ISSN 1857-4122
Publicaţie ştiinţifică de profil Categoria B
Trimite un articol
ISSN 1857-4122
Publicaţie ştiinţifică de profil Categoria B
Trimite un articol

Ideologia juridică — dimensiune a realităţii juridice

Dumitru BALTAG, doctor habilitat, profesor universitar
Rita MUNTEANU, doctorand, ULIM

Ideological philosophy and its relationship with the science is determined by the political issuer, by the place and its role in society, socio-political objectives and tasks pursued and promoted by it. Legal ideology aims to teach and to guide the individual’s about the possibility of using and achieve the rights they owns but also about the obligations that are incumbent on him by the society, it also reflects the social reality through estimation of the law, law enforcement and justice. Ideology is a set of ideas and beliefs shared by a number of individual’s, who promotes what is true and valuable and what is not, what should be kept and what should be changed, generating attitudes in relation to other members of the same group and with their ideological opponents

Keywords: Ideology, ideological philosophy, legal ideology, law, nihilism.

Filosofia ideologică şi raportul dintre ideologie şi ştiinţă este determinat de emitentul politic, de locul şi rolul acestuia în societate, de sarcinile şi obiectivele social-politice urmărite şi promovate de acesta. Ideologia juridică are drept scop a învăţa şi îndruma individul despre posibilitatea utilizării şi realizării drepturilor pe care le deţine, dar şi a îndeplinirii obligaţiilor ce-i revin în cadrul societăţii, de asemenea ea reflectă şi realitatea socială prin intermediul estimării legislaţiei, a ordinii de drept şi a legalităţii. Ideologia este un set de idei şi credinţe împărtăşite de un număr oarecare de oameni, care promovează ce este valabil şi valoros şi ce nu, ce trebuie menţinut şi ce trebuie schimbat, generând atitudini în raport cu ceilalţi membri ai grupului ideologic şi opozanţi.

Cuvinte cheie: Conştiinţă juridică, conştiinţă socială, ideologie juridică, psihologie juridică, drept, nihilism juridic.

Cultura juridică presupune garanţia drepturilor omului, democratizarea proceselor de elaborare a legilor şi realizarea lor, o legislaţie civilizată şi un înalt profesionalism al lucrătorilor implicaţi în procesul de dirijare a fenomenelor sociale1. Între cultura juridică şi conştiinţa juridică există o legătură funciară. Conştiinţa juridică constituie o parte componentă a conştiinţei sociale; ea se formează în procesul de elaborare şi realizare a dreptului în societate şi cuprinde un ansamblu de reprezentări, idei, concepţii, cunoştinţe cu privire la drept, luat ca fenomen social2. Conştiinţa juridică prin funcţiile sale cognitivă, axiologică şi normativă, reprezintă instanţa care, prin decizia şi voinţa instituţiilor de legiferare, mediază transpunerea problemelor reale ale fenomenului juridic în haina normelor juridice. În acest sens, importanţa culturii juridice constă în faptul că ea acoperă, sub aspect axiologic, întregul traseu al fiinţării dreptului3.“ Autorul Gh. Costachi menţiona: „Numai o conştiinţă juridică dezvoltată este în măsură să genereze un comportament juridic adecvat şi, viceversa, printr-un comportament juridic adecvat se poate stimula şi dezvolta conştiinţa juridică a individului şi a societăţii“4.

Conştiinţa juridică este un fenomen cu o natură flexibilă, fenomen care se modelează permanent sub acţiunea celor mai diferiţi factori din mediul de viaţă: istorici, culturali, informativi, economici, politici etc. şi în dependenţă de cum sunt prezentate publicului (de accentul care se pune), acesta îşi formează opinia iar ulterior comportamentul. Influenţa asupra conştiinţei juridice a membrilor societăţii prin comunicarea despre demascarea şi pedepsirea infractorilor, promovarea valorilor sociale: respectul faţă de drept şi supremaţia legii, au un efect benefic asupra conştiinţei juridice a publicului, contribuie la dezvoltarea şi ridicarea conştiinţei juridice a societăţii, a culturii juridice a acesteia. Influenţa constructivă social — psihologică exercitată de informaţia cu caracter juridic, ca criteriu al eficacităţii acesteia, trebuie să determine indivizii să absoarbă în conştiinţa lor valorile juridice, să-şi formeze deprinderi juridice (deprinderi de a respecta legea) şi să înfrunte psihologia infracţională5. După cum remarcă autoarea O. Tretiakova în articolul „Jurnalism juridic“6, conştiinţa juridică ca un mecanism lăuntric moderator de conduită, alcătuită din elemente de ordin ideologic (cunoştinţele juridice) şi psihologic (emoţii, sentimente, aspiraţiile referitoare la drept), este influenţată în mod direct de informaţia prezentată…

În literatura de specialitate există mai multe concepţii referitoare la structura internă a conştiinţei juridice, autorul V.S. Nerseseants, afirmă că conştiinţa juridică — este o formă de conştientizare a dreptului, ca fenomen specific al realităţii sociale. În conştiinţa juridică se îmbină strîns şi interacţionează trei componente: cognitiv, estimativ (valoric) şi regulator (practic)7. Autorul Gh. Avornic susţine că conştiinţa juridică include în sine trei părţi componente8:

elementul de ordin ideologic (ideologia juridică);

elementul de ordin psihologic (psihologia juridică);

elementul de comportament (care se caracterizează prin motivarea juridică şi pregătirea internă de a acţiona);

