ISSN 1857-4122
Publicaţie ştiinţifică de profil Categoria B
Trimite un articol
ISSN 1857-4122
Publicaţie ştiinţifică de profil Categoria B
Trimite un articol

Cu referire la principiile activității normative ale statului

Ion POSTU, doctor în drept, conferenţiar universitar, ULIM
Valeriu ZUBCO, doctor în drept, conferenţiar universitar, ULIM

The present work introduces the principles of law highlighted by the theory of law and juridical practice. The principles of legal proceedings correlated with the basic law principles are as well analyzed. The author designates the role and the place of the principles of law in the process of law implementation (law observation, implementation, execution and application). This chapter also deals with the principles of law norms interpretation as well as those of juridical responsibility. The studies of the role of the basic principles of law and the principles of civil law in the process of filling the lacunas in the positive law. Moldovan law is ambiguous and obscure, settling disagreements between the Civil Code and the Civil Procedure Code, and judicial interpretation of the Supreme Court of Moldova.

Keywords: the law principles, interpretation of law, legislative process, rule of law.

Acest articol prezintă abordarea conceptual-ideatică a principiilor dreptului, efectuată la graniţa teoriei generale a dreptului şi filosofiei dreptului. Principiile generale ale dreptului constituie suportul ideatic al principiilor legiferării, în particular, şi a principiilor procesului de elaborare a dreptului, în general. Rolul principiilor dreptului în completarea dreptului pozitiv este determinat de caracterul lui lacunar. În cadrul analogiei dreptului se recurge la principiile generale ale dreptului şi, în special, la principiile dreptului civil, în funcţie de drept comun. Legislaţia Republicii Moldova este ambiguă şi obscură la capitolul analogia iuris, stabilindu-se neconcordanţe între prevederile Codului civil şi Codului de procedură civilă, şi interpretarea judiciară a Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.

Cuvinte-cheie: principiile dreptului, libertate, egalitate, justiţie, responsabilitate, principiile legiferării, interpretarea legii, act normativ, proces legislativ, reguli de drept.

Motto: „E veche dorinţa care — cine ştie când? — se va împlini odată: să se descopere odată, în locul infinitei varietăţi a legilor civile, principiile lor, căci numai în aceasta poate consta secretul de a simplifica, cum se spune, legislaţia“. Kant

În filozofie şi, în general în ştiinţă, principiul are o valoare teoretică şi explicativă deoarece este menit a sintetiza şi exprima bazele şi unitatea existenţei umane, a existenţei în general şi a cunoaşterii, în diversitatea lor de manifestare. Descoperirea şi afirmarea principiilor în orice ştiinţă conferă certitudine cunoaşterii, atât prin exprimarea elementului prim, care există prin el însuşi, fără a avea nevoie de a fi dedus sau demonstrat, cât şi prin realizarea coeziunii de sistem, fără de care cunoaşterea şi creaţia ştiinţifică nu ar putea exista.

Principiul are multiple semnificaţii în filozofie şi ştiinţă, dar pentru demersul nostru ştiinţific, reţinem pe acela de: „element fundamental, idee, lege de bază pe care se întemeiază o teorie ştiinţifică, un sistem politic, juridic, o normă de conduită sau totalitatea legilor şi a noţiunilor de bază ale unei discipline“. Locul comun al sensurilor termenului de principiu îl formează esenţa, o categorie importantă pentru filozofie ca şi pentru drept.

Pe lîngă multiplii factori de configurare a dreptului, factorul uman reprezintă zona centrală de interes pentru orice legiuitor.

După Hegel, dreptul este în genere libertate de idee. „Dreptul este ceva în genere sfînt, numai fiindcă el este existenţa în fapt a conceptului absolut, a libertăţii conştiente de sine“. „Fiecare treaptă a dezvoltării ideii libertăţii are dreptul ei propriu, fiindcă ea este existenţa în fapt a libertăţii într-una din determinaţiile proprii. Moralitatea, eticul, interesul statului constituie fiecare un drept special, fiindcă fiecare dintre aceste forme este o determinare şi o existenţă în fapt a libertăţii.“1

Parafrazîndu-l pe I. Craiovan2, dimensiunea legiuitorului este zona centrală de configurare a dreptului, deoarece conştiinţa juridică a legiuitorului, protagonistul principal al fenomenului juridic, generează normativitatea juridică. Conţinutul dreptului pozitiv îşi are sediul în ideologia şi psihologia juridică a legiuitorului. Or, geneza şi evoluţia normelor juridice în societate sunt axate pe conştiinţa juridică micro şi macrosocială transmutată de conştiinţa juridică a legiuitorului.

