea penală presupune atât un temei obiectiv (latura obiectivă), cât şi unul subiectiv (latura subiectivă). Latura subiectivă se deduce întotdeauna din cea obiectivă21.

Printre semnele laturii obiective a componenţei de infracţiune, în literatura de specialitate, în primul rând, este examinată fapta prejudiciabilă.

Fapta, ca semn al laturii obiective a componenţei de infracţiune, reprezintă un act ilicit şi social periculos de comportament uman22.

Fapta care nu este prevăzută de legea penală nu poate fi recunoscută infracţiune. Din acest motiv, fapta se referă la semnele laturii obiective a unei anumite infracţiuni doar în cazul în care este prevăzută de legea în vigoare. De asemenea, fapta este recunoscută infracţională în cazul în care ea se caracterizează prin pericol social evident. Pericolul social este capacitatea faptei de a cauza daune obiectelor ocrotite de legea penală, sau să creeze pericol de cauzare a daunelor.

În această ordine de idei, menţionăm că Legea penală a Republicii Moldova (art.14 CP al RM) prevede două modalităţi de realizare a faptei prejudiciabile:

a) acţiunea;

b) inacţiunea.

Acţiunea, în sensul laturii obiective a unei infracţiuni, consta într-o intervenţie activă şi ilegală a infractorului23, fiind o activitate periculoasă, prohibită de legea penală24. Altfel spus, acţiunea este o formă activă a conduitei omului, o comportare conştientă şi volitivă, care poate fi comisă fie printr-o mişcare a corpului, fie prin săvârşirea unui act pe care legea îl interzice, fie reprezintă o activitate prejudiciabilă mai puţin sau mai mult îndelungată25.

Deci, acţiunea este activitatea prin care se face, se realizează ceva printr-o singură mişcare sau manifestare descrisă a omului sau dirijată de om, sau chiar printr-o pluralitate de astfel de acte. Acţiunea constă într-o comportare (pozitivă) şi de aceea fapta antisocială săvârşită în acest mod este definită ca o faptă comisivă, iar infracţiune ca infracţiune comisivă26.

Acţiunile pot fi subdivizate în fizice şi informaţionale.

Acţiunea fizică se exprimă prin folosirea forţei fizice pentru înfăptuirea atentatului criminal şi pentru modificarea în acest fel a mediului exterior, fizic, al obiectelor lumii materiale.

Acţiunile informaţionale constau într-un astfel de comportament social periculos care presupune transmiterea anumitor informaţii altor persoane, expuse verbal sau prin diferite acţiuni cu conţinut informaţional: gesturi, mimici, variaţii ale vocii. În acelaşi timp, pentru unele infracţiuni este caracteristică îmbinarea acţiunilor fizice şi a celor informaţionale27.

În contextul celor menţionate, în primul rând, ne referim la actul terorist şi la alte infracţiuni cu caracter terorist, în structura cărora violenţa are un rol strict informaţional şi reprezintă o modalitate de ameninţare orientată spre impunerea anumitor acţiuni pe baza stării de frică inspirată prin intermediul violenţei. În cazul dat, acţiunea fizică dacă are loc, atunci este doar un element structural al acţiunii informaţionale, acţiunea de bază în acest caz având caracter informaţional (înaintarea revendicărilor, impunerea)28. Caracter strict informaţional au şi acele acţiuni cu elemente de terorizare care constau doar în ameninţarea cu săvârșirea sau ne săvârşirea anumitor acţiuni29.

Inacţiunea reprezintă a doua modalitate de realizare a faptei social-periculoase şi se caracterizează printr-o atitudine pasivă a subiectului30. Totuşi, pasivitatea nu înseamnă că persoana nu face în general nimic, ci presupune că ea nu săvârșește anumite acţiuni de oportunitate în interesul altor oameni, a societăţii şi statului sau le săvârșește necorespunzător31. Deci, inacţiunea ca faptă omisivă constă în a nu face ceva ce trebuie făcut, adică omisiunea sau abstinenţa de a îndeplini un act ordonat printr-o normă imperativă sau impus printr-o obligaţie legală sau convenţională32. Din acest motiv considerăm argumentată clasificarea infracţiunilor comise prin inacţiune în: 1. Infracţiuni comise prin inacţiuni absolute, adică persoana în genere nu-şi execută obligaţiile şi 2. Infracţiuni comise prin inacţiuni mixte, adică persoana îşi execută obligaţiile incomplet, parţial33. În cazurile inacţiunii mixte, făptuitorii nu preîntâmpină survenirea consecinţelor prejudiciabile, deşi, în virtutea legii, obligaţiunilor de serviciu sau ale celor profesionale, trebuiau şi puteau să le prevină. Pericolul apariţiei consecinţelor prejudiciabile poate rezulta atât în urma acţiunii unor forţe exterioare (forţele naturii, ale proceselor tehnologice, lucrului maşinilor şi mecanismelor, acţiunile altor persoane etc.), cât şi a acţiunilor comise cu vinovăţie sau fără vinovăţie a însuşi subiectului infracţiunii34.

Inacţiunea se caracterizează prin faptul că subiectul nu îndeplineşte obligaţiile prescrise şi prin aceasta oferă posibilitate să acţioneze forţelor care prejudiciază obiectele ocrotite de legea penală35. Deci, inacţiunea presupune întotdeauna prezenţa obligaţiei care persoana era îndatorată şi putea să o îndeplinească. În cazul în care nu există obligaţii sau persoana nu a putut să le îndeplinească din motive obiective, nu poate fi vorba despre răspunderea pentru inacţiune. Astfel, pentru ca să poată surveni răspunderea penală pentru inacţiune este necesară prezenţa a trei părţi componente: 1) persoana era obligată să acţioneze; 2) a avut posibilitatea de a acţiona; 3) persoana nu a îndeplinit obligaţia care o avea36.

