ISSN 1857-4122
Publicaţie ştiinţifică de profil Categoria B
Trimite un articol
ISSN 1857-4122
Publicaţie ştiinţifică de profil Categoria B
Trimite un articol

Cu privire la răspunderea contravenţională a minorilor: provocări şi soluţii

Sergiu FURDUI, doctor, conferenţiar universitar, vicepreşedintele Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie

În articolul de faţă vom trata probleme legate de răspunderea minorilor, care este o parte indispensabilă a delincvenţei juvenile, în ceea ce priveşte încălcarea legii. Examinarea acestei probleme duce la concluzia că infracţiunile în delincvenţei juvenile s-au acumulat în timp şi continuă să acumuleze o mulţime de întrebări controversate şi soluţii greşite, încercări de a împiedica sintezarea de linii directoare specifice în politica combaterii şi prevenirei fenomenului contravenţional printre minori.

Cuvinte cheie: contravenţie, minori, răspundere contravenţională

Among the following will treat issues concerning liability contravention of minors, which is an indispensable part of juvenile delinquency, in terms of law violations. Examination of this issue leads to the conclusion that the offenses in juvenile delinquency have accumulated over time and continues to accumulate a lot of controversial questions and wrong solutions, all attempts to impede the synthesis of specific guidelines in the policy against and prevent the phenomenon contravention to minors.

Key-words: contravention of law; contravention; contravention content; children.

În cadrul Strategiei de reformare a sectorului Justiţiei pe anii 2011—20151, consolidarea şi eficacitatea sistemului justiţiei pentru minori reprezintă unul din obiectivele principale stabilite în acest document strategic, relevant pentru sistemul de drept al Republicii Moldova.

Conferinţa Internaţională cu genericul „Fenomenul Delicvenţei Juvenile în Re­publica Moldova: provocări şi soluţii“2 (lucrările conferinţei au avut loc în mun. Chişinău, în perioada de 28—29 septembrie) se încadrează în sistemul de măsuri elaborate pentru consultările publice în vederea identificării şi promovării soluţiilor menite să stabilească un sistem de justiţie adecvat pentru minori.

Prin obiectul şi conţinutul ei, ca şi prin metodele şi principiile de cercetare, problematica cu privire la Delicvenţa Juvenilă prezintă o importanţă teoretică şi practică specială, cu un grad sporit de actualitate, nu numai pentru doctrină şi ju- risprudenţă, ci şi pentru legiuitor, dat fiind că în cadrul legislativ existat se impun noi reglementări în domeniu.

În elaborarea şi promovarea unor politici legislative privind Justiţia Juvenilă se încadrează întreaga comunitate internaţională. În primul rînd, menţionăm Convenţia privind drepturile copiilor, adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în 19893, care stabileşte principii noi şi norme internaţionale de conduită faţă de tineri. Convenţia a dedicat un capitol foarte important justiţiei pentru tineri.

Regulile minime cu privire la justiţia pentru minori, adoptate în 19854, pun accentul, pe de o parte, pe importanţa garanţiilor legale, ce trebuie asigurate tinerilor şi, pe de altă parte, pe necesitatea asistării acestora în plan social.

În 1990 Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat alte trei instrumente în acest domeniu: 1) Regulile minime ale Naţiunilor Unite pentru apărarea minorilor privaţi de libertate, al căror obiectiv principal îl constituie asigurarea bunăstării fizice şi morale a tinerilor privaţi de libertate, consacrîndu-se în mod explicit „subsidiaritatea recurgerii la încarcerare“5; 2) Regulile minime ale Naţiunilor Unite privind măsu­rile neprivative de libertate;6 3) Principiile directoare de la Raid privind prevenirea delicvenţei juvenile7 care vizează, în principal, aspectele politicii sociale în procesul de prevenire a delicvenţei juvenile: integrarea socială, familia, educaţia, comunitatea şi mediul social, legislaţia şi aplicarea justiţiei pentru minori, atât la nivelul tinerilor autori de fapte antisociale, cît şi a minorilor instituţionalizaţi.

Unele dintre cele mai importante acte internaţionale în domeniul justiţiei ju­venile sunt:

— Convenţia ONU cu privire la drepturile copiilor8 (în special art.40 „Admi­nistrarea justiţiei juvenile’);

— Ansamblul de reguli minime ale ONU cu privire la administrarea justiţiei juvenile (Regulile de la Beijing)9

Aceste norme oferă un cadrul juridic suficient şi corespunzător justiţiei juveni­le. Prevederile Regulilor de la Beijing pot fi implementate şi în legislaţia naţională. Ansamblul de reguli minime ale ONU cu privire la administrarea justiţiei pentru minori reglementează în sens larg problemele legate de justiţia juvenilă. Unul din principiile de baza ale Regulilor de la Beijing este principiul conform căruia orice cauză trebuie tratată în mod urgent, fără întîrzieri evitabile.

