Prima pagină » Înmânarea distincțiilor cadrelor didactice
Diplome de Gratitudine s-au acordat Domnului Vitalie PLEȘCA, asistent universitar Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și JurnalismÎn semn de profundă recunoștință și apreciere pentru întreaga activitate academică, pentru contribuția adusă formării studenților, perseverență și profesionalism
Deasemnea i sa oferit diploma Doamnei Svetlana PARMACLI, director al Serviciului Control Proces Educațional, cu prilejul aniversării în semn de înaltă recunoștință și profundă apreciere pentru profesionalismul remarcabil, devotamentul constant și contribuția esențială la asigurarea calității procesului educațional, precum și pentru implicarea activă în dezvoltarea instituțională.
Aceste distincții au fost înmânate cu prilejul ședinței Senatului universitar din data de 30 septembrie 2025, ca expresie a recunoașterii meritelor deosebite în domeniul educațional și managerial.