Obligaţiile, neîndeplinirea cărora poate conduce la tragerea la răspundere penală, pot avea la bază diverse temeiuri:

1) cerinţele normative care se conţin în Constituţie, lege sau alt act normativ;

2) ordinul, dispoziţia, decizia instanţei de judecată şi alte acte obligatorii;

3) contractul, prin care persoanei îi sunt stabilite anumite obligaţii;

4) caracterul profesiei sau al statutului de serviciu;

5) comportamentul precedent al persoanei.

Estimarea prezenţei la persoană a posibilităţii de a acţiona trebuie să se bazeze pe aprecierea tuturor circumstanţelor cauzei, precum şi a posibilităţilor subiective ale acesteia. Este necesar a stabili dacă a avut persoana concretă, de o anumită vârstă, experienţă, cunoştinţe, stare a sănătăţii etc., posibilitatea de a a-şi exercita obligaţia ce-i revine37.

Conform altor opinii, obligaţiunea de a acţiona poate să reiasă din: 1) indicaţia directă a legii sau a unui alt act normativ; 2) îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau ale celor profesionale; 3) relaţiile de rudenie şi familiale; 4) activitatea anterioară a persoanei care, prin comportarea sa, a pus victima sau alte persoane ocrotite de legea penală într-o situaţie primejdioasă38.

Doctrina penală deosebeşte două forme ale inacţiunii: 1) inacţiunea pură; 2) inacţiunea mixtă.

Inacţiunea pură constă în neîndeplinirea acţiunilor pe care persoana trebuia şi putea să le comită, indiferent de survenirea consecinţelor.

Inacţiunea mixtă presupune comiterea infracţiunii de care legea o leagă survenirea anumitor consecinţe prejudiciabile. În cazurile inacţiunii mixte, făptuitorii nu preîntâmpină survenirea consecinţelor prejudiciabile, deşi, în virtutea legii, obligaţiunilor de serviciu sau ale celor profesionale, trebuiau şi puteau să le prevină. Primejdia apariţiei consecinţelor prejudiciabile poate rezulta atât în urma acţiunii unor forţe exterioare (forţele naturii, ale proceselor tehnologice, lucrului maşinilor şi mecanismelor, acţiunile altor persoane etc.), cât şi a acţiunilor comise cu vinovăţie sau fără vinovăţie a însuşi subiectului infracţiunii39.

Cu referire la infracţiunile cu caracter terorist inacţiunea apare în cazurile în care se fac ameninţări cu inacţiune sau cu inacţiune repetată dacă nu vor fi îndeplinite cerinţele subiectului. Aşadar, prin inacţiune ameninţarea nu poate fi săvârșită, deoarece, ca şi orice influenţă informaţională, presupune transmiterea anumitei informaţii prin mesaj. Lipsa transmiterii unei informaţii determinate, a exteriorizării acesteia mărturiseşte despre lipsa acţiunii ca faptă consumată40.

În context, este binevenită concluzia lui Emelianov V.P., care susţine că se poate ameninţa cu inacţiune, însă este imposibil a inacţiona la exprimarea ameninţării41.

De fapt, atât acţiunea, cât şi inacţiunea sunt produse ale activităţii conştiente a omului, adică sunt fapte care exprimă voinţa lui. Acţiunea sau inacţiunea volitivă a omului presupune întotdeauna prezenţa unor anumite scopuri, care determină direcţia voinţei sale42.

Un alt semn important al laturii obiective este consecinţele infracţiunii, adică urmările care survin în urma săvârşirii faptei penale.

Consecinţele infracţiunii reprezintă schimbarea produsă asupra obiectelor ocrotite de legea penală sau pericolul producerii unei asemenea schimbări, în urma comiterii faptei (acţiunii, inacţiunii) prevăzute de legea penală43. Adică, consecinţele infracţiunii constau în rezultatul pe care îl produce acţiunea sau inacţiunea făptuitorului care se materializează în schimbarea ce are loc în realitatea obiectivă44. Deci, constatăm că acestea cuprind dauna cauzată obiectului ocrotit de legea penală în urma săvârşirii infracţiunii45. Obiectul şi consecinţele infracţiunii sunt intrinsec legate între ele. Consecinţele infracţiunii nu pot fi percepute fără obiect, ele sunt determinate de conţinutul obiectului căruia infracţiunea dată îi aduce daune46.

Rezumând susţinem opinia că urmarea periculoasă este acea modificare negativă a realităţii înconjurătoare pe care fapta săvârşită a produs-o sau este susceptibilă să o producă şi care-şi găseşte expresia în periclitarea, vătămarea sau ameninţarea valorilor sociale apărate de legea penală47. Considerăm că formularea respectivă redă mai complet esenţa şi specificul consecinţelor infracţiunii cu caracter terorist.

În esenţă, consecinţele infracţiunii reprezintă în sine o noţiune complexă. În dependenţă de caracterul daunei cauzate obiectului de atentare, consecinţele infracţiunii pot fi materiale sau nemateriale (formale).

Consecinţele materiale se clasifică în: a) patrimoniale (dauna reală sau venitul ratat, survenite în urma delapidării, distrugerii, avarierii sau pierderii bunurilor); b) fizice (dauna materială personală — victime omeneşti, provocarea daunelor sănătăţii)48, c) ecologice (daunele atmosferei, solului, apelor, subsolului, pădurilor, regnului animal şi vegetal, altor obiecte din natură)49.

Consecinţele materiale se deosebesc prin asemenea caracteristici cum ar fi cuantumul şi gravitatea daunelor cauzate.