Prefacerile şi înnoirile din legislaţia Republicii Moldova, raportate la exigenţele impuse în plan normativ în edificarea statului de Drept, fac necesară ca la această conferinţă să fie supuse unei analize pertinente cadrul legislativ cu privire la răs­punderea juridică a minorului în cazul săvîrşirii unei fapte antisociale.

Domeniul răspunderii juridice a minorilor este extrem de delicat, motiv pentru care, în rîndurile ce urmează, voi supune atenţiei Domniilor voastre un aspect al acestei instituţii fundamentale ale Legii contravenţionale.

Cu toţii cunoaştem, că răspunderea juridică îmbină mai multe forme: civilă, administrativă, contravenţională, penală. Aceste forme de răspundere juridică se deosebesc prin conţinutul şi regimul juridic corespunzător.

A devenit deja o tradiţie că atunci cînd se discută despre fenomenul Delicvenţei Juvenile se are în vedere în primul rînd despre răspunderea minorilor pentru săvîrşirea infracţiunilor. Dacă observăm şi în raportul prezentat de doamna Mariana Buciuceanu–Vrabie, cercetător ştiinţific superior al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, vorbind despre dinamica şi particularităţile fenomenului delicvenţei juvenile în Republica Moldova, s-a făcut referire, în mod preponderent asupra stării infracţionale în ce priveşte minorii prin prisma legislaţiei penale şi celei procesual penale.

Pornind de la această situaţie, vreau să schimb puţin accentele şi, în rîndurile ce urmează, mă voi axa asupra problematicii cu privire la răspunderea contravenţională a minorilor, care este o parte componentă indispensabilă a Delicvenţei Juvenile .

Examinarea acestei probleme conduce la constatarea că în domeniul Delicvenţei Juvenile privind contravenţiile s-au acumulat în decursul timpului şi continuă să se acumuleze o multitudine de întrebări controversate şi soluţii greşite, toate impietînd asupra încercărilor de sintetizare a unor orientări concrete în ce priveşte politica de combatere şi prevenire a fenomenului contravenţional la minori.

Din discuţiile purtate cu colegii din sistemul judecătoresc, din procuratură şi din poliţie am reţinut că în acest domeniu se impun măsuri stringente şi eficiente întru redresarea situaţiei, dat fiind că aceasta nu este nici pe de parte una bună. Asemenea concluzii îngrijorătoare se desprind şi din majoritatea luărilor de cuvînt la această conferinţă în care sunt relevate politicile şi acţiunile promovate de instituţiile de stat în domeniul prevenirii şi contracarării fenomenului delicvenţei juvenile în Republica Moldova.

Solidarizîndu-ne cu constatările şi concluziile motivate privind problemele De­licvenţei Juvenile în Republica Moldova, expuse de către participanţii conferinţei şi care sunt semnalizate de societatea juridică, ştiinţifică şi practică, considerăm necesar de menţionat că în condiţiile în care Republica Moldova face eforturi importante în procesul integraţionist al dreptului comunitar, cadrul juridic al regimului contraven­ţional stabilit prin C.C. este vădit depăşit de realităţile obiective în majoritatea com­ponentelor sale juridice şi chiar contrar principiilor fundamentale ale Dreptului.

În acest context, merită a fi reamintită reflecţia savantului Blaise Pascal „Justi­ţia fără forţă este neputincioasă… Preceptele, legile, regulile elaborate de stat, care guvernează activitatea umană în societate, sunt impuse, la nevoie, prin constrîngere socială, altfel spus — prin forţa publică’’.10

În această ordine de idei, analizînd aspectul de fond al substanţei juridice a soluţiilor promovate prin reglementările C.C., apreciem absenţa unei forţe publice, capabile să constituie un sprijin real pentru justiţie. Astfel, constatăm absenţa unei concepţii clare şi sistematizate, unei viziuni unitare şi coerente într-un domeniu complex şi important, cu profunde implicaţii practice, cum este cel al contravenţiilor cu privire la minori şi, pe cale de consecinţă, constatăm că legiuitorul n-a benefi­ciat de concepte şi principii moderne, ştiinţific argumentate, precum şi de soluţii practice, prin prisma jurisprudenţei europene, care, prin adoptarea C.C., să elimine abordări conjuncturale, derogări nejustificate şi practici neuniforme, contradictorii şi distorsionate.

În această ordine de idei, am atenţionat în nenumărate rînduri11 asupra impac­tului negativ ce risca să se răsfrîngă în legătură cu adoptarea legii contravenţionale necalitative, dar, spre regret, n-am fost auziţi. Astfel, am semnalat, „că abordarea voluntaristă sau delitantă a concepţiei privind Codul Contravenţional, neglijindu- se sau exagerîndu-se însemnătatea noţiunilor cheie şi principiilor de bază ale unui asemenea act normativ important, prin substituirea componenţelor de bază cu cele din alte ramuri de drept sau prin preluarea lor din legislaţia în vigoare, deja depăşită, poate avea consecinţe negative, cu implicaţii de ordin teoretic (o tratare cu caracter subiectivist şi unilateral a reglementărilor contravenţionale), dar şi practic (deficienţe serioase la interpretarea şi aplicarea normelor contravenţionale, slăbirea eficienţei legii contravenţionale etc.)12

Există foarte multe cazuri cînd se săvîrşesc contravenţii, iar persoanele vino­vate, în special, minorii nu sunt traşi la răspundere din motivul că legea nu prevede procedura respectivă.

