ISSN 1857-4122
Publicaţie ştiinţifică de profil Categoria B
Trimite un articol
ISSN 1857-4122
Publicaţie ştiinţifică de profil Categoria B
Trimite un articol

Esenţa şi funcţiile răspunderii juridice a statului în drept intern

Elena Moraru, doctorandă, ULIM
Recenzent: I. Postu, dr., conf. univ.

Functions liability is a complex, systemic. Their influence is conditioned by various elements of legal liability. Each stage embodiment of liability corresponds to certain functions. Legal liability performs regulatory functions, preventive, repressive, and remedial education. Distinctive features of legal liability are characteristic functions well defined scope, reflecting the direction of influence, influence character, conditioning the laws of social development and improving social relations.

Keywords: functions of legal liability, regulatory functions, preventive, repressive, repairers and educational

Funcţiile răspunderii juridice sunt un fenomen complex, sistemic. Influenţa lor este condiţionată de diversele elemente ale răspunderii juridice. Fiecărei etape, forme de realizare a răspunderii juridice îi corespund anumite funcţii. Răspunderea juridică realizează funcţii de reglementare, preventive, de repri­mare, reparatorii şi educative. Trăsăturile distinctive ale funcţiilor răspunderii juridice sunt caracteristice scopului bine determinat, reflectarea direcţiei de influenţare, caracterul in­fluen­ţei, condiţionarea cu legităţile dezvoltării sociale şi perfecţionării relaţiilor sociale.

Cuvinte cheie: funcţiile răspunderii juridice, funcţii de reglementare, preventive, de repri­mare, reparatorii şi educative

Cercetarea esenței răspunderii juridice a statului ar trebui să demareze prin definiţia noţiunii propriu-zise, dar vom menţiona că această definire prezintă anumite dificultăţi. Este absolut evident că răspunderea juridică a statului este un fenomen complex, compus din două categorii: răspundere juridică şi stat. Deci, determinarea esenţei fenomenului răspunderii juridice a statului este posibilă exclusiv în condiţiile în care cercetăm ambele sale componente, fiecare dintre ele fiind tratată neunivoc în doctrina de specialitate1.

Doctrina recunoaşte a fi discutabilă problema răspunderii juridice şi a fenomenelor conexe acesteia. E important să menţionăm că noţiunea de „răspundere“ este una principală nu doar în cadrul juridicului. Ştiinţele sociale (sociologia, psihologia, filosofia etc.) utilizează această noţiune pentru a caracteriza diverse laturi ale comportamentului unui individ şi a diferitor fenomene. La nivelul conştiinţei generale răspunderea are un înţeles specific, înţeles ce se distanţează puţin de context.

Ideea de răspundere, caracteristică vieţii sociale normate, are o sferă foarte larga de înţelegere şi acţiune. Imensa majoritate a acţiunilor umane sunt suscep­tibile să genereze o formă sau alta de răspundere extrajuridici sau juridici, deoarece individul nu acţionează într-un mediu „indiferent, pasiv şi neutru, ci într-o ambianţă socială — deci umană — în cadrul căreia parametrii acţiunii (sale) sunt evaluaţi, valorizaţi“2.

Răspunderea este — în sensul general — obligaţia fiecăruia de a suporta consecinţele nerespectării unor reguli de conduită, obligaţie care revine autoru­lui faptei contrare acestor reguli şi care poartă pecetea dezaprobării sociale a unei asemenea conduite3, ea incluzând-o indiscutabil şi inevitabil şi pe aceea juridică, de altfel componentă majoră a acesteia.

În diversele sale forme de manifestare, conform opiniei autorului M. Costin, răspunderea juridică constituie do­meniul central, piatra unghiulară a dreptului, în toate ramurile acestuia. Ea, îndeplineşte rolul de garanţie a realizării dreptului, asigurând în bună măsură efi­cienţa lui4.