Autoarea M. Calmîc însă, nu susţine această ipoteză, argumentînd că acest element al conştiinţei juridice îmbină elementele ideologice şi cele psihologice, care se suprapun cu voinţa individului şi care îi influenţează comportamentul. Autoarea consideră că elementul de comportament nu poate fi privit ca ceva integru, bine definit, el doar îmbină trăsături caracteristice ale elementelor ideologic şi psihologic. Considerînd că esenţiale pentru structura conştiinţei juridice sunt elementul ideologic (numit şi conştiinţă juridică ştiinţifică) şi elementul psihologic (cunoscut şi ca conştiinţă juridică ordinară), care, de altfel, se află într-o conexiune foarte strînsă şi într-o interdependenţă permanentă9. Subliniind caracterul complex al conştiinţei juridice, nu diminuăm rolul elementului raţional (al ideilor şi al reprezentărilor), care formează ideologia juridică, nucleul conştiinţei juridice, elementul ei esenţial. Elementul raţional reprezintă izvorul de bază cu ajutorul căruia se formează cunoaşterea. El influenţează atît asupra elementului afectiv, cît şi asupra celui volitiv10. La elementele ideologice se referă cunoştinţele juridice, reprezentările, noţiunile, convingerile, ideile despre necesitatea elaborării normelor juridice respective, despre conţinutul dreptului, despre analiza juridică a comportamentului uman. Ele se manifestă atît în conştiinţa individuală cît şi în cea colectivă11.

Dicţionarul Enciclopedic defineşte ideologia ca ansamblul ideilor şi concepţiilor de bază, care reflectă într-o formă teoretică, raporturile oamenilor faţă de mediul ambiant, dintre ei precum şi interesele şi aspiraţiile unei clase sau categorii sociale, determinate de condiţiile obiective de existenţă ale acestora şi care servesc la consolidarea sau schimbarea relaţiilor sociale existente12.

Termenul de ideologie este relativ recent, în ciuda rădăcinii greceşti de la care provine — eidos -idee, logos — ştiinţă, fiind impus abia în 1796 de filosoful Antoine Destutt de Tracy într-o lucrare care lega conceptul de ideologie de cel de doctrină politică. Astfel, abia în secolul al XIX-lea termenul va face carieră, în Franţa o bună perioadă doctrina politică şi ideologia vor continua să fie legate, termenul de ideologie păstrând o conotaţie negativă13. Într-un memoriu adresat Institutului de ştiinţe şi arte în 1796, filosoful A. Destutt de Tracy considera ideologia „ştiinţa despre idei“. Pentru el, ideologia înseamnă critica genetica a ideilor, ea se opune „metafizicii sau psihologiei“. „Termenul nu presupune nimic din ceea ce este îndoielnic si necunoscut, el nu aminteşte spiritului nici o idee de cauza“14.

Comparativ cu istoria altor concepte, istoria conceptului de ideologie, este mult mai restrînsă, fiind în esenţă „expresia modernităţii“ „invită pe ruinele miturilor ce garantau vechea ordine“15, sau o împlinire a Iluminismului care cultivase încrederea în progresul cunoaşterii, respectiv speranţa că capacitatea raţională a omului de a crea o lume mai bună şi mai echitabilă. În acest context, se trasează structura semantică a conceptului prin care ideile devin credinţe şi, deopotrivă, coordonate esenţiale în derularea activităţii umane. Paternitatea termenului a fost atribuită filosofului Antoine Destutt de Tracy care, în lucrarea „Elements d’ideologie“, situează ideologia la baza tuturor ştiinţelor, în calitatea ei de „ştiinţă a mijloacelor de cunoaştere“ sau „ştiinţă a ideilor“. Argumentul principal viza funcţionarea normală a societăţii şi fundamentarea raţională a ordinii sociale ca urmare a înţelegerii substratului ideologic şi a ordinii ideilor ce dau sens şi consistenţă drepturilor naturale16. Mai tîrziu, fiind “ victima succesului ei“, ideologia a cunoscut „o evoluţie inegală şi paradoxală“, astfel, datorită ambiguităţii semantice pe care le conţine, ideologia dobîndit înţelesuri şi funcţii diferite. În acest sens este de menţionat conotaţia negativă atribuită ideologiei de Napoleon. La modul general, Napoleon afirma că: „… ideologii vor să schimbe lumea în capul lor“. La modul concret, acesta nu a ezitat să critice şi să conteste ideologia, a asocia-o cu „orice credinţă republicană ostilă politicii sale şi interesului naţional“17.