La fel, mulţi minori sunt traşi la răspundere contravenţională, iar măsurile aplicate nu sunt eficiente, adică nu este realizat scopul legii contravenţionale.

La fel, nu există mecanisme legislative şi instituţii de profil, care ar contribui eficient la corectarea şi reeducarea contravenienţilor minori.

Setul de aspecte problematice elucidate poate fi continuat, adică, după cum s-a arătat mai sus, instanţele judecătoreşti, precum şi alte autorităţi competente (Poliţia, Procuratura, Organele Administraţiei Publice Locale şi altele), se confruntă într-un spectru mult mai larg cu probleme mari şi dificile la aplicarea prevederilor C.C. în privinţa contravenienţilor minori.

Pe această linie de idei, merită menţionat faptul că încă pînă la întrarea în vi­goare a C.C., în literatura de specialitate autohtonă au fost lansate primele semnale „că legea nouă nu este lipsită de lacune şi neclarităţi, iar unele din normele juridice contravenţionale necesită, în viziunea noastră modificare chiar pînă la data de pu­nere în aplicare a noului Cod“. În procesul analizei juridice a C.C. autorii,în mod argumentat,au elucidat unele erori,neclarităţi,momente discutabile,contradicţii juridice inadmisibile,de care nu este lipsită legea contravenţională.

Calitatea legii contravenţionale criticate se datorează în mare măsură activităţii insuficiente a grupului de lucru constituit prin Hotărîrea Comisiei juridice pentru numiri şi imunităţi CJ-6 nr. 362 din 09.11.200513 care a elaborat proiectul C.C. adoptat în lectura a doua şi cea finală.

Manifestînd respectul colegial, totuşi, suntem nevoiţi să subliniem, cu părere de rău, că s-au făcut prea puţine eforturi în desfăşurarea unor studii fundamentale teoretice şi practice în domeniul Dreptului contravenţional şi prea uşor s-a cedat în faţa sarcinilor puse în vederea elaborării unui act legislativ modern, care să dea expresie, în primul rînd comandamentelor sociale privind apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanei şi altor valori ocrotite de lege.

Fundamentarea acestui proiect de act legislativ nu s-a efectuat în modul co­respunzător, membrii grupului de lucru neîntocmind o Notă informativă care să cuprindă elementele prevăzute la art. 20 din Legea privind actele legislative14, iar varianta finală a proiectului respectiv şi dosarul lui de însoţire n-au fost întocmite şi expediate în modul stabilit de art. 23 din Legea menţionată.

Acţiuni şi/sau inacţiuni de acest gen, ce nu sunt acoperite de competenţă şi responsabilitate cuvenită, sunt cu atît mai mult riscante într-un sistem de drept, cum este cel al Republicii Moldova, care se află la etapa de integrare în sistemul de drept comunitar.

Aceste aprecieri reprezintă un strigăt al durerii că a fost ratată o şansă istorică oferită pentru adoptarea unui act legislativ modern şi exprimă, într-un anumit mod, un semnal de alarmă în legătură cu procesul legislativ vis-a-vis de C.C. Nutrim spe­ranţa, că şi alţi colegi se vor alătura preocupărilor pentru valorificarea potenţialului creator în vederea elaborării unui act normativ capabil să creeze un adevărat reper legislativ la examinarea cauzelor contravenţionale.

Absenţa unei concepţii fundamentale, coerente şi compatibile cu litera şi spiritul Constituţiei şi CEDO, neglijarea şi diminuarea însemnătăţii noţiunilor — cheie, insti­tuţiilor şi principiilor de bază ale unei legi contravenţionale moderne, prin substituirea acestora cu cele din alte ramuri de drept ori prin preluarea din legislaţia veche, deja depăşită, ori excluderea sau neadmiterea unor reglementări importante, ce se impu­ne în cadrul raporturilor sociale noi, utilizarea incorectă şi diferită a unor termeni juridici speciali de circulaţie în materia contravenţională, lipsa unui aspect ordonat şi sistematizat a materiei reglementate,existenţa coliziilor de drept,adică admiterea unor norme care se află în contradicţie cu altele din legislaţia în vigoare, existenţa cazurilor de „goluri’ de competenţă, fie de suprapuneri de competenţă, aplicarea unui limbaj şi expresii juridice inadecvate, precum şi unor noţiuni confuze, alunecarea spre un tehnicism juridic îngust la elaborarea şi structurarea actului normativ, fără a se sprijini pe o serioasă şi temeinică documentare ştiinţifică legislativă şi jurisdic- ţională — au condus la situaţia în care se află jurisprudenţa contravenţională- una complicată şi dificilă sub aspectul interpretării şi aplicării normelor C.C.

