ISSN 1857-4122
Publicaţie ştiinţifică de profil Categoria B
Trimite un articol
ISSN 1857-4122
Publicaţie ştiinţifică de profil Categoria B
Trimite un articol

Criminalistica naţională: probleme şi tendinţe

Gheorghe Golubenco, doctor în drept, conferenţiar universitar, ULIM

The author states that the judicial expertology represents a distinct sphere that comprises synthetic knowledge from branches of technique, nature, humanities, necessary in finding the truth in criminal, civil and administrative cases.

Key words: expertology, judicial expertise, complex expertise, repeated expertise.

În lucrare autorul punctează unele tendinţe în evoluţia criminalităţii contemporane şi argumentează necesitatea schimbării unor accente în ştiinţa şi practica criminalistica naţională, inclusiv în pregătirea cadrelor de profil criminalistic.

Cuvinte-cheie: criminalistică, criminalitatea contemporană, predarea criminalisticii.

Criminalistica — ştiinţă a investigării infracţiunilor, apărută un secol în urmă din necesităţile practice de a elabora metode şi mijloace ştiinţifice în lupta cu criminalitatea, actualmente trece printr-o perioadă de loc simplă, însoţită de mari provocări.

Schimbările globale ce se amplifică vertiginos în toate sferele de viaţă ale societăţii moderne legate, mai cu seamă, de progresul tehnico-ştiinţific în domeniul tehnologiilor electronice computerizate şi intrării societăţii în epoca informatizării, dictează noi accente în criminalistica naţională şi în pregătirea cadrelor de profil criminalistic.

Urmare acestor schimbări, luând în considerare caracterul criminalităţii contemporane, care capătă trăsături tot mai periculoase în Republica Moldova, îndeosebi în cadrul comiterii escrocheriilor bujetare şi financiar-bancare, obţinerii de credite neperformante, a ifracţiunilor informatice, economice, de corupţie etc., direcţiile actuale de dezvoltare ale criminalisticii vor ţine de perfecţionarea mijloacelor tehnice, a recomandaţiilor tactice şi metodologice de investigare a noilor componenţe de infracţiuni din aceste domenii. Se cer accente deosebite în elaborarea problematicii cercetării documentelor şi urmelor electronice (virtuale), obţinerea informaţiei cu semnificaţie criminalistică din reţeaua globală INTERNET, sistemele de tele-video-înregistrare, alte surse electronice de informaţie.

În condiţiile actuale de dezvoltare, situaţia şi ritmul cotidian impune criminalistica să treacă de la cercetarea urmelor materiale şi psihofiziologice tradiţionale la examinarea şi procesarea şi altor urme (electronice, acustice, videocomputerizate etc.), metodica de lucru cu care (recoltarea, fixarea, ridicarea şi examinarea lor) diferă semnificativ de cele tradiţionale.

În epoca contemporană, novelele tehnico-ştiinţifice conduc la faptul că metodicile criminalistice încetăţănite nu satisfac pe deplin cerinţele practicii de urmărire penală. De aceea, este firesc ca manualele de criminalistică să se completeze cu noi ramuri şi direcţii tehnice precum poligrafologia, exploziologia, acustica criminalistică ş.a. Şi aceasta pentru că crima organizată contemporană î-şi consolidează tacticile şi structurile sale, realizând de multe ori activităţi ilicite din numele persoanelor juridice, a firmelor create pentru o singură zi cu scop de rulare şi transfer în străinăţi a unor sume enorme de bani proveniţi din aceste activităţi şi nu numai, afectând serios economia ţării şi amplificând riscurile investiţionale, scurgerea capitalului din ţară.

Tot în acest context, ca reacţie la evoluţia criminalităţii contemporane, se cer noi abordări şi în pregătirea cadrelor criminalistice, care rămâne o problemă cu tendinţe contradictorii.

