ISSN 1857-4122
Publicaţie ştiinţifică de profil Categoria B
Trimite un articol
ISSN 1857-4122
Publicaţie ştiinţifică de profil Categoria B
Trimite un articol

Educația — determinant primordial al asigurării dreptului constituțional la un trai decent

Andrei SMOCHINĂ, doctor habilitat în științe juridice, profesor universitar (ORCID: 0000-0002-9010-3489)
George VLĂESCU, doctorand

Education — the First Determinant of the Insurance of the Constitutional Right to a Decent Living

To sustain, nowadays, that education represents the main and primordial factor of ensuring constitutional law to a decent living standard, seems rather a mimetic, maximum generality, or even propagandistic. It is at least insufficiently convincing knowing the routine of such rhetoric, already exhausted in the open space and, last but not least, given the relatively distant effects that it produces. In fact, though, as we will demonstrate, education is the most robust and also vital factor for securing previously spoken about law, so that all other factors-economical, political, etc. can only be derivatives of the educational element.

Keywords: the right to a decent living, the right to education, quality of life, insurance, guarantee, progress, fundamental rights.

A susține, astăzi, că educația reprezintă factorul primordial al asigurării dreptului constituțional la un trai decent pare mai degrabă o lozincă mimetică, de maximă generalitate sau poate chiar propagandistică, în orice caz, insuficient de convingătoare, știută fiind rutina unei asemenea retorici, deja epuizată în spațiul public și, nu în ultimul rând, date fiind efectele relativ îndepartate pe care le produce. În realitate însă, așa cum vom demonstra, educația este factorul cel mai robust și mai vital pentru asigurarea dreptului antereferit, astfel că toți ceilalți factori economici, politici etc. nu pot fi decât derivați ai elementului educațional.

Cuvinte cheie: dreptul la un trai decent, dreptul la educație, calitatea vieții, asigurare, garantare, progres, drepturi fundamentale.

Introducere

Inamicii asigurării dreptului omului la un trai decent în România și Republica Moldova, care sunt deopotrivă și ai democrației în general, si care au pregătit terenul sărăciei severe și al deculturalizării — astăzi de proporții alarmante — au un sigur remediu robust: educația. Chiar și bunăstarea materială și spirituală, încrederea și coeziunea socială nu sunt nimic altceva decât derivate ale conștiinței umane, care își găsesc resortul existențial în elementul educațional. Acesta este și motivul pentru care UNESCO și-a redefinit obiectivele de dezvoltare ale umanității prin lansarea conceptului de Educație pentru Dezvoltare Durabilă (Education for Sustainable Development), o dezvoltare care, în opinia acestui for internațional, este „esențială pentru satisfacerea nevoilor umane și pentru îmbunătățirea calității vieții“.1

Așadar, ideea centrală a unei asemenea ipoteze de lucru o vom valorifica în cele ce urmează pe baza efectuării unei analize a două drepturi fundamentale, dreptul la un trai decent și dreptul la educație, ca expresii juridice ale nevoilor umane către standarde superioare ale existenței și demnității umane, pentru ca, ulterior, să raportăm rezultatele obținute la starea socială de facto din România și Republica Moldova.

Consideratii privind dreptul la un trai decent

Fără a pătrunde în teoriile controversate și inepuizabile ale diverselor concepte ce interferează cu dreptul la un trai decent, cum ar fi bunăstarea, binele comun, prosperitate, fericirea etc., vom porni de la accepțiunea extinsă a unui asemenea drept, așa cum rezultă din economia documentelor și actelor juridice internaționale, începând cu a doua jumătate a secolului trecut, acte pe care îndrăznim să le prezumăm ca fiind depozitarele chintesenței istorice a evoluției acestui drept. Și, aici, vom avea în vedere, desigur cu titlu exemplificativ, Declarația Universală a Drepturilor Omului (DUDO),2 Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale (PIDESC),3 Pactul internaţional cu privire la drepturile civile și politice (PIDCP),4 Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,5 Carta socială europeană revizuită6 și, evident, constituțiile statelor naționale.7

