ISSN 1857-4122
Publicaţie ştiinţifică de profil Categoria B
Trimite un articol
ISSN 1857-4122
Publicaţie ştiinţifică de profil Categoria B
Trimite un articol

Angajarea răspunderii juridice a persoanei fizice în sistemul ocrotirii sănătăţii

Mariana Gulian, doctorandă ULIM
Recenzent: Victor POPA, doctor habilitat, profesor universitar

The citizens’ right to health protection also entails obligations related to protection of their own health and protection of public health. Thus, the author outlines the conditions of legal liability of an individual for damage caused to public health, addressing the individual’s contribution in the healthcare system in terms of compliance with the legislation in the field.

The topic is both special and difficult, because the specialized literature studies the rights of the individual in healthcare much deeper, giving much less relevance to the obligations of the individual to protect the health.

This paper adds knowledge and understanding of these issues, given that for each person and for the whole community, health is one of the most important factors which ensure the conduct of life, as prevention of illegal acts and reduction of the level of such acts in health care depends on each individual.

Key words: individual, legal obligations, legal liability, health protection.

Dreptul cetăţenilor la ocrotirea sănătăţii presupune în acelaşi timp îndeplinirea obligaţiilor referitoare la protecţia propriei sănătăţi precum şi a sănătăţii publice. Astfel, prin prisma acestei lucrări, autorul reliefează condiţiile angajării răspunderii juridice a persoanei fizice pentru daunele cauzate sănătăţii publice, fiind astfel desprinsă contribuţia individului în sistemul ocrotirii sănătăţii prin prisma respectării prevederilor legislaţiei din domeniul respectiv.

Tema abordată este pe cît de specială, pe atît de dificil de stăpînit, întrucît literatura de specialitate studiază mai profund drepturile persoanei fizice în sistemul ocrotirii sănătăţii, fiind mai puţin relevat subiectul obligaţiilor persoanelor fizice pentru protecţia sănătăţii.

Prezenta lucrare prezintă sporul de cunoaştere şi înţelegere a problematicii acestei teme, dat fiind faptul că pentru fiecare persoană ca şi pentru întreaga colectivitate, sănătatea reprezintă unul din cei mai importanţi factori, care asigură desfăşurarea vieţii, iar aceasta depinde de fiecare individ în parte în prevenirea faptelor ilicite şi diminuarea nivelului acestora în domeniul ocrotirii sănătăţii.

Cuvinte-cheie: persoană fizică, obligaţii juridice, răspundere juridică, ocrotirea sănătăţii.

Sănătatea omului este deopotrivă condiţia primordială, fundamentală a însăşi existenţei, a perpetuării speciei şi valoarea socială supremă. Nici medicina şi nici dreptul nu ar avea justificarea dacă nu ar sluji omului, sănătăţii acestuia.

În prezent, noţiunea tehnico-juridică de „persoană fizică“ exprimă fără dubii calitatea omului de a fi subiect de drept, aşa încît prin simpla pronunţare a expresiei „persoană fizică“ este subînţeleasă calitatea de subiect de drept al omului.1

În doctrină şi jurisprudenţă, omul a fost privit nu prin prisma existenţei sale biologice, ci ca o abstracţiune juridică, ca titular de drepturi şi obligaţii. În aceste condiţii omul a fost analizat multă vreme numai sub aspectul reglementării diferitelor relaţii în care intră cu alţi oameni. Sub impulsul noilor reglementări şi al opiniilor exprimate de multă vreme în literatura juridică străină, a apărut şi în doctrina românească preocupări privind protecţia sănătăţii omului.2

Este cunoscut faptul că a fi şi a rămîne sănătos este dorinţa cea mai mare a fiecărui om încă din vremurile străvechi. Sarcina sistemului ocrotirii sănătăţii în orice societate este de a realiza această dorinţă, reieşind din posibilităţile existente în societate. Însă, dorinţa fiecărui om de a fi sănătos este recomandabil a fi manifestată în asociere cu simţul responsabilităţii fiecărei persoane vis-a-vis de ocrotirea propriei sănătăţi. Astfel, problemele statului în domeniul ocrotirii sănătăţii trebuie să fie coordonate cu responsabilitatea cetăţenilor faţă de sănătatea publică. O politică ingenioasă de ocrotire a sănătăţii nu trebuie să reducă responsabilitatea personală şi dispoziţia de asumare a răspunderii a individului pentru modul său de viaţă, ce ar putea avea efecte negative asupra sănătăţii, ci trebuie s-o promoveze şi să o motiveze pentru a preveni acţiunile ilicite ale persoanelor fizice ce pot prejudicia sănătatea individuală sau publică.