Considerăm că evaluarea juridică se extinde şi asupra normării juridice, în special legiferării. În vizorul conştiinţei juridice sociale se află politica legislativă, tehnica legislativă şi însuşi legiuitorul. De aceea, însuşi legiuitorul trebuie să demonstreze cel mai înalt nivel posibil al conştiinţei juridice profesionale.

După Gh. Mihai şi R. Motica, „orice legiuitor are o politică legislativă pe care o desfăşoară prin legiferare. Politica legislativă cuprinde totalitatea scopurilor şi strategiilor unui legiuitor, precum şi instrumentele conceptuale de realizare a acestora vizînd ordinea juridică din societate“.3

După părerea autorilor I. Dogaru, D.C. Dănişor şi Gh. Dănişor, politica legislativă este o parte a politicii juridice care stabileşte tehnicile, metodele, principiile normării în vederea atingerii finalităţilor sistemului juridic4. Scopul politicii legislative şi idealul juridic general al legiuitorului este binele comun. Din perspectiva conştiinţei juridice a legiuitorului finalitatea politicii legislative se poate transforma. Astfel, ascensiunea scopului este determinată de apropierea politicii legislative de moralitatea înaltă. „Orice legiuitor mai destoinic îşi propune legilor sale un scop unic — virtutea supremă, adică dreptatea perfectă“.5

După I. Dogaru, D.C. Dănişor şi Gh. Dănişor, principiile de determinare a politicii legislative sunt6:

1) „Legea trebuie să urmărească binele comun“. Acest bine comun este temporal, fiind orientat către dezvoltarea societăţii civile. Statul este un instrument pentru realizarea acestui scop. Deci, acest principiu teleologic este însăşi finalitatea legiferării.

2) „A doua lege naturală a elaborării dreptului“ este reglementarea doar a conduitei exterioare a indivizilor în cadrul ordinii juridice. „Legiferarea nu trebuie să încerce să normeze decît comportamentele exterioare ale indivizilor, exclusă fiind orice tentativă de a reglementa modul intim de gîndire, sentimentele, dorinţele acestora“. De fapt, această „lege“ este o exigenţă a normării juridice a conduitei sociale.

Considerăm că exteriorizările comportamentale active şi pasive nu pot fi departajate cu certitudine de către legiuitor fără a ascensiona spre interiorizările faptelor: sentimente, dorinţe, gînduri, voliţii.

3) „Dreptul trebuie să impună maximul de constrîngere suportabilă pentru destinatarii săi“. Prin intervenţia sa în sfera socialului dreptul nu trebuie să prejudicieze libertatea naturală a individului.

Limitarea libertăţii personale prin normele juridice trebuie să fie „un rău necesar“. Căci, „un individ constrîns peste limitele suportabilului este un individ care numai are nimic de pierdut; pentru el sancţiunea nu mai are nici o valoare“.

4) „Dreptul nu trebuie să intervină decît dacă binele comun cere intervenţia sa“. Chiar dacă legiferarea este o artă, ea nu se va transforma într-un spectacol politic. Conform principiului respectiv al oportunităţii, legile sunt efectul, cauza este necesitatea socială de reglementare a unor relaţii determinate.

5) „Dreptul pozitiv trebuie să fie eficient, adică realizabil“. Legiuitorul acţionează cu previziunea impactului reglementărilor adoptate asupra cadrului relaţional social, ceea ce înseamnă că opera de legiferare aparţine mai mult viitorului decît prezentului.

6) „Legiferarea trebuie să fie fundamentată ştiinţific“.7

După autorul N. Popa, principiile legiferării, numite şi cerinţe ale legiferării, sunt:

Principiul fundamentării ştiinţifice  a activităţii de elaborare a normelor juridice

Opera legislativă trebuie să se inspire dintr-o cunoştință profundă şi exactă a trebuințelor sociale şi naţionale şi dintr-o perspicacitate clară a sesizării faptelor reale şi, numai după ce aceste operaţii vor fi terminate, se vor construi, prin imaginaţia constructivă a legiuitorului, soluţiile normative.

