Skip to main content

La 12 noiembrie a avut loc lansarea ultimei opere academice a regretatului profesor universitar, doctor habilitat Victor Popa, „Tratat de drept constituțional și instituții politice”, editată prin contribuția și suportul discipolilor săi, la un an de la trecerea în neființă a dragului nostru coleg.

Lucrarea, prima de această anvergură în spațiul nostru, a fost finalizată de dl. Victor Popa cu puțin timp înainte de deces (14 noiembrie 2020) și reflectă întreaga sa contribuție profesional-academică a distinsului profesor, structurată în 16 capitole, ce abordează, în cele peste o mie de pagini, probleme teoretice fundamentale ale dreptului constituțional, dreptul parlamentar și dreptul electoral al Republicii Moldova.

Vorbitorii din cadrul evenimentului nu s-au limitat la discutarea elementelor novatoare ale lucrării sau valoarea sa pentru posteritate, ci au folosit acest prilej pentru a evoca și amintirea celui care a fost profesorul Victor Popa.

Întâlnirea a fost moderată de dr., conf. univ. Vitalie GAMURARI, prorector pentru cercetare științifică și studii doctorale la ULIM, care a efectuat o trecere în revistă a contribuțiilor dlui Popa în dezvoltarea științei juridice și afirmarea unor ramuri ale dreptului public.

Primul decan al Facultății Drept ULIM, dr. hab., prof. univ. Andrei SMOCHINĂ, a descris calitățile profesionale ale prof. Victor Popa, care l-au determinat să activeze în calitate de cadru didactic la ULIM începând cu anul 1995.

Și dl Serghei ȚURCAN, dr., conf. univ., judecător al Curții Constituționale, unul dintre discipolii dlui Popa, împreună cu care au împărțit același curs de „Drept constituțional” la Facultatea Drept ULIM, a menționat aportul considerabil al autorului în formarea generațiilor de specialiști, atât la licență, cât și la ciclul doctorat, precum și la consolidarea principiului preeminenței dreptului în organizarea și realizarea statală a puterii.

„Concurența științifică” dintre ULIM și USM în domeniul dreptului constituțional a fost amintită de dl dr. hab. Teodor CÂRNAȚ, care a scos în relief dezbaterile științifice avute în cadrul seminarelor și consiliilor științifice în cadrul susținerii tezelor de doctor în dreptul constituțional.

Unul dintre primii doctoranzi ai dlui Popa,  dl. Victor MOCANU, consultant principal al Comisiei parlamentare juridice, numiri și imunități, care s-a implicat activ în procesul de redactare și finalizare a lucrării, a evocat participarea dlui V. Popa în cadrul procesului legislativ și parcursul său de parlamentar și președinte al comisiei menționate. Dl. Mocanu a concluzionat că prof. Victor Popa poate fi caracterizat în câteva cuvinte: „Un temperament vulcanic. Fire sensibilă. Minte ageră, ascuțită. Om corect, onest, cu opinie proprie și simțul noului.”

Dl Viorel FURDUI, director executiv al Congresului Autorităților Locale, a accentuat că, în afară de contribuția enormă în științe juridice și pregătirea doctoranzilor, dl Victor Popa a avut un impact enorm în conturarea și înțelegerea conceptului de administrație publică locală și a principiilor de constituționale ale autonomie locale, care se utilizează și azi, inclusiv în jurisprudența Curții Constituționale și a instanțelor de judecată.

Și dl Sergiu ARMAȘU, primar de Ialoveni, a confirmat că a preluat în activitatea sa în cadrul autorităților centrale și locale mai multe lucruri din lucrările dlui profesor Popa. Dl primar a menționat și implicarea regretatului profesor în activitatea orașului Ialoveni, unde a locuit spre sfârșitul vieții, precum și caracterul său altruist, de care a dat adesea dovadă.

În final, participanții au concluzionat că această lucrare încununează, și la propriu, și la figurat, o activitate prodigioasă de activitate academică, desfășurată pe parcursul a mai multor decenii, atât în cadrul instituțiilor academice, cât și în cadrul autorităților administrației publice și sectorul asociativ, și au recomandat distribuirea tirajului în fondul bibliotecilor publice din țară și peste hotare, pentru perpetuarea și dăinuirea rezultatelor cercetărilor.

 

Leave a Reply