Pe de o parte, există părerea unanimă că criminalistica are o mare importanţă pentru practica juridică, iar pe de altă parte, se reduc treptat orele de predare a acestei discipline în universităţi, dispar unele cursuri speciale strict necesare pregătirii juriştilor de înaltă calificare, ea nu se regăseşte în lista disciplinelor la examenele de absolvire. Mai mult, în sistemul universitar, trendul pregătirii cadrelor devine tot mai disproporţionat, înclinând tot mai accentuat spre profilul civil, ceea ce afectează prestijiul profesiei de criminalist. În multe universităţi dispar treptat şi catedrele respective de criminalistică, procedură penală, drept penal, toate disciplinele din ciclul celor criminale cumulându-se în una singură -„Drept public“.

În această situaţie, noi profesorii, savanţii şi practicienii criminalişti nu putem privi pasivi la ceea ce se întâmplă. Probabil, va trebui să revedem unele viziuni tradiţionale cu privire la rolul şi funcţiile ştiinţei criminalistica în structura activităţilor de aplicare a dreptului. Se are în vedere, întâi de toate, funcţia integrativă a ştiinţei criminalistica, care evoluează în calitate de aparat ştiinţific ce asigură integrarea sistemului total de cunoştinţe ştiinţifice în domeniul Justiţiei, adică nivelul tehnologic de aplicare a dreptului. La fel, poate trebuie de dat un sens mai larg şi obiectului de studiu al ştiinţei criminalistica prin care, obşnuim să înţelegem activitatea infracţională şi cea criminalistică de investigare — valabilă pentru criminalistica tradiţională, orientată doar spre descoperirea şi cercetarea infracţiunilor. Fără acoperire rămâne sfera civilă, administrativă, a litigiilor economice ş.a., care devin consumatori şi solicitanţi tot mai semnificativi de cunoştinţe criminalistice.

Însă, pentru a spori motivaţia studenţilor faţă de generoasă disciplină Criminalistica, credem necesar a întreprinde şi unele activităţi concrete.

În primul rând, se cere a accentua şi a argumenta cu orice ocazie în faţa studenţilor, că cunoştinţele criminalistice astăzi pot fi folosite şi aplicate nu numai în cadrul urmăririi penale, dar şi la probarea oricăror fapte juridice1, că scopul acestei discipline este de a forma o gândire criminalistică combinativă, necesară oricărui om civilizat în epoca modernă.

În al doilea rând, credem necesar a îmbina eforturile mai multor savanţi-criminalişti pentru a elabora manuale actualizate şi simple pentru percepere. Criminalistica este o ştiinţă pragmatică, de aceea este bine să evităm teoretizările excesive. Ideal ar fi, desigur, existenţa a două manuale-standard de criminalistică: primul — care ar reflecta un minimum de cunoştinţe pentru toţi ascultătorii, al doilea — care ar conţine teze teoretice şi practice fundamentale, adresate poate mai mult, masteranzilor cu profil penal. Plus la aceasta, ca absolvenţii să facă faţă exigenţelor contemporane, sunt necesare elaborări de materiale pentru lucrările practice şi de laborator, introducerea unor noi cursuri speciale legate de căutarea şi utilizarea informaţiei relevante din mijloacele mass-media, reţeaua globală Internet, colaborarea internaţională etc.

De menţionat că, predarea criminalisticii necesită şi luarea în considerare a specializării studenţilor. Pentru viitorii specialişti din sfera penală accentul se va pune pe particularităţile colectării materialelor de probă, iar pentru specialiştii sferei civile — pe formarea deprinderilor de a cerceta, inclusiv şi prin metode de expertiză, a documentelor şi actelor ce cad mai frecvent în orbita litigiilor patrimoniale.

Ascultătorii facultăţilor de drept în cadrul predării cursului de criminalistică trebuie să-şi imagineze clar posibilităţile de aplicare a cunoştinţelor criminalistice în diversele domenii de activitate juridică. Anume în procesul de studii la facultăţile de drept a universităţilor civile, criminalistica începe să-şi schimbe veşmintele de „disciplină specială“ ce serveşte expres interesele realizări represiunilor penale — în disciplină chemată să apere cuceririle democratice prin aplicarea tehnologiilor de descoperire, fixare ;i probare a faptelor juridice.

