Pe data de 23 noiembrie 2013, la orele 9:30, în Sala de lectură nr. 3 din cadrul Universităţii Libere Internaţionale din Moldova, Institutul Confucius ULIM a organizat o activitate care reflectă cultura tradiţională a Chinei “Arta Decupajului, Ediţia a 2-a”.
Această activitate, care prezintă o parte din patrimoniul cultural intangibil al Chinei, “Arta Decupajului Hîrtiei”, a fost dedicată tuturor persoanelor din Moldova care sunt interesate de cultura Chinei. Evenimentul, pe lingă faptul că a avut menirea să promoveze arta populară tradiţională, de asemenea, și-a propus să îmbine arta populară tradițională chineză cu arta tradiţională din Republica Moldova, astfel promovînd studiul şi schimbul cultural reciproc. La eveniment au participat mai mult de 40 persoane, printre care studenţi interesaţi de cultura Chinei, lectori şi angajaţi din cadrul ULIM, studenţi chinezi care îşi fac studiile în Republica Moldova.
Evenimentul a început cu prezentarea oferită de lectorii din cadrul Institutului Confucius, despre originea “Decupajului Hîrtiei”, clasificarea și modul de utilizare a obiectelor decupate, explicarea modelelor reprezentative ale decupajelor, simbolul şi semnificaţia frumoasă reprezentată de fiecare model decupat. Mai tîrziu, sub îndrumarea profesorilor, studenţii au confecţionat singuri lucrări de decupaj, cum ar fi o lucrare de decupaj cu forma caracterelor chinezeşti喜喜(Xi xi) ceea ce semnifică – fericire, alte modele impresionante, precum simbolurile zodiacului chinezesc.
Oaspeții Institutului Confucius sub îndrumarea profesorilor, utilizînd o foarfecă şi un cuţit pentru decupaj, au realizat cât ai clipi din ochi o lucrare care prezintă o urare de bine pentru o căsătorie fericită reprezentată de caracterului chinezesc喜, precum şi diverse grile decupate din hîrtie, modele de animale, etc. Cei prezenţi au avut parte de o experienţă culturală unică, au avut posibilitatea să analizeze similitudinile şi diferenţele între modelele şi aspectele morale ale artei decupajului hîrtiei în China şi Moldova. La finalul activităţii, organizatorii au evaluat lucrările participanților indentificând cele mai rumoase capodopere. Învingătorii au fost premiați cu suvenire în formă de grile decupate din hîrtie sub forma celor 12 simboluri din zodiacul chinezesc. Evenimentul a avut loc într-o atmosferă caldă şi prietenoasă.