ISSN 1857-4122
Publicaţie ştiinţifică de profil Categoria B
Trimite un articol
ISSN 1857-4122
Publicaţie ştiinţifică de profil Categoria B
Trimite un articol

Probleme teoretico-practice ce apar în materie de competenţă jurisdicţională la examinarea litigiilor de insolvabilitate

Iulian RUSANOVSCHI, doctorand ULIM
Recenzent: Iurie MĂRGINEANU, doctor în drept, conferenţiar universitar

Theoretical and Practical Problems That Appear in the Matter of Jurisdictional Competence in the Process of Insolvency Disputes

The rules of law governing the jurisdiction are described in the Code of Civil Procedure, but contain similar provisions and other regulations, such as for example the insolvency law. In fact, the first instance court in civil proceedings is the Court and insolvency cases are examined by the Court of Appeal as a first instance court. When in a civil action the  position of defendant is held by a company that is in the process of insolvency, and the object of the action is not part of the debtor mass , the action in question will be examined by the Court, as a first instance court. Unfortunately, magistrates often do not perceive these procedural issues and allow a series of judicial errors from which results a different practice in identical civil cases. The only legal leverage to eliminate errors and repair injustices admitted to first instance courts , remains the execution of legal remedies established by law and guaranteed by Article 119 of the Constitution of Moldova.

Keywords: Appeal, low, court, insolvency, trading company.

Normele de drept care reglementează competenţa jurisdicţională sunt descrise în Codul de Procedură Civilă, însă prevederi similare conţin şi alte acte normative, cum ar fi spre exemplu Legea invsolvabilităţii. De fapt, instanţa de fond în cadrul unui litigiu civil este Judecătoria, iar cauzele de insolvabilitate se examinează de Curtea de Apel ca instanţă de fond. Atunci când într-o acţiune civilă calitatea de pârât o deţine o societate comercială ce se află în proces de insolvabilitate, iar obiectul acţiunii nu face parte din masa debitoare, acţiunea în cauză urmează a fi examinată de către Judecătorie, ca instanţă de fond. Cu regret, de multe ori magistraţii nu sesizează aceste aspecte procesuale şi admit o serie de erori judiciare din care rezultă o practică diferită în cazuri civile identice. Unica pârghie juridică în vederea înlăturării erorilor şi a reparării nedreptăţilor admise de instanţele de fond, rămâne a fi exercitarea căilor de atac instituite prin Lege şi garantate de articolul 119 din Constituţia R. Moldova.

Cuvinte-cheie: Apel, recurs, lege, instanţă, insolvabilitate, societate comercială.

Pe rolul instanţelor judecătoreşti naţionale se află mii de cauze spre examinare, iar în activitatea lor, judecătorii ar trebui să adopte acte judecătoreşti conform intimei convingeri şi în strictă conformitate cu actele normative în vigoare. Articolul 17 din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova1 instituie principiul uniformităţii aplicării legislaţiei naţionale pentru justa soluţionare a pricinilor civile. În baza acestei norme de drept, instanţa de judecată urmează să adopte hotărâri similare în cauze ce au acelaşi obiect şi aceleaşi temeiuri. Totuşi, practica judiciară demonstrează adesea contrariul, iar partea cointeresată se poate apăra de o asemenea eroare doar făcând uz de căile de atac instituite prin lege.

Începând cu anul 2014, pe rolul Judecătoriei sect. Botanica, mun. Chişinău, au fost depuse mai multe cereri de chemare în judecată împotriva SRL „N.“ în proces de insolvabilitate, cu privire la transmiterea dreptului de proprietate asupra bunului imobil. Aceste acţiuni au fost depuse în instanţa de judecată conform normelor de competenţă generală ale Codului de Procedură Civilă ci nu în cadrul dosarului de insolvabilitate, deoarece în baza art. 5 din Legea insolvabilităţii2: „instanţa de insolvabilitate dispune de competenţă exclusivă la judecarea, în cadrul procesului de insolvabilitate, a litigiilor ce ţin de masa debitoare. Dacă partea interesată invocă existenţa unui litigiu de drept referitor la masa debitoare, instanţa de insolvabilitate va  judeca această cauză într-un  proces separat, în procedură contencioasă, conform Codului de procedură civilă.“