Astfel, DUDO este primul document internațional referențial care, deși nu utilizează expres denumirea de „trai decent“,8 conține elementele definitorii ale acestei noțiuni, elemente pe care le regăsim, în esență, în cuprinsul art.25 din document, paragraf care precizează că „Orice om are dreptul la un nivel de trai care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea lui şi familiei sale, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare; el are dreptul la asigurare în caz de şomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrîneţe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă, în urma unor împrejurări independente de voinţa să.“ Cu toate acestea, definiția este mult mai amplă deoarece documentul prin preambulul sau, dar și prin celelalte articole, lasă să se înțeleagă faptul că realizarea traiului decent antrenează și alte elemente, precum cel cultural,9 educativ10 ș.a. iar șirul acestor participanți continuă sine die de așa fel încat fiecare om să aibă dreptul la „[…] îmbunătățirea continuă a condițiilor sale de existență“, așa cum rezultă din art.11 din PIDESC (cu statut de Tratat internaţional). O asemenea abordare reliefează, în primul rând, latura schimbătoare și complexă a conținutului acestui drept a cărui satisfacere necesită concursul tuturor drepturilor și libertăților, prezente și viitoare, desigur în scopul promovării, la scară universală, a demnității umane şi a liberei dezvoltări a personalităţii. Tot în sensul înfăptuirii dreptului la un trai decent s-au înscris și demersurile statelor de a prelua și detalia la nivel național prevederile regionale și internaţionale însă, din păcate, o asemenea detaliere nu s-a realizat la nivelul traiul decent ca drept de sine stătător, ci doar a elementelor (drepturilor) concurente la înfăptuirea acestuia.11

Astfel, singura reglementare a dreptului omului la un trai decent, ca drept de sine stătător, o întâlnim în plan național, într-o formă destul de voalată, la nivel constituțional. Și ne referim, cu precădere, la art.47 din Constituția Republicii Moldova și a României, text cu conținut aproape identic în cele două constituții, care vorbește într-un prim alineat de obligația statului de a lua măsuri pentru a asigura omului și familiei lui un trai decent, mai exact dreptul la sănătate şi la bunăstare (hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, serviciile sociale necesare), pentru ca în alineatul următor să adauge drepturile cetăţenilor la “…asigurare în caz de: şomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrîneţe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă, în urma unor împrejurări independente de voinţa lor“. Dincolo de lapidaritatea definiției oferită de constituant, mai observăm și faptul că alineatul (1) din textul precitat vorbește de drepturile omului, în timp ce alineatul (2), de drepturile cetățeanului, motiv pentru care apreciem că întreaga lege fundamentală trebuie revizuită în sensul înlocuirii primei expresii cu cea de-a doua, desigur având în vedere că, față de accepțiunile doctrinare și jurisprudențiale predominante în ultimele decenii, egalitatea între oameni a depășit bariera cetățeniei, afirmându-se, cel puțin la nivel declarativ, ca fundament al întregului drept constituțional postmodern.

Într-o altă ordine de idei reținem și faptul că, în acord cu reglementările interne și internaționale, doctrina juridică12 care, în general, a fost nedrept de rezervată cu privire la dreptul fundamental al omului la un trai decent, a definit un asemenea drept complex ca fiind alcătuit dintr-un set de drepturi, neierarhizate și indivizibile, drepturi care privesc asigurarea medicală, hrana raţională și calorică, mijloacele de transport, tehnica modernă, cultura, egalitatea, posedarea unei profesii, dezvoltarea liberă a personalităţii ș.a.m.d. Ori, față de o asemenea conceptualizare juridică și tinând cont de faptul că drepturile omului nu sunt altceva decât expresia nevoilor sau trebuințelor umane individuale şi colective studiate de sociologie și, deci, tratate într-o maniera proprie acestei științe, devine de la sine înțeles că dreptul la un trai decent, așa cum și l-a asumat dreptul constituțional, nu poate face abstracție de aserțiunile sociologice privind nevoile și trebuințele intrinseci și extrinseci ale omului contemporan.13

