ACTIVITATEA DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ

În contextul exigenţelor ascendente ale modernizării academice, dezvoltării curricula universitară și a programelor științifice prin racordarea la cadrul educațional și de cercetare european și internațional, misiunea fundamentală a managementului instituțional ULIM este de a contribui, prin renovarea paradigmei cunoaşterii, la dezvoltarea durabilă a ţării, în baza rezultatelor activităţii de pregătire a specialiștilor și de cercetare-inovare, la promovarea, difuzarea şi implementarea valorilor ştiinţifice, educaționale și culturale obţinute pe plan naţional şi internaţional.

Prin cercetare ştiinţifică se înţelege, în conformitate cu legislația în vigoare, activitatea de cercetare fundamentală şi de cercetare aplicativă, având drept componente principale investigaţia, tehnologia, produsul şi serviciul ştiinţific.

La baza demersului strategic al ULIM în domeniul științei a fost considerat contextul Codului cu privire la știință și inovare al Republicii Moldova,  Programul Național în domeniile cercetării și inovării pentru anii 2020-2023 și prevederile Comisiei Europene pentru realizarea Ariei Europene a Cercetării (European Research Area), Strategia activităţii de cercetare ştiinţifică ULIM pentru anii 2015-2020, Codex ULIM (2017).

În ULIM activitatea ştiinţifică se desfăşoară prioritar prin cercetarea fundamentală, îmbinată în mod echilibrat cu cercetarea aplicativă, dezvoltarea tehnologică, proiectarea, consultanţa şi expertiza.

Cercetarea ştiinţifică este o componentă esenţială şi distinctă a activităţii cadrelor didactico-științifice universitare. În ULIM, activitatea de cercetare ştiinţifică are o relevanţă egală cu cea didactică. Ea reprezintă unul din criteriile obligatorii şi primordiale de apreciere a valorii profesionale a cadrelor didactico-științifice din comunitatea universitar-academică.

Activitatea de cercetare ştiinţifică este reflectată în rapoartele de autoevaluare, elaborate cu ocazia evaluării academice pentru ocuparea funcţiilor didactice şi de cercetare, constituind un criteriu principal de apreciere a valorii profesional-ştiinţifice a personalului ştiinţifico-didactic.