Consecinţele nemateriale, la rândul său, se exprimă prin cauzarea daunelor morale, ideologice, organizatorice etc., spre exemplu daunele drepturilor şi libertăţilor omului50. Deci, consecinţele nemateriale se caracterizează prin aceea că ele nu pot fi identificate în spaţiul naturii fizice înconjurătoare, dar în domeniul relaţiilor social-obşteşti (morale, politice, organizatorice etc.). Spre deosebire de consecinţele materiale ele nu pot fi enumerate strict, însă ele sunt la fel de reale ca şi consecinţele materiale.

Consecinţele nemateriale sunt de două feluri: a) dauna cauzată intereselor persoanei (înjosirea cinstei şi demnităţii, încălcarea drepturilor politice, de muncă şi a altor drepturi nepatrimoniale, încălcarea libertăţii personale etc.); b) dauna cauzate activităţii aparatului de stat şi a organizaţiilor obşteşti (infracţiuni comise prin abuz de putere, infracţiuni contra justiţiei, infracţiuni contra ordinii de administrare etc.)51. Conform altor opinii consecinţele nemateriale se clasifică în: 1) morale, cauzate intereselor personalităţii; 2) politice (uzurparea puterii de stat, schimbarea ilegală a orânduirii constituţionale); 3) organizatorice, care provoacă daune activităţii normale a aparatului de stat sau diferitelor organizaţii neguvernamentale52.

Considerăm că în cazul infracţiunilor cu caracter terorist, sub aspectul consecinţelor, pot fi observate anumite particularităţi. Astfel, prin comiterea infracţiunilor din grupul analizat sunt produse atât consecinţe materiale, cât şi nemateriale, frecvent acestea conţinându-se direct în scopul urmărit de făptuitori.

În unele componenţe de infracţiune sunt indicate consecinţe diferite, cum ar fi, spre exemplu, cauzarea atât a daunelor patrimoniale, cât şi fizice (tâlhăria etc.).

Consecinţele prejudiciabile survin în urma săvârşirii acţiunii, sau în urma inacţiunii. Semnificaţia consecinţelor constă în faptul că anume prin ele se manifestă pericolul social al infracţiunii. Caracterul şi cuantumul consecinţelor survenite serveşte la identificarea gravităţii infracţiunii comise, fapt luat în considerare la soluţionarea chestiunilor ce ţin de răspunderea penală.

În articolele Părţii speciale a CP consecinţele sunt descrise în mod diferit şi cu precizie diferită, uneori fiind descrise într-o formă generală (spre exemplu, „alte urmări grave“). În cazurile în care consecinţele sunt indicate în articolele Părţii speciale a CP, acestea au o „componenţă materială“ (infracţiuni cu componenţă materială).

În unele articole ale Părţii speciale a CP se menţionează pericolul survenirii anumitor consecinţe, adică însuşi pericolul survenirii consecinţelor este considerat de legiuitor drept consecinţă negativă deosebită. Răspunderea în asemenea cazuri este prevăzută pentru crearea posibilităţii reale de survenire a consecinţelor social periculoase (componenţe de stare).

De asemenea, într-un şir de articole nu se conţine indicarea asupra consecinţelor social periculoase, fiind pasibilă de pedeapsă însuşi comiterea faptei interzise de lege (infracţiuni cu componenţă formală). Lipsa în normele despre infracţiunile cu componenţă formală a menţiunii privind consecinţele nu înseamnă că această infracţiune nu cauzează daune. O asemenea construcţie legislativă a laturii obiective a componenţei de infracţiune înseamnă doar că pentru calificarea infracţiunii nu este necesar a stabili caracterul şi cuantumul daunei cauzate.

CP conţine articole în care răspunderea este stabilită pentru pregătirea sau tentativa de infracţiune, adică în cazul lipsei consecinţelor şi în situaţia comiterii parţiale a faptei (infracţiuni cu componenţă redusă).

În majoritatea articolelor din Partea specială a CP este prevăzută componenţa de bază a infracţiunii şi formele calificate ale acesteia (infracţiuni cu componenţă mixtă).

În lege consecinţele sunt reflectate în următoarele forme:

indicarea directă a unei consecinţe social periculoase (omorul);

indicarea consecinţelor alternative (moartea în masă a animalelor sau alte consecinţe grave);

indicarea în diverse părţi ale componenţei de infracţiune a consecinţelor alternative (daune grave sănătăţii, decesul, moartea a două sau mai multe persoane etc.);

unei liste deschise a consecinţelor (descrierea faptei şi sintagma „alte urmări grave);

indicarea asupra consecinţelor care au un caracter estimativ (daune esenţiale, urmări grave);

indicarea asupra posibilelor consecinţe (acţiunile care creează pericol pentru decesul unor oameni);

indicarea asupra consecinţelor ca semn calificativ al componenţei de infracţiune.

În dependenţă de faptul dacă în construcţia legislativă consecinţele sunt luate în considerare pot fi deosebite următoarele componenţe de infracţiune:

Materiale — infracţiunea se consideră consumată din momentul survenirii consecinţelor;

Formale — infracţiunea se consideră consumată din momentul comiterii faptei;

Reduse — infracţiunea se consideră consumată din momentul săvârşirii parţiale a faptei;

De pericol — infracţiunea se recunoaşte consumată din momentul creării posibilităţii reale de survenire a consecinţelor (act terorist);

Mixte — infracţiunea se consideră agravată din momentul săvârşirii faptei cu consecinţele descrise în lege (cauzarea daunelor în proporţii deosebit de mari)53.

Consecinţele infracţiunii exprimate prin posibilitatea survenirii acestora prezintă prin sine crearea de către vinovat a tuturor condiţiilor pentru survenirea daunei reale. În acest caz există pericolul cauzării unei daune serioase obiectului ocrotit de dreptul penal, cu toate că el încă nu este vătămat.

