ISSN 1857-4122
Publicaţie ştiinţifică de profil Categoria B
Trimite un articol
ISSN 1857-4122
Publicaţie ştiinţifică de profil Categoria B
Trimite un articol

Câteva reflecții pe marginea conceptului de valoare socială

Gabriel ICHIM, doctorand ULIM
Recenzent: Ion POSTU, doctor în drept, conferenţiar universitar

Some Reflections Concerning the Concept of Social Value

The researchers have given a central place to the notion of „value“ in the field of Law, being the fact that Law is a normative science. A variety of definitions and interpretations have been given to this notion. In socio-human field the value frequently means general and abstract principles, the finalities of Law. In conclusion of our paper there can be found the definition of social values and their dynamics in the contemporary world.

Keywords: value, social value, social value judgments, ideal and value, Personality

Noțiunea de „valoare“ ocupă un loc central în drept, dreptul fiind o știință normativă. Valorii le-au fost date o varietate de definiții și interpretări, dar în disciplinele socio-umane, cea mai frecventă, este aceea de principii generale și abstracte, de finalități ale dreptului. În concluzia lucrării a fost dată o definiție valorilor sociale și dinamicii lor în lumea contemporană.

Cuvinte-cheie: valoare, valoare socială, aprecierile valorii sociale, ideal și valoare, personalitate.

Activitatea de stabilire de reguli juridice presupune și impune, în principal cercetarea valorilor sociale pe care dreptul intenționează să le aprofundeze, să le promoveze1.

Valorii iau fost date o varietate de definiții și interpretări, dar în disciplinele socio-umane accepțiunea cea mai frecventă este cea de principii generale și abstracte, de finalități, despre cum trebuie oamenii să se comporte și să aprecieze în termeni de licit-ilicit, drept-nedrept, just-injust, situațiile, evenimentele, persoanele, precum și obiectele sociale.

Astfel de principii sunt: binele, adevărul, dreptatea, justiția, libertatea realizării de sine etc. O astfel de definiție are un caracter orientativ, este importantă dezvăluirea analitică ale notelor fundamentale ale conceptului de valoare și surprinderea relației cu alte concepte apropiate2.

Ne referim atât la valorile sociale (ca elemente principale ale contextului socio-cultural), cât și la variantele lor interiorizate la nivel de personalitate.

Ca o confirmare a celor expuse despre relația omului cu lumea valorilor, filosoful și teoreticianul I. Craiovan menționează că, nu este pur și simplu această relație un „exercițiu cultural“ mai mult sau mai puțin opțional. Lumea valorilor este chiar lumea sa, omul este o ființă care alege în mod inerent. El alege nu numai pentru că preferă să aleagă, ci pentru că se află neîncetat și efectiv în tot felul de situații în care trebuie să aleagă, resimțind acut nevoia unei ghidări apreciative, a unei opțiuni valorice3.

Reflecția mai mult sau mai puțin sistematică asupra acestei problematici naște la autorul mai multor lucrări filosofice Gh. Vlăduțescu un șir de întrebări, ca: în fapt valoarea reprezintă criteriul alegerii sau însuși obiectul alegerii? Care este relația dintre semnificația valorică și purtătorul valorii? Care este structura internă a valorii, în general (simplă, omogenă, unidimensională, sau compusă, eterogenă, pluridimensională, rațională sau irațională)? Care este statutul ontic sau modul specific de existență a valorii (este aceasta reală sau ireală, imanentă sau transcendentală, reductibilă sau ireductibilă, absolută sau relativă, obiectivă sau subiectivă)? Cum apare valoarea, care este geneza ei? De unde-și trag valorile valabilitatea și cât se extinde aceasta? Dacă sunt cunoscute și cum sunt cunoscute valorile (emoțional-afectiv, ori intelectual-intuitiv)? Câte feluri de valori existe (sau sunt posibile)? Care sunt raporturile dintre genurile (domeniile) valorice și cum sunt organizate intern acestea? și altele4.

Pentru a răspunde la aceste întrebări, să vedem la început, care este etimologia noțiunii de „valoare“. Noțiunea „valoare“, provine din verbul latin „valeo, valere“ cu sensul de a putea, a fi în stare, a fi puternic, a valora. În latină verbul „valere“ avea trei sensuri: a avea forță, putere, a fi sănătos, a fi puternic din punct de vedere moral, a fi un om superior. Adjectivul latin „valensvelentis“ cu înțelesul „de puternic“, a circulat în limbile romanice cu sensul: „curaj, vitegie“ ca, în final, să capete sensul de valoare.