Evoluţia şi dezvoltarea vertiginoasă a realităţii sociale, apariţia unor noi domenii de reglementare, cum ar fi: domeniul dreptului de proprietate, domeniul concurenţei etc., pune în faţa legiuitorului noi probleme care implică cunoştinţe noi în domenii şi specializări respective. Considerăm că chiar dacă principiul de drept rămîne, el trebuie să cuprindă noile sectoare interumane, privind economia, politica, ştiinţa, cultura, demografia, conştiinţa oamenilor, dorinţa lor de mai bine.8

Toate acestea menţionate reies din faptul că numai o bună cunoaşterea a ceea ce se cheamă ratio legis poate conduce, după părerea lui Romul Petru Vonică,9 la exprimarea corectă a normei juridice în conţinutul legii.

О insuficientă cunoaştere a faptului poate conduce la soluţii juridice nefondate, poate oferi о falsă imagine asupra efectelor sociale ale respectivei reglementări, cu toate consecinţele negative ce se pot ivi. Simplul apel la posibilitatea impunerii unei legi prin forţa coercitivă a statului, indiferent de gradul acceptării sale de către societate, nu poate fi nici suficient şi nici hotărîtor în durabilitatea şi eficientă acesteia. Mai curînd sau mai tîrziu, о asemenea reglementare care nu ține cont de trebuinţele sociale reale, se va confrunta cu fenomenul de respingere, de revoltă a faptelor împotriva dreptului. „Este, de aceea, о cerinţa majoră a unei activităţi de legiferare, tinzînd spre eficienţă, ca să facă din latura cognitivă un moment esenţial al operei de construire a reglementărilor juridice, organizînd contactul cu realitatea, multiplicînd canalele de informare şi cunoaştere, transformînd ştiinţa într-un moment hotărîtor al operei de legiferare“.10

Cercetarea ştiinţifică trebuie, de asemenea, să conducă la fundamentarea unor prognoze legislative, pe termene scurte, medii sau lungi şi să reducă terenul de manifestare al acţiunii legislative conjuncturale, lipsită de о bază de analiză corespunzătoare.11

Potrivit acestui principiu, elaborarea de noi acte normative este determinat de evoluția socială, transformările produse în timp, şi chiar dacă principiul de drept rămîne, el trebuie să cuprindă noile sectoare interumane privind economia, politica, ştiința, cultura, demografia, conştiința oamenilor, dorința lor de mai bine. Aşa cum sublinia marele jurist rus Korkunov, oamenii nu sînt mulțumiți niciodată de dreptul în viagoare, întodeauna au crezut că există un drept superior, care să asigure fericirea tuturor şi la care dreptul în vigoare trebuie să ajungă.12

Principiul asigurării unui raport firesc între dinamică şi statică dreptului

În procesul elaborării normative, legiuitorul se confruntă cu presiuni sociale dintre cele mai variate (economice, politice, culturale, ideologice), iar rolul regulii de drept este acela de a ordona aceste raporturi, de a le garanta securitatea şi siguranţă juridică, de a calma posibilele conflicte, conferind sentimentul de linişte şi relativă stabilitate. În relaţiile sale cu politica dreptul apare mai conservator, el caută să apere şi să asigure unitatea dintre existenţa şi norma, dintre fapt şi valoare. Avînd un caracter organizatoric, dreptul îşi perfecţionează necontenit tehnica de reglementare. Ca produs al activităţii sociale a oamenilor, prin elementele sale tehnice, dreptul poate atinge nu numai grade relativ mari de independență, dar poate circula de la о societate la alta, dînd naştere la difuziune şi la tradiţie.