În al treilea rând, toate seminarele şi lucrările de laborator se cer a fi realizate cu suporturi materiale, cu demonstraţii practice, cu formarea unor deprinderi utilitare şi dezvoltarea facultăţilor de a observa şi fixa cele observate.

În fine, nu poate fi omisă şi problema aprecierii cunoştinţelor studenţilor la examenul de criminalistică. Nu credem că practica de a „prăvăli cu duiumul“ studenţii la examen, aduce multă autoritate şi captivitate disciplinei în cauză. Criminalistica, de-a lungul anilor şi-a sistematizat şi comprimat cunoştinţele în aşa mod, că ele s-au transformat, pe de o parte, în reţete, algoritmi de recoltare şi cercetare a unor materiale de probă. Pe de altă parte, aceste cunoştinţe oferă şi posibilitatea de a analiza tabloul integral al urmelor de la faţa locului pentru a soluţiona sarcini tactice de un nivel mult mai înalt. Aceasta este o „matematică superioară “ a criminalisticii, care poate fi materializată sau nu în funcţie de existenţa unor capacităţi şi cunoştinţe la persoana concretă (ofiţer de urmărire penală, procuror etc.). Acesta este nivelul mai aproape de ceea ce noi numim — arta de descoperire a infracţiunii. Deci, nu se poate pregăti criminalişti de înaltă calificare, care ar putea analiza în complex tabloul general al urmelor de la faţa locului pentru a elabora strategii de investigare, dacă potenţialul acestora le permite doar căutarea şi fixarea a unora din ele. Aceasta ar fi cam tot aşa, dacă am urmări să pregătim piloţi de încercare din indivizi care în genere nu posedă deprinderi de a pilota. Dar aceasta deloc nu însemnă că aceşti studenţi trebuie „brăcuiţi“ definitiv. Pur şi simplu, nota „5“ la examen va însemna că juristul respectiv nu are capacităţi suficiente de a depista, fixa şi ridica materialele de probă din scena infracţiunii, de a analiza ansamblul urmelor de la faţa locului.

Încă un aspect. Nu credem că în scopul indicat mai sus, trebuie şi mai departe ca în cadrul lecţiilor să exemplificăm cu lux de amănunte şi detalieri naturaliste, adică aşa cum o face criminalistica clasică, cauzele de mare violenţă (omor, viol etc.). Societatea, inclusiv tineretul studenţesc este saturată de violenţă ce iradiază ore în şir de pe ecranele televizoarelor sau publicate pe paginile mass-media. Dezgustul faţă de aceste cazuri şi exemple uşor pot fi extrapolate şi asupra disciplinei în ansamblu2. În condiţiile actuale fiecare cercetător şi savant criminalist trebuie să-şi asume răspunderea reală în faţa discipolilor săi pentru corectitudinea, importanţa şi actualitatea practică a postulatelor, conceptelor declarate nu numai de la tribunele şi catedrele din auditoriu dar şi în practică — în instanţa de judecată, în laboratoarele criminalistice, la faţa locului.

În concluzie, subliniem că ritmul cotidian şi realităţile criminalităţii contemporane dictează necesitatea modificării direcţiilor de cercetare ştiinţifică, actualizarea manualelor şi tratatelor de criminalistică dar şi a procesului de predare a acestei discipline, identificându-se mecanisme de stimulare a motivaţiei studenţilor faţă de această ştiinţă, inclusiv şi prin modalităţile expuse mai sus.

1 Волчецкая Т.С. Криминалистическая ситуалогия. Монография. Под ред. проф. Н.П.Яблокова. Калининград: Калинингр. ун-т,1997. с. 5

2 Крылов В.В. Современная криминалистика. Правовая информатика и кибернетика. Москва: ЛексЭст, 2007. с. 15

Related Posts

instagram volgers kopen volgers kopen buy windows 10 pro buy windows 11 pro