Termenul „valoare“, în opinia prof. P. Iluț, are o polisemie accentuată cu înțelesuri total distincte, mergând de la cel de valoare în sens economic și până la expresia „valori naționale“, care la rândul ei se referă atât la un specific național, cât și la personalități de valoare5. Chiar în acest din urmă înțeles, sensul axiologic (și consacrat acum și în științele socio-umane) este unul sensibil diferit, valorile însemnând principii generale și abstracte, care ghidează atitudinile și comportamentele noastre, fie ca determinanți direcți, fie indirecți. Valoarea reprezintă întruparea unor scopuri, proiecte, dorințe, intenții, adică obiectivarea esenței umane în produse ale activității creatoare specifice pentru fiecare tip de atitudine umană.

Valoarea ca fenomen, apreciază I. Alexandrescu, prezintă o triplă determinare:

a) actul valorizator se desfășoară la nivelul conștiinței sociale;

b) aprecierea umană, deși e subiectivă, are premise obiective;

c) valoarea se stabilește pe anumite criterii condiționate istoricește și socialmente de praxis6.

Notele fundamentale ale conceptului de valoare sunt: generalitate și centralitate în universul spiritual simbolic al societății și în structura personalității umane, standarde (criterii evaluative) ale acțiunilor umane, vectori motivaționali, care determină și orientează acțiunea umană, accentuatul lor caracter, deliberat în sensul de adeziune „la ceia ce e de dorit7.

Fără a putea sconta pe un punct de plecare unic, o întrebare privilegiată necondiționată, o problemă inaugurală obligatorie, aceeași pentru toate orientările și sistemele de gândire, greutățile de înțelegere, așa cum remarcă I. Craiovan – sunt inerente noțiunii de valoare, deoarece valoarea este tot odată:

a) faptul cel mai nemijlocit trăit, o experiența personală intimă;

b) aderă, totuși, la obiecte, la realități, care de aceia au sau sunt valori;

c) totuși, ea pare a fi ceva îndepărtat, un ideal de neatins sau de nerealizat, o ordine deasupra realității, un tărâm nesensibil, pur spiritual8.

Nu este ușor de descifrat raportul dintre ideal și valoare. Pentru filosoful P. Andrei, idealul ar fi o valoare ideală, pe care individul o formulează sub influența societății și spre a cărei realizare tinde din toate puterile, valoare ce devine criteriu de apreciere a tuturor celorlalte valori9. Filosoful se referă aici la idealuri înalt umaniste, asumate de personalități de excepție, care transgresează viața cotidiană. În mod obișnuit, însă, idealurile de viață ni se înfățișează ca o țesătură a năzuințelor și aspirațiilor indivizilor cu estimarea posibilităților proprii și a tendințelor dezvoltării sociale, țesătură ce se brodează pe canvaua axiologică a persoanei în cauză10. Idealurile apar mai concrete ca valori și nu au funcții de criterii în evaluarea acțiunilor noastre sau ale altora11.

Universul filosofic al valorii atrage, respinge sau provoacă reticențe, dar se vădește de neocolit de ființa umană în perpetua sa tentativă de autodefinire și „construire12. Aceasta, întru-cât valoarea aparține sferei emoționale a spiritului uman, ea nu poate fi cuprinsă în actele cunoașterii decât în mod inadecvat, incomplet. Valorile se simt, se trăiesc, valorile nu se teoretizează. Se poate vorbi la nesfârșit de valori, valorile pot fi descrise, explicate în mod riguros, însă, „trăirea valorii“ este cea, care conferă valoare valorii. Temele, care pot fi abordate la modul teoretic cu privire la valori pot să se refere la modul în care se trezește în om sentimentul valorii, cum se construiesc ierarhiile valorilor, care este originea socială a anumitor valori etc. Însă, toate acestea discursuri pierd din vedere tocmai valoarea ca valoare, tot odată trăirea asociată cu aceasta. Omul are numeroase trăiri morale, religioase, juridice, trăiri care capătă uneori accente dramatice, dar acestea nu epuizează fenomenul valorii.

În concluzie, meditând despre conceptul și esența valorii menționăm că, orice discuție despre valori, ca ideal, poate fi transpusă în trei părți:

— valoarea ca trăire subiectivă, specifică fiecărui individ (psihologizarea valorii;

— valoarea – ca o calitate asociată lucrurilor, fenomenelor (cosmologizarea valorii);

— valoarea ca un concept de maximă generalitate (raționalizarea valorii).