Considerăm că are loc, la scara istorică, un proces de împrumut, de propagare peste timp, de contaminare juridică. Autonomia relativă a dreptului îl face mai rezistent la presiunile modificatoare. În mod special politica tinde să desfacă în permanenţă relaţiile, să inoveze mereu alte forme de manifestare a acestora. Legiuitorul va trebui să ţină în echilibru dreptul, asigurînd, prin politica să legislativă, stabilitatea firească a relaţiilor sociale reglementate juridic. Pentru acest motiv, raportul dintre dinamica şi statică dreptului nu este doar о chestiune de politică juridică, el ţine de însăşi raţiunea dreptului, de menirea sa social.13

Într-un stat, actele normative există într-o strînsă legătură unele cu altele. Sistemul actelor normative (sistemul legislaţiei sau sistemul legislativ) implică legături multiple între părţile care-l compun. Diversele categorii de acte normative — legi, decrete, hotărîri, decizii — acţionează, în reglementarea raporturilor sociale, în cadrul unui proces caracterizat printr-o acută interferenţă. În cadrul acestui proces, legea asigură reglementarea relaţiilor esenţiale pentru bună funcționare a mecanismului social. Legea însă nu exclude, ci presupune acţiunea reglementatoare şi a altor categorii de acte normative. În momentul edictării actelor normative legiuitorul va trebui să ţină cont de existenţa acestor corelaţii, să ia în calcul totalitatea implicaţiilor unei noi reglementări, modificările normative subsecvente, domeniile afectate ca urmare a introducerii unor noi soluţii normative, precum şi eventualele conflicte de reglementări. În momentul apariției, spre exemplu a unei reglementări noi realizată printr-o lege, se impune ca şi actele normative cu forţe juridice inferioară legii să fie abrogate şi puse de acord cu noua reglementare.14

Raportul dintre dinamica şi statica dreptului este o problemă nu numai de politică juridică, ci şi de raţiune a dreptului şi finalitate a sa socială, deoarece, după cum afirma Jean Jacques Rousseau,15 „Poporul ajunge să dispreţuiască legile care se schimbă în fiecare zi“. Ideea lui Rousseau a fost preluată şi desfăşurată de Vlachide, care menţiona că „anchiloza legilor despărţite de viaţă este o primejdie, dar aceasta nu înseamană că ele trebuie să se schimbe, iar o democraţie de instabilitate ar fi şi mai dăunătoare decît osificarea, dat fiind că lipsa de fermitate a unui sistem legislativ este de natură să atace însăşi valoarea, prestigiul şi încrederea pe care trebuie să le inspire orice lege. Legile pot rămîne indefinit în vigoare, cu condiţia că o practică judiciară serioasă să le confere supleţea de care au nevoie, iar doctrina să pregătească drumul către noile orizonturi ştiinţifice.“16

Pentru acest motiv, raportul dintre dinamica şi statica dreptului este un aspect foarte important al dreptului, ţinînd chiar de menirea sa socială.

Principiul accesibilităţii şi al economiei de mijloace în elaborarea actelor normative

Acest principiu aduce în discuţie în mod nemijlocit elemente care subliniază contribuţia mijloacelor de tehnică legislative în fizionomia actului normativ. Legiuitorul trebuie să aibă în vedere faptul că destinatarii normelor juridice sînt oameni cu nivele culturale diferite, cu posibilităţi diferite de receptare a unui mesaj normativ, ca derularea concrete a relaţiilor de viaţă poate conduce la situaţii dificile în aplicarea normei. Arta sa constă în a construi norme care se previne asemenea dificultăţi.

Cerinţele principale pe care le implice realizarea acestui principiu constau în:

  • alegerea formei exterioare a reglementării;
  • alegerea modalităţii reglementării juridice;
  • alegerea procedeelor de conceptualizare şi a limbajului normei.

a) Alegerea formei exterioare a reglementării este о cerinţă de tehnică legislativă întrucît de forma exterioară a reglementării depinde valoarea şi forţa ei juridică, poziţia sa în sistemul actelor normative, corelaţia cu celelalte acte normative etc. În raport cu materia reglementată, cu natura relaţiilor supuse reglementării, legiuitorul va proceda la alegerea formei exterioare de reglementare. Astfel, dacă relaţiile care urmează a căpăta forma juridică fac parte din ceea ce se cheamă „domeniul legii“, este obligatoriu ca ele să dobîndească reglementarea juridică prin lege şi nu prin alt act normativ.