Legea nu defineşte conceptul de răspundere juridică. Din multitudinea de norme juridice nici una nu dă o definiţie răspunderii juridice, legiuitorul mărginindu-se numai să stabilească condiţiile în care per­soana — fizică sau juridică — poate fi trasă la răspundere, principiile şi limitele în care poate interveni una sau alta dintre formele acesteia, natura şi întinderea sancţiunii care poate fi aplicată5.

Pornind de la condiţiile şi limitele stabilite prin lege în care poate fi anga­jată răspunderea juridică, fundamentându-se pe acestea şi pe principiile care se desprind din ele, doctrina a dat răspunderii juridice fie definiţii proprii specifice unor ramuri de drept, fie aplicabile dreptului în general.

Menţionăm că răspunderea juridică reprezintă doar una dintre formele răspunderii sociale. Răspunderea juridică şi răspunderea socială au prestabilită relaţia ca dintre parte şi întreg, iar tot ce am menţionat anterior referitor la răspunderea socială are absolută legătură şi cu răspunderea juridică6.

Noţiunea răspunderii juridice, definiţia fundamentală a acesteia, construcţia ei determină conţinutul juridic şi organizatoric al mecanismelor teoriei răspunderii juridice, locul şi rolul fenomenului răspunderii juridice în întreg sistemul dreptului7. Din aceste considerente întocmai ceea ce înţelegem noi prin noţiunea de „răspundere juridică“ reprezintă problema metodologiei abordată.

Prof. D. Baltag evidenţiază anumite caractere specifice ale răspunderii juridice pe care noi le susţinem8.

Mai întâi de toate, răspunderea juridică reprezintă una dintre formele răspunderii sociale.

În cel de-al doilea rând, răspunderea juridică are drept temei norma juridică, măsurile răspunderii fiind indicate expres în sancţiunile normei juridice.

Temeiul de facto al răspunderii este reprezentat de componenţa faptei ilicite, în cel de-al treilea rând. De menţionat că este obligatorie constatarea prezenţei tuturor elementelor acestei componenţe.

În cel de-al patrulea rând, răspunderea juridică este caracterizată de anumite limitări sau îngrădiri de natură organizaţională şi/sau patrimonială, pe care vinovatul este obligat să le suporte în procesul de executare a măsurilor reglementate de sancţiunea normei juridice.

În cel de-al cincilea rând, răspunderea juridică este o formă de manifestare a constrângerii de stat.

În cel de-al şaselea rând, răspunderea juridică reprezintă procesul de realizare a normelor materiale în cadrul raporturilor de protecţie a ordinii de drept.

Astfel, răspunderea juridică urmează a fi înţeleasă ca un cumul de acţiuni şi raporturi procesuale care formează un tot întreg, un proces unic ca are calitatea de formă şi mijloc de realizare a normelor de drept material9.

În acest fel concluzionăm, că problema răspunderii juridice rămâne a fi discutabilă şi cu multe echivocuri în doctrina de specialitate autohtonă şi străină. Disputarea îndelungată asupra problemei răspunderii juridice deocamdată nu s-a soldat cu elaborarea unei concepţii unitare, în acest sens. Spre exemplu doctrina nu are o definiţie unică a fenomenului „răspunderii juridice“. Dar în acelaşi timp este nevoie să înţelegem că nici nu poate exista o definiţie unică, ce este unic este faptul că, aceasta reprezintă unul dintre pilonii fundamentali ai sistemului de drept, unul dintre factorii cu impact determinant asupra bunei funcţionări a acestui sistem. Din aceste considerente cercetarea răspunderii juridice reprezintă una dintre priorităţile atât a teoriei generale a dreptului cât şi a ştiinţelor de ramură10.

Drept consecinţă a dezbaterilor îndelungate pe tema răspunderii juridice are loc şi tratarea destul de variată a problemei răspunderii juridice a statului.

Este absolut evident că diversele concepţii existente vis-a-vis de răspunderea juridică şi-au lăsat amprenta asupra tratării răspunderii statului, a organelor de stat şi a funcţionarilor publici. În contextul lucrării de faţă considerăm a fi oportună trecerea la analiza propriu-zisă a răspunderii juridice proiectând-o direct asupra instituţiei statului11.

