Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Jurnalism

Международные отношения, Политические Науки и Журналистика

Mesaj Decan

Facultatea Relaţii Internaţionale, Științe Politice și Jurnalism este o facultate în cadrul ULIM, întemeiată în secolul XX, pentru exigențele secolului XXI. De la constituire și până la ora actuală, facultatea a evoluat atât din punct de vedere al structurii şi funcționalității, cât şi din punct de vedere al calităţii procesului instructiv-educativ. Dotată cu săli de studii moderne şi dispunând de un potenţial didactic valoros, facultatea concurează astăzi cu facultăţi similare din alte universităţi din Republica Moldova și de peste hotare, iar progresul acesteia contribuie, alături de celelalte facultăţi, la dezvoltarea instituţională a universității şi la atingerea idealurilor membrilor comunităţii academice a ULIM. Bazată pe un plan managerial consistent, facultatea urmărește promovarea unei oferte educaționale atractive pe piaţa europeană a educaţiei și formarea de specialiști bine pregătiți, care să deţină competenţele necesare pentru a susţine, prin activitatea desfășurată, comunitatea la nivel local, regional, naţional şi internaţional. Obținerea performanţei în cercetare şi creşterea vizibilității internaţionale a facultăţii şi a ULIM este un deziderat esenţial, a cărui realizare va contribui la implementarea viziunii propuse. Propulsați și stimulați de motto-ul „Calitatea este prioritară!”, profesorii facultății sunt angajați într-un proces permanent de autoinstruire profesională, fiind în căutarea unor metode moderne de predare, experimentând cu succes noile tehnologii informaționale și tinzând să țină pasul cu exigențele și rigorile universal-recunoscute ale vremurilor pe care le trăiesc şi le făuresc. Pentru întreg colectivul de profesori, maxima „Disce ut doceas”, devenită chintesenţa propriei activități, reprezintă motivația și dorința de a transmite cele mai valoroase cunoştinţe și experiența acumulate de-a lungul anilor către discipolii lor, către cei care vor fi actorii zilei de mâine. Fiind în cel de-al doilea deceniu de activitate, facultatea a contribuit la pregătrea mai multor promoții de specialiști. Absolvenții facultății fac parte din categoria generațiilor de specialiști de tip nou, cu viziuni non-conformiste, deschiși spre tot ce asigură dezvoltarea şi progresul, şi care pot face faţă concurenţei într-o lume atât de dinamică, precum este lumea secolului XXI. Educaţi şi modelaţi în spiritul iniţiativelor şi a gândirii critice şi având un bagaj fundamental de cunoştinţe, dar şi abilităţi de aplicare a acestora, absolvenţii facultăţii devin, în timp, profesionişti şi experţi de succes. Creată să asigure tinerilor o pregătire profesională de calitate în domenii de importanță incontestabilă, Facultatea Relaţii Internaţionale, Științe Politice și Jurnalism își deschide uşile către generațiile care privesc spre Viitor şi care tind să contribuie la modelarea acestuia.

Decan


Creată să asigure tinerilor o pregătire profesională de calitate în domenii de importanță incontestabilă, Facultatea Relaţii Internaţionale, Științe Politice și Jurnalism își deschide uşile către generațiile care privesc spre Viitor şi care tind să contribuie la modelarea acestuia. 

Cernencu Mihai

ȘEF CATEDRĂ, Catedra Relaţii Internaţionale, Științe Politice și Jurnalism

Tatiana SAVIN

Prodecan

Etajul 7, biroul 705
tel.: (+373 22) 21 24 03

Catedra Relaţii Internaţionale, Științe Politice și Jurnalism

Biroul: 702, 708;
tel.: (+373 22) 21 24 03;

Aplică

Relații Internaționale, Științe Politice și Jurnalism

Adresa

Vlaicu Pârcălab, 52, Chișinău

Comisia de admitere

Telefon

E-mail