REPERE DE BAZĂ ALE ACTIVITĂŢII ŞTIINŢIFICE

  • Activitatea de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică, proiectare, consultanţă, expertiză şi alte activităţi şi servicii ştiinţifice din ULIM se desfăşoară în cadrul catedrelor, facultăților, institutelor, laboratoarelor şi altor unităţi proprii de cercetare ştiinţifică.
  • Activitatea de cercetare ştiinţifică se poate realiza şi prin colaborare cu alte instituţii de învăţământ şi de cercetare din ţară şi din străinătate, inclusiv în cadrul unor reţele sau consorţii de cercetare, parteneriate ştiinţifice, acorduri de cooperare ştiinţifică, promovate de ULIM.
  • ULIM consideră prioritară colaborarea cu centre științifice universitare din RM, din regiune, din Europa și din lume.
  • Cercetarea ştiinţifică în cadrul ULIM se desfăşoară pe baza programelor de cercetare ştiinţifică naţionale sau internaţionale şi a celor proprii, specifice fiecărei unităţi de cercetare din cadrul ULIM.
  • Activitatea de cercetare ştiinţifică se organizează prin proiecte şi teme, finanţate sau nefinanţate, cuprinse în programele instituţionale ale catedrelor, facultăților, Centrelor de cercetare etc. Unităţile şi colectivele de cercetare pot fi sau nu persoane juridice, finanţate de ULIM, din bugetul de stat, prin autofinanţare sau din alte surse.
  • Participarea la programele naţionale şi internaţionale are loc prin realizarea granturilor şi contractelor provenite de la Consiliul Suprem de cercetare şi dezvoltare tehnologică al academiei de ştiinţe a republicii Moldova, diverse ministere, fonduri, instituţii din străinătate, alte unităţi de cercetare şi producere.
  • Universitatea încurajează participarea cadrelor didactico-științifice şi a cercetătorilor la programe de cercetare ştiinţifică naţionale şi internaţionale, precum şi obţinerea unor subvenţii şi sponsorizări în acest scop.
  • ULIM promovează principiul flexibilităţii organizării cercetării ştiinţifice, stimulând desfăşurarea în cadrul universităţii a diverselor proiecte, realizate de diferite structuri –catedrelor, laboratoarelor, facultăților precum şi de colective de cercetare constituite cu destinaţie specială, în baza unor angajamente precise, cu idei inovatoare şi susţinute de bugete întocmite rezonabil.
  • Universitatea sprijină material cercetarea ştiinţifică pe programele interne ale unităţilor ei componente, printr-o distribuire echitabilă şi stabilită de către Rectorat a resurselor, în conformitate cu necesităţile şi priorităţile ULIM.
  • În măsura în care apare configurată o direcţie ştiinţifică nouă ori portofoliul de programe, proiecte sau teme, constituit sau în curs de constituire, impune o organizare specifică, cercetarea ştiinţifică se poate realiza şi prin unităţi sau structuri distincte de cercetare-dezvoltare, create la nivelul catedrelor, facultăților.
  • Catedrele și facultățile sunt obligate să antreneze studenții, masteranzii și doctoranzii la nivelul specialității selectate, cât și în cadrul proiectelor, granturilor și diverselor activități extracurriculare. Fondarea unor noi unităţi de cercetare ştiinţifică ale studenţilor se efectuează prin decizia Rectorului, la recomandarea Consiliului Știinţific sau Consiliilor profesorale ale facultăților, cu aprobarea Senatului ULIM.
  • Conducerea ULIM şi cea a facultăților, supraveghează permanent dezvoltarea bazei materiale a cercetării şi stimulează utilizarea interdepartamentală şi interdisciplinară a acesteia. Baza materială existentă şi dezvoltarea acesteia este examinată periodic la şedinţele desfăşurate de Consiliul de Administrare, Consiliul Știinţific, senatul ULIM.
  • Suportul informaţional al activităţii ştiinţifice în ULIM este asigurat de DIB ULIM. Comunitatea ştiinţifico-didactică ULIM beneficiază gratuit de serviciile întregii reţele de informare şi de documentare a DIB ULIM.
  • Activitatea ştiinţifică a fiecărei subdiviziuni de cercetare este reflectată în mod obligatoriu, în formatul convenit cu departamentul ştiinţă, pe pagina WEB a facultății respective.

REALIZAREA PROCESULUI DE CERCETARE

În conformitate cu CARTA ULIM (2017), modalitățile de realizare ale procesului de cercetare sunt următoarele:

  • Activitatea de cercetare ştiinţifică se realizează de către cercetătorii ştiinţifici, cadrele profesorale, studenţi la ciclul masterat şi doctorat, în baza programelor Şcolilor doctorale, planurilor individuale de muncă şi a contractelor de cercetare.
  • Activitatea ştiinţifică este parte componentă a activităţilor academice individuale ale cadrelor didactico-ştiinţifice.
  • Activitatea ştiinţifică se realizează atât în mod independent, cât şi în colaborare cu alte instituţii din ţară şi de peste hotare.
  • Rezultatele cercetărilor ştiinţifice sunt comunicate la sesiuni şi conferinţe ştiinţifice instituţionale, naţionale şi internaţionale.
  • Studiile de doctorat se realizează în cadrul Şcolilor doctorale.
  • Şcolile doctorale sunt constituite sau remaniate la propunerea Consiliul ştiinţific ULIM cu aprobarea Senatului ULIM.
  • Componenţa şcolilor doctorale prevede atragerea cadrelor ştiinţifice din centre universitare internaţionale.
  • Studenţii la doctorat beneficiază de programe de doctorat în co-tutelă.
  • Activitatea de cercetare se desfăşoară în cadrul catedrelor şi a entităţilor de cercetare — institute, centre, laboratoare ştiinţifice.
  • Activitatea ştiinţifică constituie 30% din sarcina academică a cadrului didactico-ştiinţific şi este luată în considerare la evaluarea prestaţiei academice a cadrului didactico-ştiinţific.
  • Rezultatele cercetărilor ştiinţifice realizate de cadrele ULIM sunt publicate sub egida ULIM în perioada activităţii cadrului titular la ULIM.
  • Activitatea ştiinţifică se soldează cu editarea monografiilor, manualelor, materialelor didactice, revistelor, culegeri de lucrări ştiinţifice, suporturi de curs ale cadrelor didactico-ştiinţifice, buletine ştiinţifice, materiale ale conferinţelor, simpozioanelor etc. Munca de redactare şi editare este desfăşurată de către personalul redacţional care îşi desfăşoară activitatea după un plan tematic aprobat de către Consiliul redacţional-editorial al universităţii.
  • Cercetarea ştiinţifică este o activitate de creaţie. Nu corespunde categoriei activităţii ştiinţifice elaborarea de suporturi didactice universitare (cursuri, culegeri de probleme, lucrări practice), publicarea materialelor de popularizare a ştiinţei sau orice alte lucrări, care nu conţin contribuţii personale şi inovaţii ştiinţifice şi se limitează exclusiv la prezentarea unor rezultate deja cunoscute.
  • ULIM încurajează asocierea benevolă a tinerilor cercetători în vederea promovării rezultatelor ştiinţifice obţinute în cadrul Şcolilor doctorale.
  • La ULIM funcţionează Societatea Ştiinţifică a Studenţilor (S.Ş.S.), organizaţie benevolă care întruneşte studenţii pasionaţi de cercetare.