În speţă, la 11 septembrie 2014 I. St. a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „N.“, în proces de insolvabilitate cu privire la recunoaşterea dreptului de proprietate asupra bunului imobil. Prin încheierea Judecătoriei sect. Botanica mun. Chişinău din 22 august 2014, a fost restituită cererea de chemare în judecată lui I. St. în temeiul art. 170 alin. (1) lit. b) CPC, conform căreia judecătorul restituie cererea de chemare în judecată dacă instanţa nu este competentă să judece pricina, fiindu-i explicat reclamantului că este în drept să intenteze acţiunea în cauză la Curtea de Apel Chişinău. Ulterior, I. St. s-a adresat cu o cerere de chemare în judecată Curţii de Apel Chişinău, care la 19 septembrie 2014 a înaintat cauza Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă. Prin încheierea din 08.10.2014 Curtea Supremă de Justiţie a remis pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui I. St. împotriva SRL „N.“ în proces de insolvabilitate cu privire la recunoaşterea dreptului de proprietate asupra bunului imobil, spre judecare în fond la Judecătoria sect. Botanica, mun. Chişinău. Astfel, s-ar părea că problema competenţei a fost soluţionată în acest dosar în mod definitiv, dar după cum vom observa, aspectul competenţei va forma obiectul unor alte cereri şi demersuri.

Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 21.10.2015 în cauza civilă G. Af. împotriva SRL „N.“ cu privire la recunoaşterea dreptului de proprietate, Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al CSJ, examinând recursul declarat împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 24.03.20153, a admis recursul, a casat decizia instanţei de apel şi a remis cauza la rejudecare în instanţa de insolvabilitate — Curtea de Apel Chişinău.

În pofida acestei decizii pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie, care intră în uşoară contradicţie cu încheierea CSJ din 08.10.2014 în cauza civilă I. St. împotriva SRL „N.“, pârâta a venit cu un demers de strămutare a cauzei civile în Curtea de Apel Chişinău, menţionând că orice litigiu apărut în legătură cu bunurile incluse în masa debitoare a SRL „N.“ urmează a fi soluţionat de către instanţa de insolvabilitate — Curtea de Apel Chişinău. Astfel, prin încheierea Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 22.02.2016 cererea de strămutare a fost admisă, iar cauza civilă strămutată spre judecare la Curtea de Apel Chişinău, şi repartizată magistratului care examinează cauza de insolvabilitate a SRL „N.“.

Reclamantul însă, a sesizat că se află în faţa unei erori din sfera de realizare a justiţiei şi a contestat încheierea Judecătoriei sect. Botanica cu recurs, declanşând controlul judecătoresc al actului recurat. Acest control judecătoresc, are un rol preventiv şi reparator, iar recursul în sine ca şi orice cale de atac, ajută la înlăturarea erorilor şi repararea nedreptăţilor ce s-au comis4. În scopul prevenirii unor asemenea erori este instituit şi art. 20 din Legea privind organizarea judecătorească care stipulează că: „hotărârile instanţei judecătoreşti se pronunţă în numele legii, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi organele de stat competente, pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“

În consecinţă, la 24.02.2016 I. St. nefiind de acord cu încheierea Judecătoriei sect. Botanica, mun. Chişinău, a atacat-o cu recurs, considerând încheierea recurată drept ilegală şi abuzivă. Studiind materialele dosarului şi argumentele invocate în recurs, Colegiul civil şi de contencios administrativ al Curţii de Apel Chişinău, a considerat recursul admisibil şi a casat Încheierea recurată respingând cererea de strămutare a pricinii. Astfel, Curtea de Apel Chişinău corect a sesizat faptul că potrivit art. 20 din Constituţie5: „orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.“ În principiu, normele constituţionale nu sunt doar o condiţie sine qua non a efectivităţii drepturilor persoanei, dar ele fundamentează şi garanţiile exercitării apărării drepturilor subiective civile în instanţa de judecată. Astfel una din regulile fundamentale instituite de prevederea constituţională de mai sus este faptul că examinarea şi soluţionarea cauzelor civile trebuie să fie realizată exclusiv cu respectarea normelor de competenţă.