Raportarea ideologiei la sistemul de credinţe pozitive i-a întărit poziţia, împotriva tuturor rezistenţelor şi a contestărilor. În ansamblu construcţiilor intelectuale explicite şi sistematizate, ideologia a cunoscut o multitudine de definiţii şi o diversitate de puncte de vedere privind natura, funcţiile, statutul actual sau viitorul ei. Mai mult, deşi s-a prezis sfîrşitul ideologiei (sociologul Daniel Bell avea în vedere o etapă a conflictului ideologic derulat cu scopul impunerii valorilor fundamentale ale civilizaţiei occidentale), se constată astăzi o accentuare a rezonanţelor ideologice ce însoţesc opţiunile teoretice şi, deopotrivă, existenţa substratului ideologic ataşat metodologiilor adoptate. În deplin acord cu aceste constatări, ideologia se identifică în termeni generali cu un sistem de idei, reprezentări şi credinţe care reflectă o ierarhie de valori, sistem asimilat şi instituţionalizat printr-un proces de socializare şi de organizare. De asemenea, ideologia reprezintă, potrivit interpretării profesorului Raymond Boudon, mai mult dominaţia ideii, explicit „doctrina care se bazează pe o argumentaţie ştiinţifică dotată cu o credibilitate excesivă şi nefondată“. Această interpretare critică ţine cont atît de definiţia tradiţională a ideologiei, care aduce în prim plan criteriul adevărului şi falsului, cît şi definiţia modernă, care prin dinamica transformărilor sociale evidenţiază ideea de sens. Celor două tipuri de noţiuni, sociologul Raymond Boudon, le asociază două tipuri de explicaţii, raţională şi iraţională, cu rol decisiv şi în activitatea funcţiei emoţionale, indispensabilă procesului de realizare a adeziunii şi coeziunii sociale18.

Orice ideologie, prin obiectivele şi valenţele sale normative, are în vedere o realitate posibilă şi dezirabilă. Această poziţie este împărtăşită de toţi cei care cred că, indiferent de natura obiectivelor asimilate de grupurile sociale fidele, ideologia, prin structura sa argumentativă, creionează o perspectivă asupra lumii şi lansează programe de reformare, conservare sau schimbare a ordinii sociale existente. Acest demers este posibil şi credibil, conform interpretării lui Max Weber, prin asimilarea şi integrarea selectivă a unor elemente comprehensibile, sau elemente de cunoaştere ştiinţifică şi implicit a unei doze de eficacitate care face să fie real şi funcţional demersul în cauză. De cealaltă parte se poziţionează adversarii ideologiei care nu ezită să taxeze partizanatul şi predispoziţia ideologilor de a disimula realitatea şi de a legitima şi servi puterea19. Indignat, precum scriitorul şi filosoful Emil Cioran, că lumea este forţată şi condamnată să oscileze între oportunism şi disperare, scriitorul şi filosoful Jean — Francois Revel, nu ezită să condamne ideologia pentru tripla dispensă: intelectuală, practică şi morală. Ceea ce are în vedere autorul J.-F. Revel este îndepărtarea sau denaturarea realităţii, suprimarea criteriului eficienţei şi ignorarea voită a componentei morale a acţiunilor derulate20.

Procesul cristalizării şi afirmării ideologiilor relevă faptul că acestea au o dinamică reală, uşor adaptabilă. În acest sens, sociologul şi antropologul G. Balandier susţinea că ideologiile în general se construiesc şi se îmbogăţesc în funcţie şi de transformările ce au loc în viaţa concretă şi de modificările ce se produc la nivelul conştiinţei… 21.

Pentru filosoful şi sociologul Karl Mannheim22, ideologia nu are o conotaţie neapărat negativă, ci ea face parte în mod indisolubil din societatea umană. El consideră că ideologia trebuie analizată din două perspective: concepţia totală a ideologiei — se referă la modul cum este perceput un fenomen social total (feudalismul, capitalismul etc.) de către un grup sau o clasă socială. Conform tezei lui, este imposibil să fie analizat corect un asemenea fenomen, el fiind prin excelenţă perceput printr-o grilă ideologică. Filosoful K. Mannheim se îndoieşte că cineva poate rămâne în afara reţelei ideologice care este ţesută prin economie, interese sociale sau politice. Astfel, teza lui este că universul uman este eminamente ideologic, orice perspectivă asupra lumii şi societăţii fiind supusă unei grile ideologice. Modelul educativ al unei perioade istorice, felul în care se transmit cunoştinţele sau cum este construită ştiinţa sunt tot atâtea moduri de impunere a perspectivei ideologice. Concepţia particulară a ideologiei — se referă la modul cum se raportează un grup de interese la altul. Fiecare dintre ele tinde să se particularizeze într-un fel, sau să îşi justifice acţiunile. Ele nu impun o concepţie totalizatoare asupra lumii şi societăţii, ci doar se raportează unele la altele. Nu suntem întru totul de acord cu autorul sus menţionat, deoarece, acesta nu a reuşit să definească arealul de acţiune al ideologiei, ci doar a demonstrat că el este unul imens. Reiterăm că ideologia nu reprezintă doar un sistem de credinţe şi valori, ci şi o soluţie, care răspunde nevoilor indivizilor dintr-o anumită perioadă istorică.

Astfel, pentru cei care se supun ei, consideră sociologul Martin Seymour Lipset23, ideologia îndeplineşte patru funcţii sociale, capabile să integreze într-un singur set de concepte întreg universul social:

Explicativă — ideologia îşi propune să ofere explicaţii asupra cauzelor care determină condiţiile sociale să fie aşa cum sunt, dar, spre deosebire de o doctrină care încearcă să îşi fundamenteze răspunsurile pe o dimensiune ştiinţifică, ideologiile se bazează pe mai degrabă pe structuri empirice, pe credinţe, respingeri apriorice a unor realităţi ş.a.m.d.

