ISSN 1857-4122
Publicaţie ştiinţifică de profil Categoria B
Trimite un articol
ISSN 1857-4122
Publicaţie ştiinţifică de profil Categoria B
Trimite un articol

Impozitul pe venit al persoanei fizice — aspecte teoretice și normative

Mariana ODAINIC, doctor în drept, conferențiar universitar (ORCID: 0000-0001-9895-3915)

Personal Income Tax — Theoretical and Normative Aspects

The aim of this paper is to examine the income tax from different points of view: theoretical and legal (according to Moldovan Tax Code). We analyzed different theoretical opinions regarding the relation between the state and the duty of each citizen to contribute to the creation of the public finances.

Keywords: income tax, state, citizen, resident, non-resident, Tax Law, financial contribution, fiscal duty.

Scopul articolului este de a trece în revistă mai multe viziuni asupra impozitului pe venit, inclusiv teoretice și normative (conform Codului Fiscal al Republicii Moldova). Am analizat unele opinii teoretice vis-a-vis de relația dintre stat și obligația cetățenilor de a contribui la formarea fondurilor financiare publice.

Cuvinte-cheie: impozit pe venit, stat, cetățean, rezident, nerezident, drept fiscal, contribuție finaciară, obligație fiscală.

Impozitul pe venit este o categorie juridico-fiscală firească pentru stat si pentru contribuabil deopotrivă. Totuși dacă incercăm să aboordăm această categorie prin prisma viziunii contribuabilului, cu siguranță am putea atesta si aspecte ce nu convin acestuia. Pentru a evita această poziție, sau cel puțin pentru a o înțelege, este necesar să trecem în revistă mai multe aspecte ale impozitării în general, dar și a impozitului pe venit în particular.

Pare a fi la fel de firesc să înțelegem contribuabilul care este obligat (pe de altă parte cu acordul său primar exprimat anterior o face) să verse o parte din veniturile sale (care nu sunt neapărat mari și chiar suficiente) în bugetul statului. Mai cu seamă dacă pornim de la definiția dată de Codul Fiscal al Republicii Moldova, care definește impozitul ca o plată obligatorie cu titlu gratuit, care nu ţine de efectuarea unor acţiuni determinate şi concrete de către organul împuternicit sau de către persoana cu funcţii de răspundere a acestuia pentru sau în raport cu contribuabilul care a achitat această plată (art.6, al. 1).1 Această definiție, la o primă lecturare, cel puțin pentru un contribuabil ne-jurist, ar putea ridica cel puțin două semne de întrebare:

1. gratuitatea impozitului — ce presupune ea?

2. inexistența căreiva obligații din partea organului împuternicit și a persoanei cu funcții de răspundere vis-a-vis de contribuabilul concret — plătitor al impozitului. Pentru a face mai explicită definiția aleasă de legiuitor și pentru a introduce acceptabilitatea impozitului în vocabularul oricărui contribuabil, vom aduce exemple de mai multe viziuni teoretice care ne vor ajuta să clarificăm limitele acestei inexistențe de obligații din partea autorității responsabile, precum și celelalte aspecte.

În primul rând, ceea ce trebuie menționat este că atunci când în Codul Fiscal se stabilește inexistența unor obligații concrete în persoana cu funcții de răspundere sau organul competent, se are în vedere anume organul competent în prelevarea și administrarea impozitului, dar nicidecum statul în ansamblu. Deci delimitarea ar trebui făcută aici, statul fiind categoria superioară, organul competent implicat fiind doar reprezentantul statului. La fel e și în cazul funcționarului public nominalizat de definiția din lege.

Totuși, pornind de la această delimitare, precum și de la conexiunea dintre stat și drept, vom putea înțelege necesitatea finanțelor publice, rolul lor pentru stat și societate, și pentru fiecare contribuabil ca membru al acestei societăți. Deci, ceea ce e necesar să menționăm ține de ideea că gratuitatea vizează anume momentul executării obligației de achitare a impozitului în general și a impozitului pe venit în mod special. Totuși, circuitul finanțelor publice, ne arată că mai târziu, într-un moment ulterior celui de achitare a impozitelor, contribuabilul se poate afla în multiple situații/ipostaze, reglementate expres de lege, în care poate beneficia, tot cu titlu gratuit de anumite servicii/plăți din partea statului. Iată aici atestă, acel feed-back pe care fiecare contribuabil e bine să îl conștientizeze, pentru a nu rămâne cu falsa impresie de plăți cu tutlu gratuit, fără beneficii ulterioare, garantate de legislația statului.

