Rundă de discuții privind implementarea învățământului dual: Programul de Master Diplomație, Securitate, Business și Comunicare (proiect COOPERA)
Rundă de discuții privind implementarea învățământului dual: Programul de Master Diplomație, Securitate, Business și Comunicare (proiect COOPERA)
În data de 05 mai 2023, reprezentanții de la Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Jurnalism, în frunte cu dna decan Viorica Țîcu, s-au întruninit într-o ședință de lucru cu partenerii de la Institutul European de Studii Politice din Moldova (IESP), reprezentat de dna director Natalia Spînu.
Parteneriatul inter-instituțional ULIM – IESPM funcționează într-un format multidimensional, dar se axează în același timp și pe implementarea, în comun, a învățământului dual, pilotat în cadrul Programului de master Diplomație, Securitate, Business și Comunicare, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene (proiectul COOPERA).
Discuțiile au vizat: realizarea planului și a obiectivelor stabilite în vederea asigurării bunei funcționări a învățământului dual; monitorizarea procesului de lucru și evaluarea rezultatelor; gradul de implicare a studentei Luminița Miron (an. I, Masterat), care participă activ la proiectele și activitățile IESPM, punând în aplicare cunoștințele obținute în cadrul cursurilor universitare; continuarea colaborării în domeniul învățământului dual și în anul de studii 2023-2024, cu atragerea unor noi studenți, care vor fi înmatriculați la studii, în ciclul II, masterat, în 2023.
Forma învățământului dual al Programului de Master „Diplomație, Securitate, Business și Comunicare” oferă studenților, înmatriculați la studii, posibilitatea de a alterna orele teoretice cu cele practice, 60 % dintre care sunt realizate la universitate și alte 40 % – la instituțiile/ companiile partenere ale ULIM, angajate în implementarea, în Republica Moldova, a învățământului superior dual.