Ideea de răspundere caracteristică vieţii sociale normate are o sferă foarte largă de înţelegere, cuprindere şi acţiune. Imensa majoritate a faptelor-acţiunilor şi inacţiunilor umane sunt susceptibile să genereze o formă sau alta de răspundere extrajudiciară sau judiciară, deoarece nu acţionează într-un mediu indiferent, pasiv şi neutru, ci într-o ambianţă socială, deci umană, în cadrul cărora parametrii acţiunii sale sunt evaluaţi, valorizaţi.3

Răspunderea este accepţiunea generală a conceptului, obligaţia fiecăruia de a suporta consecinţele nerespectării unor reguli de conduită, obligaţie care revine autorului faptei contrare acestora şi care poartă pecetea dezaprobării sociale a unei asemenea conduite, ea incluzînd-o indiscutabil şi inevitabil şi pe cea juridică, de altfel componentă majoră a acesteia.

Răspunderea juridică a persoanei fizice nu este concepută numai ca o simplă obligaţie de suportare a unei sancţiuni de către cel care a încălcat prevederile legii, ci ca o relaţie existentă între drepturile şi obligaţiile legal consacrate, ca un raport de constrîngere în conţinutul căreia se regăsesc nu numai o obligaţie izolată şi autonomă, ci un complex de drepturi şi obligaţii.

Fapta ilicită a persoanei fizice în domeniul ocrotirii sănătăţii, reprezintă conduita aflată în contradicţie cu legea şi care este sancţionată ca atare, încălcarea trebuind să fie reală şi nu aparentă, formală, adică să reprezinte un fapt material-juridic ilicit al omului prin care s-a lezat efectiv sănătatea individuală sau a populaţiei în general.

Norma juridică încălcată de către persoanele fizice în domeniul ocrotirii sănătăţii, reprezintă singurul temei al angajării răspunderii juridice, întrucât încălcarea oricăror alte norme nu antrenează această răspundere decât dacă respectivele reguli au o consacrare juridică. Prin intervenţia statului în cazul încălcării regulii de drept — intervenţie specifică numai răspunderii juridice, comparativ cu alte forme ale răspunderii sociale — se urmăreşte atât înlăturarea încălcării şi sancţionarea celui vinovat, cât şi prevenirea săvârşirii în viitor, de către acelaşi subiect sau de către alţii, a unor abateri similare sau diferenţe, dezvoltarea astfel a conştiinţei juridice şi reeducarea celui vinovat.

În condiţia îmbolnăvirii persoanei fizice, aceasta din urmă obţine în termeni medicali statut de pacient. În raport cu instituţia medicală şi medicul curant precum şi asistenţii medicali, pacientul concomitent cu exercitarea drepturilor este inerentă şi executarea îndeosebi a obligaţiilor, care pot genera consecinţe juridice.

Obligaţia de a respecta tratamentul indicat de medic se apropie în anumite situaţii de o obligaţie naturală neexistînd o sancţiune în plan civil a neîndeplinirii acestei obligaţii. Nerespectarea prescripţiei medicale este o cauză de nerăspundere pentru medic — într-un posibil viitor raport juridic obligaţional de răspundere. În raportul juridic iniţial născut între pacient şi medicul care îl consultă în cabinetul său, neîndeplinirea obligaţiei de respectare a prescripţiei medicale nu produce nici o consecinţă juridică pentru pacient. Consecinţa este pe plan social,aceea de agravare a stării de sănătate urmare a propriei conduite a titularului dreptului la sănătate.4

Există totuşi situaţii în care nerespectarea prescripţiei medicale produce consecinţe juridice, în cadrul raportului juridic medic-pacient iniţial. Este vorba, pe de o parte, de situaţiile excepţionale care îngrădesc în anumite situaţii însuşi dreptul la sănătate şi la viaţa privată. Atunci cînd este vorba

despre o problemă de sănătate publică, cînd pentru înlăturarea unei epidemii, a limitării efectelor unei calamităţi sau catastrofe naturale se impun în interesul public, aplicarea unor remedii terapeutice cu caracter obligatoriu.

În preocuparea de îngrijire a sănătăţii se remarcă faptul că, succesul tratamentului în mare măsură se apreciază prin comportamentul pacientului vis-a-vis de tratamentul recomandat de medic5, de aceea legislaţia stipulează pe lîngă drepturile pacientului şi obligaţiile/responsabilităţile acestuia.