Mai mult unele ideologii construiesc şi pseudo-ştiinţe pentru a-şi conferi un aer de infailibilitate şi a demonstra astfel că sunt singurele care au dreptate (cum sunt de exemplu socialismul, care a folosit materialismul dialectic ca şi concept ştiinţific, sau nazismul care folosea rasismul ca şi pe o ştiinţă cu fundamente empirice şi teoretice).Dacă acceptăm teza lui filosofului K. Mannheim despre concepţia totală asupra ideologiei, atunci se poate spune că toate ştiinţele se supun unui deziderat ideologic, dar nu voit, ci pentru că se înscriu în determinanta epistemologică a timpului lor.

Evaluativă — ideologiile îşi arogă dreptul de a oferi dreptul de a oferi standarde de evaluare a condiţiilor sociale, şi de a hotărî ceea ce este dezirabil sau nu. Astfel pe baza constructului ideologic pe care un individ îl foloseşte (şi crede în el) se formulează evaluări privind o situaţie sau alta. Bineînţeles că nu totdeauna aceste evaluări sunt exacte, dar ele au darul de a crea solidaritate în jurul ideii în care se crede — de exemplu, războaiele sunt evaluate diferit de cei care le poartă, şi după ce se dă o explicaţie pentru care s-a declarat războiul, el este declarat ca fiind drept pentru cei dintr-o tabără şi nedrept pentru ceilalţi, şi invers;

Identitară — o ideologie dă de cele mai multe ori sentimentul apartenenţei la o comunitate de idei membrilor care cred în ea. Astfel, ideologia nu îşi propune numai funcţii raţionale, ci încearcă să facă apel la sentimente şi emoţii profunde, la reacţii subiective care pot transforma pe un membru într-un credincios. Desigur, numărul fanaticilor ideologici nu este foarte mare, dar existenţa lor nu poate fi contestată. Dispariţia lor este transformată de grup într-un moment mistic de comuniune (atât în fascism, cât şi în comunism se eroii cauzei erau transformaţi într-un fel de sfinţi).

De altfel, Mannheim, dar nu este singurul remarcă faptul că ideologiile pot fi considerate un fel de religii laice, împrumutând din fenomenul religios aproape totul: o dogmă (un set de valori şi de fapte asupra cărora nu poate exista îndoială), un ritual şi un sacerdoţiu (în cazul ideologiilor activiştii de partid).

Programatică (prescriptiv-normativă) — orice ideologie are un caracter programatic, dorind să impună un program general de acţiune socială şi politică. Toate ideologiile doresc să prescrie un model de acţiune în conformitate cu idealurile lor (cele revoluţionare vor explica cum se pregăteşte si care sunt paşii prin care se ajunge la revoluţie, cele democratice vor arăta cum se poate acţiona în opoziţie pentru a obţine puterea ş.a.m.d.)

Cum vedem ideologia este un set de idei şi credinţe împărtăşite de un număr oarecare de oameni, cărora le explică ce este valabil şi valoros şi ce nu, ce trebuie menţinut şi ce trebuie schimbat, generând atitudini în raport cu ceilalţi membri ai grupului ideologic şi cu cei care sunt resimţiţi ca opozanţi24.

Există păreri ce afirmă că ideologia, prin intermediul funcţiilor sale, se înrudeşte foarte mult cu gnoza, acel element secund de compunere savantă, cu sensul de cunoaştere. Nu se poate insista suficient asupra acestei duble funcţii a ideologiei: funcţia descriptivă respectiv funcţia proiectivă. În latura sa proiectivă, ideologia împrumută elementele unei gnoze (cunoştinţă bazată pe raţiune25); în latura sa proiectivă, îmbracă forma unui mit. Ceea ce ideologia şi gnoza au în comun este relevarea unei „cunoaşteri ascunse“, „ridicarea vălului“ care acoperă cauzele unei experienţe sociale şi individuale specifice. Astfel, ideologia pretinde că oferă o descriere a statusului societal care porneşte de la identificarea unor cauze evolutive şi a unor mecanisme de susţinere distincte de cele percepute de „gândirea comună“. Ceea ce era „ocult“ devine „relevat“ în lumina pe care ideologia o proiectează; ceea ce era neinteligibil în mod uzual în structura şi procesele sociale îşi găseşte o explicaţie globală. Ansamblul disparat al experienţelor sociale este reunit de ideologie într-o formă explicativă coerentă. Contrariile care caracterizează dinamica socială sunt prezentate prin prisma unor cauze precis identificabile. La fel ca în cazul gnozei, asumarea ideologiei permite transcenderea percepţiei comune, difuze, nestructurate, a „falsei înţelegeri“. Asumarea ideologiei este echivalentul în planul percepţiei realităţii sociale a unui proces de „iluminare“. Astfel, ideologia: a) este o metodă de cunoaştere a realităţii sociale; b) o grilă de citire a acestei realităţi; c) o structură de ordonare a experienţelor sociale; d) o relevare a unei cauzalităţi a fenomenologiei sociale distincte de cea comun acceptată. Înarmat cu această cunoaştere specifică, aderentul este călăuzit cu fermitate printre contradicţiile lumii în care trăieşte. Totodată, ideologia îi oferă, o „călăuză în acţiune“, un ghid al acelor acte care îi permit să ia în stăpânire şi să modifice configuraţia acestei lumi. Gnosticul şi adeptul unei ideologii au în comun atât sentimentul că posedă o cunoaştere distinctă de cea „comună“, o cunoaştere globală, atotcuprinzătoare, „completă“, cât şi încrederea că pot utiliza această cunoaştere pentru a respinge / transforma realitatea. Ceea ce îi diferenţiază este natura şi sfera mundană / extra-mundană a acestei cunoaşteri precum şi scopurile urmărite în aplicarea sa. Altfel spus, dacă gnoza şi ideologia sunt funcţional distincte, acestea prezintă remarcabile caracteristici structurale comune. Mie mi se pare că această comparaţie între ideologie şi gnoză este una forţată, afirmă prost-dispus Cârcotaşul Cititor: orice ideologie pleacă de la un set de premize etice şi trage concluzii privind acea organizare societală care corespunde cel mai bine acestor premize. „Toţi oamenii sunt născuţi egali“ şi deci modul în care funcţionează societatea trebuie să reflecte această egalitate naturală. Disputele ideologice sunt dispute în jurul setului de premize etice acceptabile. În gnoză, etica este, eventual, un produs „derivat“„26.