Viziunile multiplilor gânditori ne ajută să înțelegem originile acestor beneficii pentru cetățean. Astfel, veniturile publice, de care se ocup finanțele publice, dar mai ales impozitele nu pot fi definite asemenea unor prețuri (de unde și gratuitatea reglementată de lege), pentru că, spune Wieser, evaluarea impozitelor nu are nimic în comun cu legea prețurilor. Prin aceasta, Wieser îi arată în primul rând descendența cameralistă, pentru că impozitele nu sunt considerate ca un preț pentru serviciile aduse de stat.2

În același timp, Seligman critica principiul impozitării pe baza beneficiului, pentru că trata relația dintre individ și stat ca oricare altă relație de piață : „Astăzi se acceptă în general ideea că plătim impozite nu pentru că statul ne protejează sau pentru că primim vreun beneficiu de la stat, ci doar pentru că statul este o parte a noastră (…). Nu plătim impozite pentru că primim beneficii de la stat, ci pentru că este tot atât de mult datoria noastră să sprijinim statul cum este și datoria de a ne sprijini familia; pentru că statul este parte integrantă din noi“.3

John Stuart Mill a devenit, după publicarea „Principiilor“ sale,4 cel mai popular economist de după Adam Smith.5 Mill dezbate funcțiile guvernului, principiul general al impozitării, impozitele directe și indirecte, etc. și limitele principiului „laisser-faire“. Acesta este un termen din franceză cu traducerea literală „lăsați să facă“) este un sistem economic în care tranzacțiile între părțile private sunt libere de intervenția guvernului, cum ar fi reglementarea, privilegiile, tarifele și subvențiile.6 Mill indică faptul că statul/guvernul are dou tipuri de funcții, unele care sunt inseparabile ideii de guvern sau sunt, prin cutumă, îndeplinite de orice guvern, numite funcții „necesare“, și altele „facultative“, în sensul în care nu există un acord generalizat asupra necesității lor. Deși nu descrie aceste funcții, Mill arată că, din punct de vedere practic, statul nu se poate limita la apărarea cetățenilor de violență, pentru că producția de securitate include mult mai multe aspecte decât simpla protecție fizică. Mill nu arată însă care este relația între funcțiile statului și impozitare și, ca atare, ajunge în capitolul al doilea să trateze direct conceptul de impozitare, pornind de la cele patru canoane7 ale lui Smith, pe care le consideră suficiente atât din punctul de vedere al mărimii impozitului, cât și din punctul de vedere al modului de colectare a impozitelor. Singura discuție pe care Mill o consideră necesară este cea asupra primului canon, care impunea egalitatea impozitării. Motivul pentru care Mill consideră că povara fiscală trebuie să fie egală este că egalitatea trebuie să fie principiul care să conducă toate activitățile guvernului. Prin această egalitate, în consecință, ajungem la egalitatea contribuției la realizarea funcțiilor sistemului fiscal.

Astfel, una dintre principalele pârghii ce contribuie la realizarea funcţiunilor sistemului fiscal în economia de piaţă este impozitul pe venitul personal. Acest tip de impozit funcţionează în diferite variante în ţările cu economie de piaţă, fiind o rezultantă a cel puţin patru variabile şi anume:

— evoluţia şi diferenţierea veniturilor persoanelor fizice:

— raportul dintre venituri şi puterea de cumpărare;

— politica socială;

— politica economică a statului respectiv.

Există motive economice bine argumentate pentru utilizarea impozitului pe venit ca o sursă importantă a venitului bugetar. Flexibilitatea automată a impozitului promovează stabilitatea economică, iar ratele progresive reduc concentrarea succesivă a puterii economice şi a controlului.8

Dincolo de relația teoretică dintre stat și veniturile persoanei, dintre finanțele publice și veniturile persoanei, dintre contribuția contribuabilului la veniturile statului, în rândul teoreticienilor există păreri diferite în ceea ce priveşte impunerea venitului personal în sensul că unii consideră acest impozit necesar pentru a modera creşterea economiilor individuale, care ar acţiona defavorabil asupra cererii individuale de bunuri şi servicii, iar alţii, dimpotrivă, susţin că impozitul pe venit afectează munca, stimulentele pentru investiţii şi astfel, reduce creşterea economică. Conform poziției lui Mill, impactul impozitului pe venit reflectat în opiniile diferitor specialiști de domeniu trebuie să coreleze cu mai mulți factori, dar care au la bază egalitatea impozitării.