Prin urmare, potrivit prevederilor art.7 din Legea cu privire la drepturile şi responsabilităţile pacientului,6 pacientul are următoarele responsabilităţi, care le putem atribui caracterul juridic:

— să aibă grijă de propria sănătate şi să ducă un mod de viaţă sănătos, excluzînd acţiunile premeditate ce dăunează sănătăţii lui şi a altor persoane;

— să respecte măsurile de precauţie în contactele cu alte persoane, inclusiv cu lucrătorii medicali, în cazul în care ştie că el suferă de o boală ce prezintă pericol social;

— să întreprindă, în lipsa contraindicaţiilor medicale, măsuri profilactice obligatorii, inclusiv prin imunizări, a căror neîndeplinire ameninţă propria sănătate şi creează pericol social;

— să comunice lucrătorului medical informaţii complete despre bolile suportate şi cele curente, despre maladiile sale ce prezintă pericol social, inclusiv în caz de donare benevolă a sîngelui, a substanţelor lichide biologice, a organelor şi ţesuturilor;

— să respecte regulile de comportament stabilite pentru pacienţi în instituţia medico-sanitară, precum şi recomandările medicului în perioada tratamentului ambulator şi staţionar;

— să excludă utilizarea produselor farmaceutice şi a substanţelor medicamentoase fără prescrierea şi acceptul medicului curant, inclusiv a drogurilor, a altor substanţe psihotrope şi a alcoolului în perioada tratamentului în instituţia medico-sanitară;

— să respecte drepturile şi demnitatea altor pacienţi, precum şi ale personalului medico-sanitar.

Întrucît fiind binecunoscut faptul, că o obligaţie nu se execută, dacă nu este stipulat şi sancţiunea pentru neexecutarea corespunzătoare a obligaţiei respective, legiuitorul prin prisma prevederilor alineatului 2 din art.7 al legii prenotate, reglementează că în cazul încălcării de către

pacient a regulilor de tratament şi de comportament în instituţia medico-sanitară, încălcare ce are drept consecinţă daune materiale şi morale, acesta poartă răspundere în conformitate cu legislaţia.

Astfel, pentru neexecutarea de către pacient a obligaţiilor stipulate în legislaţie, se angajează răspunderea juridică, pentru pericolul pe care pacientul îl provoacă propriei sale sănătăţi.

Concomitent, este oportun să menţionăm şi prevederile art.29 din Legea privind supravegherea de stat a sănătăţii publice7, care reglementează obligaţiile persoanei fizice vis-a-vis de propria sănătate a individului precum şi a sănătăţii publice.

Astfel, reglementările prenotate stipulează că persoanele fizice, în măsura în care capacitatea juridică le permite, sînt obligate:

— să-şi protejeze sănătatea proprie, a familiilor şi a copiilor lor, să asigure educaţia pentru sănătate a copiilor, folosind posibilităţile oferite de societate şi ducînd un mod de viaţă sănătos;

— să i-a parte la promovarea măsurilor de sănătate publică;

— să îndeplinească hotărîrile Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice;

— să informeze angajatorul despre orice semn sau simptom de boală pe care l-au depistat în virtutea funcţiilor exercitate şi care prezintă risc pentru sănătatea publică.

În scopul sancţionării persoanei fizice pentru prejudiciile cauzate sănătăţii publice, legiuitorul prin art.65 din Legea privind supravegherea de stat a sănătăţii publice8 a instituit răspundere juridică pentru încălcarea legislaţiei sanitare. Astfel, potrivit reglementărilor menţionate, încălcarea prevederilor legislaţiei sanitare atrage după sine răspundere disciplinară, civilă, contravenţională sau penală conform legislaţiei în vigoare. Persoanele fizice care au comis încălcări ale legislaţiei sanitare sînt trase la răspundere contravenţională conform Codului Contravenţional.

Fiind astfel, menţionat actul legislativ — Codul contravenţional, este important să învederăm prevederile acestuia ce vizează contravenţiile din domeniul ocrotirii sănătăţii.