Sistematizate la scară de stat, elementele ideologice constituie ideologia juridic. Ea se formează prin analiza ştiinţifică a dezvoltării politico — juridice a societăţii şi conţine o caracteristică conceptuală despre necesitatea reglementărilor juridice, precum şi despre principalele fenomene juridice, dreptul legalitatea, echitatea, drepturi şi obligaţii etc. Ideologia juridică se formează sub influenţa nemijlocită a politicii statului. Ideile ştiinţifice şi concepţiile ideologice promovate la nivelul întregii societăţi influenţează asupra procesului de elaborare şi de realizare a dreptului. Drept exemple de acte normative cu un conţinut ideologic pronunţat pot fi aduse Constituţia S.U.A., Declaraţia franceză a drepturilor omului şi cetăţeanului din 1789, care şi în prezent servesc în calitate de fundament ideologic al democraţilor şi al sistemelor de drept din ţările occidentale27.

Autorul V.V. Lazarev, în una din lucrările sale menţiona că ideologia juridică apare ca un proces de descoperire a conştiinţei teoretice, de coordonare şi punere în concordanţă a diferitelor interese sociale prin atingerea compromisului social. Ea dispune de un înalt potenţial moral, care presupune prioritatea drepturilor şi libertăţilor persoanei, separaţia puterilor, pluralismul politic etc. La elaborarea ideologiei juridice participă filosofi, jurişti, politologi, economişti, care iau în considerare condiţiile concret istorice ale vieţii sociale, repartizarea puterii, nivelul conştiinţei sociale, psihologia socială, voinţa şi interesele atît ale majorităţii, cît şi ale minorităţii, alţi factori28.

Ideologia, ca dimensiune a conştiinţei juridice, reprezintă modalitatea de cunoaştere a realităţii juridice, a cunoştinţelor în materie de drept a individului. Pentru o mai bună evaluare a dreptului existent, pentru crearea unei atitudini corespunzătoare şi a unui comportament cerut şi impus de el, este necesară cunoaşterea dreptului, deţinerea cunoştinţelor juridice, fie şi la nivel minim.

În procesul de stimare a dreptului participă şi orientări morale, caracteristice grupei sociale sau individului29.

Nivelul de cunoaştere a dreptului pozitiv este foarte diferit de la persoană la persoană. Fiecare subiect de drept posedă acea informaţie de care dispune reieşind din: experienţa pe care o are, studii, interese, sfera de activitate, mediul de trai, accesul la surse de informare etc. Conştiinţa juridică este diferită, deoarece oamenii în mod diferit înţeleg dreptul şi fenomenele juridice din societate. Ideologia juridică însumează ideile, teoriile, concepţiile privind dreptul pozitiv, inclusiv reieşind din anumite valori sociale30. În aceiaşi ordine de idei se înscrie şi afirmaţia autorului M.N. Marcenko, care susţinea că: „formarea ideologiei juridice se realizează ca un proces de conştientizare teoretică al intereselor, scopurilor şi sarcinilor societăţii, statului, individului. Ideologia juridică alcătuieşte temelia raporturilor juridice stabilite sau presupuse, a rolului dreptului, legalităţii şi ordinii de drept. La elaborarea ideologiei juridice participă jurişti, savanţi, practicieni, personalităţi politice, care sunt ghidaţi de condiţiile realitatea vieţii sociale, de nivelul conştiinţei sociale, de interesele membrilor societăţii etc. În esenţă este vorba de formarea conştiinţei juridice la nivel teoretic, la care participă profesionişti şi care presupune atingerea unui compromis social, rezultat din cunoştinţele teoretice ale indivizilor şi interesele sociale“31.