În spatele acestei motivații se ascunde o altă idee care se născuse în secolul trecut, odată cu Iluminismul,9 și anume că guvernul nu trebuie să admită discriminarea contribuabililor. Teoretic este clar că acest principiu este unul vital pentru satisfacerea intereselor statului și contribuabilului. Practic și legal, e discutabilă modalitatea de neadmitere a discriminării, discutabilă întrucât este complicat să se asigure satisfacția tuturor participanților la circuitul finanțelor publice. O reflectare legală neatentă a nediscriminării poate duce anume la senzația discriminării resimțită de anumite categorii de contribuabili. Or, povara guvernării trebuie să fie egală asupra fiecărui individ, astfel încât să fie cât mai mic pe ansamblul societii. Acceptând acest principiu, Mill îl respinge pe cel din Evul Mediu, care considera impozitul ca o plată acordată suveranului pentru serviciile pe care acesta le făcea comunității. Cu adevărat, statul are multiple funcții, pe are și le poate îndeplini corespunzător doar având la dispoziție resurse financiare suficiente. Bineînțeles că nu doar impozitul pe venit, deși ponderea lui este mare, este sursă de finanțare a cheltuielilor statului, aici avem în vedere multiple impozite și taxe reglementate de legislația statelor.

De menționat că într-o primă fază, impozitul pe venit era stabilit în cote extrem de reduse şi se percepea la un număr restrâns de persoane. Cu vremea însă, cotele impozitelor au suferit majorări repetate, iar numărul celor impuşi, a crescut în mod sistematic. De exemplu, în Statele Unite, persoanele impuse la plata impozitului pe venit reprezentau în 1925 numai 2,2% din totalul populaţiei, iar impozitul reprezenta în medie, 176 dolari pe persoană. În 1975 ponderea celor impuşi în totalul populaţiei ajunsese la 28,9% iar impozitul mediu la 1519 dolari.10

Dacă examinăm legislația Republicii Moldova, aceasta stabilește impunerea tuturor veniturilor persoanei fizice care depășesc un anumit plafon anual. Regula este că acel plafon ste echivalentul scutirii personale reglementate de legea fiscală și care este ajustată anual funcție de creșterea economică și alte fenomene conexe. Deci, situația de facto arată la fel ca mai susȘ cercul de contribuabili persoane fizice ce au obligația de achitare a impozitului pe venit, cuprinde pe toți cei ce au un venit ce depășește suma scutirii personale, la care se adaugă scutirile speciale reglementate de lege (pentru persoane întreținute etc.).

În general, răspunsul la întrebarea: „Cine trebuie să plătească impozitul?“ este — „cel care are cu ce să-l plătească“. Din punct de vedere al suportabilităţii impozitului, al capacităţii de plată, trebuie defalcată povara globală a impozitelor necesară statului, în funcţie de mărimea venitului plătitorului individual sau al familiei sale. respectiv a venitului potenţial (în funcţie de avere) luându-se, de asemenea, în considerare mărimea cheltuielilor lor.11

În contextul capacității de plată, Seligman era convins că impozitarea trebuie să aibă la bază principiul capacității de plată, pentru că, în felul acesta, indivizii își recunoșteau apartenența la stat, statul fiind chiar o parte din fiecare individ. Drept consecință directă a principiului capacității de plată, Seligman sprijină un sistem fiscal progresiv, bazat pe impozitul pe venit. Importanța progresivității impozitrii12 decurgea din natura societății contemporane — urban, industrializat. Seligman nu considera că impozitul pe venit este tipul ideal de impozit, dar era cel mai bun existent. Principalele două defecte ale impozitului pe venit erau că nu reprezenta în totalitate ceea ce primește individul de la societate, pentru a calcula în mod corect capacitatea de plată, și faptul că nu toate sursele de venit puteau fi tratate în mod egal, unele fiind mai mult legate de contribuția societății. În ceea ce privește mărimea impozitului, atât Seligman, cât și Adams erau de părere că impozitul nu trebuie să afecteze în niciun fel productivitatea, pentru că, altminteri, era afectat „patrimoniul statului“.13

Respectiv, capacitatea de plată a impozitului pe venit se aprciază funcție de nivelul de consum și corelația acestuia cu veniturile persoanei fizice.