Astfel, putem demara analiza acelor elemente ale răspunderii juridice a statului care reflectă esenţa acestui fenomen juridic. La început vom vorbi despre esența și funcţiile răspunderii juridice a statului.

Vorbind de esenţa răspunderii juridice a statului ne vom canaliza atenţia asupra obiectivelor ei. Astfel, aşa cum se acceptă în unanimitate, scopul de bază al răspunderii juridice este identificat cu menirea acesteia în societate. Scopul final al răspunderii este de a exclude faptele ilicite din viaţa cotidiană. Aceasta este însă un scop ideal, dar în realitate se tinde spre minimizarea numărului de fapte ilicite şi a consecinţelor negative pe care le atrag acestea pentru societate.

Ţinând cont de cele spuse anterior, susținem opinia de a evidenţia următoarele obiective ale răspunderii juridice a statului în dreptul intern:

— în primul rând, răspunderea statului are drept obiectiv apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi intereselor victimelor faptelor ilicite;

— în cel de-al doilea rând, răspunderea statului este orientată spre compensarea maxim posibilă a daunelor cauzate prin actele şi faptele ilicite ale organelor de stat şi a funcţionarilor publici;

— în cel de-al treilea rând, instituţia răspunderii statului contribuie la diminuarea numărului faptelor ilicite prin avertizarea eventualilor autori ai faptelor ilicite despre inevitabilitatea sancţionării lor în rezultatul nesocotirii legii;

— în cel de-al patrulea rând, contribuie la educaţia juridică a cetăţenilor dar şi a funcţionarilor publici12.

Obiectivele răspunderii juridice îşi găsesc reflectare în funcţiile răspunderii juridice ale statului. În lucrările ştiinţifice dedicate funcţiilor răspunderii juridice sunt prezentate clasificări şi definiţii diametral opuse, uneori funcţiile şi scopurile răspunderii juridice fiind considerate identice. În mare parte acest fapt este condiţionat de conceperea diversă a răspunderii juridice.

Pornind de la ideile existente în doctrină susţinem opinia prof. D. Baltag, că prin funcţii ale răspunderii juridice urmează să înţelegem direcţiile de bază ale influenţei răspunderii juridice asupra relaţiilor sociale, conduitei oamenilor, moralei, conştiinţei juridice, culturii în care se dezvăluie esenţa răspunderii, destinaţia ei socială şi prin care sunt atinse scopurile răspunderii juridice13.

După cum vedem, funcţiile răspunderii juridice sunt definite de teoria dreptului ca fiind principalele direcţii prin care se ating obiectivele răspunderii şi în care se reflectă menirea acesteia. Altfel spus, obiectivele răspunderii juridice determină funcţiile acesteia.

Definind noțiunea răspunderii juridice a statului putem trage următoarele conluzii:

— funcţiile răspunderii juridice sunt direcţiile de bază ale influenţei răs­pun­derii juridice asupra relaţiilor sociale, conduitei subiectelor, moralei, conştiinţei juridice, culturii, în care se dezvăluie esenţa, menirea ei socială şi prin care sunt atinse scopurile răspunderii juridice;

— funcţiile răspunderii juridice sunt un fenomen complex, sistemic. Influenţa lor este condiţionată de diversele elemente ale răspunderii juridice. Fiecărei etape, forme de realizare a răspunderii juridice îi corespund anumite funcţii. Răspunderea juridică realizează funcţii de reglementare, preventive, de repri­mare, reparatorii şi educative;

— trăsăturile distinctive ale funcţiilor răspunderii juridice sunt caracteristice scopului bine determinat, reflectarea direcţiei de influenţare, caracterul in­fluen­ţei, condiţionarea cu legităţile dezvoltării sociale şi perfecţionării relaţiilor sociale.

Generalizând opiniile expuse putem trage concluzia că răspunderea juridică a statului, a organelor sale şi a funcţionarilor publici realizează următoarele funcţii: preventivă, de reprimare, reparatorie, de reglementare şi educativă.