Posibilitatea survenirii daunei ca formă a urmărilor infracţiunii nu este întotdeauna indicată de legiuitor nemijlocit în dispoziţiile normelor de drept penal. Ea, de regulă, este trecută sub tăcere de legiuitor în majoritatea componenţelor de infracţiune, numite componenţe formale. Însă, neindicarea consecinţelor dăunătoare nu înseamnă că în componenţele de infracţiuni formale fapta nu creează nici o posibilitate de cauzare a daunei. Pericolul cauzării daunei obiectului de atentare întotdeauna este presupus de legiuitor când se formulează asemenea norme în dreptul penal.

În dependenţă de faptul dacă se includ consecinţele în componenţa de infracţiune în calitate de semn de sine stătător al ei sau nu, în dreptul penal se acceptă divizarea tuturor componenţelor de infracţiune în formale şi materiale.

Formale se numesc acele componenţe de infracţiune, în care legea penală consideră drept latură obiectivă a componenţei de infracţiunii însuşi faptul săvârşirii acţiunii sau în cazul inacţiunii social-periculoase, independent de viitoarele consecinţe ale faptei săvârşite.

Materiale se numesc acele componenţe de infracţiune în care legea penală consideră ca latură obiectivă a componenţei nu numai săvârşirea acţiunii sau inacţiunii social-periculoase, dar şi survenirea anumitor consecinţe criminale indicate în lege54.

Consecinţele prejudiciabile survin în urma săvârşirii unei acţiuni sau în urma inacţiunii. Semnificaţia consecinţelor constă în faptul că anume prin ele se manifestă pericolul social al infracţiunii. Caracterul şi mărimea consecinţelor survenite permite constatarea gradului prejudiciabil al infracţiunii comise, ce urmează a fi luat în calcul la soluţionarea chestiunilor privind stabilirea răspunderii penale55.

Legiuitorul formulează norma de drept penal în mod diferit. Pentru atragerea persoanei vinovate la răspunderea penală, în unele cazuri, este suficient doar săvârşirea unei anumite acţiuni sau în cazul unei inacţiuni, care formează o componenţă consumată de infracţiune. Consecinţele survenite, însă, se află în afara componenţei formale şi vor fi luate în considerare de instanţa de judecată la individualizarea pedepsei vinovatului56.

Componenţele formale de infracţiuni sunt formulate de către legiuitor în următoarele cazuri:

a) când infracţiunea survine în mod inevitabil concomitent cu săvârşirea unei anumite acţiuni şi separarea lor (a acţiunii de consecinţă) este imposibilă;

b) când obiectul ocrotit de legea penală este de importanţă atât de mare, încât posibilitatea cauzării de prejudicii acestui obiect trebuie preîntâmpinată din timp;

c) când acţiunea (inacţiunea) poate produce consecinţe infracţionale diverse, care sunt greu de caracterizat şi de pus la evidenţă57.

Semnificaţia prezenţei în cadrul legii penale a componenţelor formale este una incontestabilă, în special pentru activitatea de prevenire şi combatere a criminalităţii. În cazul în care vor fi formulate doar componenţe materiale, atunci acţiunile (inacţiunile) comise ar fi pedepsite foarte rar, chiar dacă pericolul social al acestora este evident58.

Componenţele materiale de infracţiuni, pe lângă semnele obligatorii ale laturii obiective mai includ de asemenea şi survenirea anumitor consecinţe. În componenţele materiale consecinţele criminale urmează a fi constatate în mod separat. Astfel, este insuficient a demonstra că fapta prejudiciabilă a cauzat un anumit prejudiciu. Mai este necesar de stabilit că consecinţa periculoasă cauzată este anume aşa cum este descrisă în dispoziţia legii penale. Componenţa materială consumată va avea loc atunci când vor surveni anumite consecinţe criminale. Ne survenirea acestor consecinţe va indica doar asupra prezenţei tentativei de infracţiune sau lipsa componenţei de infracţiune în fapta săvârşită.

Pentru descrierea consecinţelor infracţionale legiuitorul utilizează diferite metode. Într-un şir de componenţe de infracţiuni, consecinţele infracţionale sunt indicate concret, în alte cazuri legiuitorul indică doar asupra gravităţii consecinţelor, făcând uz de aşa termeni ca: „consecinţe grave“, „daune considerabile“, „daune esenţiale“ etc.

Clasificarea componenţelor de infracţiune în materiale şi formale are o mare importanţă atât teoretică, cât şi practică. Ea oferă posibilitatea de a stabili momentul consumării infracţiunii concrete şi de a o califica corect. De asemenea, clasificarea componenţelor de infracţiune indică în care cazuri organele de urmărire penală sunt obligate să constate legătura cauzală dintre acţiunea (inacţiunea) persoanei şi consecinţele survenite. Faptul survenirii consecinţelor periculoase în componenţele materiale trebuie în mod special dovedit prin intermediul raportului cauzal, care se stabileşte între fapta săvârşită şi dauna cauzată.

Orice infracţiune generează de obicei nu o singură, ci câteva consecinţe criminale. Acest fapt are loc din cauza că infracţiunea în mod inevitabil încalcă diverse elemente ale unuia şi aceluiaşi obiect sau ale unor obiecte diferite ocrotite de legea penală. Dar aceste consecinţe nu sunt echivalente, adică nu au aceeaşi importanţă. Printre ele se disting consecinţe principale şi facultative (complementare). Consecinţele principale întotdeauna formează un element al componenţei de infracţiune.

Consecinţele facultative, la rândul lor, constituie elemente suplimentare ale componenţei de infracţiune. Ele, de regulă, nu pot fi mai grave decât consecinţele principale, deoarece, în caz contrar, ele vor depăşi cadrul componenţei concrete de infracţiune59.

Prezenţa caracterului multiplu al acţiunilor teroriste generează şi o consecinţă multiplă unică a acestor infracţiuni. Ea se compune din daunele aflate într-o anumită corelaţie între ele şi cu elemente structurale a acestei fapte complexe şi poate conţine diverse îmbinări ale daunelor concrete aflate în unitate indisolubilă sub forma daunelor survenite şi sub forma creării pericolului.