Tocmai în arhitectura logică a acestui context eminamente juridico-social, putem defini dreptul la un trai decent ca fiind acel drept subiectiv al omului omului de a se bucura, singur sau împreună cu membrii familiei sale, de toate bunurile și realizările civilizaţiei, începând cu cele strict necesare traiului, adică destinate satisfacerii nevoilor fiziologice primare, precum apa, hrana, adăpostul, îmbrăcămintea ș.a. și, continuând cu acele drepturi legate de siguranța personală, de apartenență și recunoaștere socială, cum ar fi asigurarea sănătății, a unui mediu sănătos, a mijloacelor de transport, accesul la învățătură, dreptul la exprimare și la viață intimă, la venituri rezonabile, la o dezvoltarea liberă a personalităţii, de a participa la viața publică, dreptul la egalitate ș.a. și culminând cu drepturile care servesc satisfacerii aspirațiilor și nazuințelor individului uman spre treptele cele mai înalte ale desăvârșirii. Trebuie, totuși, precizat că spre deosebire de ierarhizarea pe care sociologia o face nevoilor umane, științele juridice nu îmbrațisează, în principiu, ideea de ierarhizare, apreciind că fiecare dintre drepturile anteenunțate participă la realizarea plenară a uneia și aceleeași funcții juridice: îmbunănățirea continuă a nivelului de trai. De asemenea, se cuvine să mai subliniem și faptul că — indiferent dacă drepturile mai sus enumerate intră în alcătuirea de jure a noțiunii de trai decent sau reprezintă drepturi de sine stătătoare care, în raport cu fiecare caz în parte, se află într-o oarecare conexitate și interrelaționare cu traiul decent — inevitabil, se naște interogația privind gradul de implicare al fiecarui drept în parte în cursa atingerii decenței traiului.

Ori, apreciem că răspunsul îl putem afla doar prin recurgere la principiul proporționalității — o creație a jurisprudenţei, literaturii și legislaţiei germane14, întemeiată pe o logică comparatistă și îmbrațișată astăzi la nivel mondial -, desigur, în raport de circumstanțele fiecărei spețe. Pe de altă parte însă, faptul că drepturile care participă la realizarea traiului decent subscriu aceleeași funcții juridice — îmbunătățirea nivelului de trai — evidențiază existența, de facto, a unei dinamici a dreptului la un trai decent, o dinamică care ne arată, pe de o parte, faptul că suntem în prezența unui drept muabil și relativ, dificil de evaluat datorită oscilării acestuia în funcție de diferitele trepte ale progresului și evoluției populației fiecărui stat/organizații/comunități în parte iar, pe de altă parte, faptul că o asemenea oscilație se află în corelație directă cu capacitatea manageriala și responsabilitatea subiecților cărora le incumbă obligația realizării traiului decent. Desigur că vorbim de o responsabilitate15 care revine nu doar individului, cât mai ales reprezentanților statului și comunității internaționale,16 știut fiind și faptul că DUDO a dat ireversibil startul normativizării dreptului oricărei persoane de a pretinde statului și comunității internaționale, în funcție de posibilitățile lor concrete, „[…]realizarea drepturilor economice, sociale şi culturale indispensabile pentru demnitatea sa şi libera dezvoltare a personalităţii sale“. 17

Consideratii privind dreptul la educaţie

În ceea ce privește conceptul de educaţie, ca și noțiunea de cultură, are o multitudine de sensuri, iar unul dintre acestea, mai apropiat de documentele și tratatele internaționale, este chiar cel din dicționarul explicativ contemporan, care definește educația ca fiind „Ansamblu de metode și de măsuri aplicate sistematic (și în cadru organizat) cu scopul formării și dezvoltării însușirilor intelectuale, morale, fizice etc. ale copiilor, ale tineretului sau ale oamenilor ori ale colectivităților umane“,18 o descriere care, în fond, nu schimbă sensul pe care, cu peste 2 secole în urmă, îl atribuia educației ilustrul gânditor german, Immanuel Kant, respectiv acela de „a dezvolta în individ toată perfecțiunea de care este susceptibil“19 și care, în opinia noastră, este chiar mai complet.

Din unghi juridic însă, un prim reper ce prefigurează dimensiunea universală a educației ca și drept al omului (dreptul la educație) îl întâlnim, indiscutabil, în cuprinsul DUDO, un document care prezintă educația ca pe o componentă a dreptului omului la un trai decent și care, așa cum am arătat, are ca scop dezvoltarea plenară a personalităţii umane și a respectului pentru drepturile şi liberţăţile omului, dar și ca pe un mijloc indispensabil asigurării progresului naţional şi internațional, ceea ce, în lumina ultimei teze, reliefează, pe lângă universalitate, si latura sa utilitarist-comunitară.20 Iar asemenea trăsături vor fi ranforsate juridic în cadrul unui conglomerat de acte internaționale, inclusiv prin dispozițiile art.13-15 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale. Concret, prin aceste texte normative se internaționalizează juridic dreptul la educație, un drept al carui scop este acela de a urmări „deplina dezvoltare a personalităţii umane şi a simţului demnităţii sale şi să întărească respectarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale“.21