Conform Codului contravenţional, art.76, constituie contravenţie administrativă pentru persoana fizică — eschivarea bolnavului de tuberculoză eliminator de bacili de la tratamentul sau încălcarea regimului prescris, care se sancţionează cu amendă de la 10 la 25 unităţi convenţionale.9

De asemenea şi art.art.85, 87, 91 din Codul contravenţional, stipulează sancţiunile administrative pentru faptele ilicite cum ar fi:

— procurarea sau păstrarea ilegală de substanţe narcotice sau de alte substanţe psihotrope în cantităţi mici ori consumarea unor astfel de substanţe fără prescripţia medicului;

— cultivarea ilegală a plantelor care conţin substanţe narcotice sau alte substanţe psihotrope;

— fumatul şi consumul de băuturi alcoolice în locuri interzise;

— comercializarea către minori a produselor din tutun şi a băuturilor alcoolice.

Cu referire la obligaţiile persoanelor fizice de a proteja şi sănătatea celor din jur, putem menţiona că în societate o preocupare intensă o constituie şi maladiile transmisibile.

Astfel, o problemă majoră privind controlul HIV constă în echilibrul dintre drepturile pacientului şi protecţia sănătăţii publice.10 Orice persoană HIV-pozitivă este obligată să comunice statutul său HIV soţului (soţiei) sau partenerului său. Astfel, persoana, care este conştientă de faptul infectării sale cu HIV şi pune în pericol premeditat de contaminare o altă persoană, poartă răspundere penală în conformitate cu legislaţia în vigoare.

În contextul drepturilor persoanelor fizice la ocrotirea sănătăţii, se pot identifica o dimensiune individuală, care implică dreptul şi obligaţia fiecărui individ de a preveni şi înceta orice activitate care produc prejudicii mediului înconjurător, de care depinde sănătatea omului.Protecţia mediului şi a sănătăţii publice poate, în anumite condiţii, să constituie un obiect legitim de interes general de natură a justifica restrîngeri ale libertăţilor fundamentale garantate de lege.11 În domeniul răspunderii pentru vătămările aduse mediului, rolul principal revine mijloacelor de tip preventiv de natură civilă sau administrativă. Cele de drept penal, cu un caracter preponderent represiv şi cu o intervenţie pe tărîmul răului înfăptuit, joacă un rol subsidiar şi sunt guvernate de principiul intervenţiei minime.

Nerespectarea principiilor precauţiei şi prevenirii acţiunilor sau inacţiunilor ce afectează sănătatea publică, trebuie să conducă în mod necesar la antrenarea răspunderii juridice a persoanei fizice.

În acest context, vine să completeze argumentele menţionate mai sus şi prevederile art.29 din Legea cu privire la profilaxia infecţiei HIV/SIDA12, care stipulează responsabilităţile persoanelor cu statut HIV pozitiv. Respectiv, persoanele cu status HIV pozitiv vor da dovadă de comportamente responsabile şi inofensive pentru a-şi proteja propria sănătate şi a preveni transmiterea infecţiei HIV, iar în cazul în care persoana care este conştientă de faptul infectării sale cu HIV şi pune premeditat în pericol de contaminare o altă persoană poartă răspundere penală în conformitate cu legislaţia în vigoare. Astfel, în temeiul art.212 din Codul penal13 este angajată răspunderea juridică penală a persoanei fizice pentru comiterea faptelor ilice ce au caracter infracţional, în următoarele cazuri:

punerea intenţionată a altei persoane în pericol de contaminare cu maladia SIDA;

contaminarea cu maladia SIDA de către o persoană care ştia că suferă de această boală.

Pentru prima infracţiune prenotată, legiuitorul a reglementat aplicarea pedepsei cu închisoare de pînă la 1 an, pentru persoana fizică ce a comis respectiva faptă infracţională, iar în cazul celei de a doua infracţiuni, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.

O problemă de dimensiuni majore în societate o prezintă şi tuberculoza, o boală specifică, condiţionată social, infecţioasă, cu afectarea preponderentă a plămînilor oamenilor. În sensul prevenirii şi profilaxiei acestei boli, persoanele afectate de TBC au obligaţia să respecte recomandările medico-curative prescrise de personalul medical, regulamentul14 de ordine interioară a instituţiei medicale specializate antituberculoase în perioada spitalizării, exigenţelor sanitaro-igienice, pentru locurile publice şi în condiţiile habituale, aprobate de Ministerul Sănătăţii. Aceste persoane nu trebuie să se eschiveze de la examenul medical sau de la tratament, atunci cînd suportă o formă contagioasă sau o formă activă a tuberculozei, în caz de nerespectare va purta răspundere contravenţională.