Dacă actul terorist şi infracţiunile cu caracter terorist se îmbină cu comiterea unor acţiuni social periculoase, atunci în aceste cazuri sunt posibile asemenea variante ale consecinţelor, care fac parte dintr-o consecinţă unică.

În urma comiterii acţiunilor violente survin consecinţe sub forma cauzării daunelor reale victimelor nevinovate, proprietăţii etc. Însă, prin aceasta, consecinţele acţiunilor violente care fac parte din acţiunile teroriste nu se consumă, deoarece aceste acţiuni sunt comise nu pentru sine însăşi şi ascund pericolul repetării, şi, deci, pericolul survenirii unor noi consecinţe asemănătoare, adică, în acest caz, consecinţa are două laturi — 1. survenirea reală a daunelor şi 2. pericolul survenirii reale a unor daune asemănătoare în viitor. Anume acest caracter dublu a consecinţelor, în special al acţiunilor general periculoase, precum şi a altor acţiuni devenite publice, generează următoarea consecinţă — apariţia stării de frică în rândul populaţiei, adică printre oamenii care direct nu au nimic comun cu acţiunea comisă, cu destinatarii influenţei teroriştilor. Consecinţa menţionată, de regulă, survine în mod real, însă nu sunt excluse cazurile când calculele teroriştilor de a ameninţa populaţia pot să nu să se îndreptăţească şi atunci această consecinţă va avea loc sub forma unui pericol real. Consecinţele acţiunii de bază (înaintarea cerinţelor şi impunerea destinatarilor influenţei) pot consta atât în pericolul real de survenire a unei astfel de daune, care tind teroriştii să o producă, cât şi survenirea daunelor reale în cazul satisfacerii cerinţelor acestora60.

Sub aspectul ce vizează actul terorist şi alte infracţiuni cu caracter terorist, îmbinate cu ameninţarea comiterii acţiunilor general periculoase sau a altor acţiuni, atunci în acest caz, comparativ cu îmbinarea expusă mai sus a daunelor concrete, diferenţa constă doar în consecinţele acţiunii iniţiale, care se manifestă prin pericolul survenirii consecinţelor sub forma victimelor inocente sau a daunelor proprietăţii etc., iar astfel de consecinţe cum ar fi apariţia stării de frică în rândul populaţiei sau grupurilor sociale şi cauzarea daunelor destinatarilor influenţei teroriştilor pot atât real să survină, cât şi să se afle la stadiul pericolului de survenire reală61.

În context, din perspectiva laturii obiective, unele infracţiuni cu caracter terorist sunt infracţiuni formale (de exemplu, infracţiunile specificate la art. 1401, alin. (5) art. 142, alin. (1) şi alin. (2) art. 275, alin.(1) art.2781, 279, 2791, 2792, alin.(1) şi lit. f) alin.(2) art.280, art.284, lit. a), b), d) şi g) alin.(l) art.2891, alin.(2), (4) şi (7) art.295, art.2951, 2952 CP al RM). În cazul unor modalităţi agravate, aceste infracţiuni adoptă aspectul de infracţiune materială (de exemplu, modalităţile consemnate la lit. b) alin.(3) art.278, alin.(3) art.2781, lit. c) şi d) alin.(3) art.280, alin.(2) art.2891, alin.(2) art.292, alin.(3) art.2952 CP al RM).

Alte infracţiuni din cadrul grupului examinat sunt infracţiuni materiale (de exemplu, infracţiunile prevăzute la lit. d), e) alin. (2) art. 1401, alin. (1), (3) art. 142, lit. c), d) alin. (2) şi lit. a), b) alin. 3) art. 275, alin.(4) art.278, lit. a), b) alin.(2) şi alin.(5) art.2781, lit. c), e) şi f) alin.(1) art.2891 , alin.(1) art.295 CP al RM). În sfârşit, în ipoteza săvârşirii infracţiunii specificate la alin.(11) art.292 CP al RM, atestăm indicii unei infracţiuni formal-materiale62.

Prezenţa semnelor unei infracţiuni materiale, cât şi ale infracţiunii formale poate fi atestată în cazul infracţiunilor specificate la art. 342, 343 CP al RM63.

Dintr-o altă perspectivă, unele dintre infracţiunile cu caracter terorist din Capitolul XIII se comit prin acţiune sau inacţiune (în situaţia infracţiunilor specificate la alin.(4) art. 278, alin.(5) art. 2781, art.280, 2891 CP al RM).

Deci, generalizând constatăm că latura obiectivă a infracţiunii are un rol deosebit datorită semnificaţiei ce îi revine în constatarea particularităţilor infracţiunii în general, dar şi al componenţelor infracţiunilor cu caracter terorist, atât sub aspectul delimitării de alte componenţe de infracţiune, cât şi al identificării trăsăturilor individuale ce caracterizează o anumită componenţă de infracţiune.

1 Dima T. Drept penal. Partea generală. Vol. I. București: Lumina Lex, 2001, p. 190.

2 Попов А.Н., Зимирева Л.А., Федышина П.В. Объективная сторона преступления. Учебное пособие. Санкт-Петербург: Санкт-Петербургский юридический институт (филиал) Академии Генеральной прокуратуры Российской Федерации, 2015, с. 3. http://www.procuror.spb.ru/izdanija/2015_01_04.pdf (accesat 03.01.2019, ora 14.15 min.)

3 Boroi A. Drept penal. Partea generală. Ediţia a III-a. București: All Beck, 2001, p. 114.

4 Florea C.N., Carpov T.I. Subiectul şi latura obiectivă a infracţiunii (material didactic). Chişinău, 1974, p. 18. — 49 p.