Anterior, am menționat conceptele cele mai importante cu care se intersectează valoarea. Fața de normele sociale, care sunt și ele standarde ale conduitei, valorile sunt prescrieri mai generale ale modului de comportament, fiind, în același timp, și scopuri, stări intime de atins ale existenței noastre. Normele sociale, chiar însușite și practicate de către individ, îi apar acestuia mult mai exterioare și impersonale, în timp ce valorile sunt resimțite mai intim.

Valoarea se intersectează și cu atitudinea în versiunea că, valorile sunt însușite de indivizi, dar chiar în această postură există diferențe dintre aceste două concepte. O atitudine se referă la un complex de convingeri vis-a-vis de un obiect sau situație specifică, pe când o valoare se referă la o singură convingere, însă, una de mare generalitate. Valorile ca principii, fundamentale despre modul de comportament sau scopuri sunt la nivelul individului de ordinul zecilor, atitudinile de ordinul sutelor, sau chiar al miilor13.

Tot în această ordine, este interesantă distincția dintre valoare și interes. Referitor la această distincție M. Rokeach consemnează distincția în următorii termeni: „… un interes este doar una dintre manifestările valorii și prin urmare are doar câteva din atributele acesteia. Un interes poate (…) ghida acțiunea (…), poate servi funcțiilor de adaptare, apărare, cunoaștere și actualizare a eului. Dar interesul (…) nu este clasificabil ca un mod ideal de comportament sau stare ultimă a existenței. Ar fi dificil de argumentat că, un interes este un standard ori că are caracterul de „trebuie14.

Încercând să conchidem cu privire la aspectele semnalate în această scurtă incursiune în lumea valorilor, incluzând și alte note definitorii, fără a viza, însă, o prezentare exhaustivă, sintetizăm opiniile mai multor autori, dar facem referință, în primul rând, la I. Craiovan15:

— pentru a sesiza faptele sociale în genere, omul trebuie să aibă o conştiinţă teleologică, adică o con­ştiinţă a scopului şi a valorii;

— însuşirea existenţei de către conştiinţa umană, se realizează printr-un demers discursiv, rezultat al actului de cunoaştere raţională, care constituie o tentativă cognitivă de dezvăluire a structurilor lumii ,,ca atare“ dar şi printr-o atitudine valorizatoare prin care omul instituie semnificaţii, conferă lucruri­lor şi acţiunilor un statut preferenţial;

— un fapt devine valoric de îndată ce intră în câmpul dinamic al intereselor şi aprecierilor noastre;

— valoarea implică un raport între „ceva“ demn de preţuit şi „cineva“ în măsură să acorde preţuire, un raport între obiectul valorizat şi subiectul valori­zator. Acest raport are un caracter social întrucât subiectul valorizator acordă preţuire acelor obiecte, activităţi sau creaţii care, prin însuşirile lor obiec­tive, se dovedesc apte să satisfacă trebuinţe, nece­sităţi, aspiraţii umane iar aceste trebuinţe, necesi­tăţi,’ aspiraţii sunt istoriceşte şi socialmente con­diţionate de practică. Există deci o corespondenţă inalienabilă între însuşirile unui fapt valoric şi tre­buinţele şi idealurile umane;

— actul de valorizare, constituindu-se la nivelul conştiinţei sociale, are prioritate faţă de actele de preferinţă, care au loc la nivelul conştiinţei indivi­duale deşi se realizează numai prin acestea. Altfel spus, actul de valorizare este o preferinţă validată de o comunitate umană;

— există un sistem de valori pentru fiecare co­munitate umană, schimbările istorice şi sociale antrenând modificări ce privesc criteriile de valori­zare cât şi pe cele de înlănţuire şi ierarhizare ale valorilor şi imprimând o anumită dinamică a valo­rilor;

— poate fi remarcată existenţa unor valori general-umane, valori care răspunzând unor trebuinţe (nevoi şi aspiraţii) universale ale tuturor oamenilor, aceştia le-au valorizat (preţuit şi dorit) şi valorificat indiferent de timpul istoric;

— fiecare valoare are o finalitate intrinsecă, ceea ce echivalează cu a spune că valorile sunt ireducti­bile, neputând fi raportate la o categorie mai largă. În acest sens, Kant arăta că există trei manifestări ale sufletului omenesc producător de cultură – adevărul, binele, frumosul — ce rezultă din trei energii speciale ale spiritului uman: adevărul — din ceea ce numeşte raţiunea pură; binele