La nivel de societate, ideologia juridică este creată de factorii ce influenţează şi ideologia individului în sine, aici putem enumera: cunoştinţele, experienţa, la care se adaugă şi acei factori specifici societăţii şi anume: influenţa pe care o exercită adoptarea anumitor norme de drept, eventuale schimbări condiţionate de viaţa politică, economică, socială a statului. Reiterăm că o influenţă aparte asupra formării ideologiei juridice o au şi investigaţiile ştiinţifice, concluziile emise de jurişti, filosofi, politologi, sociologi, economişti. Autorul N. L. Granat în susţinerea acestei idei menţiona: „Se poate de spus, că ideologia juridică conţine opiniile de drept, principiile, cerinţele societăţii, a diferitor grupuri şi pături ale populaţiei sistematizate ştiinţific“32; teoreticianul A.S. Pigolkin33 consideră că ideologia juridică este formă supremă a conştiinţei juridice a societăţii, şi este privită ca un rezultat al interpretării ştiinţifice a fenomenelor de drept, modalitatea lor de stabilire şi dezvoltare, care are o anumită direcţie de clasă. Ideologia juridică se edifică prin prisma statului de drept şi în special al postulatului său, şi anume supremaţia legii, în jurul acestei idei de bază apare şi dreptul pozitiv, cu alte cuvinte, ideologia juridică conferă societăţii şi statului o orientare de drept, o formă de organizare legislativă şi executivă, impune elaborarea noilor reglementări juridice, cerute de noile raporturi sociale şi presupune un proces continuu de reformare a societăţii. Ideologiile juridice cele mai cunoscute sunt: doctrina dreptului pozitiv, doctrina dreptului natural, ele fiind trecute prin prisma conştientizării de drept a realităţii noastre. Autorul Matuzov N.I. nu în zadar menţiona: „ideologia juridică este o sinteză a cunoştinţelor de drept, a culturii juridice în general, care în formă conceptuală este accesibilă nu numai specialiştilor dar şi unor pături largi ale populaţiei, fiecărui om, care propagă sensul vieţii, al muncii, care-i orientează în lumea lor complicată şi contradictorie“34.

Republicii Moldova îi este absolut indispensabil crearea unei ideologii juridice noi, clare, independente, bine determinată şi care ar fi capabilă să incorporeze valorile supreme spre care tinde în formarea statului de drept.

La elaborarea ideologiei juridice urmează a se ghida de realitatea istorică a statului, de necesităţile vieţii reale din societate, de aspiraţiile subiecţilor de drept, de nivelul conştiinţei juridice a societăţii, urmează a se accentua importanţa consolidării democraţiei, a valorilor morale, spirituale şi culturale înalte, a asigurării independenţa justiţiei, echităţii legilor Considerăm că la etapa actuală în societatea moldovenească este necesară consolidarea unei ideologii juridice adecvate, care să fie în contextul dezvoltării istorice a ţării, să îmbine interesele societăţii cu cele ale cetăţenilor, şi să pornească de la ipoteza că cetăţeanul este valoare supremă în stat35 [31, art. 1 alin. (3)], să definească rolul statului democratic, capabil să asigure apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor săi, să exprime aspiraţiile societăţii moldoveneşti pentru un stat guvernat de norma juridică, pentru o societate liberă, o societate în care reformele să se înfăptuiască cu succes, iar cetăţenii să se simtă în siguranţă etc. Prin urmare necesitatea adoptării la nivel naţional a unei ideologii juridice este vizibilă36. În această ordine de idei teoreticianul Alexeev S.S. preciza că ideologia juridică se întruchipează fie în moravuri şi convingeri totalitare, fie în concepţii general-umane, şi care nemijlocit exprimă esenţa şi filosofia sistemului naţional de drept. Ideologia juridică, ca element al conştiinţei juridice, reflectă realitatea socială conştientizată la nivel teoretic, ştiinţific, în temeiul cunoştinţelor teoretice şi a estimării legislaţiei, a ordinii de drept şi a legalităţii de care dispune individul37.

Esenţa ideologiei juridice o constituie cunoştinţele juridice pe care le are individul, adică cunoaşterea de către individ a normelor de drept, menite să le prescrie şi să le guverneze comportamentul. Este absolut necesar ca fiecare subiect de drept să îşi cunoască drepturile şi obligaţiile sale legale, fapt ce îl va ajuta să conştientizeze statutul juridic şi locul său în societate, îi va influenţa comportamentul, motivîndu-l, totodată, să adopte o atitudine pozitivă faţă de sistemul legislativ al statului, faţă de ordinea de drept din societate. Ideologia juridică este strîns legată cu ideologia politică38. Reieşind din retrospectiva istorică, normele juridice adoptate în cadrul unui anumit interval de timp reflectă reglementarea realităţii sociale prin prisma convingerilor ideologice ale partidelor aflate la guvernare în acea perioadă. „…puterea guvernanţilor aflată sub controlul electoratului, este obligată să rezoneze cu voinţa colectivă şi interesul general al comunităţii. Dreptul, prin conţinutul şi formele adecvate acestuia, devine instrumentul juridic al consacrării şi garantării opţiunii politice a partidelor ce întrunesc sufragiul colectiv într-un moment sau altul“39.