De asemenea, art.2 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăților fundamentale22 dispune în sensul „Nimănui nu i se poate refuza dreptul de instruire“ și, urmărind să asigure o aplicativitate sporită a exercitării dreptului la educație, în conformitate cu convingerile religioase sau laice ale părinților, protocolul stabilește că „Statul, în exercitarea funcțiilor pe care și le va asuma în domeniul educației și al învățământului, va respecta dreptul parinților de a asigura aceasta educație și acest învătământ conform convingerilor lor religioase și filozofice“, problematică care va fi preluată în conținutul art.14 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, textul adaugând și condiția ca respectarea drepturilor enunțate să aibă loc în conformitate cu legile interne care reglementează exercitarea acestora“. Din păcate, atât din perspectiva asigurării dreptului la educaţie cât și a respectării convingerilor față de felul educației, legislațiile interne ale României și Republicii Moldova s-au dovedit generoase doar la nivel enunțiativ, mimând în mod mecanicist dispozițiile europene, fără să creeze ori să dispună de mijloace sau instrumente juridice apte să eficientizeze asemenea drepturi.23 Același lucru se poate spune și cu privire la principiile pe care legea internă le așează la temelia educației naționale, în special principiile relevanţei, al centrării educaţiei pe beneficiari și al libertăţii de gîndire, principii în conformitate cu care educaţia trebuie să răspundă atât nevoilor social-economice cât și, în planul intereselor fiecarui individ în parte, al dezvoltării personale, inclusiv al „libertăţii de gîndire şi al independenţei faţă de ideologii, dogme religioase şi doctrine politice“ .24

Preluată, așadar, de la nivel internațional în planul constituţiilor statelor moderne, inclusiv al României și Republicii Moldova,25 putem spune că responsabilitatea înfăptuirii dreptului la educație comportă doar în plan teoretic distincția dintre dreptul la educație ca drept de sine stătător și cea de drept care participă la realizarea unui alt drept complex și anume a dreptului la un trai decent, deoarece, din perspective practice, ambele ipoteze vizează drepturi care contribuie deopotrivă și fără deosebire la dezvoltarea personalității umane, a societății și a democrației în ansamblu.26 Pe de altă parte, reținându-se ideea că PIB27 indică o dezvoltare economică lapidară, în sensul că nu reflectă bunăstarea indivizilor și a societății, statele UE au adoptat recent Indicele de progres social, un indicator care, deși măsoară din punct de vedere economic calitatea vieții și bunăstarea socială, acesta cuprinde în formula sa de calcul educația ca reprezentând fundamentul bunăstării populației unei țări.28

Așadar, în oricare dintre ipoteze, aserțiunile legislative și doctrinare scot în evidență importanța educației ca drept fundamental față de orice alt domeniu al vieții sociale, fiindcă atât latura care vizează îndestularea materială a vieții umane (bunuri, servicii etc.), pe care specialiștii Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii o recunosc ca nefiind suficientă pentru o bună calitate a vieţii29, cât și problemele care frământă societatea, în special cele legate de justiție, de echitate, de criteriile de distribuire a resurselor materiale, de coeziune și de încredere socială, atârnă exclusiv de nivelul moralitate și de gradul de pregatire profesională al decidenților, altfel spus, de educație. Ori toate aceste considerente ne întorc la Montesquieu care vedea în axiologia oricărei legi ideea de educație și de moralitate, fără de care legea nu ar servi la nimic bun,30 lucru care ne îndreptățește să susținem că de esența educației este cultivarea și dezvoltarea vituților intelectuale, morale, fizice etc., fără de care orice discuții purtate asupra traiul uman ar cădea în derizoriu și, pe de altă parte, păstrarea libertăţii de gândire, a autenticității, a creativității, o libertate care să nu poata fi sufocată de ideologii sau dogme.31

Raportarea rezultatele obținute la starea socială de facto din România și Republica Moldova