Pentru Say, spre exemplu, consumul produsului național se împarte între consumul individual — necesar satisfacerii dorințelor indivizilor și familiilor — și consumul public. Deci, aici vedem noțiunea de consum public, care este diferită de consumul individual al fiecărei persoane. Conform opiniei lui Say, construirea comunităților evidențiază câteva dintre serviciile pe care comunitatea le cumpră ca nevoi distincte de cele ale indivizilor: serviciile făcute de preoți, securitatea internă și externă asigurată de soldați, serviciile judecătorilor și avocaților care aprără interesele și drepturile împotriva agresiunii celorlÎn acest context, Say dezbate natura impozitului, adică atacă subiectul reprezentării acestuia ca remunerare pentru efortul pe care îl depune funcționarul statului. El este de părere că această definiție a impozitului este greșită pentru că suma plătită de contribuabil nu are un echivalent, ci guvernul folosește aceast sumă pentru a procura timpul și deprinderile funcționarilor publici prin care „produce“ serviciile pe care apoi le presteaz publicului.14 Or, așa cum menționam în debutul articolului, gratuitatea menționată în lege, nu este o gratuitate absolută, care nici în timp nu are nici un feed-back resimțit de contribuabil.

Alt autor ce arată că statul are nevoie de fonduri, iar scopul finanțelor publice este tocmai acela de a arăta care sunt posibilele căi de urmat pentru procurarea veniturilor statului, fără ca prin aceasta să fie afectate prea tare interesele indivizilor și justiția este Beaulieu.15

În continuare menționăm că Wagner definește în prealabil „economia fiscală“ ca fiind acea parte a economiei în care statul este atât colector de resurse prin intermediul impozitelor, dar și producător de bunuri și servicii, atât pentru uzul său intern, cât și pentru a servi națiunea, adică scopul pentru care el există. Cheltuielile publice sunt cele care se nasc din pura funcționare a aparatului birocratic pentru a asigura serviciile publice necesare națiunii. Aceste nevoi se referă la plata unui personal cu o anume calificare, achiziționarea anumitor bunuri și chiar sume de bani. Pe de alt parte, acoperirea acestor necesități de consum ale statului se face prin activitatea de încasare de impozite.16

Von Stein, spre exemplu, consideră că ideea de impozitare este strict legată de apariția statului. Expresia economică a conștientizării din partea individului a apartenenței la comunitate este impozitarea.17 Acesta menționează că „… impozitarea este expresia economică a coeziunii individului cu națiunea“.18 Prin intermediul impozitului, „o parte din venitul individului este transferat către stat și devine venit economic al comunității“.19

În celel ce urmează vom reflecta unele aspecte reglementate de legislația fiscală a statului nostru vis-a-vis de impozitul pe venit al persoanei fizice. Vom vedea că acele concepte și viziuni reflectate mai sus ăși regăsesc oarecum expresia și în litera legii.

Astfel, venit impozabil reprezintă venitul brut, inclusiv facilităţile acordate de angajator, obţinut de contribuabil din toate sursele într-o anumită perioadă fiscală, cu excepţia deducerilor şi scutirilor, aferente acestui venit, la care are dreptul contribuabilul conform legislaţiei fiscale (art. 12, p. 4).20

Art. 13 al Codului Fiscal al Republicii Moldova stipulează că subiecţi ai impunerii sunt:

a) persoanele juridice şi fizice rezidente ale Republicii Moldova, care desfăşoară activitate de întreprinzător, persoanele care desfăşoară servicii profesionale, precum şi persoanele care practică activitate profesională în sectorul justiţiei şi în domeniul sănătăţii, care, pe parcursul perioadei fiscale, obţin venit din orice surse aflate în Republica Moldova, precum şi din orice surse aflate în afara Republicii Moldova;

b) persoanele fizice rezidente cetăţeni ai Republicii Moldova care nu desfăşoară activitate de întreprinzător şi pe parcursul perioadei fiscale obţin venituri impozabile din orice surse aflate în Republica Moldova şi din orice surse aflate în afara Republicii Moldova pentru activitatea lor în Republica Moldova;