O influenţă enormă asupra formării ideologiei juridice o are politicul şi anume ideologia partidelor politice ce se află la guvernare, această influenţă se manifestă prin implementarea în normele juridice a convingerilor pe care şi le-au format şi le-au declarat ca ideologie de partid, a concepţiilor pe care le creează subiecţilor de drept şi a aspiraţiilor acestora pe perioada aflării lor la putere. În susţinerea afirmaţiei date ne permitem să-l cităm pe filosoful Giorgio del Vecchio care consemna: „Legea este gândirea juridică deliberată şi conştientă, exprimată de organe speciale, care reprezintă voinţa preponderentă a unei mulţimi asociate. Deci, legea e pronunţarea solemnă a dreptului, expresia sa raţională. Numai în această formă elaborarea tehnică a dreptului atinge înălţimile cele mai mari. …Prin lege se exprimă voinţa unui popor, întrucît el este constituit politiceşte, adică organizat într-o unitate proprie“40.

Obiectivitatea sau subiectivitatea cunoaşterii ideologice şi, în consecinţa, a raportului dintre ideologie şi ştiinţă este determinat de emitentul politic, de locul şi rolul acestuia in societate, de sarcinile şi obiectivele social-politice urmărite şi promovate de acesta. Dacă grupul social, mişcarea sau partidul politic, într-un cuvînt, emitentul politic al ideologiei va fi preocupat să promoveze şi să desfăşoare o politica progresistă, în corespondenţă cu cerinţele şi posibilităţile dezvoltării sociale, atunci şi ideologia sa va fi o reflectare, o interpretare si o fundamentare obiectiva a realităţii şi cerinţelor sociale. În această situaţie, ideologia promovata de respectivul emitent politic va fi compatibila cu cercetarea ştiinţifică, cu ştiinţa. Dimpotrivă, dacă comunitatea politica emitenta a ideologiei se va plasa pe o poziţie neconformă cu cerinţele si necesităţile sociale şi va desfăşura o activitate contrară progresului social, atunci şi ideologia creată şi promovată de acesta, se va afla în contradicţie cu ştiinţa, fiind neştiinţifică sau chiar antiştiinţifică. Prin urmare, nu ideologia este cea care hotărăşte conţinutul şi caracterul cunoaşterii şi de aici, compatibilitatea sau incompatibilitatea ei cu ştiinţa, ci acest fapt îi este impus, determinat de emitentul politic, de interesele şi obiectivele promovate de acesta. Pornind de la conţinutul şi caracterul cunoaşterii comandate, ideologia politica va fi „obligată“ să formuleze opinii, scopuri, obiective, să le fundamenteze, motiveze şi să le promoveze atît în planul teoriei, cat şi al practicii politice. Într-o asemenea situaţie, se pune problema delimitării ideologiei politice compatibile cu ştiinţa, de cele incompatibile parţial sau total cu aceasta. Definirea şi aprecierea ideologiei de unii autori ca falsă cunoaştere a realităţii sau exagerarea prezentei în cadrul ei a unor elemente de ficţiune sau mistificare, a pus in centrul controverselor politice problema destinului ideologiei, dacă aceasta mai este sau nu necesară, utilă epocii noastre41.

Afirmăm că paleta largă şi diversă de elaborare ideologică din societăţile democratice, va conferi subiecţilor şi comunităţilor politice o mare posibilitate de opţiuni ideologice în care se vor regăsi o mare diversitate de aspiraţii, idealuri şi interese ale acestora. Incidenţa directă sau imediată a ideologiilor politice cu puterea şi factorii acesteia va impune din partea acestora o mare rigurozitate ştiinţifică, coerentă şi raţionalitate, un grad sporit de subtilitate şi rafinament în soluţionarea problematicilor concrete ale fiecărei societăţi, în promovarea propriilor interese şi în lupta ideologici cu ceilalţi parteneri politici. În ansamblul lor, produsele ideologice politice din aceste societăţi au sub aspect teoretic un conţinut ştiinţific, sunt o reflectare şi o fundamentare adecvată a realităţii sociale, manifestîndu-se ca adevărate conştiinţe de sine şi deci compatibile cu cercetarea ştiinţifică, cu ştiinţa. Și în planul praxisului social-politic, ideologiile societăţilor democratice exercita o funcţie şi un rol constructiv, progresist. Ele legitimează regimurile politice democratice, asigura funcţionarea mecanismelor puterii politice, alternanţa acesteia, întemeiază şi fundamentează o mare parte a deciziilor factorilor politici, oferă societăţii modele şi cadre de organizare, conducere şi dezvoltare socială. În cele mai multe cazuri, ideologiile acestor societăţi sunt nuclee politice ale elaboratelor doctrinare, suportul lor teoretic, comportamental42.

1 C. Vleju, A. Pînzari. Cultura juridică — element important în dirijarea organelor de interne. În: Revista Naţională de Drept, №1, 2000. p.36.

2 Gh. Lupu, Gh. Avornic. Teoria generală a dreptului. Manual: Studiu teoretic introductiv. Chişinău: Lumina. 1997. p.197; Gh. Avornic, D. Tănasă. Axiologia juridică şi deschiderile sale în cercetarea dreptului. În: Revista Naţională de drept, № 8, 2012. p.2.

3 Gh. Avornic, Tănasă D. Op. cit., p.2.

4 Gh. Costache. Conţinutul şi valoarea culturii juridice într-un stat de drept. În: Revista Institutului Naţional al Justiţiei, nr. 3, 2001.p.32.