Pe marginea proiectului Codului contravenţional în lectura a doua şi cea finală am expus opinia, exprimînd convingerea că o eventuală adoptare, cu structura şi conţinutul în varianta propusă de grupul de lucru, este prematură15.

La acel moment, cînd Parlamentul încă nu a votat acest proiect de lege, ne-am pronunţat pentru amînarea adoptării C.C., propunînd implicarea activă a tuturor factorilor decizionali în vederea continuării şi reevaluării eforturilor comune privind elaborarea şi adoptarea legii contravenţionale. În acest context, am propus ca proiectul C.C. să fie supus unor dezbateri publice, cu scopul ca persoanele interesate să aibă posibilitatea să-l examineze şi, respectiv, să-şi expună opinia. Concomitent, am optat împotriva avizului pozitiv asupra proiectului C.C. dat de Curtea Supremă de Justiţie.

Obiecţiile şi sugestiile privind propriul punct de vedere asupra viitorului Cod contravenţional au fost relevate şi argumentate într-un set de publicaţii de speciali­tate16, precum şi în dezbaterile în cadrul grupului de lucru constituit prin Hotărîrea Comisiei juridice pentru numiri şi imunităţi CJ/6 nr.362 din 09.11.2005.

Din cauza divergenţilor cu privire la concepţia, structura şi conţinutul proiectului Codului contravenţional apărute în cadrul lucrărilor pentru pregătirea proiectului propriu-zis în lectura a doua şi cea finală, am elaborat şi am propus un anti-proiect al Codului contravenţional, inspirat de materialul judicios utilizat în rezultatul analizei doctrinei, legislaţiei şi jurisprudenţei în materia contravenţională.

Acest ante-proiect se bazează pe principiile care au stat la baza proiectului C.C. adoptat în prima lectură la 22 iulie 199917, elaborat de grupul de lucru constituit prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr. 784-VIII din 19.03.199618 şi s-a dezvoltat în baza proiectului C.C. elaborat de al doilea grup de lucru constituit prin Hotărîrea Comisiei juridice pentru numiri şi imunităţi nr. 17/153 din 06.06.2001 în legătură cu finalizarea lucrărilor de elaborare (în redacţie nouă) a proiectului Codului contravenţional.19

Anti-proiectul Codului contravenţional a fost elaborat în rezultatul unor studii şi documentaţii ştiinţifice, a unei practici bogate şi variate, tezele prealabile reflect- înd o concepţie nouă şi originală în materie de contravenţii. La stabilirea tezelor prealabile şi îndeosebi la analiza şi rezolvarea diverselor aspecte juridice generate de dispoziţii controversate încă în vigoare, un rol preponderent, dacă nu chiar esenţial, l-au avut Hotărîrile Curţii Europene pentru Drepturile Omului, Hotărîrile Curţii Constituţionale a Republicii Moldova, precum şi datele, informaţiile şi comentariile furnizate de doctrină şi dreptul comparat.

Anti-proiectul C.C. a fost distribuit membrilor grupului de lucru, supus dez­baterilor în publicaţiile de specialitate şi, ulterior, prezentat în Parlament. La acel moment, am încercat să-l publicăm în „Revista Naţională de Drept’’ şi/sau în „Legea şi Viaţa’’ dar din cauza lipsei de spaţiu (aşa s-a motivat) n-am realizat această inten­ţie. Totuşi, ulterior, conţinutul acestui anteproiect de lege, elaborat de mine, a văzut lumina tiparului20, motiv pentru care invit persoanele interesate,în special autorii proiectului de lege,care a stat la baza Codului Contravenţional, să-l examineze, în vederea unui schimb de opinii.

Semnificative, în acest sens, este principiul statuat în pct. 9 din Declaraţia privind Provocările şi Oportunităţile pentru Justiţie în Climatul Economic Actual adoptată de Reţeaua Europeană a Consiliilor Judiciare, reunită în Adunare Generală la Vilnius (Lituania), în perioada 8-10 iunie 2011, prin care se recomandă că: „Trebuie încurajate persoanele responsabile cu pregătirea proiectelor legislative, pentru a promova legi clare, fără ambiguităţi, astfel încît să asigure o securitate juridică sporită şi pentru a preveni conflictele juridice evitabile, care măresc volumul de lucru al instanţelor de judecată.“21

În această ordine de idei, exprim convingerea că majoritatea, dacă nu chiar to­talitatea, aspectelor negative din domeniul jurisprudenţei contravenţionale cu privire la Delicvenţa Juvenilă îşi au sursa în faptul că lipsesc reglementări corecte şi precise, bazate pe concepte clare, ştiinţific fundamentate, care să permită aplicarea unitară şi corectă a normelor contravenţionale şi care să împiedice abordări conjuncturale, derogări nejustificate şi practice neuniforme sau chiar contradictorii. Peisajul actual al legislaţiei contravenţionale, in coordonatele calificative şi calitative ale acesteia, ne conduce la concluzia că reglementările actuale sunt imperfecte şi, deja, depăşite de timp şi la capitolul răspundere contravenţională a minorilor se impun urgent măsuri în vederea reevaluării cadrului legislativ existent şi stabilirii unor reglementări, ce ar permite să prevină şi să combată comportamentul individual antisocial manifestat de minori prin săvîrşirea contravenţiei.