b) Alegerea modalităţii de reglementare priveşte opţiunea legiuitorului în legătură cu un anumit mod de impunere a conduitei prescrise prin norma subiectelor de drept. După cum ştim, о regulă juridică poate reglementa imperativ (prohibitiv sau onerativ) о anumită conduită, poate lăsa la dispoziţia părţilor dintr-un raport juridic alegerea conduitei sau poate stimula subiecţii în legătură cu adoptarea conduitei. Totodată, metoda reglementării diferă de la о categorie de norme la alta.

c) Cerinţa accesibilităţii normei de drept şi cea a economiei de mijloace sînt transpuse în practică prin folosirea unor procedee de conceptualizare şi a unui limbaj adecvat.17 Încercarea de a face o analiză a celor mai importante principii de tehnică legislativă, din rîndurile de mai sus, nu este pe deplin completă, avînd în vedere complexitatea problemei, fapt care ne va permite să revenim asupra problemei într-un studiu viitor.

Principiul corelării sistemului actelor normative sau, mai numit, şi al unităţii actelor normative.

Legea, ca şi oricare alt act normativ, nu poate fi concepută ca o entitate izolată de restul actelor normative,18 iar, la intrarea sa în vigoare, ea trebuie să se integreze în mod armonios în ansamblul legislativ. Acest ansamblu, mai numit şi sistemul legislaţiei sau sistemul legislativ, implică multiple legături între părţile care îl compun. După cum menţionează Ilariu Mrejeru,19 o lege nouă nu poate să acţioneze cu prejudicierea prevederilor unui alt act normativ. Ea „îşi face intrarea“ într-un sistem legislativ unitar, se alătură actelor normative existente, pe care nu trebuie să le „jeneze“, creînd discrepanţe şi necorelări, care pot să conducă la spargerea unităţii sistemice a actelor anterioare ei.

După părerea altor autori precum B. Negru,20 principiile legiferării sunt:

1. planificarea activităţii legislative şi normative în general;

2. supremaţia legii (după forţa reglementatoare);

3. corelarea actelor normative;

4. asigurarea unui raport dialectic între stabilitatea şi mobilitatea reglementărilor;

5. fundamentarea ştiinţifică a activităţii de elaborare a normelor juridice.

Legiuitorul moldovean în art.4, alin.(3) al Legii privind actele legislative21 a consacrat expres principiile de bază ale legiferării:

a) oportunitatea, coerenţa, consecvenţa şi echilibrul între reglementările concurente;

b) consecutivitatea, stabilitatea şi predictabilitatea normelor juridice;

c) transparenţa, publicitatea şi accesibilitatea.

Din alineatele (1) şi (2), ale legii citate mai sus deducem încă cîteva principii ale legiferării: primatul normelor dreptului internaţional, la care este parte R. Moldova şi celor unanim recunoscute de naţiuni; supremaţia Constituţiei în ierarhia actelor normative; corelarea actelor normative (unitatea componentelor sistemului legislaţiei). Conform prevederilor art.4 al Legii nr.780-XV, principiile nominalizate orientează legiuitorul la elaborarea şi adoptarea actului legislativ, dar şi destinatarul acestuia în procesul aplicării normelor juridice. Considerăm că destinatarul actului legislativ, în cazul dat, este însuşi legiuitorul care va aplica cu rigoare prevederile Legii.

În rezultatul interpretării logice a alin.(1), art.5 al Legii 22, am stabilit principiile-scop ale legiferării şi însăşi finalitatea actului legislativ, evident cu caracter normativ. În plan teleologic legiferarea este orientată spre apărarea drepturilor, libertăţilor, intereselor legitime ale cetăţenilor. Egalitatea şi echitatea socială sunt obiectivele oricărui act normativ, dar şi principii ale conştiinţei juridice a legiuitorului. De aceea, considerăm că titlul art.5 „Condiţiile generale obligatorii ale actului legislativ“ nu reflectă complet obiectul reglementării exprimate în alineatul (1): finalităţile legiferării şi, respectiv, a actelor legislative. Titlul adecvat conţinutului respectiv ar fi: „Finalităţile şi exigenţele actului normativ legislativ“.

Principiile legiferării, în viziunea doctrinarilor Gh. Mihai şi R. Motica, sunt principii de metodă în legiferare, confirmate de oricare legiuitor, indiferent de loc şi timp. În caz contrar, specifică autorii, fiind valabile doar aici şi acum, ele nu pot fi principii ci doar reguli necesare tehnicilor.

