Skip to main content

Rectorul ULIM, Ilian GALBEN și prorectorul Valentina CIUMACENCO au avut astăzi, 25 iulie, o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Kazahstan în Republica Moldova, E.S. Almat AIDARBEKOV.

Cu acest prilej,  înaltului oaspete i s-a prezentat inițial un scurt istoric, evoluția, misiunea și realizările ULIM  pe parcursul celor 30 de ani de existență. În  marja întrevederii,  conducerea ULIM l-a informat pe noul ambasador al Republicii Kazahstan despre programele de studii ale Universității Libere Internaționale din Moldova  și condițiile de înmatriculare a studenților străini la ULIM.

În context, participanții la întrevedere au vorbit despre activitatea centrelor de limbă și cultură din cadrul ULIM. Au fost puse în discuție perspectivele de colaborare în vederea consolidării relațiilor de colaborare cu instituțiile de învățământ din Kazahstan.

Interlocutorii au convenit continuarea discuțiilor bilaterale în vederea stabilirii unor eventuale proiecte de colaborare, confirmând disponibilitatea de a intensifica dialogul între cele două țări, inclusiv  pe dimensiunea învățământului superior.

Printre subiectele abordate s-au regăsit: posibilitatea organizării mobilităților academice pentru studenți, efectuarea schimbului de experiență între cadrele didactice, participarea studenților și cadrelor didactice la evenimentele cu caracter științific organizate de instituțiile de învățământ superior din ambele țări, inaugurarea în cadrul ULIM a ”Aulei Republicii Kazahstan”,  organizarea de lecții publice, expoziții, seminare, prezentări de cărți, workshop-uri  etc.

De menționat, E.S. Almat AIDARBEKOV este primul Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Kazahstan  acreditat în Republica Moldova.

Autoritățile kazahe au decis de a deschide din acest an o misiune diplomatică permanentă la Chișinău.

 

Leave a Reply