Este şi timpul şi locul de a mă referi nemijlocit la problemele cu care se confruntă doctrina şi practica judiciară la interpretarea şi aplicarea normelor contravenţionale în domeniul vizat.

Din conţinutul art. 16, alin. 1 şi 2 CC rezultă că la răspunderea contravenţio­nală pot fi traşi minorii între 16 şi 18 ani numai pentru săvîrşirea contravenţiilor din domeniul circulaţiei rutiere şi cele care afectează activitatea de întreprinzător, fiscalitatea, activitatea vamală şi valorile mobiliare.

În practică, autoritatea competentă se confruntă frecvent cu întrebarea cum se procedează în cazul în care minorul a săvîrşit o altă contravenţie? (de exemplu: în cazul constatării contravenţiilor prevăzute de art. 78 CC „Vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale“ sau de art.91 CC „Fumatul şi consumul de băuturi alcoolice în locuri interzise’ sau de art. 35CC „Huliganismul nu prea grav“, sau de alte contravenţii din capitolul XIX CC — „Contravenţii ce atentează la ordinea publică şi la securitatea publică“).

La această întrebare este dificil de răspuns din simplul motiv că legislaţia nu prevede răspunderea contravenţională în cazurile menţionate. Prevederile de la alin. 3 art. 16 CC, sunt ineficiente şi neconcludente, deoarece nu sînt clare şi precise.

De exemplu, nu este clar din ce motive este tras la răspundere contravenţională minorul care a săvîrşit contravenţia prevăzută de art. 263 CC şi nu este tras la răs­punderea minorul care a săvîrşit ultragierea colaboratorului organelor de ocrotire a normelor de drept, opunerea de rezistenţă (art. 353 CC).

Nu este clar de ce este prevăzută răspunderea contravenţională a minorilor pentru un şir de contravenţii unde acesta nici nu poate fi subiect. (De exemplu, art. 264CC — Participarea ilegală a funcţionarului public la activitatea de întreprinzător, art. 275CC — Neasigurarea respectării cerinţelor actelor normative ce reglementează comerţul în pieţe).

Totodată, nu este prevăzută răspunderea contravenţională pentru un şir de con­travenţii la care minorul trebuie să fie subiect ( de exemplu, în majoritatea cazurilor prevăzute de contravenţiile ce atentează la ordinea publică şi la securitatea publică, la dreptul de proprietate (art. 104—106 CC) etc.

Ajuridice sînt şi prevederile din alin. 3 art. 16 CC „La demersul agentului con­statator, instanţa de judecată aplică faţă de minori măsuri de constrîngere cu caracter educativ conform art. 104 CC“.

Cînd se face acest demers? pentru care contravenţii? Care este procedura de examinare şi,după caz, de contestare etc. Şi cel mai trist este faptul, că nu se face o delimitare dintre răspunderea contravenţională şi cea penală. Din punct de vedere ştiinţific este absolut necesar să fie respectată această delimitare.

Conceptul de răspundere contravenţională, desprins de orice asemănare sau comparaţie legală cu cel de răspundere penală, trebuie în principiu — să-şi păstreze elementele definitorii în orice condiţii s-ar săvîrşi fapta contravenţională.

Prin urmare, reglementarea în materia dreptului contravenţional trebuie să trateze măsuri de constrîngere, cu caracter educativ specifice acestei ramuri de drept.

De o anumită complexitate a devenit problema limitei minime a vîrstei sub care un minor nu poate fi subiect activ al contravenţiei fixată în prezent. Evoluţia vieţii sociale şi, mai cu seamă, cazuistica atît penală cît şi cea contravenţională, demonstrează că modul de viaţă şi de manifestare a minorilor, aflat sub impactul rezultatelor tehnico-ştiinţifice şi dezvoltării culturii şi informaticii, au creat un alt orizont de dezvoltare umană şi, astfel, se impune un alt standard de apreciere a inconduitelor individuale şi, corelaţii, a reacţiei societăţii şi statului la manifestările antisociale comise de minori.

În această ordine de idei, ar trebui examinată posibilitatea reducerii limitei vîrstei, pornind la 14 ani, de la care urmează răspunderea contravenţională. Reevaluarea vîrstei minime de 14 ani a răspunderii contravenţionale apare, de alt fel, inevitabilă, deoarece nu există nici o motivaţie obiectivă de a evita răspunderea juridică în cazul în care se prezumă capacitatea psiho-intelectuală şi voliţională a persoanei de a-ţi dirija într-un mod, legal sau ilegal, propriile fapte săvîrşite.