Constantele legiferării sunt: a) fundamentarea conştientă a activităţii de elaborare a legii; b) tendinţa către echilibrarea stabilităţii cu mobilitatea legii; c) accesibilitatea legii; d) interpretarea legii în sistemul actelor normative.23

După A.S. Pigolchin, principiile procesului de elaborare a dreptului sunt: democratismul; legalitatea, umanismul, profesionalismul; caracterul ştiinţific al activităţii; pregătirea minuţioasă şi scrupuloasă a proiectelor normative; desăvîrşirea tehnică a actelor.24

G. Fiodorov defineşte principiile elaborării dreptului în funcţie de idei conducătoare şi începuturi de organizare, care determină substanţa şi direcţia generală a acestei activităţi, asigură exprimarea maximală a voinţei şi intereselor clasei dominante (poporului) în cadrul normelor juridice. Autorul susţine ca multe principii ale procesului de elaborare a actelor normative depind de tipul istoric al statului şi dreptului. Într-un stat de drept, democratic, procesul de elaborare a dreptului trebuie fondat pe principiile: 1) separării puterilor în stat; 2) delimitării împuternicirii organelor de elaborare a dreptului; 3) imparţialităţii (obiectivităţii procesului de elaborare a dreptului); 4) succesiunii guvernanţilor; 5) democratismului; 6) legalităţii; 7) internaţionalismului; 7) publicităţii; 8) fundamentării ştiinţifice; 8) planificării (activităţii de normare); 9) multitudinii, simpleţei şi flexibilităţii formelor procesuale; 10) celerităţii procesului de elaborare a dreptului.25 În acelaşi context, G. Fiodorov arată că principiile dreptului, în general, şi principiile elaborării dreptului, în special, formulate de legiuitor, determină esenţa oricărui tip istoric de drept.

Deasemenea autorul L.S. Iavici, corelînd însă principiile dreptului cu principiile legiferării arată că principiile dreptului sunt criteriile de legitimitate a actelor normative ca forme de exprimare a dreptului. Mai mult ca atît, principiile dreptului sînt suporturi ideatice ale activităţii legislative, participînd la reglementarea indirectă a conduitei sociale şi materializîndu-se în norme juridice concrete.26

După opinia noastră, controversa privind principiile sau cerinţele legalităţii se soluţionează în dependenţă de accepţiunile noţiunii de legalitate. Într-un sens, legalitatea este un principiu de drept. În alt sens, este o metodă de instaurare a ordinii legale. Sensul avut în vedere de majoritatea autorilor este legalitatea în funcţie de regim al statului de drept. De aici pornesc cerinţele şi principiile de respectare, executare şi aplicare neabătută şi strictă a dreptului, numite în literatura de specialitate „principii şi cerinţe ale legalităţii.“

După cum am menţionat, aplicarea dreptului este o formă specifică a realizării dreptului care antrenează organele statului, în limitele competenţei lor, în procesul punerii în fapt a normelor juridice.

N. Popa vede în aplicarea dreptului un sistem de acţiuni statale în vederea transpunerii în practică a dispoziţiilor şi sancţiunilor normelor de drept prin crearea raporturilor juridice.27

În concluzie, rezumăm asupra raporturilor dintre principiile dreptului, principiile procesului de elaborare a dreptului şi principiile legiferării.

Principiile legiferării se identifică cu principiile procesului de elaborare a actelor normative. Din punct de vedere logic, constatăm între aceste două noţiuni un raport de compatibilitate (identitate). Suportul ideatic al principiilor legiferării şi principiilor procesului de elaborare a dreptului este constituit de principiile generale ale dreptului: libertatea, echitatea, justiţia, responsabilitatea, etc.

Principiile generale ale dreptului şi principiile legiferării asimilate de conştiinţa legiuitorului, în vederea reglementării conduitei sociale, sunt principii ale conştiinţei juridice a legiuitorului. Principiile dreptului sînt antecedentele procesului de elaborare a actelor normative pe de o parte. Pe de altă parte, principiile dreptului iau formă şi se dezvoltă în procesul elaborării actelor normative, în special în cadrul legiferării.