Funcţia de reprimare (sancționatori) este orientată spre încetarea sau modi­fi­carea relaţiilor sociale, raporturilor juridice existente şi stabilirea unei legături juridice concrete între subiectele de drept necesară pentru realizarea răspunderii juridice (raporturi de răspundere juridică). Prin urmare, obiectele acţiuniii sale sînt relaţiile sociale, raporturile juridice concrete. Rezultatul acestei acţiunii este încetarea relaţiilor sociale concrete şi apariţia unui nou raport juridic, care nu a existat anterior. În urma acţiunii funcţiei de reprimare are loc restricţionarea statutului juridic al persoanei.

Mai există un obiect specific acţiunii funcţiei de reprimare a răspunderii juridice — conştiinţa infractorului. Funcţia de reprimare împreună cu limitările în drepturi concrete comportă şi condamnarea vinovatului, exprimată prin sentinţa judecăţii (sau un alt act de aplicare a dreptului). Anume prin sentinţa judecăţii se condamnă atât fapta, cât şi persoana care a săvârşit-o. Condamnarea, fiind însoţită de limitări în drepturi cu caracter obiectiv, poate aduce vinovatului suferinţe morale, exprimate prin aşa-numită percepţie subiectivă, însă ca orice percepţie subiectivă, ea poate exista sau poate lipsi, doar una şi aceeaşi pedeapsă după conţinut şi volum poate fi percepută de unii condamnaţi ca suferinţă insuportabilă.

Mijloacele de realizare a funcţiei de reprimare a răspunderii juridice sunt diverse: condamnarea, reducerea sferei patrimoniale, privarea de drepturi subiective, privarea cu caracter personal14.

Concomitent cu funcţia de reprimare, se realizează funcţia reparatorie a răspunderii juridice, obiectul acţiunii căreia sânt relaţiile sociale încălcate. Orice faptă ilicită — constituţională, penală, administrativă, disciplinară, civilă, financiară, ecologică — încalcă relaţiile sociale şi cauzează daune diferitelor elemente ale ei. Atunci când relaţiile sociale sânt reglementate de norme juridice, are loc încălcarea unor relaţii sociale specifice raporturilor juridice. O. S. Ioffe a constatat că nu este posibil ca în virtutea corelaţiei dialectice să se încalce nor­ma juridică fără încălcarea raportului juridic concret15. „Fapta ilicită care aten­tează la relaţiile sociale, concomitent atentează şi la forma lor juridică (raporturi juridice), subminând reglementarea şi ordinea vieţii sociale. Încălcând obligaţia stabilită, fapta ilicită cauzează daune subiectelor de drept“16.

Obiectul de acţiune al funcţiei reparatorii îl formează şi comportamentul subiectului. Acţionând concomitent cu funcţia de reprimare, funcţia reparatorie constrânge vinovatul spre o conduită licită, compensează pierderile statului, ale părţii vătămate17. Are loc constrângerea vinovatului de a repara sfera patrimonială a părţii vătămate, sfera morală (de a se scuza în public), de a înlătura daunele comise în executarea lucrărilor, de a plăti daunele contractuale, amenda etc.

Funcţia de reglementare a răspunderii juridice a statului are menirea de a nu permite apariţia raporturilor juridice de protecţie. Funcţiile de reprimare şi reparatorie ale răspunderii juridice nu pot apărea dacă nu este încălcată funcţia de regle­men­tare a răspunderii juridice. Existenţa funcţiei de reglementare serveşte drept premisă în apariţia altor funcţii ale răspunderii juridice. Funcţia de reglementare a răspunderii juridice reglementează reacţia statului la fapta ilicită comisă. Însă această funcţie nu constă numai în „reglementarea reacţiei negative a statului faţă de încălcarea drepturilor omului şi cetăţeanului“18, în realitate destinaţia sa este mult mai amplă.

Mijloacele de realizare a funcţiei de reglementare a răspunderii juridice sunt fixarea în normele juridice a componenţei conduitei licite prin stabilirea obli­ga­ţiilor, interdicţiilor, permisiunilor, stimulărilor19.