Totodată, menţionăm că stabilirea acestei minime de vîrstă nu înseamnă că mi­norului trebuie să i se aplice cele mai aspre sancţiuni contravenţionale şi, respectiv, să execute sancţiunile respective. Pledăm pentru un anumit tratament sancţionator,mai blînd, specific contravenientului minor. Legea trebuie să rezolve, în mod nuanţat, problema tragerii la răspundere contravenţională a minorului, cînd se aplică sancţiunea şi care categorie nu poate fi aplicată, care măsuri se aplică minorului şi în funcţie de anumite particularităţi ale cazului, cum ar fi împrejurarea dacă minorul se află la îngrijirea şi supravegherea părinţilor sau altor ocrotitori legali, dacă este elev sau student, dacă executarea sancţiunii ar contribui la procesul educativ — formativ în care minorul s-ar afla în orice altă împrejurare ce poate avea o relevanţă în corecta soluţionare a cazului.

Din cele expuse concluzionăm că se impune ajustarea cît mai rapidă şi mai eficientă a normelor naţionale la standardele internaţionale cu privire la Justiţia ju­venilă în domeniul contravenţiilor. În acest context, subliniem că problemele expuse conving spre concluzia că starea de fapt şi de drept cu privire la Justiţia juvenilă în domeniul contravenţional referitoare la minori este depăşită de realităţile sociale şi legislative, astfel, se impune regîndirea, conceptualizarea şi legiferarea unui cadru juridic nou, în acest domeniu.

În abordarea acestei idei, răspunderea contravenţională a minorilor trebuie să aibă o configuraţie juridică proprie şi autonomă, ştiinţifică şi funcţională, care să elimine disfuncţiile şi greşelile cu care se confruntă practica judiciară şi teoria dreptului contravenţional, astfel încît viitorul mecanism legislativ să constituie un instrument juridic modern apt să rezolve cu succes problemele Delicvenţei Juvenile în Republica Moldova.

În cadrul acestui efort, reiterez propunerile de lege ferendă cu privire la răs­punderea contravenţională a minorilor, care sunt reflectate în anteproiectul Codului contravenţional, exprimînd convingerea că pot fi utile legiuitorului în opera de reformare a legislaţiei contravenţionale, pentru care pledăm:

1. Caracterul contravenţional al faptei este înlăturat în cazul în care s-a constatat minoritatea;

2. Nu constituie contravenţie fapta prevăzută de prezentul cod săvîrşită de un minor sub vîrsta de 14 ani;

3. Minorul, care nu răspunde contravenţional, în cazul prejudiciului produs prin contravenţie,va răspunde civil, alături cu părinţii, dacă a acţionat cu discernămînt;

4. Răspunderea contravenţională a minorilor în vîrstă de 14-16 ani survine în cazul în care pentru contravenţia săvîrşită se prevede sancţiunei, cu privarea de dreptul special; privarea de a exercita o anumită activitate; muncă social utilă neremunerată; arestul contravenţional şi/sau se impune aplicarea măsurii de siguranţă ca obligarea la tratament medical; desfiinţarea lucrărilor neautorizate şi aducerea obiectului în stare iniţială; confiscarea specială; expulzarea, precum şi în cazul în care prin contravenţie s-a produs un prejudiciu material;

5. Răspunderea contravenţională este exonerată în cazul în care s-a constatat săvîrşirea faptei de minor prima dată;

6. Minorul care a împlinit vîrsta de 14 ani şi a săvîrşit prima dată o faptă ce conţine elementele constitutive ale componenţei contravenţiei nu poate fi tras la răspundere contravenţională dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a. nu dispune de antecedente penale;

b. prejudiciul material produs prin contravenţie este reparată integral;

c. sancţiunea normei speciale ce reglementează contravenţia săvîrşită prevede numai avertismentul sau amenda;

7. Copia de pe procesul verbal privind încetarea procesului contravenţional se trimite la Centrul raional (municipal) de consiliere a copiilor cu comportament deviat în scopul reabilitării şi reintegrării minorului în societate;

8. Termenul prescripţiei se reduce pe jumătate în cazul în care persoana vinovată de săvîrşirea contravenţiei este minoră;

9. În cazul în care contravenţia este continuă, termenul prevăzut din pct.8 curge de la ziua constatării faptei;

10. Muncă social utilă neremunerată nu se aplică invalizilor de gradele I şi II, femeilor gravide, persoanelor care sunt unicul întreţinător a copilului în vîrstă de pînă la 3 ani, minorilor care nu au împlinit 16 ani, persoanelor care au atins vîrsta generală de pensionare şi militarilor;

11. Arestul contravenţional nu poate fi aplicat minorilor în vîrstă de pînă la 16 ani;

12. Arestul contravenţional poate fi aplicat minorului care a atins vîrsta de 16 ani numai în cazul în care acesta dispune de antecedente penale nestinse, precum şi în cazul în care dispune de recidivă contravenţională pentru o contravenţie sancţionată cu arest contravenţional şi refuză aplicarea activităţii social utile neremunerate;