Atît principiile dreptului, cît şi principiile legiferării lato sensu, sunt încadrate juridic de către legiuitor şi interpretate neoficial de către doctrinari. În vederea aplicării uniforme şi adecvate atît a principiilor dreptului, cît şi a principiilor legiferării stricto sensu şi principiilor elaborării dreptului lato sensu, se impune interpretarea oficială autentică, normativă a acestor principii.

Menţionăm deasemenea că existenţa unui ansamblu legislativ sistemic, bine corelat, constituie una din premizele realizării legalităţii. Legalitatea reflectînd cerinţa respectării întocmai a fiecărui act normativ, impune cu necesitate ca actele normative să fie bine corelate pentru a se putea realiza o aplicare unitară a lor, iar activitatea de elaborare a actelor normative, este una foarte complexă, conţinînd un şir întreg de metode, procedee, artificii şi, nu în ultimă instanţă, principii care, aşa cum se exprimă M. Djuvara28, trebuie sa tindă la întruchiparea raţionalităţii şi moralităţii dreptului, să satisfacă idealul de justiţie al societăţii.

1 Hegel, G.W.F. Principiile filosofiei dreptului sau elementele de drept natural şi de ştiinţă a statului. Bucureşti: Editura IRI, 1996. p. 51

2 Craiovan, I. Teoria generală a dreptului. Bucureşti: Editura militară, 1997. p. 112

3 Mihai, Gh.; Motica R. Fundamentele dreptului: optima justitia. Bucureşti: Editura All Beck, 1999. p.138

4 Dogaru, I.; Dănişor D.C.; Dănişor, Gh. Teoria generală a dreptului. Bucureşti: Editura ştiinţifică, 1999. p.220

5 Luburici, M. Teoria generală a dreptului. Bucureşti: Oscar Print, 1998. p. 47

6 Idem, p. 220-221

7 Dogaru, I.; Dănişor D.C.; Dănişor, GH., Op. Cit., p. 222

8 A. Popescu, Teoria dreptului, Editura fundaţiei „Romănia de mîine„, Bucureşti, 1999, pag.80.

9 R. P. Vonică, Introducere generală în drept, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000, pag.365.

10 Naschitz, Anita, Teorie şi tehnică în procesul de creare a dreptului, Editura Academiei Române, 1969, p. 130

11 Popa, Nicolae, Teoria Generală a dreptului, Editura All Beck, Bucureşti, 2005, p. 189

12 Зоркин В. Д. Теория права Н. М. Коркунова. Правоведение N °3, 1978, p.80-86

13 Cristea, Simona, Teoria Generală a dreptului, Editura All Beck, Bucureşti, 2005, p. 190

14 Ibidem, p. 191

15 Romul Petru Vonică, op. cit., pag. 367

16 Gheorghe C. Mihai, Radu I. Motică, Fundamentele dreptului. Teoria şi filosofia dreptului, Editura ALL, Bucureşti, pag. 144

17 Nicolae Popa, op. Cit., pag. 192

18 Ilariu Mrejeru, Tehnica legislativă, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1979, pag. 155

19 Ibidem, pag. 156

20 Negru, B. Teoria generală a dreptului şi statului. Chişinău: Secţia Editare a Academiei de Administrare Publică pe lîngă Guvernul Republicii Moldova, 1999. 314 p.

21 Legea privind actele legislative (nr.780-XV, 27 decembrie 2001) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 14 martie 2002, nr.36-38, p.12-22.

22 Idem, p. 13

23 Op., cit., p. 142-146

24 Ю.А. Дмитриев, И.Ф.Кузьмин, В.В.Лазарев., Под общей ред. А.С.Пиголкина, Общая теория права: Учебник для юридических вузов / 2-е изд. Испр.и доп. Москва: изд-во МГТУ им Н.Э. Баумана, 1995. с. 201-203

25 ФЕДОРОВ, Г.К. Теория государства и права: Учебник. Кишинев: Концерн Пресса, 1998. с. 283-286

26 ЯВИЧ, Л.С. Общая теория права. Ленинград: Изд-во Ленинградского Университета, 1976. c. 152

27 Op,. Cit., p. 258

28 M. Djuvara, Teoria generală a dreptului- Drept raţional, izvoare şi drept pozitiv, Editura ALL, Bucureşti 1995, pag. 363.

Related Posts

instagram volgers kopen volgers kopen buy windows 10 pro buy windows 11 pro