5 M. Calmîc. Reflecţii asupra corespondenţei fenomenului conştiinţa juridică cu mass-media. În: Revista Naţională de Drept, №1, 2012. p. 39.

6 http://www.medialaw.ru/publications/zip/104/5.htm. Citat de: M. Calmîc. Reflecţii asupra corespondenţei fenomenului conştiinţa juridică cu mass-media. În: Revista Naţională de Drept, №1, 2012. p. 38.

7 В. С. Нерсесянц. Общая теоря права и государства. Москва: Норма, 2000. с.267.

8 Gh. Avornic. Conştiinţa şi cultura juridică — condiţie indispensabilă a activismului juridic al cetăţenilor. În: Revista naţională de Drept, №2, 2006. p.10.

9 M. Calmîc. Conştiinţa juridică ca premisă a reformării vieţii social-juridice a societăţii Republicii Moldova. Teză de doctorat în drept. Chişinău 2012, p.68.

10 Gh. Boboş. Teoria generală a statului şi dreptului. Bucureşti: All Beck, 1993. p.134.

11 Gh. Avornic. Conştiinţa şi cultura juridică… p.10.

12 Dicţionar enciclopedic. Chişinău: Cartier, 2001. p. 424.

13 A.Țăranu. Doctrine politice moderne şi contemporane. Bucureşti: Ed. fundaţiei „PRO“, 2005. p.5.

14 O. Reboul. Langage et ideologie. Paris: P.U.F., 1980. p. 17.http://www.svedu.ro/curs/isp/c10.html

15 G. Balandier. Antropologie politică. (Traducere de Lică D). Timişoara: Ed. Amarcord. C.E.U., 1998. p. 212.

16 M.-L. Rouquette. Gîndire socială. Perspective fundamentale şi cercetări aplicate. (Trad. Botoşineanu L.), Botoşineanu F. Iaşi : Polirom, 2010. p. 54.

17 F. Dumont. Les Ideologies. Paris: PUF, 1974. p.75; A. Deliu. Ideologia globalizării — repere teoretice. http://www.sferapoliticii.ro/sfera/163/art06-Deliu.php

18 R. Boudon. L’Ideologie ou l’origine des idees recues. Paris: Fayard, 1986. p. 79-81.

19 O. Reboul. Langage et ideologie. Paris: PUF, 1980. p.25.

20 J.-F. Revel. Cunoaşterea inutilă. Trad. Mihăilescu D. Bucureşti: Humanitas, 2007. p.199.

21 A. Deliu. Ideologia globalizării — repere teoretice. http://www.sferapoliticii.ro/sfera/163/art06-Deliu.php

22 K. Mannheim Ideology and Utopia, Routledge & Kegan Paul Ltd., 1980; http://filosofiepolitica.files. wordpress.com/2008/03/lect-andrei-taranu-doctrine-politice.pdf

23 M. L. Seymour. The Polical Man. London: Ed. Heineman, 1969; A. Țăranu. Doctrine politice contemporane. http://filosofiepolitica.files.wordpress.com/2008/03/lect-andrei-taranu-doctrine-politice.pdf (vizitat pe 26.09.2014.)

24 http://filosofiepolitica.files.wordpress.com/2008/03/lect-andrei-taranu-doctrine-politice.pdf

25 http://dexonline.ro/definitie/gnoz%C4%83

27 Gh. Avornic. Conştiinţa şi cultura juridică … p.10.

28 B. B. Лазарев. Общаятеориягосударства и права. 3 -е изд. пе-рераб. и доп. Москва: Юристи, 2001. с. 201.

29 Теория государства и права. Под ред. Рассолова М. М., Лугина В.О., Эбзеева Б.С. Москва: Закон и право, 2001. c. 398.

30 M. Calmîc M. Op. cit., p. 68.

31 Теория государства и права. Под ред. Марченко М. Н. Москва: Зерцало, 2000. c.580.

32 Общая теория государства и права. Академический курс в 2-х томах. Теория права том 2. Отв. Ред. Марченко М.Н. Москва: Зерцало, 2000.c. 639.

33 A. C. Пиголкин. Теория государства и права. Москва: Городец, 2003. c. 539.

34 Теория государства и права. Курс лекций. Под редакцией Матузова Н. И. и Малько А. В. Москва: Юристь, 2000. c. 616.

35 Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 18.08.1994, nr. 1

36 M. Calmîc M. Op. cit., p.70.

37 C. C. Алексеев. Государство и права. Москва: Юридическая литература, 1994. c. 189.

38 M. Calmîc. Op. cit., p.70.

39 I. Humă I. Teoria generală a dreptului. Focşani: Neuron, 1995. p.30: M. Calmîc. Op. cit., p.70.

40 Giorgio del Vecchio. Lecţii de filosofie juridică. (traducere de J. Constantin Drăgan). Ediţia a IV-a. Bucureşti: Europa NOVA, 1993. p.229.

41 http://www.svedu.ro/curs/isp/c10.html

42 http://www.svedu.ro/curs/isp/c10.html

Related Posts

instagram volgers kopen volgers kopen buy windows 10 pro buy windows 11 pro