5 Российское уголовное право. Общая часть. Учебник / под ред. Кудрявцева В.Н., Наумова А.В. издание второе, переработанное и дополненное. Москва: Спарк, 2000. с.102.

6 Mariţ A. Drept penal. Partea generală. Teoria infracţiunii. Chişinău: S.n. F.E.P. „Tipografia Centrală”, 2002, p. 117; Mariţ A. Calificarea infracţiunii (aspecte teoretico-normative şi practice ale încadrării juridico-penale ale infracţiunii). Manual. Chişinău: CE USEM, 2015, p. 78. — 420 p.

7 Basarab M. Drept penal. Partea generală, vol. I. București: Lumina Lex, 1997, p.194.

8 Ungureanu A. Drept penal român. Partea generală. Bucureşti: Lumina Lex, 1995, p. 78.

9 Nistоreanu Gh., Boroi A. Drept penal. Partea generală. — Bucureşti: All Back, 2000. — p.102.

10 Уголовное право Российской Федерации. Общая часть. Издание второе, переработанное и дополненное / под ред. Здравомыслов Б.В. Москва: Юристы, 2000. с. 122.

11 Кудрявцев В.Н. Объективная сторона преступления. Москва: Госюриздат, 1960. с.14, citat de Емельянов В.П. Терроризм и преступления с признаками терроризирования, Москва: «Юридический Центр Пресс», 2002, c.241-242.

12 Попов А.Н., Зимирева Л.А., Федышина П.В. Объективная сторона преступления. Учебное пособие. Санкт-Петербург: Санкт-Петербургский юридический институт (филиал) Академии Генеральной прокуратуры Российской Федерации, 2015, с. 4-5. http://www.procuror.spb.ru/izdanija/2015_01_04.pdf (accesat 03.01.2019, ora 14.15 min.)

13 Mariţ A. Drept penal. Partea generală. Teoria infracţiunii. Chişinău: S.n. F.E.P. „Tipografia Centrală”, 2002, p. 117; Mariţ A. Calificarea infracţiunii (aspecte teoretico-normative şi practice ale încadrării juridico-penale ale infracţiunii). Manual. Chişinău: CE USEM, 2015, p. 79.

14 Drept penal. Partea generală. /Coordonator şi redactor responsabil A. Borodac.Chişinău: Ştiinţa, 1994, p. 97; Florea C.N., Carpov T.I. Subiectul şi latura obiectivă a infracţiunii (material didactic). Chişinău, 1974, p. 19; Емельянов В.П. Терроризм и преступления с признаками терроризирования, Москва: „Юридический Центр Пресс”, 2002, c.242; Курс УП, часть общая. Учение о преступлении. Том. 1, /Под ред. Кузнецовой Н.Ф.,Тяжковой И.М., с. 213.

15 Попов А.Н., Зимирева Л.А., Федышина П.В. Объективная сторона преступления. Учебное пособие. Санкт-Петербург: Санкт-Петербургский юридический институт (филиал) Академии Генеральной прокуратуры Российской Федерации, 2015, с. 5. http://www.procuror.spb.ru/izdanija/2015_01_04.pdf (accesat 03.01.2019, ora 14.15 min.)

16 Drept penal. Partea generală. /Coordonator şi redactor responsabil A. Borodac. Chişinău: Ştiinţa, 1994, p. 97-98; Manual de drept penal: Partea generală. /Redactor coordonator A. Borodac. Chişinău: Academia „Ştefan cel Mare”, 2005, p. 126.

17 Mariţ A. Drept penal. Partea generală. Teoria infracţiunii. Chişinău: S.n. F.E.P. „Tipografia Centrală”, 2002, p. 117.

18 Florea C.N., Carpov T.I. Subiectul şi latura obiectivă a infracţiunii (material didactic). Chişinău, 1974, p. 20.

19 Mariţ A. Calificarea infracţiunii (aspecte teoretico-normative şi practice ale încadrării juridico-penale ale infracţiunii). Manual. Chişinău: CE USEM, 2015, p. 79.

20 Уголовное право. Часть общая. Часть особенная. Учебник. /Под ред. Гаухмана Л.Д., Колодкина Л.М., Максимова С.В. — Москва: Юриспруденция, 1999, c.97; Уголовное право Российской Федерации. Общая и особенная часть. 2-е дополненное, исправленное издание. /Под ред. Кашепова В.П. — Москва: Былина, 2001, c.65; Уголовное право Российской Федерации. Общая часть. Издание второе, переработанное и дополненное. / Под ред. Здравомысловa Б.В. Москва: Юристы, 2000, c.126; Курс Уголовного права, общая часть. Учение о преступлении. Том. 1. /Под ред. Кузнецовой Н.Ф., Тяжковой И.М. Москва: Зерцало-М., 2002, c.225 etc.

21 Mariţ A. Calificarea infracţiunii (aspecte teoretico-normative şi practice ale încadrării juridico-penale ale infracţiunii). Manual. Chişinău: CE USEM, 2015, p. 79-80.

22 Уголовное право России. Общая часть. Учебник. /Под ред. В.В. Лукьянова, В.С. Прохорова, В.Ф. Щепелькова, перераб. и доп. СПб.: Издательство СПбГУ, 2013, с. 157; Попов А.Н., Зимирева Л.А., Федышина П.В. Объективная сторона преступления. Учебное пособие. Санкт-Петербург: Санкт-Петербургский юридический институт (филиал) Академии Генеральной прокуратуры Российской Федерации, 2015, с. 10. http://www.procuror.spb.ru/izdanija/2015_01_04.pdf (accesat 03.01.2019, ora 14.15 min.)

23 Уголовное право России. Общая часть. Учебник. /Под ред. В.В. Лукьянова, В.С. Прохорова, В.Ф. Щепелькова, перераб. и доп. СПб.: Издательство СПбГУ, 2013, с. 157.