Coborând din sfera teoriei și a legislației în arena vieții cotidiene, constatăm un lucru siderant, care spulberă orice disertație academică și orice șansă de progres, și anume că populația încă nu-și cunoaște drepturile și obligațiile,32 situația fiind extrem de gravă în special în localitățile rurale.33 Astfel România, ca și Republica Moldova sunt încă departe de a se implica în rezolvarea acestei eterne sincope, dovadă fiind și faptul că în mod uzual acestea alocă extrem de puține resurse bugetare învățământului, deși se confruntă cu cea mai mare rată de analfabetism funcţional din UE (cca 40%).34 Iar, pe de altă parte, constatăm decăderea îngrijorătoare cu privire la „[…] conștiința de drept insuficientă care domină în societate“,35 ambele probleme aducând cele două state în fața unei democrații aproape sterile, fără demos (o majoritate a populației insuficient pregătită) și, în plus, așa cum semnala Bruckner, în fața unor „specialiști egoiști“,36 o combinație teribil de primejdioasă la adresa democrației și a nivelului de trai al populației. În sprijinul dovedirii acestei stări indezirabile vine și raportul Consiliului ONU pentru Drepturile Omului din 2018, care subliniază nu doar dificultățile cetățenilor migranți în raporturile de muncă, ci și o multitudine de nelegiuiri legate de educație, de tortură, de tratamente inumane, de săracie, de corupție, de discriminare, de accesul la justiție, de violență în familie etc.,37 precum și alte rapoarte de cercetare care ne arată că România este „[…] de departe, cel mai grav violator al drepturilor omului în UE“.38

De asemenea, raportorul special ONU (2018)39 reliefează starea dramatică a Republicii Moldova cu privire la:

— nivelul scăzut al educației și al informării populației care nu-și cunoaște drepturile fundamentale;

— penuria locurilor de muncă și coborârea standardelor de viață sub pragul sărăciei;

— încălcarea frecventă a drepturilor omului de către autoritățile și instituțiile statului;

— corupția răspândită excesiv, la toate nivelurile administrației publice;

— libertățile societăţii civile aflate sub o permanentă amenințare.

În ceea ce privește veniturile efective ale populației, statisticilor europene40 precizează că, în luna ianuarie 2019, salariu minim brut lunar cunoaște decalaje destul de mari, de la sume de cca.138 de euro în Republica Moldova și 446 euro, în România, către sume mult mai apropiate de limita decenței traiului, precum 1.616 euro, în Olanda, 2.071 euro, în Luxemburg ș.a. Chiar și la capitolul protecției sociale, cele doua state se situează tot pe ultimele locuri între țările din Europa.41 Spre exemplu, în Moldova, pentru limita de vârstă pensia minimă este de 1025 de lei (52.28 euro) și pensia medie este de 1.643 lei (cca 83.80 euro)42 iar în România pensia minimă este de 640 lei (135.23 euro) iar pensia medie de 1.181 lei (249, 55 euro),43 acestea fiind departe de asigurarea suficienței traiului uman. Alte cercetări analizează împreuna cele două state (România și Republica Moldova) și scot în relief maladiile adânci existente cu privire la corupția la nivel înalt, mecanismele financiare, violenţele poliţiei, ineficiența justiției ș.a.44

Ori, față de multitudinea problemelor care macină democrația și obnubilează dreptul omului la un trai decent, cercetările Institutului pentru Politici și Reforme Europene din Berlin45 au ajuns la concluzia că cea mai mare piedică în calea progresului Republicii Moldova este criza identităţii și lipsa coeziunii sociale, probleme care pot fi remediate prin educație46 iar cercetătoarea S. Spînu portretizează tânărul moldovean ca o ființă rătăcită „în căutarea unei noi identităţi etnice, lingvistice şi religioase, acordând supremaţie valorilor materiale în detrimentul altor tipuri de valori“ și lansează soluția revenirii la valorile tradițional-creștine prin combaterea individualismului şi a materialismului care au un rol distructiv asupra ființei umane.47 De altfel, lipsa asigurării efective a unei educații corespunzătoare este cu atât mai greu de înțeles cu cât legislația internă atrage atenția în mod expres asupra faptului educația se află pe primul loc ca factor de dezvoltare durabilă a societății48 și că toate celelalte drepturi ale omului nu se pot exercita fără dreptul la educaţie.49

Practic, educația constituie premisa exercitării tuturor celorlalte drepturi ale omului iar fără beneficiul ei nu poate exista nici democrație, nici libertate și, în cele din urmă, nici progres. Desigur că nu ne referim la orice fel de educație, ci la educația culturală, la educația autentică, de înaltă ținută morală, didactică și nemanipulată, cea pe care Platon o înțelegea ca fiind „[…] arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute.50 Alminteri, ar fi de prisos toate eforturile menite să asigure dreptul la învăţătură și libertatea conştiinţei,51 cu riscul suportării consecințelor nefaste ale nenumăratelor experimente de intoxicare ideologică, practicate de regimurile aflate în exercitiul puterii, ele însele cu grave sincope educaționale.52