b1) persoanele fizice rezidente care desfăşoară activităţi independente şi pe parcursul perioadei fiscale obţin venit din orice surse aflate în Republica Moldova şi din orice surse aflate în afara Republicii Moldova pentru activitatea lor în Republica Moldova;

c) persoanele fizice rezidente cetăţeni ai Republicii Moldova care nu desfăşoară activitate de întreprinzător şi obţin venit din investiţii şi financiar din orice surse aflate în afara Republicii Moldova;

d) persoanele fizice rezidente cetăţeni străini şi apatrizi care desfăşoară activitate pe teritoriul Republicii Moldova şi obţin venit din orice surse aflate în Republica Moldova şi din orice surse aflate în afara Republicii Moldova pentru activitatea lor în Republica Moldova, cu excepţia venitului din investiţii şi financiar din orice surse aflate în afara Republicii Moldova;

e) persoanele fizice nerezidente care nu desfăşoară activitate de întreprinzător pe teritoriul Republicii Moldova şi pe parcursul perioadei fiscale obţin venituri conform capitolului 11 din titlul Impozitul pe Venit al Codului Fiscal.

Subiecţii impunerii sunt obligaţi să declare venitul brut obţinut din toate sursele.

Conform art. 14, obiect al impunerii îl constituie:

a) venitul din orice surse aflate în Republica Moldova, precum şi din orice surse aflate în afara Republicii Moldova, cu excepţia deducerilor şi scutirilor la care au dreptul, obţinut de persoanele juridice şi fizice rezidente ale Republicii Moldova care desfăşoară activitate de întreprinzător, de persoanele care desfăşoară servicii profesionale, precum şi de persoanele care practică activitate profesională în sectorul justiţiei şi în domeniul sănătăţii;

b) venitul din orice surse aflate în Republica Moldova, inclusiv facilităţile acordate de angajator, precum şi din orice surse aflate în afara Republicii Moldova pentru activitatea în Republica Moldova, cu excepţia deducerilor şi scutirilor la care au dreptul, obţinut de persoanele fizice rezidente cetăţeni ai Republicii Moldova care nu desfăşoară activitate de întreprinzător;

b1) venitul din orice surse aflate în Republica Moldova, precum şi din orice surse aflate în afara Republicii Moldova pentru activitatea în Republica Moldova, obţinut de persoanele fizice rezidente care desfăşoară activităţi independente;

c) venitul din investiţii şi financiar din orice surse aflate în afara Republicii Moldova, obţinut de persoanele fizice rezidente cetăţeni ai Republicii Moldova care nu desfăşoară activitate de întreprinzător;

d) venitul din orice surse aflate în Republica Moldova şi din orice surse aflate în afara Republicii Moldova pentru activitatea în Republica Moldova, cu excepţia venitului din investiţii şi financiar din orice surse aflate în afara Republicii Moldova, obţinut de persoanele fizice rezidente cetăţeni străini şi apatrizi care desfăşoară activitate pe teritoriul Republicii Moldova;

e) venitul obţinut în Republica Moldova de persoanele fizice nerezidente care nu desfăşoară activitate de întreprinzător pe teritoriul Republicii Moldova.

Prin derogare de la prevederile alin.(1) şi (2) ale art. 14 CF RM, obiect al impunerii pentru cîştigurile şi veniturile specificate la cap101, 102 şi 103, la art.881 şi la art.901 alin.(3), (31), (33), (34), (35) şi (36), precum şi pentru veniturile specificate la art.141 alin.(2), este exclusiv acest cîştig şi/sau venit.

Suma totală a impozitului pe venit se determină pentru persoane fizice, întreprinzători individuali şi medicii de familie titulari ai practicii, care exercită activitate profesională independentă — în mărime de 12% din venitul anual impozabil. Art. 20 al CF RM stipulează care surse de venit sunt neimpozabile, astfel încât veniturilor provenite din aceste surse nu li se va aplica cota de impozitare reglementată de lege și nu vor fi impozitate.

Așa cum mai sus se discuta despre capacitatea de plată a impozitului care trebuie luată în considerație la reglementarea lui, menționăm că în funcție de diverși factori, legiuitorul stipulează scutiri de care va beneficia persoana fizică. Aceste scutiri sunt determinate de capacitatea de plată a contribuabilului, fapt ce îl putem vedea în ideea că legiuitorul acordă o scutire personală fiecărui contribuabil persoană fizică, dar și alte scutiri atunci când acest contribuabil are o capacitate de plată diminuată în virtutea faptului că are la întreținere alte persoane.