24 Nistoreanu Gh., Boroi A., op.cit., p.103; Boroi A. Drept penal. Partea generală. Ediţia a III-a. București: All Beck, 2001, p. 114; Попов А.Н., Зимирева Л.А., Федышина П.В. Объективная сторона преступления. Учебное пособие. Санкт-Петербург: Санкт-Петербургский юридический институт (филиал) Академии Генеральной прокуратуры Российской Федерации, 2015, с. 10. http://www.procuror.spb.ru/izdanija/2015_01_04.pdf (accesat 03.01.2019, ora 14.15 min.); Drept penal. Partea generală. /Coordonator şi redactor responsabil A. Borodac. Chişinău: Ştiinţa, 1994, p. 99, 102; Mariţ A. Drept penal. Partea generală. Teoria infracţiunii. Chişinău: S.n. F.E.P. „Tipografia Centrală”, 2002, p. 118.

25 Manual de drept penal: Partea generală. /Redactor coordonator A. Borodac. Chişinău: Academia „Ştefan cel Mare”, 2005, p. 129.

26 Dima T. Drept penal. Partea generală. Vol. I. București: Lumina Lex, 2001, p. 191.

27 Панов Н.И. Способ совершения преступления и уголовная ответственность. Харьков: Вища школа, 1982. с.13; citat de Емельянов В.П. Терроризм и преступления с признаками терроризирования, op.cit., p.242.

28 http://bibliofond.ru/view.aspx?id=441318 (accesat 25.04.2017, ora 10.40 min.)

29 Емельянов В.П. Терроризм и преступления с признаками терроризирования, op.cit., c.243.

30 Drept penal. Partea generală. /Coordonator şi redactor responsabil A. Borodac. Chişinău: Ştiinţa, 1994, p. 99, 102; Boroi A. Drept penal. Partea generală. Ediţia a III-a. București: All Beck, 2001, p. 114; Попов А.Н., Зимирева Л.А., Федышина П.В. Объективная сторона преступления. Учебное пособие. Санкт-Петербург: Санкт-Петербургский юридический институт (филиал) Академии Генеральной прокуратуры Российской Федерации, 2015, с. 11. http://www.procuror.spb.ru/izdanija/2015_01_04.pdf (accesat 03.01.2019, ora 14.15 min.); Уголовное право России. Общая часть. Учебник. /Под ред. В.В. Лукьянова, В.С. Прохорова, В.Ф. Щепелькова, перераб. и доп. СПб.: Издательство СПбГУ, 2013, с. 159; Mariţ A. Drept penal. Partea generală. Teoria infracţiunii. Chişinău: S.n. F.E.P. „Tipografia Centrală”, 2002, p. 118.

31 Уголовное право Российской Федерации. Общая и особенная часть 2-е дополненное, исправленное издание / под ред. Кашепова В.П. Москва: Былина, 2001. с.68.

32 Dima T. Drept penal. Partea generală. Vol. I. București: Lumina Lex, 2001, p. 191.

33 Drept penal. Partea generală. /Coordonator şi redactor responsabil A. Borodac. Chişinău: Ştiinţa, 1994, p. 103; Mariţ A. Drept penal. Partea generală. Teoria infracţiunii. Chişinău: S.n. F.E.P. „Tipografia Centrală”, 2002, p. 119.

34 Manual de drept penal: Partea generală. /Redactor coordonator A. Borodac. Chişinău: Academia „Ştefan cel Mare”, 2005, p. 136-137.

35 Попов А.Н., Зимирева Л.А., Федышина П.В. Объективная сторона преступления. Учебное пособие. Санкт-Петербург: Санкт-Петербургский юридический институт (филиал) Академии Генеральной прокуратуры Российской Федерации, 2015, с. 12. http://www.procuror.spb.ru/izdanija/2015_01_04.pdf (accesat 03.01.2019, ora 14.15 min.).

36 Уголовное право России. Общая часть. Учебник. /Под ред. В.В. Лукьянова, В.С. Прохорова, В.Ф. Щепелькова, перераб. и доп. СПб.: Издательство СПбГУ, 2013, с. 159; Попов А.Н., Зимирева Л.А., Федышина П.В. Объективная сторона преступления. Учебное пособие. Санкт-Петербург: Санкт-Петербургский юридический институт (филиал) Академии Генеральной прокуратуры Российской Федерации, 2015, с. 12. http://www.procuror.spb.ru/izdanija/2015_01_04.pdf (accesat 03.01.2019, ora 14.15 min.).

37 Macari I. Drept penal Partea generală, op. cit., p. 97; Уголовное право России. Общая часть. Учебник. /Под ред. В.В. Лукьянова, В.С. Прохорова, В.Ф. Щепелькова, перераб. и доп. СПб.: Издательство СПбГУ, 2013, с. 160; Попов А.Н., Зимирева Л.А., Федышина П.В. Объективная сторона преступления. Учебное пособие. Санкт-Петербург: Санкт-Петербургский юридический институт (филиал) Академии Генеральной прокуратуры Российской Федерации, 2015, с. 12-13. http://www.procuror.spb.ru/izdanija/2015_01_04.pdf (accesat 03.01.2019, ora 14.15 min.)

38 Manual de drept penal: Partea generală. /Redactor coordonator A. Borodac. Chişinău: Academia „Ştefan cel Mare”, 2005, p. 135.

39 Manual de drept penal: Partea generală. /Redactor coordonator A. Borodac. Chişinău: Academia „Ştefan cel Mare”, 2005, p. 136-137.

40 Самощенко И.В. Ответственность за угрозу по уголовному праву Украины (понятие, виды, спорные проблемы). Диссертация канд. юрид. наук. Харьков, 1997. с.12. citat de Емельянов В.П. Терроризм и преступления с признаками терроризирования, Москва: „Юридический Центр Пресс”, 2002, c.243.