La fel de importantă, în comparaţie cu funcţia de reglementare, este şi funcţia preventivă a răspunderii juridice. Acţiunea preventivă este formată din acţiune preventivă particulară şi acţiune preventivă generală.

„Creând norma prohibitivă, statul construieşte prototipul raporturilor juridice ce apar ca rezultat al faptei ilicite. Însăşi existenţa normei are scopul de a preveni apariţia acestor raporturi juridice“20. Funcţia preventivă acţionează asupra voinţei şi conştiinţei subiectelor cu însuşiri psihologico-morale modi­fi­cate, asupra acelor persoane care anterior au săvârşit fapte ilicite sau asupra per­soanelor care sunt predispuse să săvârşească fapte ilicite. Acest obiect de acţiune este legat, mai întâi de toate, de specificul de realizare a prevenţiei parti­culare. Un şir de savanţi pun în raport direct realizarea prevenţiei particulare cu acţiunea asupra voinţei şi conştiinţei tuturor subiectelor răspunderii juridice, şi nu doar asupra celor predispuşi să săvîrşească fapte ilicite.

Acţiunea preventivă este formată din acţiunea sumară a interdicţiei şi pedeapsă (sancţiune). Acţionând asupra voinţei şi conştiinţei subiectului cu capacitate delictuală, funcţia preventivă, în cele din urmă, formează conduita legală a lui, reglementează relaţiile sociale normale şi nu admite dezvoltarea relaţiilor sociale dăunătoare. Funcţia preventivă este orientată spre voinţa şi conştiinţa subiectelor cu capacitate delictuală. Printre aceste subiecte se pot evidenţia două grupe: persoanele care au săvîrşit fapte ilicite sau predispuse să le săvârşească şi persoane care anterior nu au săvârşit fapte ilicite.

Funcţionarea efectivă a răspunderii juridice a statului este imposibilă fără funcţia sa educativă, însă faptul că funcţia educativă acţionează asupra voinţei şi con­ştiin­ţei subiectelor cu capacitate delictuală nu este chiar aşa, de aceea pentru a limpezi această problemă e necesar să recurgem la prototipul teoretic al struc­tu­rii personalităţii, pe care savanţii criminologi o grupează după anumite sem­ne: social-demografice; de drept penal; manifestări sociale în diverse domenii ale activităţii vitale; însuşiri morale; psihologice; caracteristici biologice; dome­niul de necesitate-motivare; caracteristica valorico-normativă a conştiinţei21.

Funcţia educativă este orientată nu doar către lumea interioară a infrac­to­rilor, ci şi a tuturor subiectelor cu capacitate delictuală. Dacă lumea interioară a delicvenților cere corectare, atunci lumea interioară a celorlalte subiecte necesită formarea şi consolidarea valorilor, motivelor, orientărilor pozitive. Subiectului cu capacitate delictuală trebuie să i se formeze respectul faţă de lege. După cum remarcă N. I. Matuzov, „urmează să distingem supunere faţă de lege şi respectarea legii. Conduita supusă legii, deseori, e bazată pe teamă, constrângere, în timp ce respectarea legii este bazată pe convingerea profundă de a urma legea, dreptul, adică aceasta este o dorinţă benevolă a individului de a respecta legea „din toată inima“22. Acţionând asupra conştiinţei juridice indi­vi­duale, funcţia educativă înrîureşte şi conştiinţa juridică colectivă.

În baza materialului investigat, dorim să tragem câteva concluzii:

— esența răspunderii juridice a statului este reflectată în obiectivele ei. Obiectivele, la rândul său, se reflectă în funcțiile răspunderii juridice a statului.