Astfel, fiecare contribuabil (persoană fizică rezidentă) care are un venit anual impozabil mai mic de 360000 de lei, cu excepţia veniturilor prevăzute la art.901 CF RM, are dreptul la o scutire personală în sumă de 24000 lei pe an. Or, cel ce are un venit anual ce depășește acest plafon, nu este susceptibil de utilizarea scutirii personale.

De menționat că suma scutirii personale, stabilită mai sus va constitui 30000 lei pe an pentru orice persoană care:

a) s-a îmbolnăvit şi a suferit de boala actinică provocată de consecinţele avariei de la C.A.E. Cernobîl;

b) este persoană cu dizabilităţi şi s-a stabilit că dizabilitatea sa este în legătură cauzală cu avaria de la C.A.E. Cernobîl;

c) este părintele sau soţia (soţul) unui participant căzut sau dat dispărut în acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi a independenţei Republicii Moldova, cît şi în acţiunile de luptă din Republica Afghanistan;

d) este persoană cu dizabilităţi ca urmare a participării la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi a independenţei Republicii Moldova, precum şi în acţiunile de luptă din Republica Afghanistan;

e) este persoană cu dizabilităţi de pe urma războiului, persoană cu dizabilităţi în urma unei afecţiuni congenitale sau din copilărie, persoană cu dizabilităţi severe şi accentuate;

f) este pensionar-victimă a represiunilor politice, ulterior reabilitată (art. 33).21

În același timp, persoana fizică rezidentă aflată în relaţii de căsătorie are dreptul la o scutire suplimentară în sumă de 11280 lei anual, cu condiţia că soţia (soţul) nu beneficiază de scutire personală.

Persoana fizică rezidentă aflată în relaţii de căsătorie cu orice persoană specificată la art. 33 CF RM, alin.(2) — care are dreptul la scutire personală de 30000 lei anual) are dreptul la o scutire suplimentară în sumă de 18000 lei anual, cu condiţia că soţia (soţul) nu beneficiază de scutire personală.

Așa cum se menționa anterior despre scutirile suplimentare, CF RM stabilește că fiece contribuabil (persoană fizică rezidentă) are dreptul la o scutire în sumă de 3000 de lei anual pentru fiecare persoană întreţinută,22 cu excepţia persoanelor cu dizabilităţi în urma unei afecţiuni congenitale sau din copilărie, persoanelor cu dizabilităţi severe şi accentuate, pentru care scutirea constituie 18000 de lei anual.

Cât privește întregul venit al contribuabilului nerezident (care la fel urmează a fi impozitat), acesta se împarte în venit obţinut:

a) în Republica Moldova din activităţi de întreprinzător sau din munca prin contract (acord) de muncă;

b) peste hotarele Republicii Moldova din activităţi de întreprinzător sau din munca prin contract (acord) de muncă.

În cazul în care legislația nu stipulează alte reguli, la determinarea venitului impozabil al nerezidenţilor:

a) se va ţine cont numai de venitul obţinut în Republica Moldova;

b) se va permite deducerea numai a acelor cheltuieli, care vizează direct venitul menţionat la lit.a), supus impunerii în Republica Moldova (art. 70).23

1 Legea Republicii Moldova Codul fiscal nr. 1163-XIII din 24.04.1997 (în vigoare 01.01.1998) // http://demo.weblex.md/item/view/iddbtype/1/id/LPLP199704241163/specialview/1/ref/sf#T1

2 Amalia Fugaru. Teorii Generale cu privire la impozitare // http://www.cide.ro/427-428%20Probleme%20-%20AmaliaFugaru%20-%20Teorii.pdf

3 Seligman a fost nevoit s diminueze accentul pus pe progresivitatea impozitului la momentul scrierii legislației, pentru c i-a dat seama c era extrem de dificil de susținut pe baza calculului marginalist, ținând cont c acesta se bazează pe comparații interpersonale, dupa http://www.cide.ro/427-428%20Probleme%20-%20AmaliaFugaru%20-%20Teorii.pdf

4 John Stuart Mill, Principles of Political Economy with Some of Their Applications to Social Philosophy, London, 1848, p. 77.

5 Ekelund i Hébert, p. 172. Ekelund, Robert B. Jr.; Hébert, Robert F., A history of economic theory and method, 4th edition, 1972, p. 16.