41 Емельянов В.П. Терроризм и преступления с признаками терроризирования, Москва: „Юридический Центр Пресс”, 2002, c.243.

42 Drept penal. Partea generală. /Coordonator şi redactor responsabil A. Borodac. Chişinău: Ştiinţa, 1994, p. 99.

43 Mariţ A. Drept penal. Partea generală. Teoria infracţiunii. Chişinău: S.n. F.E.P. „Tipografia Centrală”, 2002, p. 119.

44 Dima T. Drept penal. Partea generală. Vol. I. București: Lumina Lex, 2001, p. 193.

45 Уголовное право России. Общая часть. Учебник. /Под ред. В.В. Лукьянова, В.С. Прохорова, В.Ф. Щепелькова, перераб. и доп. СПб.: Издательство СПбГУ, 2013, с. 160; Попов А.Н., Зимирева Л.А., Федышина П.В. Объективная сторона преступления. Учебное пособие. Санкт-Петербург: Санкт-Петербургский юридический институт (филиал) Академии Генеральной прокуратуры Российской Федерации, 2015, с. 13. http://www.procuror.spb.ru/izdanija/2015_01_04.pdf (accesat 03.01.2019, ora 14.15 min.).

46 Drept penal. Partea generală. /Coordonator şi redactor responsabil A. Borodac. Chişinău: Ştiinţa, 1994, p. 105; Florea C.N., Carpov T.I. Subiectul şi latura obiectivă a infracţiunii (material didactic). Chişinău, 1974, p. 28.

47 Boroi A. Drept penal. Partea generală. Ediţia a III-a. București: All Beck, 2001, p. 115.

48 Florea C.N., Carpov T.I. Subiectul şi latura obiectivă a infracţiunii (material didactic). Chişinău, 1974, p. 28; Drept penal. Partea generală. /Coordonator şi redactor responsabil A. Borodac. Chişinău: Ştiinţa, 1994, p. 105; Manual de drept penal: Partea generală. /Redactor coordonator A. Borodac. Chişinău: Academia „Ştefan cel Mare”, 2005, p. 140.

49 Уголовное право России. Общая часть. Учебник. /Под ред. В.В. Лукьянова, В.С. Прохорова, В.Ф. Щепелькова, перераб. и доп. СПб.: Издательство СПбГУ, 2013, с. 160; Попов А.Н., Зимирева Л.А., Федышина П.В. Объективная сторона преступления. Учебное пособие. Санкт-Петербург: Санкт-Петербургский юридический институт (филиал) Академии Генеральной прокуратуры Российской Федерации, 2015, с. 13. http://www.procuror.spb.ru/izdanija/2015_01_04.pdf (accesat 03.01.2019, ora 14.15 min.).

50 Попов А.Н., Зимирева Л.А., Федышина П.В. Объективная сторона преступления. Учебное пособие. Санкт-Петербург: Санкт-Петербургский юридический институт (филиал) Академии Генеральной прокуратуры Российской Федерации, 2015, с. 13. http://www.procuror.spb.ru/izdanija/2015_01_04.pdf (accesat 03.01.2019, ora 14.15 min.).

51 Florea C.N., Carpov T.I. Subiectul şi latura obiectivă a infracţiunii (material didactic). Chişinău, 1974, p. 28-29; Drept penal. Partea generală. /Coordonator şi redactor responsabil A. Borodac. Chişinău: Ştiinţa, 1994, p. 105-106.

52 Manual de drept penal: Partea generală. /Redactor coordonator A. Borodac. Chişinău: Academia „Ştefan cel Mare”, 2005, p. 140.

53 Уголовное право России. Общая часть. Учебник. /Под ред. В.В. Лукьянова, В.С. Прохорова, В.Ф. Щепелькова, перераб. и доп. СПб.: Издательство СПбГУ, 2013, с. 161-162; Попов А.Н., Зимирева Л.А., Федышина П.В. Объективная сторона преступления. Учебное пособие. Санкт-Петербург: Санкт-Петербургский юридический институт (филиал) Академии Генеральной прокуратуры Российской Федерации, 2015, с. 13-15. http://www.procuror.spb.ru/izdanija/2015_01_04.pdf (accesat 03.01.2019, ora 14.15 min.).

54 Drept penal. Partea generală. /Coordonator şi redactor responsabil A. Borodac. Chişinău: Ştiinţa, 1994, p. 107; Florea C.N., Carpov T.I. Subiectul şi latura obiectivă a infracţiunii (material didactic). Chişinău, 1974, p. 30-31.

55 Попов А.Н., Зимирева Л.А., Федышина П.В. Объективная сторона преступления. Учебное пособие. Санкт-Петербург: Санкт-Петербургский юридический институт (филиал) Академии Генеральной прокуратуры Российской Федерации, 2015, с. 13. http://www.procuror.spb.ru/izdanija/2015_01_04.pdf (accesat 03.01.2019, ora 14.15 min.).

56 Florea C.N., Carpov T.I. Subiectul şi latura obiectivă a infracţiunii (material didactic). Chişinău, 1974, p. 31.

57 Drept penal. Partea generală. /Coordonator şi redactor responsabil A. Borodac. Chişinău: Ştiinţa, 1994, p. 108.

58 Florea C.N., Carpov T.I. Subiectul şi latura obiectivă a infracţiunii (material didactic). Chişinău, 1974, p. 32.

59 Ibidem, p. 33-34.

60 http://bibliofond.ru/view.aspx?id=441318 (accesat 25.04.2017, ora 10.40 min.).

61 Ibidem

62 Brânza S., Stati V., Tratat de drept penal. Partea specială, vol. II. Chișinău: S.n., 2015, p. 646.

63 Ibidem, p. 992.

Related Posts

instagram volgers kopen volgers kopen buy windows 10 pro buy windows 11 pro