Astfel, constatăm că prin exercitarea unei căi de atac instituită prin lege şi garantată de Constituţie, recurentul I. St. a îndreptat eroarea procedurală admisă de instanţa de fond şi a înlăturat o nedreptate ce a fost comisă în privinţa sa prin strămutarea pricinii spre examinare în competenţa instanţei de insolvabilitate. De fapt şi de drept, Curtea de Apel Chişinău dar şi Curtea Supremă de Justiţie au reuşit să facă distincţie între obiectul acţiunii intentate de I. St. împotriva SRL „N.“ şi masa debitoare a aceleiaşi companii. Or, reclamantul şi-a onorat toate obligaţiunile contractuale faţă de pârât în termen, urmând să achite ultima rată odată cu darea în exploatare a imobilului, iar SRL „N.“ a refuzat în mod nejusitifcat să-i transmită investitorului dreptul de proprietate asupra apartamentului pe care îl deţine cu drept de folosinţă de ani buni. Articolul 89 din Legea insolvabilităţii prevede că: „ dacă la momentul intentării procedurii de insolvabilitate un contract bilateral nu este executat în totalitate de către debitor sau de cealaltă parte, administratorul/ lichidatorul este în drept să îl execute în locul debitorului ori să ceară celeilalte părţi executarea lui.  În cazul în care administratorul/lichidatorul refuză să execute un contract, cealaltă parte, în calitate de creditor chirografar, poate înainta o creanţă care rezultă din neexecutare. Dacă cealaltă parte cere administratorului să îşi exercite dreptul de opţiune, acesta trebuie să declare neîntîrziat dacă va cere sau nu executarea. În cazul în care omite să ceară executarea contractului, administratorul/lichidatorul nu va putea ulterior să insiste asupra executării lui. În aceste condiţii, de la intentarea procedurii de insolvabilitate (an 2009) şi până la momentul de faţă, debitorul SRL „N.“ nu a cerut creditorului/reclamantului I. St. executarea contractului în ceea ce priveşte achitarea ultimei rate contractuale şi din acest motiv astăzi nu mai poate insista asupra executării acestuia, dar concomitent nu mai poate invoca faptul că acest apartament face parte din masa debitoare.

În aceeaşi ordine de idei, Curtea de Apel Chişinău, examinând recursul declarat de I. St., constată că odată ce cauza a fost reţinută spre examinare cu respectarea normelor de competenţă, aceasta nu poate fi ulterior strămutată chiar dacă între timp a devenit de competenţa altei instanţe. Ca o completare a acestor idei, Curtea de Apel Chişinău, examinând recursul reclamantei/recurentei C.L. (cauza civilă C.L. versus SRL „N.“) împotriva încheierii de strămutare emise de Judecătoria Botanica, mun. Chişinău, stabileşte că în speţă nu sunt prezente prevederile art. 5(2) din Legea insolvabilităţii, deoarece C. L. pretinde asupra apărării drepturilor sale de proprietate dobândite urmare a executării integrale a contractului de investiţii, care în esenţă a fost un contract de vânzare cumpărare, deoarece la data încheierii contractului imobilul cu pricina era deja finisat şi nu puteau fi investite mijloace în construcţia viitoare a imobilului deja construit.

De asemenea, în speţă, părţile nu au calitate de creditor şi debitor care poate fi dobândită doar odată cu intentarea procesului de insolvabilitate, ci calitatea de reclamant/recurent şi/sau pârât/intimat care le deţin participanţii la proces doar în cazul unor acţiuni contencioase intentate în temeiul art. 166, 167 Cod de Procedura Civilă al R. Moldova. Subsecvent putem menţiona şi faptul că apartamentul reclamantei C. L. nu face parte din masa debitoare şi în virtutea faptului că a fost achiziţionat până la intentarea procesului de insolvabilitate, acesta fiind un caz deosebit de celelalte, dar care vădeşte miopia procesuală de care a dat dovadă instanţa de fond în momentul admiterii cererii de strămutare şi transmiterii cauzei spre examinare în competenţa Curţii de Apel Chişinău, adică a instanţei de insolvabilitate. Obligaţiile pârâtului faţă de reclamant sunt generate de contractul bilateral de investiţii şi nicidecum de intentarea procedurii de insolvabilitate.

