Skip to main content
Pe 18 septembrie 2025, Universitatea Liberă Internațională din Moldova (ULIM), prin Facultatea Științe Sociale și ale Educației – ULIM, Catedra Asistență Socială „Nicolae Sali” a organizat cu succes masa rotundă cu participare academică și profesională „EU SUNT ASISTENT SOCIAL – VOCEA SCHIMBĂRII”, un eveniment desfășurat cu prilejul Zilei lucrătorului din sfera protecției sociale.
Evenimentul a fost moderat și coordonat de dr. Svetlana Haraz, lector universitar, care a lansat lucrările mesei rotunde printr-un îndemn de coeziune și colaborare: profesia de asistent social trebuie valorificată prin efort comun, orientat spre schimbare și solidaritate socială.
Cuvântul de salut a fost adresat de dr. Valentina Ciumacenco, conf. univ., prorector pentru relații internaționale, care a subliniat că profesia de asistent social reprezintă „o onoare și o valoare incontestabilă atunci când vorbim despre respectul și protecția valorilor umane”.
Decanu Facultății de Științe Sociale și ale Educației dr., Svetlana Rusnac, conf. univ. a reiterat caracterul dinamic al profesiei, capabilă să se adapteze mereu la nevoile societății, subliniind responsabilitatea și demnitatea pe care o implică misiunea asistentului social.
Agenda a inclus o sesiune de dialog cu reprezentanți ai instituțiilor guvernamentale și ai societății civile, care au reflectat asupra sustenabilității sistemului de protecție socială și a reformelor din domeniu. Printre invitații speciali s-au numărat:
Teodor Vicol, șef Direcția politici în domeniul serviciilor sociale, Ministerul Muncii și Protecției Sociale;
Oleg Barcari, șef Direcția politici de asistență socială a familiilor cu venituri mici și vârstnicilor, Ministerul Muncii și Protecției Sociale;
Angela Chirilov, directoare, Inspectoratul Social de Stat;
Anna Bezobrazova, șef adjunct-interimar, Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor Copilului;
Alina Druță, coordonator național pentru bunăstarea copilului, Open Gate International;
Vadim Țărnă, director executiv, AO „Concordia – Proiecte Sociale”.
Invitații au accentuat importanța profesiei de asistent social, provocările actuale ale sistemului de protecție socială din Republica Moldova, precum și direcțiile de dezvoltare în contextul reformei RESTART.
Studenții ULIM s-au implicat activ prin întrebări adresate invitaților, evidențiind interesul real pentru viitorul profesiei și responsabilitatea generației tinere în consolidarea domeniului.
Atmosfera a fost animată de momente artistice: un recital de cântece folk la chitară, susținut de studenta Maria Răilean (anul III, Asistență Socială), și o expoziție de pictură semnată de tânăra artistă de 10 ani, Larisa Slimovschi, care a impresionat prin sensibilitatea și expresivitatea lucrărilor sale.
Un moment special l-a constituit oferirea diplomelor de gratitudine invitaților – parteneri ai sectorului academic – ca expresie a recunoașterii pentru contribuția lor în promovarea excelenței în domeniul social.
Întregul eveniment a pus în valoare profesia de asistent social ca voce a schimbării și motor al solidarității sociale. Cu prilejul Zilei lucrătorului din sfera protecției sociale, ULIM a reafirmat rolul său de promotor al colaborării interinstituționale, al excelenței academice și al implicării civice, recunoscând importanța acestei profesii pentru construirea unei societăți echitabile și incluzive.
Studenții Colegiul ULIM au fost parte activă a discuțiilor, valorificând oportunitatea de a dialoga direct cu profesioniștii domeniului și de a înțelege mai bine provocările și perspectivele profesiei de asistent social.