În domeniul ocrotirii sănătăţii o înverşunată luptă în protejarea sănătăţii oamenilor o constituie lupta cu răspîndirea ilegală a substanţelor narcotice, care în societatea contemporană a dus la criminalizarea procesului de utilizare a drogurilor şi abordarea acestei probleme atît prin prisma dreptului cît şi a medicinii.

Experienţa multor ţări ne demonstrează existenţa unui conflict grav dintre interesul securităţii sociale şi a sănătăţii publice, pe de o parte, şi respectul pentru drepturile omului, pe de altă parte, în cazul încercării statului de a soluţiona problema răspîndirii drogurilor. Spre exemplu, „războiul antidrog“ desfăşurat de către guvernul thailandez15 a dus la crearea unor „liste negre “ conform cărora erau arestaţi şi închişi în centre de dezintoxicare atît persoanele utilizatoare de droguri, cît şi rudele acestora, chiar dacă acestea nu au consumat niciodată substanţe narcotice. Timp de un an au fost astfel reţinuţi peste 50 mii de persoane, şi condamnaţi circa 2275 persoane. Acţiuni asemănătoare se întreprind şi de către Guvernul Chinei, unde persoanele consumatoare de droguri sunt reţinute şi condamnate ilegal, ulterior fiind deţinute în lagăre de „reeducare“ în condiţii discriminatorii şi inumane. Astfel, este angajată răspunderea juridică în ţările respective pentru daunele cauzate sănătăţii publice prin răspîndirea drogurilor.

În contextul celor expuse, se constată importanţa angajării răspunderii juridice a persoanei fizice pentru acţiunile ilicite comise în sfera sănătăţii, elucidîndu-se de fapt indirect şi rolul educativ al cestei măsuri în vederea sporirii responsabilităţii populaţiei vis-a-vis de valorile sănătăţii umane.

Având în vedere necesitatea răspunderii juridice a persoanei fizice în domeniul ocrotirii sănătăţii ca un raport juridic de constrângere care se naşte ca urmare a încălcării unor dispoziţii legale, se poate considera că răspunderea juridică a persoanei fizice în domeniul ocrotirii sănătăţii este complexul de drepturi şi obligaţii conexe, care, potrivit legii, se nasc ca urmare a săvîrşirii unor fapte ilicite, constituind cadrul de realizare a constrângerii de stat prin aplicarea sancţiunilor juridice în scopul asigurării stabilităţii raporturilor sociale din domeniul ocrotirii sănătăţii în spiritul respectării legislaţiei în vigoare.

1 Ion Dogaru. Drept civil român, vol.I , Editura Themis, Craiova, 2000, p.378.

2 C. Hamangiu. Tratat de drept civil romîn, Editura All, Bucureşti, 1996, p.133

3 Horia Diaconescu. Răspunderea juridică în domeniul prelevării şi transplantului în dreptul romîn, Editura Universul Juridic, Bucureşti ,2009, p.163.

4 Gabriel Adrian Năsui. Malpraxisul medical. Editura Universul Juridic, Bucureşti ,2010, p.105

5 М.Федорова. Медицинское право. Ед.Владое, Москва, 2004, стр.298.

6 Legea nr. 263-XVI din 27.10.2005 cu privire la drepturile şi responsabilităţile pacientului. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.176-181/867 din 30.12.2005.

7 Legea nr.10-XVI din 03.02.2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.67/183 din 03.04.2009

8 A se vedea Legea privind supravegherea de stat a sănătăţii publice.

9 Codul contravenţional al Republicii Moldova. Monitorul Oficial nr.3-6 din 16.01.2009.

10 Doina Anghel. Răspunderea juridică privitoare la protecţia mediului. Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010, p.29.

11 Rodica Gramma. Sănătatea şi drepturile omului. Chişinău, 2011, p.91.

12 Legea nr.23 din 16.02.2007 cu privire la profilaxia infecţiei HIV/SIDA .Monitorul Oficial nr.54-56/250 din 20.04.2007.

13 Codul penal al Republicii Moldova. Monitorul Oficial nr. 128-129/1012 din 13.09.2002.

14 Legea nr.153 din 04.07.2008 cu privire la controlul şi profilaxia tuberculozei. Monitorul Oficial nr.143-144/583 din 05.08.2008

15 Каплан Карин. Права человека. Документирование и адвокация. Руководство для организации людей, которые употребляют наркотики. Институт „Открытое общество“, 2009.

Related Posts

instagram volgers kopen volgers kopen buy windows 10 pro buy windows 11 pro