7 Contribuția majoră a lui Smith cu privire la domeniul finanțelor publice este aceea de a fi pus la un loc cele patru „canoane“ cu privire la colectarea impozitelor, considerate de el condiția necesară pentru ca impozitarea să nu afecteze avuția. Primul principiu de impozitare al lui Smith, cel al echității, reflect opinia sa că membrii cei mai bogați ai societății beneficiază cel mai mult de pe urma activității statului și de aceea își permit să plătească. Al doilea principiu, al transparenței, permite ca încrederea în sistem să nu se piardă, chiar dacă există persoane care se ocupă cu strângerea impozitelor, dar care sunt lipsite de scrupule. Al treilea principiu, impozitele să fie convenabile, decurgea din dorința lui Smith de a vedea simplificarea sistemului de taxe vamale al Angliei. Al patrulea principiu, al eficienței, presupunea minimizarea costurilor administrative și distorsiunile asupra economiei provocate de impozitare.

9 Secolul al XVIII-lea a fost secolul Iluminismului, al reîntoarcerii la ideile antice grecești și romane cu privire la egalitatea indivizilor și respingerea oricărei forme de dominare, cu excepția celei religioase. Din punct de vedere politic, Iluminismul s-a tradus prin combaterea absolutismului, în special în statele care aveau monarhii puternice (Franța), însă ideea de despot luminat nu a fost abandonată. Din punct de vedere economic, Iluminismul a fost preluat ca respingere a mercantilismului și a protecționismului.

11 Idem.

12 Idem.

13 Amalia Fugaru. Teorii Generale cu privire la impozitare // http://www.cide.ro/427-428%20Probleme%20-%20AmaliaFugaru%20-%20Teorii.pdf

14 Idem.

15 Pierre Paul Leroy-Beaulieu, 1843-1916, On Taxation in General, „Classics in the Theory of Public Finance“, edited by R.A. Musgrave and A.T. Peacock, Palgrave Macmillan, New York, 1967, p. 3.

16 Amalia Fugaru. Teorii Generale cu privire la impozitare // http://www.cide.ro/427-428%20Probleme%20-%20AmaliaFugaru%20-%20Teorii.pdf

17 Von Stein, On taxation, „Classics in the Theory of Public Finance“, edited by R.A. Musgrave and A.T. Peacock, Palgrave Macmillan, New York, 1967, p. 28.

18 Idem.

19 Idem.

20 Legea Republicii Moldova Codul fiscal nr. 1163-XIII din 24.04.1997 (în vigoare 01.01.1998) // http://demo.weblex.md/item/view/iddbtype/1/id/LPLP199704241163/specialview/1/ref/sf#T1

21 Idem.

22 Persoană întreţinută este persoana care întruneşte toate cerinţele de mai jos:

a) este un ascendent sau descendent al contribuabilului sau al soţiei (soţului) contribuabilului (părinţii sau copiii, inclusiv înfietorii şi înfiaţii) ori persoană cu dizabilităţi în urma unei afecţiuni congenitale sau din copilărie rudă de gradul doi în linie colaterală;

b) are un venit ce nu depăşeşte suma de 11280 lei anual. La calcularea venitului nu se include suma alocaţiilor achitate din mijloacele bugetului de stat pentru persoanele cu dizabilităţi în urma unei afecţiuni congenitale sau din copilărie şi pentru persoanele cu dizabilităţi severe şi accentuate.

(3) Curatorul minorilor în vîrstă de la 14 pînă la 18 ani şi tutorele legal au dreptul la o scutire suplimentară în mărimea specificată la alin.(1), în funcţie de caz, pentru fiecare persoană aflată sub tutelă şi/sau curatelă, care întruneşte cerinţele specificate la alin.(2) lit.b).

(4) Scutirea pentru persoanele întreţinute se aplică din luna următoare lunii apariţiei acestui drept în condiţiile respectării cerinţelor prevăzute la alin.(2) şi (3).

23 Legea Republicii Moldova Codul fiscal nr. 1163-XIII din 24.04.1997 (în vigoare 01.01.1998) // http://demo.weblex.md/item/view/iddbtype/1/id/LPLP199704241163/specialview/1/ref/sf#T1

Related Posts

instagram volgers kopen volgers kopen buy windows 10 pro buy windows 11 pro