13. La aplicarea sancţiunii contravenţionale, se consideră circumstanţe atenuante săvîrşirea contravenţiei de către un minor, o femeie gravidă sau o persoană care întreţine copil în vîrstă de pînă la 3 ani;

14. La aplicarea sancţiunii contravenţionale, se consideră circumstanţe agravante instigarea sau atragerea minorilor la săvîrşirea contravenţiei;

15. În cazul în care minorul este pentru prima dată tras la răspundere contravenţională şi nu dispune de antecedente penală, sancţiunea contravenţională nu se aplică. În cazul dat, agentul constatator va aplica măsura de siguranţă — acţiuni educative de profilaxie individuală: mustrarea sau încredinţarea supravegherii, iar minorul va semna angajamentul ca pe viitor să respecte legea;

16. Mărimea sancţiunii contravenţionale aplicată minorului în vîrstă de la 14–16 ani nu poate depăşi jumătate din minimum sancţiunii stabilite în norma specială, iar cea aplicată minorului în vîrstă de la 16-18 ani nu poate depăşi jumătate din maximul sancţiunii stabilite în norma specială;

17. Copia de pe hotărîrea contravenţională în privinţa minorului se trimite la Centrul raional (municipal) de Consiliere a copiilor cu comportament deviat în scopul reabilitării şi reintegrării lor în societate, iar dovada de recepţionare se anexează la dosar;

18. În cazul în care, după aplicarea sancţiunii contravenţionale şi măsurii de siguranţă, minorul nu execută sancţiunea şi încalcă sistematic acţiunile de profilaxie individuale, organul de executare va sesiza judecătoria cu demersul motivat privind trimiterea contravenientului minor la instituţia specială pentru corectarea şi reeducarea minorilor. Hotărîrea judecătorească respectivă poate fi atacată conform procedurii privind examinarea cauzei în căile de atac;

19. Măsurile de siguranţă sunt acţiuni educative de profilaxie individuală aplicate minorului;

20. Acţiuni educative de profilaxie individuală minorului sunt:

a) Mustrarea, care se întocmeşte în scris şi constă în explicarea pericolului social al faptei săvîrşite, în sfătuirea minorului de a se comporta corect în societate şi în atenţionarea că dacă v-a continua activitatea contravenţională va fi supus unei măsuri educative mai severe;

b) Încredinţarea supravegherii, care se întocmeşte în scris şi constă în lăsarea minorului sub supraveghere deosebită părinţilor, altor persoane ce-l reprezintă în modul stabilit de lege;

c) Interdicţia specială, care se întocmeşte în scris şi constă în recomandarea minorului să nu intre în legătură cu persoanele care dispun de antecedente penale, în interzicerea minorului de a frecventa anumite locuri stabilite pe termen de pînă la 6 luni şi în obligarea minorului să urmeze un curs de învăţămînt privind comportarea în familie şi societate;

21. Directorul şi adjuncţii Centrului raional (municipal) de consiliere a copiilor cu comportament deviat în scopul reabilitării şi reintegrării lor în societate, în baza procesului-verbal privind constatarea contravenţiei, în cazul prevăzut de lege, sunt în drept să aplice minorilor măsuri prevăzute de legislaţia în vigoare;

22. Procesul-verbal privind constatarea contravenţiei, în cazul în care făptuitorul este un minor, în procesul-verbal se va consemna şi numele, prenumele, domiciliul părinţilor sau al altor reprezentanţi legali;

23. Cauza contravenţională în privinţa minorului se examinează cu participarea părintelui sau altei persoane care-l înlocuieşte în condiţiile legislaţiei;

24. Examinarea cauzei contravenţionale se face de urgenţă şi cu precădere în cazul în care făptuitorul este minor.

1 Guvernul Republicii Moldova a aprobat la 5 septembrie 2011, proiectul Strategiei de refor­mare în sectorul justiţiei pe anii 2011—2015, elaborat de Ministerul Justiţiei. Acest document vizează întregul sistem juridic şi are 7 piloni de bază, care reflectă problemele principale din acest domeniu: sistemul judecătoresc; justiţia penală; accesul la justiţie şi executarea justiţiei; consolidarea integrităţii actorilor din sectorul justiţiei prin promovarea măsurilor anticorupţie şi standardelor etice profesionale; contribuirea justiţiei la creşterea economică; respectarea drepturilor omului în sectorul de justiţie; asigurarea unui sector al justiţiei bine coordonat, administrat si responsabil;

2 Conferinţa Internaţională „Fenomenul Delicvenţei Juvenile în Republica Moldova: provocări şi soluţii“, a avut loc în mun. Chişinău, în perioada de 28—29 septembrie. La lucrările ei au participat experţi din Republica Moldova, România, Letonia, Lituania şi Istonia. Acest eveni­ment a fost organizat în cadrul proiectelor:,, Consolidarea Parteneriatelor Locale în prevenirea delicvenţei juvenile“, implementat de către Institutul de Reforme Penale din Moldova, Asociaţia Copiii în Dificultate din republica Moldova şi Asociaţia Letonă a Psihologilor specializaţi în Adicţie, cu suportul financiar al Programului EST-EST: Parteneriat dincolo de Frontiere Fundaţiei Soros-Moldova şi proiectul „Promovarea noilor elemente de justiţie pentru copii în sistemul de justiţie al RM“ implementate cu suportul financiar al UNICEF-Moldova şi Ambasadei Suediei în Moldova