1 Note Explicative privind Strategia de Educație pentru Dezvoltare Durabilă a ONU — UNECE, 2004-http://www.unece.org/fileadmin/DAM/env/esd/01Typo3site/ExplanatoryNoteENGcep.ac.13.2004.8.add.2.e.pdf

2 Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată și proclamată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite, prin Rezoluţia 217 A (III) din 10 decembrie 1948.

3 Intrat în vigoare la 3 ianuarie 1976, conform dispoziţiilor art. 27.

4 Intrat în vigoare la 23 martie 1976, conform art. 49, pentru toate dispoziţiile cu excepţia celor de la art. 41; la 28 martie pentru dispoziţiile de la art. 41.

5 Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene a fost proclamată de către Comisia Europeană, Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene la Consiliul European de la Nisa, din 7 decembrie 2000. J.O.2012/C 326/02.

6 Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996.

7 Art.47 din Constituția României și a Republicii Moldova (numerotarea articolelor fiind identică).

8 În principiu, literatura juridică pune semnul egalității între atributele „rezonabil“, „firesc“, suficient, „normal“, „rezonabil“, „decent“ care însoțesc expresia „drept de trai“.

9 Art.1 spune ca relațiile dintre oameni trebuie să aibă locîn spiritul fraternităţii.”

10 Art.26 pct.2 și ultimul alineat din preambulul arata că învăţământul trebuie să se preocupe de dezvoltarea deplină a personalităţii umane.

11 Art.47 din Constituția Republicii Moldova (aproape identic cu cel din România).

12 B. Negru, N. Osmochescu, A. Smochină s.a., coord.de proiect: Klaus Sollfrank, Constituția Republicii Moldova, Comentariu, Ed.ARC, 2012, p.189.

13 A se vedea ierarhia nevoilor sau piramida lui Abraham Maslow. În acest sens, A.Maslow, Motivation and Personality, Harper & Row, New York, 1954.

14 Preluata atat de sistemele de drept ale statelor europene cat si la nivel mondial.

15 Dacă până în prima jumătate a secolului trecut problema decenței traiului era o chestiune individuală, care privea fiecare persoană în parte, după aceea aceasta problema a fost preluata de catre state, care si-au asumat expres o asemenea obligatie.

16 M. Constantinescu, A. Iorgovan, I. Muraru, E.S. Tănăsescu, Constituția României revizuită — comentarii și explicații, Editura All Beck, București, 2004, p.98.

17 Art.22 din DUDO.

18 https://dexonline.ro/definitie/educa%C8%9Bie

19 Apud, Constantin Cucoş, Pedagogie, Polirom, Iaşi, 2009, p. 39.

20 Latura utilitarista a dreptului la educatie va fi preluata si de art.13, alin.1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, text care arata ca „prin educaţie orice persoană trebuie să devină capabilă de a juca un rol util într-o societate liberă“.

21 Art.13 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale.

22 Primul Protocol adițional a fost incheiat la Paris, la 20 martie 1952.

23 A se vedea art.32 si 33 din Constituția României și art.35 din Constituția Republicii Moldova.

24 Codul educației al Republicii Moldova nr.152 din 17.07.2014, art.7, lit.c), d) și e).

25 Art.35 și 31 din Constituția Republicii Moldova si art.32(1) si 29(2) din Constituţia României.

26 B. Negru, N. Osmochescu, A. Smochină s.a., op.cit., p.189.

27 PIB este folosit înca din 1930 ca indicator de măsurare a economiei unui stat.

28 Indicele de progres social (Social Progress IndexSPI) are la bază 3 dimensiuni: nevoile de bază ale individului, care sunt aceleași cu cele stabilite de A.Maslow (hrană, apă, locuință s.a.), fundamentele bunăstării, care se referă la accesul la educație elementară, la comunicații și informație, la sănătate, venituri rezonabile și la calitatea mediului și oportunitatea ce vizează libertatea personală și de alegere, accesul la educație avansată, incluziunea social ș.a.