— conţinutul funcţiilor răspunderii juridice a statului constă din obiectele de acţiune, temeiurile formale, temeiurile reale, mijloacele de realizare, rezultatele acţiunii (consecinţele);

— obiectele funcţiilor răspunderii juridice îl formează modul de reglementare a relaţiilor sociale, raporturile juridice, conduita subiectelor individuale şi colective în baza răspunderii juridice. Obiectele de acţiune a diverselor funcţii comportă specificul lor, specific de care depinde cum poate fi orientată acţiunea funcţiei asupra elementelor concrete ale relaţiilor sociale (subiecte, lucruri, diferite bunuri şi interese). În urma acţiunii asupra unor elemente separate ale relaţiilor sociale are loc formarea, modificarea, perfecţionarea, restabilirea acestora etc.;

— dacă obiectul acţiunii reprezintă raporturile juridice, atunci elementele aces­tora sunt drepturile subiective şi obligaţiile juridice. Relaţiile sociale şi rapor­turile juridice sunt formate din conduita volitivă a subiectelor purtătoare de obligaţii şi drepturi, prin urmare, putem vorbi despre un obiect general şi nemijlocit al relaţiilor sociale. Astfel se manifestă conştiinţa, voinţa şi conştiinţa juridică;

— funcţia de reprimare (sancționatorie) este orientată spre încetarea sau modificarea relaţiilor sociale, raporturilor juridice existente şi stabilirea legăturii juridice concrete dintre subiectele de drept, necesară pentru realizarea răspunderii juridice (rapor­turi de răspundere juridică). Funcţia de reprimare, împreună cu restric­ţiile juridice, include în sine şi condamnarea vinovatului, exprimată prin sentinţa judecăţii (sau alt act de aplicare a dreptului);

— mijloacele de realizare a funcţiei de reprimare a răspunderii juridice sunt condamnarea, reducerea sferei patrimoniale, privarea de drepturi subiective, pri­varea cu caracter personal; stabilirea în sancţiunile normelor juridice a restric­ţii­lor juridice concrete; lichidarea subiectului fizic sau colectiv al relaţiilor sociale;

— în calitate de obiecte de acţiune ale funcţiei reparatorii sunt: relaţiile so­ciale, raporturile juridice, ordinea de drept, bunurile (interesele), drepturile subiec­tive, conduita vinovatului, climatul psihologico-moral al societăţii, echi­tatea socială. Fiecare etapă a răspunderii juridice îşi are specificul său de resta­bilire a relaţiilor sociale. Pentru apariţia funcţiei reparatorii-statice sînt necesare delictul şi existenţa normei juridice, prin care este prevăzut acest delict, însă pentru existenţa funcţiei reparatorii-dinamice se cere un temei de procedură — decizia organului competent;

— mijloacele de realizare a funcţiei reparatorii a răspunderii juridice a statului sunt: fixarea în normele juridice a obligaţiilor delincventului de a repara prejudiciul cauzat, condamnarea (profeţia) delincventului, constrângerea lui de a repara prejudiciul cauzat, stabilirea în normele juridice a obligaţiilor organelor compe­tente de a constrânge delincventul la repararea prejudiciului cauzat;

— funcţia de reglementare a răspunderii juridice a statului este desemnată să nu ad­mi­tă apariţia raporturilor juridice de protecţie. Funcţia de reprimare şi cea repa­ratorie ale răspunderii juridice nu pot să apară dacă nu este încălcată ac­ţiunea reglementativă a răspunderii juridice. Existenţa funcţiei de reglemen­tare serveşte drept premisă pentru apariţia altor funcţii ale răspunderii juridice;

— interdicţiile, obligaţiile, permisiunile, stimulările, elementele constitutive ale conduitei legale influenţează conduita subiectelor cu capacitate delictuală formând conduita legitimă a acestora, iar funcţia de reglementare a răspunderii juri­dice contribuind, astfel, la statornicirea unor relaţii sociale pozitive, benefice socie­tăţii. Conduita oamenilor, trecând prin sistemul prescripţiilor juridice, se ordonează;

— un loc aparte în reglementarea relaţiilor sociale îl deţin stimulările, pe de o parte, ca măsură de responsabilitate, iar pe de altă parte, ca metodă de reglementare, care îndeamnă cetăţenii la conduită licită;

— funcţia educativă este orientată spre lumea interioară nu doar a infrac­torului, ci şi a tuturor subiectelor cu capacitate delictuală. Dacă lumea interioară a infractorilor trebuie corectată, atunci lumea interioară a celorlalte subiecte necesită formarea şi consolidarea valorilor, motivelor, orientărilor pozitive existente;