 

ORGANIZAREA PROCESULUI DE CERCETARE

Universitatea Liberă Internaţio­nală din Republica Moldova a fondat şi sprijinit pe parcursul anilor activitatea unităților de cercetare, a dezvoltat potenţialul intelectual instituţional, a stimulat antrenarea profesorilor asociaţi din alte centre universitare din ţară şi de peste hotare.

 

Unitate organizațională de cercetare științifică:

Consiliul Științific ULIM

Lista nominală a Consiliului Științific.

 

UNITĂȚI  STRUCTURALE DE CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ:

  • Facultăți și catedre;
  • Institute și centre specializate:
  1. Institutul de Cercetări Filologice și Interculturale (Victor Untila, cab. 224);
  2. Centrul Istorie și Științe Politice;
  3. Centrul de Cercetare Științe Juridice;
  4. Centrul de Cercetări Strategice în Economie;
  • Școli Doctorale ULIM:
    Școala Doctorală în Drept; Școala Doctorală în Științe Economice, Sociale și Tehnologii Informaționale; Școala Doctorală în Științe Umaniste, Politice și ale Comunicării

 

DIRECȚII DE CERCETARE ULIM    

„Promovarea cercetării multidisciplinare” este un principiu statuat în Codex-ul ULIM (cap. X, art. 42).

Direcțiile de cercetare ULIM sunt definite în conformitate cu profilurile/problemele/temele ale investigațiilor colective și individuale și cu portofoliul de programe de masterat și doctorat autorizate.

Pentru a susține viziunea ULIM de a deveni actor activ în plan internațional sunt definite trei direcții multidisciplinare reflectate în tendințele mondiale, europene și naționale:

  1. Republica Moldova în context integraționist (european): procese istorice, fenomene politice și efecte de ordin juridiс;
  2. Dezvoltarea durabilă a economiei și societății în era cunoașterii și globalizării
  3. Multilingvism/Plurilingvism, contrastivitate și comunicare interculturală.;

 

OBIECTIVELE SPECIFICE INSTITUȚIONALE ÎN DOMENIUL CERCETĂRII

  • Dezvoltarea/adaptarea metodelor și formelor aplicabile în procesul de ajustare și armonizare a ordinilor juridice naționale ale statelor și a Uniunii Europene;
  • Stabilirea coraportului dintre dreptul național și internațional prin prisma practicii mondiale;
  • Cercetarea comparată şi contrastivă prin transdisciplinaritate şi interculturalitate pentru dezvoltarea gândirii filologice în contextul noilor teorii filosofice, lingvistice şi socioculturale;
  • Promovarea, difuzarea şi implementarea valorilor ştiinţifice şi culturale obţinute pe plan naţional şi internaţional;
  • Elaborarea de politici, metode, tehnologii pentru dezvoltarea economică inteligentă, durabilă, favorabilă incluziunii în condițiile societății globale a cunoașterii;
  • Identificarea modalităților și dezvoltare metodelor de investigare a persoanei și conștiinței sociale.