— din ra­ţiunea practica şi frumosul din sentiment. Origina­litatea şi ireductibilitatea valorilor, conduc la neadmiterea superiorităţii de rang şi cel mult a unor priorităţi temporare în funcţie de trebuinţele social-umane căi ora le corespund. Demersul axiologic tre­buie să releve funcţia specifică ireductibilă a fiecărei valori în viaţa socială şi a individului16;

— omul creează valori şi se crează prin valori, care devin coordonate ale acţiunii umane şi deter­minaţii ontologice ale condiţiei umane. Valorile mo­tivează, orientează, oferă criterii de apreciere, mo­dele şi sisteme de referinţă, principii de evaluare, pentru acţiunea umană. Ele propun individului un complex de soluţii codificate care „memorează“ experienţa colectivă a grupului din care face parte, anticipează şi umanizează creaţiile sale;

— valorile contribuie la cooperarea indivizilor, având o funcţie integratoare în societate, fiind în acelaşi timp „fermenţi“ în procesele de anticipare şi creativitate socială.

În concluzie, încercăm să definim valorile sociale ca principii generale și abstracte, care ghidând atitudinile, interesele, nevoile, comportamentele persoanei, apar fie ca determinanți direcți, fie indirecții. Valoarea reprezintă întruchiparea unor scopuri, proiecte, dorințe, intenții, adică obiectivarea esenței umane în produse ale activității creatoare pentru fiecare tip de atitudine umană.

În privința dinamicii valorilor sociale în lumea contemporană17, referitor la România și Republica Moldova, credem că, e de luat în seamă faptul că aceste țări se găsesc într-o dublă tranziție: o tranziție profundă și mai de durată de la tradițional la modern, cu elemente chiar de postmodern, și una mai rapidă și virulentă de la ceia ce a fost înainte de anii 90 (socialism, comunism), la ceia ce este și continuai să fie acum (economie de piață, libertate, democratism, capitalism primitiv, corupție). Această situație înseamnă și o puternică derută și ambivalență axiologică, întâlnirea tradiționalului cu modernul, însemnând și zone de conjuncție, de armonie dar și de confuzie și contradicție, probabil că aceste fenomene și mecanisme sociopsihologice sunt mai pronunțate la tineri, ele suprapunându-se și peste ceia ce clasic se numește criza valorilor.

1 B. Stark, R. Roland, L. Boyer. Introducere în drept. Ed. a 3-a. Paris, 1991. p. 163-165.

2 A. Moraru. Conceptul de „valoare“. Dinamica relației dintre valori, atitudini și comportament. http//psihohipnoza 40/conceptul-devaloare-dinamica-relația… (vizitat 13.02.2017)

3 I. Craiovan. Finalitățile dreptului. București: Ed. Continent XXI, 1995. p. 46.

4 Gh. Vlăduțescu și alț. Lecții de filozofie. București: Humanitas, 1990. p. 144-145.

5 P. Iluț. Valori, atitudini și comportamente sociale – între asimilare și practicare. În: Simpozionul „Preuniversitaria“, ed. a 23-a, 19.03.2011. p. 71.

6 I. Alexandrescu. Persoană. Personalitate. Personaje. Iași: Junimea, 1988. p. 316.

7 P. Iluț. Op. cit. p.72.

8 I. Craiovan. Op. cit., p. 47.

9 P. Andrei. Filosofia valorii. București: Fundația „Regele Mihai-I“, 1945. p. 37.

10 Ibidem.

11 P. Iluț. Op. cit., p. 12.

12 I. Craiovan. Op. cit., p. 36.

13 P. Iluț. Op. cit., p. 63. M. Rokeach. The Nature of Human Values. Nev-Yorc: Free Press, 1973. p. 22.

I. Craiovan. Op. cit., p. 50.

14 M. Rokeach. The Nature of Human Values. Nev-Yorc: Free Press, 1973. p. 22.

15 I. Craiovan. Op. cit., p. 50.

16 C. Stroe. Despre ierarhia valorilor și criteriile sale. În: Re­vista de filosofic, nr. 1, 1993, p. 26.

17 P. Iluț. Op. cit., p. 67.

Related Posts

instagram volgers kopen volgers kopen buy windows 10 pro buy windows 11 pro