— stabilirea obligaţiilor, pedepsei, condamnării, stimulării, stabilirea elemen­telor constitutive ale acţiunii ilicite şi licite, ameninţarea cu pedeapsa (sanc­ţiu­nea), informarea juridică a cetăţenilor, stabilirea obligaţiilor de a repara preju­di­ciul cauzat reprezintă mijloacele de realizare a funcţiei educative. Este evi­dent că acestea întrunesc mijloacele, prin intermediul cărora se realizează func­ţiile de reprimare, preventivă, de reglementare, reparatorie ale răspunderii juri­dice, însă aceasta mai dovedeşte că funcţia educativă este independentă de celelalte funcţii ale răspunderii juridice, ea deosebindu-se prin scopul şi obiectul acţiunii.

În baza celor expuse, am vrea să facem şi o menţiune şi anume, că esenţa funcţiilor răspunderii juridice a statului sunt vizibile doar în sancţionarea, prevenirea şi educarea funsţionarilor publici şi a organelor de stat ce exercită puterea publică din numele şi/sau în virtutea mandatului din partea statului.

1 Песин С. В. Государствo как субъект юридической ответственности: (теоретико-правовой аспект). Дисс. … канд. юрид. наук. М., 2002. p.15

2 Apostol-Tofan D. Drept administrativ. Vol. II. http/www.scribt. com./doc/88441897.p.52

3 Costin M. Răspunderea juridică în dreptul Republicii Socialiste România.. Cluj: Ed. Dacia, 1974.,p.19

4 Ibidem, p.7

5 Diaconescu H. Este răspunderea penală a persoanei juridice în dreptul roman o răspundere pentru fapta altuia. În: Dreptul, 2006, nr. 3, p.148

6 Moraru E. Social responsability — a special relatiouship. În: The international conference „European unions history culture and citizenship: Current problems of Europea Integration, 2-nd Edition, Piteşti, 2009. p. 753

7 Шиндяпинa М. Д. Стадии юридической ответственности; Учебное пособие. M.: Юрайт, 1998. p.9

8 Baltag D. Teoria răspunderii şi responsabilităţii juridice. Chişinău: Tipografia Centrală, 2007. p.31-34

9 Песин С. В., op.cit. p.25

10 Moraru E. Political responsabiliti of states: international practice. În: The international conference „European union’s history, culture and citizenship: The European Union — Establishment and Reforms — 3nd Edition„, Piteşti, 2010 p.512

11 Песин С. В., op.cit. p.27

12 Песин С. В., op.cit. p.39

13 Baltag D., op.cit.,p.206

14 Трофимова М.Н. Карательная функция юридической ответственности. Вестник ВУИТ. Сер. Юриспруденция, Вып. 7. Тольятти: Изд-во ВУиТ, 1999. p.81

15 Иоффе О. С. Ответственность по советскому гражданскому праву. Л., 1955p.80

16 Денисов Ю. А. Общая теория правонарушения и ответственности. Москва. Изд-во МГУ,p.127-128

17 Карасева М. В. Политика и финансовое правоотношение (некоторые аспекты взаимосвязи и развития). B «Право и политика: современные проблемы соотношения и развития». Сб. науч. тр. Вып. 4. Воронеж, 1996.,p.122

18 Алферов А. А. Права личности и юридическая ответственность (теоретические вопросы единства и взаимосвязи), Москва, 1998, p. 130

19 Трофимова М. П. Функции юридической ответственности. Дисс. канд. юрид. наук. М. 1998, p.152

20 Халфина Р. О. Общее учение о правоотношений. М.: „Юридическая литература„, 1974.,p.34

21 Криминология. Под ред. А. И. Долгова. М., 1997, p.280-281

22 Матузов Н. И. Правовой нигилизм и правовой идеализм. B:„Теория государства и права”. Курс лекций. Под ред. Н. И. Матузова, А. В. Малько, p.594

Related Posts

instagram volgers kopen volgers kopen buy windows 10 pro buy windows 11 pro