Articolul 40 alin.(1) CPC al RM prevede că: „acţiunile cu privire la dreptul asupra unor case, încăperi, construcţii, altor obiective fixate de pămînt, se intentează în instanţa de la locul aflării acestor bunuri. Dacă bunurile ce constituie obiectul acţiunii sînt situate în circumscripţia mai multor instanţe, cererea se depune în orice instanţă în a cărei rază teritorială se află o parte din bunuri.“ Iar conform art. 37 CPC: „în cazul în care cererea de chemare în judecată conţine mai multe pretenţii conexe, unele dintre ele fiind de competenţa instanţei judecătoreşti de drept comun, iar altele de competenţa unei instanţe specializate, toate pretenţiile se vor examina de către instanţa de drept comun. În aceeaşi ordine de idei articolul 32 alin.(1) al CPC prevede că: nimeni nu poate fi lipsit fără consimţămîntul său de dreptul la judecarea cauzei sale de către o instanţă sau de judecătorii în a căror competenţă pricina respectivă este dată prin lege.“

Cu regret, alte cauze intentate împotriva SRL „N.“ se află şi astăzi spre examinare în fond la Curtea de Apel Chişinău în cadrul cauzei de insolvabilitate. Spre exemplu, recursul reclamantului G. Gr. (cauza civilă G.Gr. versus SRL „N.“) prin care s-a contestat încheierea de strămutare a pricinii, a fost respins de către Curtea de Apel Chişinău prin încheierea din 11.01.2016 pe motiv că apartamentul acestuia ar face parte din masa debitoare. Abia la 02.12.2016, în urma precedentelor existente în dosarul I. St. şi C.L. contra SRL „N.“, reclamantul G. Gr. a înaintat o cerere de strămutare a pricinii care a fost admisă în aceeaşi zi, iar cauza expediată spre examinare instanţei de fond. Cereri de strămutare similare au fost depuse în cauzele Vl. C., M.N. şi D.Sr. contra SRL „N.“, asupra cărora instanţa de insolvabilitate încă nu s-a pronunţat.

În concluzie, am putea menţiona că existenţa căilor de atac garantează accesul liber la o justiţie echitabilă şi corectă, oferind părţilor în proces posibilitatea de a supune actul judecătoresc controlului legalităţii în faţa unei instanţe ierarhic superioare. Deşi toate cauzele civile amintite mai sus, au acelaşi obiect şi aceleiaşi temeiuri, ba mai mult ca atât au acelaşi pârât şi diferenţiază doar prin numele reclamantului şi numărul de ordine al apartamentului achiziţionat, totuşi instanţele noastre judecătoreşti au reuşit să genereze o practică neuniformă asupra problemelor de competenţă şi să aducă reclamanţilor atingeri grave a drepturilor şi libertăţilor garantate de Constituţie şi legea procesuală. Unica pârghie juridică în vederea înlăturării erorilor şi a reparării nedreptăţilor admise de instanţele de fond, a fost în speţă, exercitarea căilor de atac instituite prin Codul de procedură civilă şi garantate de articolul 119 din Constituţia R. Moldova.

1 Codul de Procedură Civilă al RM. Chişinău: Publicat în Monitorul Oficial Nr. 111-115. 8 p.

2 Legea insolventei. 2013 . http://lex.justice.md/md/344788/ (vizitat la 22.09.2016).

4 Constitutia Republicii Moldova. Comentariu. Chişinău: Arc, 2012. 444 p.

5 Constitutia Republicii Moldova. 1994. http://lex.justice.md/document_rom.php?id=44B9F30E: 7AC17731 (vizitat 03.10.2016).

Related Posts

instagram volgers kopen volgers kopen buy windows 10 pro buy windows 11 pro