3 Convenţia internaţională cu privire la drepturile copilului, adoptată la 20 noiembrie 1989 la New York (Republica Moldova a aderat prin Hotărîrea Parlamentului RM nr.408-XII din 12.12.90)

4 Ansamblul regulilor minime ale Naţiunilor Unite cu privire la administrarea justiţiei pentru minori (Regulile de la Beijing), Organizaţia Naţiunilor Unite — Rezoluţia 40/33 din 29 noe. 1985

5 Normele Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru protecţia minorilor privaţi de libertate, Rezoluţia 45/113 din 14 decembrie 1990, a 68-a şedinţă plenară

6 Regulile minime ale Naţiunilor Unite privind măsurile neprivative de libertate (Regulile de la Tokyo) 45-110 din 14 decembrie 1990, a 68-a şedinţă plenară

7 Principiile naţiunilor unite pentru prevenirea delicvenţei juvenile, rezoluţia 45/112 din 14 decembrie 1990, a 68-a şedinţă plenară

8 Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 109 din 28 septembrie 1990

9 Ansamblul regulilor minime ale Naţiunilor Unite cu privire la administrarea justiţiei pentru minori (Regulile de la Beijing), Organizaţia Naţiunilor Unite din 29 nov. 1985

10 Ambroise Colin, H. Capitant, Cours elementaire de droit civil fraicais, — Paris: Dalloz, 1927, pag. 1

11 Adoptarea Codului contravenţional — activitate importantă pe calea realizării Constituţiei şi concepţiei reformei judiciare şi de drept în Republica Moldova, Academia „Ştefan cel Mare“ a MAI, Analele ştiinţifice pag.57-67

12 Opinie privind concepţia Codului Contravenţional al Republicii Moldova, „Dreptul, 23.02.2007, pag. 6

13 Hotărîrea Comisiei juridice pentru numiri şi imunităţi CJ-6 nr. 362 din 09.11.2005 care a elaborat proiectul C.C. adoptat în lectura a doua şi cea finală

14 Legea privind actele legislative nr. 780-XV din 27.12.2001, М.О. nr. 36-38/210 din 14.03.2002

15 Opinie cu privire la proiectul Codului contravenţional adoptat în lectura a doua, THEMIS, Buletin Informativ, nr. 2-2008, pag. 7

16 Spre Codul contravenţional „Revista Naţională de Drept“, Chişinău 2003, Nr.4, pag. 7-9; Codul contravenţional — sarcină inclusă în programul de activitate pentru realizarea pre­vederilor Constituţiei şi ale Concepţiei reformei judiciare şi de drept în Republica Moldo­va, Materialele Conferinţei internaţionale ştiinţifico-teoretice din 22—23 septembrie 2004 (mun. Bălţi) Dezvoltarea constituţională a Republicii Moldova la etapa actuală, Chişinău 2004, pag.423-427; Cu privire la proiectul Codului Contravenţional al Republicii Moldova, Revista „Legea şi viaţa“, Chişinău, martie, 2005, pag. 5-9; Probleme actuale ale legislaţiei Republicii Moldova cu privire la contravenţii în contextul procesului integraţionist European, Conferinţa internaţională ştiinţifico-practică „Probleme actuale ale legislaţiei naţionale în contextul procesului integraţionist european’, Chişinău, 15.12.2007 (paj.273-279); Cu privire la concepţia Codului contravenţional al Republicii Moldova, Revista Institutului Naţional al Justiţiei 2008, pag. 96-99

17 Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr. 532-XIV din 22 iulie 1999 (M.O. nr. 38/372 din 03.08.1999)

18 Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr. 784-XIII din 19 martie 1996 (M.O. nr. 26­27/282 din 02.05.1996)

19 Hotărîrea Comisiei juridice pentru numiri şi imunităţi nr. 17/153 din 06.06.2001

20 Anteproiectul Codului contravenţional, „Revista Naţională de Drept“ nr. 2, pag. 16-24; nr. 3 pag.35-41; nr. 4, pag. 59-64; nr. 5-6, pag. 86-93 din 2010; http://www.ajm.md/activitate/ publicatii-practico-stiintifice/sergiu-furdui/antiproiect-codul-contraventional-al-republicii- moldova

21 Declaraţia de la Vilnius privind Provocările şi Oportunităţile pentru Justiţie în Climatul Economic Actual, „Buletinul Curţii Supreme de Justiţie“ nr. 9 din 2011, pag. 4

Related Posts

instagram volgers kopen volgers kopen buy windows 10 pro buy windows 11 pro