29 L. Urse, Calitatea vieții și cultura, http://www.revistacalitateavietii.ro/2008/CV-1-2-2008/02.pdf, accesat la 26.04.2019.

30 Montesquieu, Despre spiritul legilor, Ed. Științifică, București, 1964, p.44.

31 Art.7 al Codului educației al Republicii Moldova nr.152 din 17.07.2014 și art.3 din Legea 1/2011 a Educației Naționale.

32 Unul din 3 moldoveni nu poate numi nici macar un singur drept sau o singura obligatie a cetateanului. A se vedea studiul „Conștiința civică în Ucraina, Republica Moldova și Belarus“, http://www.allmoldova.com/ro/news/fiecare-al-treilea-moldovean-nu-isi-cunoaste-drepturile

33 Studiu. Perceptii asupra drepturilor omului in Republica Moldova, op.cit., p.16.

34 https://pedagoteca.ro/romania-abandon-scolar-2017//, accesat la 02.11.2018.

35 I. Guceac, Constituționalismul: imagine a societății sau condiție sine qua non pentru o guvernare moderată? publicată în In honorem, Andrei Smochină: Studii de drept naţional, Chişinău, 2013, p.314.

36 P. Bruckner, 2002, Mizeria prosperitãtii, Ed. Trei, Bucuresti, p.9-10.

37 Raportul Republicii Moldova pentru al II-lea ciclul al Evaluării Periodice Universale (Universal Periodic Review/UPR) aprobat la Sesiunea 34 a Consiliului Organizației Națiunilor Unite (ONU) pentru Drepturile Omului (CDO), 17 martie 2017, Geneva.

38 Raportul de cercetare din 2018 al organizației „Due Process“ în colaborare cu CRCE (Centre for Research into Post-Communist Economies), o cercetare care vizează perioada 2014-2017. A se vedea https://www.dcnews.ro/românia-pe-primul-loc-în-ue-la-încălcarea-drepturilor-omului_607128.html accesata la 02.11.2018.

39 Raportorul special privind situația apărătorilor drepturilor omului . Declarație de sfârșit de misiune a lui Michel Forst, Raportor Special al Națiunilor Unite privind situația apărătorilor drepturilor omului referitoare la vizita să în Republica Moldova, 25-29 iunie 2018.

40 Oficiul European de Statistică (Eurostat).A se vedea https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/, accesat la 02.11.2018.

41 https://cursdeguvernare.ro/românia-ultima-din-ue-la-protectie-socială-dar-pe-locul-cinci-la-ponderea-cheltuielilor-cu-pensiile.html accesat la 02.11.2018.

42 https://gov.md/ro/content/guvernul-decis-indexarea-cu-66-pensiilor-de-la-1-aprilie-2018 accesat la 02.11.2018.

43 Conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

44 https://www.state.gov/j/drl/rls/hrrpt/humanrightsreport/index.htm?year=2018&dlid=289173#wrapper accesata la 02.11.2018.

45 Cercetare efectuată de Institutul pentru Politici și Reforme Europene din Berlin, în parteneriat cu Institutul pentru Politici și Reforme Europene și cu Institutul pentru Inițiative Strategice, în cadrul Proiectului „Consolidarea identităţii naţionale în Republica Moldova în contextul asocierii cu Uniunea Europeană“.

46 Institutul pentru Politici și Reforme Europene, Consolidarea coeziunii sociale și a unei identităţi comune în Republica Moldova, Chișinău, 2017.

47 S. Spînu, Criza valorilor europene în rândul tinerilor din Republica Moldova, Administrarea Publică, nr. 4, 2016, p.115.

48 Ibidem, art.4, alin.1.

49 Ibidem, art.4, alin.2, lit.a)

50 Alexandru Posescu, Platon, Ed. Știintifică. București, 1971, p.133.

51 Constituţia României: art. 32 (1) „Dreptul la învăţătură este asigurat…“, art. 29 alin. (2) „Libertatea conştiinţei este garantată;“

52 Statul are obligația de a se abține de la orice formă de îndoctrinare ce ar afecta crezurile filozofice sau religioase.Cauza Kjeldsen, Busk Madsen și Ederson contra Danemarcei, 7 decembrie 1976. Site: http://jurisprudentacedo.com/Kjeldsen-Busk-Madsen-și-Pedersen-contra-Danemarca.html accesat la data de 07.11.2016.

Related Posts

instagram volgers kopen volgers kopen buy windows 10 pro buy windows 11 pro