 

PUBLICAŢIILE ŞTIINŢIFICE ULIM

  • ULIM are statutul de editor al publicaţiilor ştiinţifice, desfășurând activitate editorială prin publicarea monografiilor, studiilor, culegerilor de articole ştiinţifice, revistelor ştiinţifice, alte produse științifice.
  • ULIM este co-fondatorul mai multor publicaţii ştiinţifice din Republica Moldova și România, participă în persoana cadrelor didactico-științifice ULIM în colegiile de redacție ale revistelor științifice editate de centrele universitare din RM, România, Ucraina, Franța, SUA, alte țări ale lumii.
  • Publicaţiile ştiinţifice ULIM sunt acreditate și figurează în Registrul național al revistelor științifice de profil.
  • Colegiile de redacţie ale revistelor științifice ULIM sunt dirijate de către redactorul–şef. Secretarul de redacţie este responsabil de portofoliul volumelor, de pregătirea ediţiei pentru publicare, iar membrii redacţiei – de calitatea articolelor recomandate pentru a fi incluse în volum. Responsabilitatea privind redactarea ştiinţifică şi lingvistică a publicaţiei revine colegiilor de redacţie.
  • Editarea publicaţiilor ştiinţifice ULIM este subordonată reglementărilor prevăzute de legislația națională și instituțională și este gestionată de colegiile de redacție a fiecărei reviste în parte.
  • Tirajele publicaţiilor ştiinţifice, inclusiv ale publicaţiilor periodice ştiinţifice ale ULIM se stabilesc, la propunerea facultăților, prin dispoziţia Rectorului ULIM, pentru fiecare ediţie în parte.
  • Autorii articolelor incluse în publicaţiile periodice ştiinţifice ale ULIM achită cheltuielile poligrafice pentru editarea publicaţiei (în limita prețului de producere a unui volum). Secretarul colegiului de redacţie este responsabil pentru asigurarea achitării cheltuielilor poligrafice de către autori.
  • Exercitarea funcţiilor de membru al colegiului de redacţie a publicaţiei ştiinţifice ULIM este consemnată în planul individual al cadrului didactico-științific.
  • Senatul ULIM aprobă, în mod periodic, la propunerea Consiliilor facultăților, planul editorial ULIM.
  • Publicaţiile cadrelor didactico-științifice ULIM – ediţii ale Centrului Editorial ULIM – sunt depuse, în număr obligatoriu de 4 exemplare, la DIB ULIM și la Camera Naţională a Cărţii.
  • Completarea Colecţiei DIB ULIM “Publicaţii ale cadrelor didactico-științifice ULIM” se efectuează prin donarea DIB de către autori a cel puţin 2 exemplare din lucrările apărute în alte edituri decât Centrul Editorial ULIM.
  • Publicaţiile ştiinţifice ale profesorilor ULIM sunt incluse în catalogul electronic DIB ULIM (OPAC), precum şi în catalogul special tradiţional „Publicaţii ale cadrelor didactico-științifice ULIM”.
  • DIB ULIM este responsabil pentru distribuirea, în cadrul schimbului inter-bibliotecar, a publicaţiilor ştiinţifice ULIM în bibliotecile universitare din ţară şi de peste hotare.
  • ULIM susţine, cu aprobarea Senatului şi în limita posibilităţilor financiare, eventual din veniturile provenite din activitatea de cercetare ştiinţifică a catedrelor, facultăților ULIM, instituirea unor noi reviste de specialitate în scopul diseminării rezultatelor cercetării ştiinţifice.

 

REVISTE INSTITUȚIONALE

 

 

MANIFESTĂRI  ȘTIINȚIFICE

ULIM găzduiește, organizează și coordonează anual zeci de foruri științifice cu caracter internațional, manifestări care întrunesc profesori, cercetători, doctoranzi din întreaga lume. Printre acestea figurează în primul rând tradiționala deja Conferință cu participare internațională  cu genericul „Universitas Europaea: Spre o societate a cunoaşterii prin europenizare şi globalizare”. Edițiile precedente au confirmat faptul că dialogul ideilor şi cunoştinţelor conduc la un înalt discurs academic, în sensul adevărat al lui universitas.  Comunitatea intelectuală a ULIM-ului dialoghează astăzi cu partenerii săi instituționali naționali și internaționali, pe care îi mulțumim pentru implicare și colaborare fructuoasă.

Descarcă Lista manifestărilor pentru anul 2020